miercuri, 21 octombrie 2020

Respiră ușurat. Trece el cumva și hopul ăsta

Pentru un confort psihic în vremurile lui Nu (e voie p-afară fără mască, nici înăuntru – la muncă, la cumpărături, dentist, restaurant, cinema, teatru, școli) o retrospectivă a ceea ce am avut odinioară, ne mai aduce parcă măcar un pic inima la loc, cu fiecare moment în timp ce-l derulăm în memorie. Amintirile sunt acele bunuri pe care omul și le-a câștigat în lupta lui incertă cu forțele naturii și ale miilor de posibilități de manifestare ale necunoscutului, așa încât în momente în care el a fost implicat cerându-i-se o atitudine, reacție, răspuns, acțiune, propria decizie a marcat intrarea în istorie. Bifarea momentului zero al existenței pentru care în condiții vitrege, factorul stimul și senzorul impuls ți-au activat conștiința unui răspuns prompt. Rezultatul acelui răspuns-reacție te-au însemnat și definit apoi pe mai departe. Cine ești știu alții pentru că atunci ai decis și aplicat un răspuns la toți acei factori contextuali de timp, spațiu, temperatură și încărcătura psiho-emoțională. Deși felul în care lor li s-a tipărit pe retină e diferit uneori de ceea ce știi și că ai simțit, înțeles și ai cerut declanșarea atitudinii ca adaptare la condițiile-stimul, decizia aplicării întocmai a răspunsului tău vine cu propriul argument, interiorizat și doar ulterior explicat lumii și pierdut prin fiecare redare mai departe din misterul și magia acelor clipe care te-au făcut erou. 

Când timpul trece și devine cu atât mai prețios ce ai reușit mai atunci, apreciezi mai mult amintirea vie a acelor clipe unice, prezentul și viitorul dându-ți reale motive de analiză, exercițiu îndelungat și speranța că într-o zi vei fi putut măcar atinge reușita acelei zile care te-a scos din normalul cotidian și te-a făcut erou pentru moment. Doare când de atunci, nu doar tu te hrănești cu amintirea acelor realizări din trecut și deși continui să activezi, cauți mereu răspunsuri analizând unde greșești sau nu comprimi suficient de mult sau de bine, timp, intensitate, pentru că știi ca la capitolul devoțiune nu mai ai ce pune la bătaie. Alții, poate c-ar spune atunci, adu o doză nouă de luciditate, detașează-te și vezi poate în lumina altor ochi realitățile imediate ale pașilor mici puși laolaltă să aducă performanță, căci altfel presiunea psihică te va doborî. Nimeni nu vrea să nu asculte un sfat venit în cunoștință de cauză, mai mult când acesta se impune ca o alternativă viabilă la încercările rămase deocamdată fără vreun răspuns la tentativele tale de îmbunătățiri ale potențialului. Religia ne spune povestea neascultării urmate de transfigurarea ființei umane, spiritualizate în stanele de piatră, pentru că femeile lui Set au uitat de porunca neprivitului înapoi și tot ea, religia ne mai spune că omul a primit viață suflată fiindu-i aceasta prin nări. De unde găsim că are nu doar efecte benefice, ci e și bine inspirat să crezi și să respiri bine. Pentru binele tău și al tuturor celor de lângă tine, atunci când cele două se intercondiționează trebuie să stimulezi cumva funcția respiratorie să facilitezi funcția pe care plămânii se pare c-o duc mai greu la finalitate. Schimbi mediul ambient, faci cure de meditații, relaxare, băi saline, ungeri cu nămol cu proprietăți, mergi să te refaci ici-colo, Căciulata, Tușnad, Ocnele Sibiului, Balvanioș. 


Schimbi aerul, urci spre altitudini mai mari, ozonul din zonele montane repară afecțiunile respiratorii prin răbdarea rezultatului ce vine migălos și care lucrează parcă în ritm de melc, dar simțitor când doar tu știi cum și cât de bine adormi odată capul pe pernă pus. Nu poți asta cu mutatul la o altitudine mai mare, că n-ai unde veni la rude, iar să te strămuți cu toată familia înseamnă o investiție care pentru bugetul și starea de spirit a întregii familii, chiar cu ameliorarea sănătății tale ca argument prim, înseamnă totuși un efort pe care nu și-l poate permite. Mai sunt o seamă de lucruri de care mai au de ținut cont, iar asta, chiar și cu remedierea unei probleme de sănătate, presimt c-ai putea-o face chiar tu dacă înțelegi mai bine șansele unei mai bune recuperări a funcției respiratorii odată cu relocarea ta într-o zonă cu munte și aer ceva mai rarefiat, ocazie cu care odată intrat la facultate acolo unde vrei și poți ajunge bine pregătit, ai să și poți trăi ceva mai bine, pentru că muntele cu aerul său îți face mai bine. Sau cu toate grijile și restricțiile de acum, poți avea aparat de purificat aerul din camera ta de acasă, să te ajute pe moment să treci cu bine peste iarnă, cu tot cu riscul crescut de răceli, pe fondul unor probleme respiratorice cu care ai mai tot început și alte ierni.



Gândește-te că ai ocazia de a-ți croi tu însuți drumul înainte spre mai bine, unde trebuie să fii mereu acolo atent cu fiecare pas pe care-l lași să te ducă înainte, fără ca să mai repete prin decizii sau acțiuni fapte care în trecut ți-au adus gustul amar al eșecului pe buzele pe care și stropii ochilor inundați de lacrimi acide coborau ca-ntr-o spumoasă cascadă. Amintește-ți de 7 mai 1986, de 10 iulie 1994, de victoria eșecului tricolorilor în ultimul sfert de finală de la mondialele americane de fotbal care a adus România pe locul al 5-lea în lume, înaintea Germaniei, atunci campioana en-titre, iar în țara șomajului tehnic răspândit după lacune mari de viziune în privința restartării economiei prin obținerea contractelor pentru fabricile de stat, ecoul izbândelor sportive radia pe străzi în formele cele mai joviale ale unei popularități ce se dorea recunoscută, apreciată, lăudată. O apartenență a sufletului omului de rând chinuit de realitatea imediată a zilei cotidiene la bucuria stârnită de performanțele unor semeni contemporani, exponenții unor seturi de plus-valori individuale care adună lauri și faimă pentru patrie, cât să ne ajungă nouă tuturor să ne bucurăm pe moment și apoi să avem plăcute amintiri legate de asta.

