duminică, 20 octombrie 2019

La întrebarea cum ar fi fost toate atunci ca acum, respectând acum-ul, ar fi fost diferit de cum a fost deja trăit. Argumente, cât cuprinde, timpul nu se poate da înapoi pe bune, doar în Superman, casa de comenzi Vindem Ieftin nu exista atunci, nu exista nici internet, calculator, tehnologie a informației, exista doar imperialism descrescător ce avea să inaugureze era națiunilor și abia după aceea urmează după cum voi reda. Așadar, nu exista cadrul istoric, administrativ, politic, infrastructura de posibilități face imposibil un asemenea scenariu în care să includem Vindem Ieftin pe harta unui azi monoton, gri, incert al unei Românii încă divizată în principate și chiar dacă unirea s-a început ulterior, tot nu are cum, detalii mai departe.
Ideologic, educațional, infrastructural era imposibil. Abia începeam să conștientizăm semiotica imnului național, să pricepem că ungureanul e frate cu vrânceanul și olteanul, să ne lingem rănile după războiul care adunase o lume întreagă la starturile măsurării armelor, după ce cu zeci de ani în urmă cursa înarmărilor națiunilor si marilor imperii (ce aveau probe de trecut, sau vor fi rămas doar amintiri în analele istoriei universale, Imperiul Țarist, cel habsburgic și cel otoman) era ca alarma unui ceas deșteptător în prefigurarea minutului trezirii matinale. Invențiile abia mijiseră, exista radioul, aveam electricitate, aveam petrol, urma să mai dezvoltăm și o rețea kilometri buni de cale ferată, comparabili altor state mult mai dezvoltate ca noi in frăgezimea noului secol preconizat a fi fost al vitezei, deși începuse cu conflagrație mondială, moarte și ură a omului față de om sub auspiciul unui timp ce s-ar fi scurs mult prea mult îngrădind libertatea altor națiuni. Gavrilo Prinkip se memorează azi la ora de istorie ca fiind numele care a ucis la Sarajevo pe moștenitorul tronului imperiului habsburgic, într-o bulă de timp în care măsurile coercitive în vulcanul butoiului cu zmoală care este zona balcanică n-au mai făcut niciun fel de casă cu bazibuzucii și sârbii și bosniacii și restul națiunilor supuse generații de-a rândul și care au dorit la un moment dat să-și reconfigureze restul vieții lor ca neam care-și dau singure seama propriului destin și nu mai sunt dezmoșteniți ai soartei, așa cum îi denumește în Uragan asupra Europei, Vintilă Corbul. Am participat și noi ca țară, deși încă nu eram statul-națiune modern România, eram uniți doar josul cu dreapta țării, Muntenia și Moldova, Ardealul era și ca întindere și ca rol ulterior, inima țării, încă dezbătut de ungurii și austriecii dintr-un imperiu în cădere liberă, am realizat unirea și cu Ardealul la finele anului când primul război mondial s-a finalizat și am început să trăim tot după vechile orânduiri din neam în neam transmise pe pământurile strămoșești, de astă dată, fără ca să mai simțim vreun jug, ci o decizie străină care ne conduce și de care ascultăm toți, ne-am zis de atunci, căci nu am găsit de cuviință să găsim potrivit pe unul de-ai noștri să-i numim prin vot unanim să facă asta. Rebeli, neîncrezători, sau prea ințelepți încât cunoscându-i pe toți liderii de atunci, să nu-i fi putut acorda credit niciunuia dintre ei, preferând o loterie, sau o tutelă, umbrelă a unei puteri europene dinastice mai mari fără de care am cuviințat că n-am fi trecut pârleazuri mari de au fi apărut la orizont aupră-ne, așa a fost să fie. Când nici bine n-au început să respire aerul libertății de gândire și acțiune, ai noștri buni și generațiile lor de frați, surori, părinți și rubedenii s-au văzut amenințați de cruda soartă a depășirii gazărilor, muncii silnice din perioada lagărelor de concentrare unde la început evreii, apoi și alte națiuni considerate de mâna a doua și a treia, dispensabile marii rase albe, polonezi, cehi, sârbi, unguri, români, țigani, cu toții oameni, nu mai frumoși, nu mai curați, nu mai infecți, răi, grași, ci simplu, la fel de oameni ca cei care au construit prin obediența tăcerii, covorul roșu pentru politica nazistă a caporalului care a fost salvat în primul război mondial de un camarad de arme britanic, că altfel poate că n-ar mai fi trăit toată lumea acest blestem al uciderii unor oameni nevinovați doar pentru că așa s-a crezut că e bine să se spună ca să învrăjbim majoritatea etnică asupra celorlalte conlocuitoare în spațiul de cultură și expresie germanic.