Articolul participă la SuperBlog 2020.

luni, 19 octombrie 2020

Mi-e mereu somn, vreau vitamine și ceva bun pentru calitatea redobândită a somnului

 

Mă și vedeam aseară înainte să plec la muncă cu un dor pentru astă seară de a scrie ceva. Tema: Black Friday la FarmaciaPreț mic! Numai că dragii moșului, munca pe noapte nu e simplă deloc. Pe lângă răsturnarea normalității, vorba aia, activitatea ziua, noaptea tot omul doarme, se odihnește, iubește, numără bani și fix cu furca-i întoarce de pe-o parte pe alta (evident cash!), face copii și umple casa cu ei, pe timp de zi, când mai toată lumea forfotește în jur, stânga dă cu aspiratorul zgomotos, dreapta taie iarba, sau frunza la câini, că iarbă e mereu și chiar dacă nu plouă foarte des momentan, n-are cum tot crește atâta iarbă pe câtă poftă au ei de a o tăia (de unde cred că e ceva mimetic, ritualic, medical i-aș spune pornire compulsivă – Hai, dă-te mai așa, să tai iarba, stai în pat să dau cu aspiratorul, nu intra în curte/ casă că se taie cu flexul și se dau găuri cu bormașina, reparăm prin casă, dragă, da!), a încerca să adormi, devine poveste. Niciodată, o zi nu seamănă cu alta. Ați ghicit, nici din perspectiva asta. Motorul, mașina, scuterul mai cer și ele, ici-colea, prin apropiere un minimum de câteva ore de atenție și devoțiune de pasionat de șurubărit, cârpuit, vopsit, zoit prin și cu ulei, vaseline și chestii de mecanică în tot arsenalul de forme și posibilități de exprimare, ce mai încolo și-ncoace! 


Numai că, deși ieri mă vedeam cum scriu, acum am o dilemă cu multe bifurcații. 1, mi-e cam somn. 2, nu mai vreau să iau penalizări, - că la cum trece timpul și deadline-urile se adună, tot așa oboseala, dispoziția influențată de prima stare, la care se mai adună factorii de mediu, știri de pe acasă, sentimentul de Huooo, sau of, iar mă?! - e mai mult ca niciodată posibil și când scrii afectat nici puncte nu iei, e dovadă clasamentul, iar atunci te vezi dând nas în nas cu 3: dacă și așa iau note mai mici, din ce să mai iau și penalizări? Din ce, nu De ce?, da? Pentru că la De ce? răspunde calculatorul direct raportat la regulament: nu ai înscris pe platforma de concurs articolul publicat în prealabil pe blogul personal, penalizare 10 puncte, dacă trece o zi fără o secundă de la 23:59:59, azi să zicem, cum e cazul deadline-ului vitamine și suplimente online, sau orice altceva despre care vrei să scrii la proba enunțată de Farmacia la Preț Mic. Ar mai fi poate și 4, anume că, oricât de apăsat de starea asta cu povestea rescrierii normalității vieții în lume, vitamine, minerale, suplimente, sau tratament efectiv recomandat nu musai de fizioterapeut, ci de psiholog, mai curând ca de ORL-ist, căci sănătate trupească este, ascultăm și identificăm conștient pericolul invizibil cauzat de toată isteria asta mondială denumită  generic și 19, deși  trăim anul de grație al Domnului 20 20, așa cum se pronunță el și pe aici și pe la noi, fosta doamnă cu coc de la palatul Victoria, dar controlul prin Nu aia, nu ailaltă, de atâta vreme, măsuri de carantinare peste măsuri de carantinare, apoi impunerea purtării măștilor de protecție, despre care se spune că sunt unele dintre cele care se comercializează cel mai mult, unele fiind în exclusivitate cele ce sunt posibile pentru omul care le comandă online și așteaptă să le primească acasă. 



No, dacă mă mai întind mult la scris, vorbă și așa mi-e somn, mă ia și somnul, timpul trece (că n-are cum altfel!) și iar iau penalizare, așa că mai bine NU! Ajunge, ați înțeles, Black friday și la farmacie online, stai acasă și te imunizezi mai bine, recapeți forțele pierdute în anduranța luptei îndârjite duse fără arme tradiționale și speri să vină, nu prea departe de acum și vremuri mai bune.

Doamne ajută!

Articolul participă la SuperBlog 2020.


vineri, 16 octombrie 2020

Aici e cel mai bine

Văzut-am de curând Pianistul, un film mare la propriu și la figurat, iar sentimentul pe care ți-l lasă, mă rog, cred că poate fi omul cât de crud, sau cu inima rece și mintea brici, intro- sau extrover, iubitor sau nu de oameni și deci pe cont propriu mai mereu, sau receptiv și la simțămintele, nevoile și preocupările celorlalți și tot se poate găsi o medie a unanimității în ceea ce privește povestea din film. Ororile nazismului și al doilea război mondial văzute prin ochii, mintea și conștiința unui neam din care fiecare seamăn, dincolo de predeterminările de neam, sorginte socială, avut, sau simplu muritor, sărac la pungă, dar cu mintea clară și demnitatea mai presus de orice controversă a imediatului obsedant pentru unii apucători de ocazii de a da totul, piele, viață, familie pentru un petic de momentan mai bine într-o ocheadă furtunoasă a deliberărilor aleatorii venite din partea unor dictatori ai zilei de mâine, în fapt oameni încăinați, desprinși din simțământul firesc al rațiunii compatibile cu omenia și cinstea respectului reciproc datorat lumii în genere. Înscris în aceeași linie a Cititorului, care spune povestea tragică în final a idilei din tinerețea unui liceean german de origine iudaică cu taxatoarea de bilete a societății de transport public german, devenită ulterior pe seama unei precare educații apucate pe fugă acasă, în Transilvania de unde războiul a ofertat-o cu o mai sigură poziție în viață, gardian în lagărele de exterminare pentru evrei, unde nu școala lipsă (căci femeia a analfabetă, nu știe nici a scrie, nici citi, doar vorbește limba germană, pentru că s-a născut într-o familie cu origini săsești), ci ideea cu care a fost dusă de nas de naziști cum că primește detașare, promovare, imaginea valorizării ei ca persoană și a serviciilor pe care le poate depune în slujba unui regim în mare vervă și expansiune, practic se considera pe sine însăși că stă la masa celor puternici, care fac legea zilei pentru toți, Pianistul spune aceeași poveste a sufletului omului decojit de toate predeterminările posibile cu care viața-l aduce în lume prin născare într-un timp și un spațiu, nedându-i omului în sine posibilitatea de a fi ales nimic, nici când, nici unde, nici în mijlocul căror persoane va face ochi odată cu nașterea sa. 

Aici am putut spune mai pe larg povestea filmului, ecranizarea unui roman best seller care bine scris înmănușează curiozitatea și iubirea, inițierea și testul, evoluția și progresul, finalitatea și asumarea ca legitimitate a firii care nu poate fi decât morală și corectă în cele din urmă. Revenind la Pianistul, când singura valoare inestimabilă rămâne propria ființă, nici constanța comportamentelor alimentare, preferința unora sau altora dintre felurile de mâncare, sau moda purtării hainelor cu care te-ai putut obișnui să le porți în timpuri firești, conform respectului de sine pe care ți-l datorezi și a muncii pe care ai ales s-o depui preamărindu-ți în primul rând sufletul, artistul Wladek Szpillman reușește, prin îndârjire, noroc și o optică asupra pragmatismului imediat al vieții trăită cu fiecare respirație, secundă după secundă să supraviețuiască calvarului la care el și familia, laolaltă cu toți evreii capitalei poloneze fusese trimis cu trenul în lagărele de concentrare din est. Din acest punct de vedere se aseamănă ca destin al personajului principal cu alt titlu de referință al cinematografiei internaționale tematizând același destin oropsit al evreilor din vremea nazismului asupritor asupră-le din cel de-al doilea război mondial, Lista lui Schindler, chiar și cu La vita e bella, unde doar metafora speranței și a optimismului îmbrăcat în haina comică a fabulei zilei face ca oroarea să poată fi digerată până când sacrificiul de sine e necesar pentru ca fiul minor să poată termina cursa și câștiga premiul cel mare, excursie spre o destinație îmbrăcată în culori vii și calde. 

Greutăți au fost dintotdeauna, nedreptăți se întâmplă chiar sub nasul nostru acum în toată lumea, dar pentru asta a proceda ca artiștii romantici și a redefini cadrele realității în care ne zugrăvim propria realitate, propria optică asupra a ce revelă tuturor lumina realității cotidiene e o opțiune câștigătoare, transformând acest greu într-o paletă mai digerabilă a zilei. Nu e musai a evada din cotidian, sau a visa, cu sau fără ochi deschiși, deși româna știe să facă diferența clară între produsul aceleiași acțiuni întâmplate în postura diferită a ochilor, starea de odihnă producând vise, filme, rezultatul filtrării subconștiente a mediei recepției de peste zi în interacțiunile în care am fost prinși și captivați, sau deopotrivă, doar al unor setări personale de peste zi, ședințe, gânduri personale profunde, iar în starea de veghe și cu căscatul ochilor, o ușoară neatenție contextuală cotidiană, trimițăndu-te cu gândul în te miri ce lor, lume, timp, abstras tuturor detaliilor imediate în care te regăsești poziționat - care nu face decât să producă visarea, chiar cu ochii deschiși, neimplicând reveria din odihnă, iar produsul definit este visul, privit ca năzuință, speranță, țel. La plural se distinge de reveria nocturnă, nefiind asimilat viselor, ci visurilor. Dar chiar și cu năstrașnica reconfigurare de priorități imediate și cu bătaie pe termen mediu și lung așa cum se întrevede acum în situația generală a omenirii cu toată povestea iscată de virusul generic, viața și năzuința vor merge mereu mai departe, indiferent de ce va fi. Introspecția la care trimite automat redefinirea prin restrângere generalizată a timpului și spațiului pe care autoritățile ni le conferă spre înteracțiune invocând respectarea unor măsuri preventive a măririi gradului de transmitere la scară largă socială, face ca bordeiul propriu să fie nu doar adăpost, iesle, ci și oază de speranță în care să putem cuteza neclintit și spre timpuri și vremuri mai bune. Locul despre care pot spune că este oaza mea de asemenea cutezanțe trancenzând imediatul contextualizat al celor 4 pereți și imediatul peisajului deprimant în zilele cu ploi torențiale și furtuni din te miri ce iscate, sau ceva mai optimist, mai surâzător în rarele zile acestei toamne în peninsulă când până și aici culorile coacerii se întrevăd în frunzele căzute de rafalele vânturilor care le smulge seva verde și inundă trotuarele cu material biodegradabil pentru care conservatori din fire oamenii locurilor nu plătesc și nici nu încurajează pe nimeni să le adune și să curețe traseul trecătorilor, obișnuiți fiind cu alte preocupări mai greu de înțeles de mai toată lumea, e patul în care chiar și acum venit de la muncă stau și scriu proba, că altfel n-am cum să prind deschis. 


 Așa e cu lucrul pe timp de noapte, deadline-ul când vine, hop te prinde și faci tu cumva să nu rămâi chiar de tot pe dinafară. Gusturile și obiceiurile nu se discută, dar ce poți să faci e nu doar să te odihnești, ci și să visezi la altă realitate mai bună și mai utilă, de pildă ce fac acum. Știți și voi cum e cu economia de spațiu prin alte zări, biroul unde s-ar fi cuvenit mai curând să desfășor munca asta ce pune intelectul la treabă și posteriorul pe scaun, spatele drept rezemat de un spătar și privirea atent îndreptată înspre ecranul laptopului unde cursorul monoton se mută de la un rând la altul într-o curgere ca de cascadă vie de spumoasă victorie asupra nopții, apropo luna e încă pe cer și stelele abia de se văd, căcî în larga lor răspândire, norii nu mi le lasă privirii să le salute, doar luna ce-are colțul ei intact. Tot așa și un film bun, pe lângă odihna pentru refacerea forțelor, sau matrimoniala poveste de iubire înfăptuită cu patos și cu caloriferul aprins, tot patul, săracul le duce pe toate.



Deci, oază, loc de cinste. Dacă simți și tu la fel, sau ai alt loc în care te simți cel mai bine, unde poți să redevii tu, atunci când tumultul îndatoririlor din lumea de afară te-a cam răpus, vii acasă și aici știi și ești recunoscător cerului că e cel mai bine, dar poți avea povestea proprie referitoare la unde și ce te face pe tine să te simți cel mai bine. Loc, sau spațiu, mobilier, le ai pe toate disponibile căutării și satisfacerii curiozității personale pe favi.ro, motor de căutare românesc specializat în ceea ce tocmai ți-am spus. Oferte peste oferte, doar ca să ai de unde alege, unde, cum și în ce să te simți bine! Cu cine, sau lângă cine, aia tu o vei fi știind singur, așa că asta-ți și doresc, să fii bine. Alege prompt, cu sufletul deschis și mintea bine inspirată. E dreptul tău și meriți să te bucuri de confort!



Articolul participă la SuperBlog 2020.

joi, 15 octombrie 2020

Acasă împreună. 2k1

 

Când viața ți-o dă, dar nu după criteriile așteptărilor tale. ci la nimereală, te-a luat prin surprindere și te oftici de mori! Așa că, bunăoară, ferice de cei ce se antrenează regulat, zilnic chiar, uneori chiar și de mai multe ori pe zi să se lase mai mult purtați de val, că o fi bună și amorțirea simțurilor la ceva! Cam cum ar fi de dus frustrarea asta! Altă măsură ți se dă decât aia pe care crezi și ești îndreptățit conform acelei optici să primești și când colo, o iei pe-a de duce prima la stânga sau la dreapta. Cu alte cuvinte, amânare și dacă ești construit pe moral, n-ai cum fi neafectat, imparțial, intangibil. Mai încolo necesiți mobilizarea, de care te prinzi cum stă treaba, care pe bune, nu stă prea bine para ti și atunci n-ai ce face și te dai după vânt cât să treci hopul. Aderi la un grup VIP și moralmente ai depășit pragul limitării la cauza unei supărări. Pe principiul că mai important e ce faci și cum faci după ce constați impasul ca să-l poți depăși, la modul remedia situația în care te afli, nu doar lamentându-te direcționând acuze, reproșând omisiuni sau rele voințe, ci identificând problema și punând mâna pe ea, apucând taurul de coarne și răsturnând situația.