sâmbătă, 19 octombrie 2019

Cald și bine la tine Acasă

Există un preț pentru toate acțiunile noastre, gânduri, idei, fapte, bunicul ne spunea odată-n copilărie. Pe măsură ce creștem vedem, simțim pe propria piele câtă înțelepciune au putut încăpea atunci în vorbele pline de duh ale unui om ce nu avea cum ști ce-nseamnă atunci calculator, internet, tehnologia informației, speakeri motivaționali, principiul formării continue dincolo de orice bariere ale vârstei construit la nivel formal pe ideea conform căreia niciodată nu e prea târziu nici să spui că e prea târziu, deci categoric adeverea pe acel Niciodată să nu spui niciodată excludea orice idee de nihilism, pe de altă parte promovând ideea conform căreia oricine și oricând poate învăța câte ceva în viață, indiferent de cât de plin de carte și/ sau învățat este deja, sau de la/ din ce împrejurare are de învățat ceva.
Antrenorul de genii, prof. dr. Florian Colceag o spune perfect elucidat asupra problemei, din vasta sa experiență a interacțiunii la nivel înalt cu elevii, ani buni de-a rândul fiind antrenorul lotului României în competițiile școlare internaționale la Matematică, cu toții o știm, ne-am bucurat și mândrit de veștile în care aurul era adus în țară de sârgul, inspirația și înțelepciunea unor copii mentorați de dumnealui, prin chiar titlul uneia din nu puținele cărți publicate - Și copilul tău poate fi un geniu. În măsura în care a gândi nu este altceva decât operarea cu ceea ce știi și aplici, dintr-un set mare de lucruri cu care interacționând, ți-au rămas în minte, tocmai pentru că nu doar le-ai memorat, sau tocit pentru a le fi reprodus imediat după aceea, înseamnă că dacă cei mai mulți oameni din zilele actuale măsoară și cântăresc, analizând doar cantitativ ce beneficii pot urmări de pe urma unor astfel de analize simplist-comparative, nu scrie undeva că ești musai geniu, dar că mare parte din calitatea pe care o ai, respectându-ți libertatea, curiozitatea și cugetul liber pot să te aducă în punctul în care chiar să gândești lucrurile înainte de a le face, nu ca alții, care mai întâi fac, greșesc de constată și alții care i-au pus să facă ce-au făcut și abia atunci când suportă făptașii consecințele, se realizează greșeala. Între robotizare, ascultare-executare și nechestionarea unei directive, ordin, rugăminte și liberul cuget și o portiță de neîncredere între ce ți se spune și ce simți și știi că te reprezintă în forul interior pe bune există o mare diferență și chiar un război pe care doar cei nu slabi de înger, ci temeinici și consecvenți în ascultarea vocii interioare îl câștigă, asigurându-și calmul și respectul de sine pe care-l vor putea acorda mai departe atitudinii lor corecte adoptând tactica aceasta, adică preambulul pentru continua lor misiune de oameni gânditori, nu marionete în mâinile și deciziile altora. Sau cum ar spune-o oamenii simpli, de la țară, Tată, nu suntem atât de bogați, încât să ne permitem toate cele care ne trebuie, irosind banii doar pe ce-i mai ieftin. E o înțelepciune și-n zicerea asta, cum că de regulă, cele ieftine, nu duc, nu țin și nu se justifică, prin urmare, folosirea banilor pentru o speranță deșarte, la adăpostul unei economii mici la început.
Orice om, simplu, țăran prin născare, sau ajuns să trăiască la sat, după ce-a hoinărit prin urbele străine de urbanism, mediu și multe alte principii ale unei bune și sănătoase cuviințe, știe că la momentul când crești și-ți ai locul tău în lume pe calea devenirii, dincolo de relaționarea socială avansată până în punctul la care omul își află perechea de suflet și partenerul pentru continuarea vieții alături de el, o casă nu mai e vis, reverie, sau simplă dorință, ci necesitate capitală. Acum casele, se știe, se pot construi de la zero, sau se pot prelua gata făcute, căci casă poți face alături de omul de lângă tine și-n alt mod decât acela în care ții mistria în mâna stângă și cărămida în cealaltă ca să ridici zidurile clădirii care vă va adăposti. Datoria asta, în schimb, privește cuplul nou intrat în rândurile