Știți voi, dacă nu știți, vă voi spune eu acum, ce sa fac, deviza cupelor naționale la fotbal e aceea că povestea merge mai departe, bine, mai apare acolo numele brandului care sponsorizează și este asimilat din start cu competiția pe care o patronează, dar ideea e că simbioza asta duce mișcarea și sportul, laolaltă cu suporterii în același loc în care simt același nivel înalt de interes și pasiune pentru el, regele sporturilor. Ideea de mers mai departe, vine pe considerentul continuității, deși dacă evaluăm că alcoolul comportat de băutura asociată competiției, cărările mersului înainte ar fi cam multe și ar pune problema serioasă a dubiului când ne gândim la destinația finală propusă pentru finiș. De ce v-am pomenit despre asta? Păi, vă spun acum: știți voi cum a devenit cunoscut dincolo de debutul scenei teatrale, actorul Adrian Văncică, alias Celentano din serialul Las fierbinți? Știți sau nu, vă spun eu că prezenta o emisiune de amenajări și decorațiuni interioare, unde prin anii 2000 anticipa rolul din distribuția care prezintă provincia rurală neaoșă reloaded, adică adusă la zi cu totul, tehnică, tehnici, tehnologii, școală și carte mai cum nu s-a putut și de restul mimetism instintiv, pofta cere de toate și grumazul roade-n gol, dar nu mult, că s-o găsi cineva, mai mereu să facă cinste și cu omenire și cu vânzarea pe caiet. Nu-i fac eu statuie omului cu rolul lui Celentano, sau ridic în slăci personajul în sine, ci mă văd pe moment unul dintre celentanii generali, comuni ai zilelor ce curg mai opintit azi ca până în martie. Doar zic, anume că el e artistul înainte de toate cele pe care le dorește, visează și așteaptă ca lucrări arvunite. Nu e zilierul de rând, e meșterul, nu prea-i ies lucrările și nici nu prea dau toți năvală pe el cu solicitări, dar și le complică el pe toate așa încât să pară și că are multă căutare, bun pr, păstrarea ratei cotei pieței pentru serviciile depuse, dar și că le împacă el pe toate cele câte sunt, așa încât să mai poată avea omul încredere și a doua oară de o mai fi cazul, tot la el să apeleze cu încredere.

Vine o zi, vorba Holograf, când nu mai merge treaba pe la bloc la oras și, din capitală, sau oraș mai mare sau mai mic din provincie, te muți la sat, la țară, aproape de glia strămoșească, zice-se. Bine, nu s-o mai prea lucra pământul așa cum se făcea odată, acum 40 ani să spunem, dar ideea rămâne ca plan posibil de realizat, deși tendința majorității proprietarilor de pământ după legile de acum 25 ani, când s-au retrocedat pământuri și păduri, ambele forme de proprietate funciarăurmașilor familiilor deposedate de aceste bunuri pe timpul colectivizărilor forțate de socialism a fost cu precădere transformarea în loturi cu pancarte-n vârf de băț Vindem ieftin! x,/xx//xxx $/E/m2. Iar asta indiferent dacă primăriile puse să aplice pe raza localităților punerea în posesie au împărțit câmpul unde se mai semăna, individual și/sau în asociație. Nu a contat dacă urmașul familiei deposedate de pământ după al doilea război mondial are sau nu intenție de a construi casă, hală, sau dependință cu alta destinație, antreprenorială, de pildă, sau continua munca de semănător, ca și bunicii săi, că părinții au fost baza socialismului, cu ei s-au clădit toate cele lângă și peste care, ca fundamente solide, s-au tot consumat, metamorfozat, dispărut, reconfigurat toate realitățile zilei de azi. Indiferent dacă amplasarea terenului e intra- sau extra-vilan, destinat agriculturii sau bine întemeiat solul să susțină și o construcție pe el, lucrurile s-au mișcat vizibil în piața aceasta de profil. Românii n-au mai așteptat listele partidului și directorului general de la fabrică, plus câteva audiențe la sfatul popular pentru intrarea în posesia locuinței, ci odată cu revoluția și șomajul tehnic arborat de guvernanții de atunci și-au căutat stabilitatea financiară a lor și a familiilor lor în instabilitatea relațională a depărtării de casă. Așa avem azi cel puțin o generație de copii crescuți fără cel puțin unul dintre părinți plecat la muncă în străinătate, dacă nu chiar amândoi și care crescuți cu tentații și pofte pe care nu și le-au educat pentru că nu a avut cine și cum le spune pilda la timp despre acestea, au devenit adulții prezentului, parte căsătoriți și realizați, parte indeciși, singuri, în relații complicate cu viața, perechea pe care și-ar dori-o, dar nu știu nici cum să aprecieze, stimeze, respecte, sau iubească ce ar putea fi lângă ei, ocupația profesională, că nu prea mai poate fi vorba astăzi despre linia dreaptă a unei cariere așa cum o  știam acum 30 ani. Densitatea populației a scăzut pe fondul globalizării, încălzirii globale, stress-ului, imigrației, emigrației, liberalizării orientărilor sexuale și o altfel de deschidere a rolului participativ al părților în contractul parteneriatului civil, așa după cum a fost redefinită, laic, confirmarea adeziunii partenerilor la coexistența sub același acoperiș, ideea e că până să prinzi trenul parentingului, ai multe de analizat, intrebat, căutat și într-un final, destul de târziu, nu chiar la timpul propice pentru media biologică  emisă de specialiști când partenerii e ideal să devină părinți, pentru ca eforturi, interes, supraveghere și educație preliminară școlarității, toate acestea să fie un corpus de sarcini cărora aceștia să le poată face față în ritmul și așa asaltat de tot felul de rigori și obstacole, opreliști și solicitudini în toate direcțiile. Așa că, dincolo de găsirea perechii lângă care să speri că vei apuca să îmbătrânești frumos, epic, nu estetic, trăitul împreună să dea seama simâămintelor ce te încearcă zi de zi alături de consoartă, iar nu privitul sinelui în oglindă, căci nu acesta poate fi atributul interesului firesc al unui bărbat, cuibul, găsirea lui, lasă loc utilului ai întâi și apoi plăcutului. Într-o lume emergentă din toate punctele de vedere și cu o piață a forței de muncă, a branșelor profesionale și adaptabilitatea la nevoi implică mobilitatea, iar asta anulează conceptul de plan de cuib personal fix, stabil, sigur. Pentru că și costurile și mobilitatea în vederea orientării după jobul cel mai bun țintit și obținut au rolul lor și variabilele funcție de care trebuie potrivite programele și restul planurilor împreună orbitează în jurul ideeii de împărțit cât mai mult timp împreună. Abia după un timp, dacă se dorește și se poate, eforturile susținute pot încuraja schimbarea de standardizare locativă. Mă rog, am fost ici și colo în chirie, am stat la bloc, laolaltă cu manele, picamere, ciocăneli, zgomote, lătrat, certuri de jos, deasupra și din lateral, ar fi timpul, dragă Costică să ne mutăm la casa noastră, zice o ea lui. El nu mai știe cum o fi mai bine mai departe să se pronunțe, sau nu, dar intuiește că dacă nu ia atitudine contra propunerii se va înțelege de la sine contrariul prezumției, adica lipsa de contra-reacție validează practiv acțiunea. Lucru pentru care se felicită că a ales astfel și azi la casa lor, după ce au schimbat blocul cu casa de la țară, rămâne navetă spre serviciu, dar mașina o rezolvă și după asta fiecare searaă după job e încântare curată și adevărată oază de bine meritat și într-un final și obținut. O mică grădină de 2-3 straturi de zarzavat și câteva flori cât să dea ochiului ce privește revenirea acasă încântarea și liniștea instantaneu de cum privește dincolo de ce poarta acoperă privirii dinafară, au strâns ei puțin din umeri și fix pe același principiu și din genunchi când s-au ridicat de la o suprafață locuibilă la una ceva mai mare, curte, nu oraș, dar nu departe de acesta, liniște și libertatea orânduirii propriului orar zilnic funcție de nicio altă  terță, sau cvartă parte pe niciuna dintre axele de coordonate. Un pic de reamenajare și consolidare mai apoi, lărgit garajul mașinii și cu spațiu de depozitare a truselor de mici îndeletniciri pe lângă casă, apoi peste acesta o mansardă studio unde luminozitatea și decorul exterior către care ne permit accesul privirilor indiferent de momentul zilei, sau al sezonului de peste an este prinsă ziua anume în calenar conferă deplină autonomie oricăror porniri de planuri, profesionale, sau particulare, domestice. E mai bine, simplu, ieftin chiar, online, ca fizic, adică si mai scump, riscant pe restricțiile în vigoare să mergi să prospectezi piața ca să vezi de ce si de cât ai nevoie în materie de materiale de construcții pentru modificările  în plan de derulat acasă. De la cifa de beton, la cărămidă la zidit, tencuială decorativă, fototapet, parchet și ferestre termopan normale și/ sau de mansardă Vindem-ieftin.ro face posibil calculu preț achiziție să te avantajeze pe tine beneficiarul final. Acționează intermedierea aceasta favorabilă pe legile consumului, cu cât mai mult vrei și poți să iei, cu atât prețul per unitate este mai mic, iar negocierea ofertării o intermediază ei, cei care nu doar că-și zic așa, dar te scapă și de toate incovenientele comportate, extra costuri, alegeri, consiliere, transport.