celor desprinși de familiile care i-au născut și crescut pe ambii soți ca pe ceva absolut inevitabil și de la sine înțeles că mult mai firesc este ca mirii să-și țină doar ei companie, fără ca familia din care provine unul dintre ei să fie ambientul fiecărei zile pentru toți. Se înțelege faptul că se iubesc, se îndrăgesc, se acceptă, tolerează, dar zi de zi, parcă totuși e cam mult să împarți același spațiu interior vital cu toții. Și atunci, credit, că mătuși ca Adrian Năstase, sau mame ca cel de la Vrancea nu are toată lumea, se recomandă ca să dai startul și din acest punct de vedere vieții în doi cu proiectul cuibușorului de conviețuit, nu doar de făcut nebunii inițiat. 
Adică trecut din faza de iluzoriu, aș vrea, dar nu știu când și cu cine și mai ales pentru cât, în fapt, căutare, prospectare a pieței de profil, documentare, verificarea planurilor proprii, cu sumele pe care  casa în întregul ei le va presupune, o dată proiectul de casă fără etaj, sau cu etaj, asta doar de tine și de buzunarul tău depind. Proiectantul, că va fi birou de proiectare cu oameni cetificați să facă asta, sau vor fi chiar arhitecți, care mănâncă de la teren, amplasament, planuri urbanistice, zonale, studii de fezabilitate, continuând cu orice implică destinația clădirii de ridicat pe terenul tău, la fel tot alegerea ta va fi. Buzunarul, timpul, resursele, răbdarea, anotimpul, proximitatea, relațiile pot conta. Altminteri știi un fost coleg de școală, ajuns între timp notar, care la rândul lui are un amic care lucrează la un birou de proiectare clădiri, case, hale, orice. Nu stai bine nici nu timpul, nici cu agenda, tu trebuie să fi fost deja plecat de 2-3 zile nu știu unde să rezolvi ceva esențial, dar vrei musai să demarezi ceva vizibil, palpabil. În atare condiții, delegi, împuternicești rudă, amic bun, frate, tată, sau nevasta, daca pe lângă inteligență și diplomație, mai e și oricând situația o cere bărbată să se ocupe de prospectare și demarare, adică fix ce ți-e mai greu ție în situația dată, n-ai timp să cauți, nici nu ai cum și când să asumi o alegere a primului venit și apoi în caz că te nemulțumește ceva, pe lângă reproșuri autoadresate mai mult ca ruperea contractului și pierderile pe măsura avansului proiectului în sine cu firma inițială, scenariul nu-ți place, așa că femeia să decidă, sau ceilalți împuterniciți de tine, după ce le-ai trasat ca așteptări.
Eh, dar nu atunci mai bine, cu așa scenariu, te apuci tu de treabă când ai timpul, resursele, devotamentul de a fi total implicat în proiect, că doar ție ți se ridică casa și ți se face de la zero, nu altuia, începi totul când nu trebuia de ieri să fi fost în altă parte cu treabă șialegi asumat din piața de profil pe cine crezi tu că va face treabă bună? Eu zic că da. Dai un ban, dar când specialistu-i calificat el știe și ce face și pentru cât, pentru că știe că o treabă de mântuială, făcută pe bani mulți, poate fi și singura captură pe care o face. Or, în așa domeniu, nu e ca-n politica, cu tocmeli și negocieri de voturi să treacă veorica din bancă la colțul rușinii, sau chiar palatul victorios, firmele de proiectare, arhitectii nu-și permit să se abată de la un cod deontologic, o simplă morală spunând că treaba bine făcută, dar pe bune, nu ca-n deviza actualului președinte din campania prezidențială anterioară, recomandă o alta, pentru că omul, clientul mulțumit laudă și prețuiește pe ce a dat banii, pentru că-n ei și-n alegerea făcută și-a pus și speranțe mai temeinic avansate în decade petrecute cu omul iubit sub același acoperiș contractat să dureze anilor și intemperiilor de orice fel.
Oricât de grea ar părea, treaba asta https://www.aia-proiect.ro/ o face bine, o spun clienții satisfăcuți de raportul calitate-preț, respectare termen de predare a lucrării. Casa ta,  din vis la cheie. Acasă pentru tine, acolo unde Smilley se întoarce, iar dacă te întrebi după ce-o deschizi, ca Delia, Ce are ea, să știi să și răspunzi direct, nu să stai pe gânduri. Ah, să mai fi și mulțumit și fericit pe deasupra e și mai bine.