Așa că honey moon a fost, acum e life time Acasă. Mulțumită lor.Articolul participă la SuperBlog 2020.


duminică, 11 octombrie 2020

Ce poți face cu un ac și-o ață

 

Plăcute aduceri aminte vin să umple acum un gol de spațiu și de timp, umplut cu forța manipulării mediatice de un pericol misterios supralicitat în puteri de manifestare pentru care gestionarea întregilor resurse ia pe nepregătite autoritățile statale mondiale, indiferent de ungherele lumii de care aparțin. Dacă n-ai uitat de 7 dintr-o lovitură și de Croitorașul vesel, copilăria nu ți-a fost în zadar. Toată lumea știe că evoluezi de la lingură și farfurie, ac și ață și seriozitatea muncii pe care o depui.



 Până să realizezi unde și de ce ai venit pe lume, ai deja niște părinți și/ sau frați și nici bine n-ai apucat să te joci de 2-3 ori și politicile statale te aruncă în noianul cunoașterii și explorării spațiului, dincolo de patul și masa pe care mănânci la voi acasă. Se cheamă educație, socializare, sau altfel spus sistemul social de educație, unde înveți să interacționezi cu alți oameni asemenea ție, dar care nu mai sunt familia ta, dar pe care poți conta ca pe membrii familiei tale dacă tipul de interacțiune e unul consolidat pas-cu-pas și dincolo de pedepse și recompense reușești să câștigi meritul încrederii și devoțiunii probate. Așa se fac prieteniile și care se cresc și se dezvoltă cât timp și câte vreme datele contextuale ajută acestui demers dezirabil de ambele părți. Când apare distanța, de timp, de loc, e mai greu, asta pentru că nu doar că ochii care nu se văd, se uită, ci și pentru că a nu putea fi acolo, cu un cuvânt bun, o îmbrățișare, sau un braț de ajutor, un umăr care să preia ofuri sau lacrimi de neputință și să redea curaj și îmbărbătări acolo unde e nevoie, chiar face diferența. Iar situațiile cern nu doar realități crude, ci și oameni, sau prietenii. Mai greu atunci să reînnozi, sau să coși, cu ac și ață ceva care a însemnat dorință asumată biunivoc, dar care cu timpul s-a dus. Nu mai contează că e supra- sau subdezvoltată economia respectivelor țări, important e, zice-se să se inoculeze omenirii că Nu e voie în cam multe aspecte ale vieții sociale de dinainte de povestea Coexistenței19 și teama și presiunea vor face pe mulți să cedeze în diferite feluri. Iar cum ieșitul la muncă nu e considerat din niciun punct de vedere per ansamblu sigur, așa cum putea fi considerat înaintea de povestea cu virusul modei 2020, multe slujbe dispar, sau se suspendă temporar până la noi ordine menite a relansa comenzile afectate de stadiul în care explozia raportărilor îmbolnăvirilor au dus la pierderi masive de capital colectat de companii în urma dezvoltării unui raport mulțumitor când vine vorba să-ți crească numărul de comenzi pe care să le și poți onora la timp, păstrând nota obișnuită a clientelei, raport calitate-preț convenabil, problema devine una și mai arzătoare: în Europa vine frigul și iarna, veniturile au scăzut din martie încoace progresiv, supuși atâtor restricții, oamenii trec din offline-ul firesc al vieții simple, empirice, palpabile, în online-ul înspre care pare-se noua normalitate inventată pentru vremurile acestea în care totul e aproape cu susul în jos văzut ca firesc. Sloganul cu care președintele țării a fost reconfirmat la urne a trecut din România lucrului bine făcut în Pentru o Românie normală, dar măsurile prin care se gestionează situația crizei sanitar-economice-social-politice și mai ales felul în care comunicarea publică vine de la Victoria sau Cotroceni nu ne duce cu gândul la nimic bun. 1984, Orwell, ferma animalelor, hăhăielile, lăcomia sunt argumentate prin necesitatea opreliștilor la care masele sunt supuse pentru a nu risca contaminarea în masă cu virusul bombă a acestui debut de an ciudat. Uite alerta, uite urgența, ia de luați lumină de la polițiști care v-au amendat cum și cât au vrut ei pe o bază legală anulată de deciziile mai marilor judecători ai țării, începem școala, cum să nu o începem, avem deschise și ho-re-ca, teatre și săli de filme, facem și alegeri locale, indiferent de faptul că riscăm să creștem numărul de cazuri raportabile ulterior lor, închidem sau nu școli, facem ce ne mai taie capul, dar nimic nu se leagă: nu știm de ce ne temem, cum să ne protejăm activ, atât noi cât și pe ceilalți, așa încât să evităm punerea pe butuci a spitalelor și a societății. Care spitale filtrează aparent cu fițe pacienții, plângându-se de lipsa de locuri la Ati, oamenii-s puși pe drumuri ici-colo, au sau nu virusul la modă, asta e prioritatea gulerelor albe să afle mai întâi, deși oamenii suferă de alte afecțiuni, până vine confirmarea testului oamenii-s abandonați și o parte din ei s-au stins în tot acest timp. Protocol de sănătate nesănătoasă, inoculat doctorimii de planificatorii tastelor bine apăsate dă dreptul, sau mă rog, așa s-a comunicat dinspre doctori cunoscuți, c-au fost instruiți să declare morți de virusul la modă, chiar dacă pacienții erau suferinzi de cu totul alte afecțiuni, iar confirmarea pozitivă a survenit ulterioară decesului cauzat de lipsa îngrijirii de care pacientul, suspect de o invenție, firește că nu s-a mai bucurat, dacă protocolul asta a prevăzut: suspecții de covid se testează și se izolează până la confirmarea rezultatelor. Negativ și mai trăiește, are norocul să fie mutat pe secția corespunzătoare afecțiunii pentru care a și ajuns la spital. Nu mai suflă, devine statistică cu care se bombardează lumea zi de zi. Psihotic, absurd, prostesc și grobian când mai auzi și chiar vezi oameni asaltați de spitale care sunt dispuse a plăti chiar și 2-3000 euro per decedat care părăsește spitalul având completat în certificatul de deces cauza covid, deși nici chiar testul nu a putut-o confirma. Oameni care mor cu zile, se scurg pe picioare, pentru că ignoranța unor practici ce se cer imediate acolo duc, la pierdere de vieți. Unul din scopurile vehiculate la ideea suprapopulării planetei și viabilității sistemelor publice de colectare a taxelor pentru a asigura atât sănătatea socială, cât și dreptul de pensie unor persoane care se apropie de vârsta la care conform legilor în vigoare trebuie să se bucure de retribuția pentru care întreaga viață ca onest contribuabil a tot plătit la fondurile statului. Inițial s-au tot prelungit activitățile angajaților dinspre 60, spre 63-65, acum spre 70 ani, pe ideea că standardul de calitate a vieții scade, iar chiar dacă pensionarul ajunge să se bucure de dreptul meritat, n-o va mai face mult. Cotizat o viață, apucă să ia 2-3 pensii, adică doar una, timp de 2-3 luni și iese din calcule și poverile sistemului. Și pentru cei care fac legi, asta li se pare echitabil, corect, nu doar grobian, absurd!

În atare condiții, reconfigurarea timpului prețios petrecut acasă capătă valoarea unui timp pierdut și regăsit însemnând pentru cine l-a avut mereu ca obstacol în atingerea scopurilor sale o oază de valoare incomensurabilă. Seva de vitalitate pe care o nimerești la capătul agoniei pașilor tăi urcând și coborând în degringoladă dunele deșertului unde te-ai aventurat e puțin spus când regăsești o potrivire a nevoilor tale de acum cu lucrurile pe care le-ai păstrat vii în tine peste tot pe unde viața te-a condus. Mai e contextul, cel opresiv, restrictiv în privința interacțiunilor sociale și în privința drepturilor individuale ce-ți par a încălca demnitatea fiind nevoit a purta masca, deși sunt informații certe emise odată cu comanda lansată, cum că măștile nu protejează de covid, iar toată polologhia asta speri doar să nu te scoată din minți. Te ajută doar să-ți amnțești cu fiecare nouă dimineață că greutăți peste care a trecut omenirea au tot fost de-a lungul timpului și că oamenii s-au putut adapta la noile situații, avțnd ca rezerve de optimism lucruri de care și-au adus mereu aminte cu drag. Și astea i-au și definit și călit mai departe făcându-i să uite să mai clacheze, chiar dacă-și ziceau mereu Nu mai pot cu astea! Atunci pui mâna pe ac și ață, arăți că-ți pasă mai mult de tine și de toți, redai viață unor piese vestimentare uitate de ceva vreme prin dulapuri, desenezi, porționezi și faci și tu pentru uzul intern măști. Pe măsura, conformația feței, nasului tău, cu șnur, sau elastic, suficient cât să ți se potrivească, iar nu să te strângă, sau să-ți alunece de pe nas/ urechi. Au făcut-o și alții, chiar designeri de modă care-au văzut imediat oportunitatea de a câștiga imediat și sigur resurse pentru alte noi proiecte profesionale de anvergură, oprite momentan din calendarul social de necesitatea aplicării măsurilor anti-interacționat masiv, mai ales în spațiile închise. Masina de cusut îți va reda iar și iar sentimentul unei utilități ingenue și nu doar că te va purta introspectiv în timpuri în care pericolul contaminării nu exista, dar și lumea era altfel și parcă lucrurile din jurul tău căpătau nu doar prin ochii celui care erai atunci o ordine mai firească.



Mai departe de atât rămâne speranța, poate firicelul cel mai periculos de care va fi vreodată vorba caracterizând o pârghie de care a trebuit la un moment dat să ne agâțăm, gânduri, dorințe spre o punte unde e mai bine. Flagel, la capătul opus al așteptărilor noastre, unde sperăm totuși să nu ajungem prea curând, chiar de avem un ac și-o ață, n-ar ajuta prea mult. Gândul bun, zice-se poate ajuta mai mult. Și imediat. Asta să aveți și voi, toți, dacă așa o fi, veți crede, sau vă ajută! și accesorii croitorie, cine știe poate dă inspirația peste voi și materiale și așa aveți destule!

Articolul participă la SuperBlog 2020.


O sole mio

 

- Executarea!

Și, după cum își imagina omul pus să descurce mereu treburile șefului care-l plătea regește pentru serviciile sale dintr-o seamă de afaceri în care dirija mereu lucrurile transformând și transferând apoi mărfuri într-o formă sau alta spre destinații acoperind întreaga lume cunoscută, avea să fie una dintre acele misiuni ce-i va lăsa un gust ciudat pe cerul gurii și moralmente un sentiment dilematic ce-i va necesita o pauză profesională pentru destinderea tuturor simțurilor. Iar nu, nu era el omul să aibă nevoia stringentă asemenea oricărui angajat de loc comun care simte că atinge pragul ce trage serioase semnale de alarmă asupra potențialului și felului în care fizic vorbind corpul se resimte la finele unor luni bune de turație maximală, asta comportând timp dedicat și implicare 100%, odihnă și refacerea după eforturile susținute depuse insuficient mulțumitoare într-un cotidian pe tot atât de improbabil, recurent și invariabil diferit de la o oră la alta. Nu se vedea nici pe sine în locul celui din seria Misiune imposibilă, dar de vărsat sânge era inevitabil să amintești și să nu te gândești că vine o zi când altcineva te va dovedi și-atunci nu mai ești decât în ultimele tale clipe o victimă, Apoi, nimic, tot ce-ai făcut, reușit, îndeplinit până atunci se reduce deodată și dispare practic din memoria celor care doar recurg la unii ca tine pentru a le fi lor drumul mai clar. Doar că presimțea că va trebui să atingă dincolo de robotismul nesimțămintelor presupuse de fișa postului său, una mai aparte, pe tot atât de specială ca și firea și multitudinea de aptitudini și capacități de care omul dispunea, o mică oază interioară în care-și propusese să nu mai fi dorit vreodată să ajungă devreme ce era doar trecutul său, perioadă dintre cele mai negre, pe care odată depășită o va fi dorit-o îngropată în resursele propriului mecanism de apărare. Iar autosugestia pozitivă și aparenta detașare cu care se înfățisa în fața destinului ori de câte ori primea misiuni de curățare a locului, pornind muzica clasică de colecție din bordul mașinii cu care pleca la drum nu-i aducea în fața ochilor doar imaginea imediată a urbei văzută pasager prin parbriz, ci un trecut ce prezentifica ororile lui atunci și totuși încă ceva. 