Articolul participă la SuperBlog 2019.

miercuri, 16 octombrie 2019

Blogger content forever

Apari  în lume cu un rost, țipi să știe toată lumea că ai venit și tu acolo, ai răsărit, iei prima notă de trecere și apoi sugi, dormi, umpli scutece, plângi, țipi, te joci și tot așa, vrei mereu să fii în prim-plan. E singura strategie pe care simplul limbaj pe care-l ai la dispoziție o folosește ca să te ancoreze în lumea pentru care ca să contezi, trebuie să semnalizezi. Și făcând-o, primești atenție, matereializată după caz, necesitate, ori disponibilitatea de timp, sau emoțională a persoanei care o acordă în diferite activități în care ți se intenționează mai binele. După această fază a ta de bebe, crești, ajungi la școală, înveți câte ceva și de la dascăli și restul de la orice fel de interacționare ce ți-a dat sentimentul de noutate fără a-ți fi sugerat o amintire a ce știi deja și uite-așa, copt, sau mai doar semi-copt societatea te numește adult la 18 ani, după liceu, indiferent dacă ți-ai pus la punct etapele pe care a trebuit fie să le arzi, sau le sari pentru a fi numit adult. Cunoști, sau nu o droaie de lucruri, știi în parte să faci diferența între ce cunoști cel mai bine și cel mai puțin și pe baza criteriului de ce preferi și ce te pasionează chiar, începi să scrii pe un blog, făcând dublul exercițiu de descoperire-învățare pe cont propriu, de partea cealaltă transmițând cât mai clară informația după ce ți-ai clarificat-o. Simți că e datoria ta să împarți și cu alții lucrurile care te pasionează mai mult decât un hobby și atunci c-un articol pe zi îți deschizi perspectivele cunoașterii altora prin ce spui și scrii pe blog/ vlog.
Acum poți scrie și de pe smart phone, mai acum câțiva ani îți lua ceva timp să te simți comod în fața calculatorului, apoi să-ți mai vină și ideile, dar cum-necum aduci tehnologia la tine acasă, cu inima și mai puțin cu unealta care te ajută să fii vizibil pe net. Indiferent despre ce ai alege să împarți cu grupul de urmăritori/ cititori, contentul propus de tine va avea piața ei de interes, indiferent dacă folosești pentru blogul sau vlogul tău ultima generație de unelte. Dacă ești o fire căreia nu-i place monotonia și rigurozitatea apropiată de ritualic a computerului, cu necesitatea ființării sezânde doar la birou și-alegi mobilitatea și inadecvarea la ritualica așezare la birou, asemănătoare somptuozității cu care un pianist șe așază la instrument înaintea performării unui recital/  concert pe scena vreunui teatru de operă unde este invitat să celebreze frumosul într-o seară/ noapte pentru care s-a plătit bilet la intrare și ceremonialul tematicii și stilul abordat de artist comportă vestimentar accesorizarea pieselor de îmbrăcăminte așa încât codul să emane respect și nu snobism, kitsch ori grandoare fără margini și stil, atunci alegi să scrii de pe laptop, bucurându-te de perspectiva pe care acesta ți-o oferă, mobilitatea, independența, necondiționarea de timp și loc, baterie, iar ideile cum îți vin mereu și te prind oriunde, avându-l cu tine, nu le pierzi, le pui pe blog și le dai mai departe.

Dacă ții vlog, sau de vrei cu timpul să tunezi unealta care te ajută să ții blogul, accesorii laptop găsești aici, o parte a Royal Computers, care la fel ca Delia ce se întreabă Ce are ea și nu am eu?, are mai de toate, de la periferice, cabluri, baterii, la scaune și alte accesorii de gaming, rucsacuri și mai intră și tu și vezi, dacă ești sau nu curios/ interesat(ă). Că e pasiune, sau doar hobby după ce a fost chiar și stil de viață, bloggingul rămâne acolo printre iubirile de-o viață, chiar dacă pe firul curgerii firești a vietii, jobul, familia și restul celorlalte coordonate asupra cărora nu te poți de fiecare  dată pronunța din postura de titular și stăpân asupra lor pentru că sunt necunoscute în ecuația viețuirii și nu-ți dau de ales și nu-i poți devota tot timpul așa cum obișnuiai mai deunăzi, sunt etape în viața omului când prioritățile se reconfigurează și timpul primește atenția cu porția din partea celui care-l trăiește. Fără tehnologie nu se mai poate azi, dar neavând puterea de decizie asupra întregului tău timp, tocmai pentru că nu-l ai la fel de liber ca-n studenție, sau mai devreme de asta, se cade temperarea s-o etalăm.