Nu ar fi trebuit să fie curier de organe pentru a salva cu ele viața cuiva apropiat șefului care-i însărcinase misiunea, dar știa dinainte ca ordinul s-o fi prescris, anume că fiul șefului iubise neprotejat și situația tindea să degenereze. Una, pentru că șefa n-o putea admite lângă fiul ei pe respectiva pe care acesta o cam dezonorase și presa punea presiuni și publicitatea nu-i făcea familiei șefului niciun fel de bine. Eliminarea problemelor, sau surselor creării lor era cea mai simplă modalitate de a ieși basma curată din orice fel de impas pentru cei ca șeful. Doi, pentru că lărgind puțin perspectiva, nu doar afacerile sale ca tată, ci însăși stabilitatea psiho-emoțională, financiară și nu numai a întregii familii, care nu se rezuma la membrii în sine ai familiei, ci însemna o și mai mare încrengătură de relații interumane afiliate unor scopuri și beneficii comune, aveau de suferit. Iar tânărul iubăreț nici nu era pregătit să devină tată, orișicât și-ar fi repetat-o asta în fața oglinzii mari din camera sa cum că vine o zi în viața oricui în care trebuie admis că trebuie să o iei pe alt drum alături de persoana potrivită, aleasă de tine. Doar că venea imediat reculul: femeia nu fusese musai aleasă cu capul limpede, doar picase cu tronc unui tânăr moftangiu și capricios. Mai mult, tânăra nu-l presa în niciun fel, dorea doar să protejeze viața care crescuse peste noapte în ea, o presimțise  de cum iubirea de-o noapte se termina și zorii matinali o-nștiințau parcă de ivirea unui nou capitol din viața ei. Capitol în care tânărul ce-o iubise și-o trimise în noul capitol al vieții sale, maternitatea, pare-se că nu figura nicicum și nici pe mai departe. Și-atunci ce anume e de făcut, că clar este așa cum altor femei nu li se poate întâmpla, fie și accidental, ei i se îndeplinea visul de a deveni cândva mamă, nu chiar cum și-a imaginat, dar timpul nu mai putea fi dat înapoi, nici tras la răspundere de-ar fi făcut caz de situația ei nu s-ar fi întâmplat nimic mai bun ei, ci poate mai rău altcuiva, iar asta nu intra în vizorul ei. De cum a știut că va deveni mamă, nu a mai interesat-o nici cine e tatăl sau dacă vrea și poate coparticipa la creșterea copilului după naștere, ea nu se va lăsa înfrântă de situație, sub absolut nicio formă. Doar că el, cel care fusese prins la mijloc într-o relație care parcă nu ar fi fost mereu justificată să se fi produs, date fiind sudălmile și reproșurile ce și le aruncau între ei părinții, trimis să rezolve alte murdării în care blazonul familiei șefului putea fi pătat în lipsă de reacție, simțea că nu e corect pentru tânără. Nimic. Le-a combinat pe ambele, datele misiunii alocate și aceasta a tinerei însămânțate accidental de fiul șefului și a rezultat o misiune de salvare a femeii. Cu tot cu odorul din vintre, da. 


 Folosindu-se de anii de angajament, expertiză, cunoștințe și relații, pârghii și prieteni, amici, datorii, polițe, asigurări, omenie și ce mai sensibilizează oamenii să păstreze reciprocitatea constructivă, a pus la cale escortarea și scoaterea femeii din țară, sub altă identitate decât cea reală, lucruri de care s-a ocupat în persoană de micile detalii. A gândit că dacă dispare din raza lor de atenție imediată elementul care i-a luat prin surprindere pe toți, inițial pe fiu, apoi pe toți ceilalți din casă, făcându-i să aibă o misuire continuă, lucrurile se liniștesc de la sine. Situație în care, plasată de tânără în țară străină, are șansa la o nouă viață, mai bună pentru ea și copil, iar șeful și fiul lui, numele lor nu se mai asociază cu vreun articol de scandal menit să șocheze, sau să disturbe platutidinea cotidiană. De nu foarte departe, va fi protectorul amândurora, la momentul când tânăra va fi gata să nască, prelevarea celulelor stem din cordonul ombilical/ placentă fiind una dintre principalele interese ale misteriosului grijuliu din umbră. El știe doar că probele alea pot, Doamne ferește de vreun rău în viitor, repara omul. Boli, afecțiuni grave, ca la mașini, schimbi piesa stricată cu ceva nou, pac, merge bine iar, ca unsă. Iar unde nu se poate vorbi despre filmul fericit al iubirii, el simte că dacă poate ajuta pe cei care s-au văzut dintr-odată jucând altă partitură a vieții lor, alta decât cea pentru care năzuind și așteptând-o să se concretizeze, s-au pregătit mereu fiind gata să recunoască recompensa pe care-o doreau pe măsura felului în care și-au pregătit-o, neîntinzându-și, vorba aceea, plapuma mai mult decât se poate ea întinde, că altfel urmarea se lasă cu răceli, este?- de ce nu ar și face-o? La urma urmei, nu tinerețea și inocența femeii însărcinate, sau vreo atracție de natură sexuală l-ar fi determinat să ia aceste măasuri pentru securitatea femeii, ci descoperirea unor asemănări, analogii din povestea scurtei relații a femeii cu fiul șefului său cu cea a propriilor părinți. Iar pentru că și când aparent lucrurile în copilăria lui erau calme, semn că ambii aplanaseră conflictele și ascunseseră armele de atac, totul i s-a dovedit mereu doar pură speculație și iluzionare. Molcomele clipe erau doar cele dinaintea prefiguratelor certuri permanente ce reiterau același scenariu: dacă nu erai tu, nu rămâneam (atunci) gravidă și viața mea putea arăta altfel lângă cine ar fi trebuit. Contra-atacul venea răzbunator: nu eram eu, prost era cine se uita la tine, sau cine știe dacă te-ar fi văzut? Așa că omul nostru știe ferm un lucru: dacă tot e să repari un rău, fă-o de imediat cum l-ai descoperit, de cum este în fașă, pentru ca să aibă dăinuire apoi reparația ta.


Acel ceva părea să se desprindă oarecum de nefasta pasă a propriului trecut și asta fără a se fi detașat de propria persoană ce-și ispășea atunci o pasă din care nu știa când și dacă va mai ieși. Era o speranță și chiar mai mult decât vaga aspirație la ceva destul de vag conturat, avea o viață. Era nu doar simbolul general al vieții prins într-o carcasă fizică, o ființă, ci sufletul comun pe care linia onto-genetică a familiei sale părea să se fi păstrat de ceva vreme, indiferent de vicisitudinile vremurilor prin care au trecut membrii ei. Tătar la origini, urmașul unei linii genealogice călite în focul luptelor pentru cucerirea resurselor și a spațiilor vitale a deprins arta jupuirii pielii, la propriu. A fost lucrul care aplicat strict la nevoie l-a adus pe stră-stră-stră-stră-stră-stră-stră-bunicul bunicului său în atenția șefilor armatelor regale europene, care l-au cooptat de îndată în rândurile lor, odată ce visul hoardelor cu care venise de a fi cucerit întreaga Europă  se destrămase. Supraviețuitor prin definiție. omul hanului și-a văzut mai departe de viață, și-a întemeiat o familie în Europa și nu a mai ajuns în stepele natale, odată ce cursul evenimentelor au redus aria de acoperire a razei de bătaie a intereselor militare de la curtea pe care o servea cu aplombul omului care nu doar că pare, dar are mai mult decât toți ceilalți ceva în el, care-l face unic și prețios. Ca un as în mânecă, un avantaj strategic, militar vorbind și-a slujit stăpânii cu o sete și o foame de lup care știe și să rabde așteptând prilejul când prada obosește să se mai zbată încercând să scape din cursa pe care tacticos i-a întins-o. Iar stră-stră-stră......nepotul de azi are un simț al dreptății și o determinare acolo unde argumentele omului nu pătrund, pentru că el simte și nu lasă nimic de făcut pe dinafară, chiar când nu doar persoana proprie e direct implicată. Ca omul cel mic să trăiască sănătos, în principii sănătoase, lângă și cu cine îl acceptă, iubește, protejează, crește.

Articolul participă la SuperBlog 2020.

vineri, 2 octombrie 2020

Schimbarea la (mai mult decât) față din toamna asta

 

N-o mai fi lumea la fel de energică în a-și pune-n aplicare toate poftele și dorințele, mai ales după criza economică anticipată de valuri de restricții și îngrădiri ale drepturilor și libertăților cetățenești decise de guvernele oamenilor lumii, șomaj ce crește cel puțin înfiorător, dar pe cât de ciudat poate să transforme Nu e voie asta și aia! omul de rând are nevoie să-și reamintească ideea de libertate a voinței și dorinței ce nu-i dă liniște, să-ncerce s-o înfăptuiască pentru că nimic nu-i mai greu decât piatra pe suflet. Ocara interioară, regretul, reproșul, toate la un loc ca semn de Ce-ar fi fost dacă ai fi procedat/ales altfel decât așa cum ai făcut-o, neereușind să, sau abandonând încă din fașă posibilitatea de a fi reușit asta, sau asta? te micșorează și te transformă kafkian în slaba semnificație a unui obiect, insectă, ceva infim pentru care alții din jur nu mai dau, brusc și fără cale de întoarcere nici doi bani. Ești uitat dintr-odată, nu ai greșit cu nimic nimănui, mintea-ți încă vie nu a-nregistrat nimic care să-ți dea dislike moralmente vorbind și experimentezi crunta ștergere din memoria colectivă a importanței propriei identități, reduse pe nepusă masă la un punct infim ontologic din care nu mai speră nimeni nici la normalitatea unei evoluții, pe alocuri miraculoase, pe alocuri fenomenologic-metafizice să te recuperezi. Pentru că ești complet șters, nu doar uitat dintr-un anume moment al unui recent prezent, devenit trecut nu îndepărtat, din amintirea celor pentru care ai contat fie cât de puțin cândva, acum descoperi că nimeni înafara ta, nu-ți mai știe de niciunele. N-ai fost niciodată altfel decât critic tuturor acelora ce obișnuiau să treacă prin viață mai mult ca musafiri al probabilelor ocazii cu care viața i-ar fi ofertat într-o lumină nu prea strălucitoare a combinatoricii matematice, ramură la rându-i a calculelor statistice aprofundate de algebra ecuațiilor cu multe necunoscute și de grade mai mari ca 2, sau 3. Fără o demnitate, denumită insuficient de asumat de prea mulți dintre toți aceia ce o asemuiau cu mândria, despre care spuneau că este unul dintre acele 7 păcate capitale pentru care omul a ispășit încă din trecut grele poveri ale sufletului necontenit încercat de tot felul de ispite și dorințe, ai considerat mereu că cine nu respiră, gândește, alege, decide, muncește și o mai face și altele singur, nu poate coace în sufletul său o speranță vie pentru o pereche. Pentru că fie nu vrea, fie doar crede că nu poate una, sau alta și atunci din comoditate sau slăbiciune interioară preferă calea mai la-ndemâna sa. Fie rugător din fire, fie nesimțitor, greierele uită cât și cum e să muncești, când primăvară și vară ai de unde mânca pe degeaba. Și cântă și petrece și se complace în uitarea de sine care-l aduce-n pragul toamnei când rodul cules de alții și la care el nu a participat, îl aduce cu picioarele pe pământ. Uscat, rece, umed, unde nici patul nu și-l mai poate face, fără a risca îmbolnăvirea. 



Nici fularul sau eșarfa ridicate peste nas ca s-ateste o ancorare la normele în vigoare vădind o francă Schimbare la față nu-i pot ține unui atare specimen gura prea mult astupată, căci foamea urlă dincolo de vintre și de tricoul ros de căldura verii și băncile parcurilor unde clarul de lună i-a ținut locul poveștii de dinaintea fiecărei seri de somn în copilărie. Nici ciorapii sită, sau pantalonii cu aerisiri prin alte locuri decât atunci când se odihnesc pe umeraș în dulap, sau dressing nu încearcă să țină lipită nuca în peretele care nu are nici măcar o cavitate de forma ei care s-o păstreze fie și preț de o secundă cât mai sus pe verticală. Pentru cine nu știe cum e să acționezi în viață ca și cum ai fi un greiere, mai bine să nu fie curios s-o afle pe propria piele, căci munca cât de spetită, în locul chitării zdrăngănite pe bancă ce nu produce nici măcar o salată pentru câini, căci ce să vezi, nu sunt vegetarieni și preferă carnea și osul e o asumare nobilă și sănătoasă.

Iar când afară se face tot mai rece, firesc e să ai cu ce te îmbrăca adecvat temperaturii tot mai scăzute, nu doar să cânți balada regretelor și nevoilor urgente. Guess what?- până o fi să vină moșul, sunt preconizate alegeri parlamentare, dar până atunci, așa după cum scorurile s-au etalat, de la butoane cresc sub o formă sau alta numărul de cazuri declarate Conviețuire, așa că iar n-o să prea fie voie la multe dorințe să poată fi îndeplinite, așa că mai bine participi la concursul ăsta de blogging și te căpătuiești pe ici-colo. Iar de visat și sperat, fii pe pace, nimeni nu-ți cere bani! Dar de o faci, atunci mai cu seamă că vei dori de la tine să încerci tot posibilul să te pliezi pe niște cerințe, fără ca să simți o interioară discrepanță cu felul propriu de a vedea lucrurile. N-o mai da pe ghicite, paltonul de la Guess e fain și ține de cald, te place și el așa cum dacă-l placi și tu, faci ceva să-l meriți. Scrie și poți obține vouchere de achiziție și mai faci și selfie pe urmă!


Articolul participă la SuperBlog 2020.

Respiră ușurat. Trece el cumva și hopul ăsta

Pentru un confort psihic în vremurile lui Nu (e voie p-afară fără mască, nici înăuntru – la muncă, la cumpărături, dentist, restaurant, cin...