Articolul participă la SuperBlog 2019.

luni, 14 octombrie 2019

Salvând lumea cu Cristi

-    Giurgiuveanu, azi pleci în misiune, da vezi tu, asta nu mai e una mică, pe plan local, e globală, pricepi tu?
-     Adică nu pe Sovata, Giurgiu, Slobozia, d-astea, da, șefu?
-     Ai pe masă instrucțiunile, ți le-am printat, că calculatoru nu-ți merge, am chemat IT să vină să ți-l repare, așa că ieși pe teren.
-   Șefu, din ce văd aici, am tot terenu la dispoziție, din ce citesc trec așa ca vodă prin lobodă, ce tre să caut?
-   Concret ai să te lași furat de val, să te ia mirajul a ce vei vedea, auzi, simți, mânca, bea și toate un singur dar au.
- Care, șefu, dacă permiteți, că din ce aud, parc-ajung în rai, sper că nu mă lichidați așa nevinovat...
- Depinde cum te întorci, de unde te trimit, dacă îndeplinești misiunea, poți să ajungi și viu în rai, te scoatem din sistem, îți iei catrafusele, adică lozul cel mare și identitatea care-o vrei și te-ai scos, nu mai ai nicio bătaie de cap.
- Nu mă mai fierbeți, domnule, vă rog, cu tot respectul, mie să-mi spuneți în față ce aveți de spus și acum, nu pe ocolite.
- Mă Gogâie, ai că mi-ești simpatic, dă-te-n cacao baobab și ce-o mai fi pe-acolo! Ce scrie-n foile alea?
- Visul ți s-a îndeplinit. Pleci în lume... Da, cum vine asta, șefu, mă dați afară?
- Din țară mă, da, pentru un timp, ieși cu circuite culturale Christian Tour, nu din serviciu, în interes de serviciu dacă vrei, ești trimis de șef, de țară, de neam să rezolvi o problemă mare a omenirii, pe care doar tu, nu alții, nu oricine la fel ca tine o poate rezolva, ci doar tu, ai înțeles?
- Da, să trăiți!
- Mergi acasă, faci bagajele, ura și la gară, ăsta la aeroport, de la Bucuresți pleci să salvezi umanitatea. E misiune capitală, n-ai voie să ceri voie cuiva, eu, șefii ăi mari, președintele pe tine te-am ales să rezolvi ițele astea ale misiunii, prietenii, cunoscuții, familia să nu le spui prea multe, nici să nu întrebe de tine, ești detașat în străinătate, la consulat le zici celor mai intimi și i-ai închis, mucles, ciocu mic, le scrii tu dacă e ceva, lasă ca să nu fie ei curioși să mai întrebe sau să caute ceva, ai treabă tu cu ei, îi contactezi, simplu, da?
- Circuite exotice Christian Tour, văd aici că scrie în paranteză, chiar toată lumea domne, chiar așa, un tur de orizont al planetei să-mi fie mie dat acum să fac?
- Da, chiar așa, ca la inspecția de la a șaptea de la ora de geografie.
- Cum de știți asta, mă speriați!
- Dragul meu, nu te speria acum, c-altminteri așa vei rămâne de tot.
- Gata, boss, am plecat acasă sa fac bagajele, nu-mi iau doar 3 blugi cu mine și-o țigară ca-n trupa Vama veche, iau măcar un cartuș de țigări, ce naiba...înconjor planeta, nu-i ceva de ici de colo. Oi vedea eu ce-oi căuta pe-acolo, că deocamdată nu știu.
- Lasă că-ți spun eu, închide ușa, trage obloanele, să nu ne audă toți morcoveii curioși. Ai de anihilat, căutat, prins dacă trebuie chiar eliminat pe Mabus, codul unuia dintre spionii plătiți de voințele obscure ale liniștii mondiale să creeze haos în lume prin eliminarea prințesei moștenitoare a tronului Islandei, la o interacțiune internațională unde membrii G8 vor fi prezenți luna viitoare, timp în care tu ai timp să-ți pregătești agenda-n așa fel încât n-avem nicio umbră de îndoială că vei lua cele mai bune decizii în privința strategiilor de pregătire pe care le vei fi alegând. Doar tu ne-ai fost până acum cel mai bun produs al recrutării din istoria instituției pe care o conduc. Teste ți-au tot fost făcute, le-ai depășit, dracu știe cum faci, eu cred că secretul stă tot în tine, de aia n-am stat pe gânduri când am primit misiunea asta, am știut din start la cine să apelăm. 
- Vă mulțumesc, domnule director.
- Acum, du-te și salvează-ne lumea, viitorul omenirii stă pe umerii tăi!

Articolul participă la SuperBlog 2019.




duminică, 13 octombrie 2019

Vezi că-ți dă cafeaua-n foc!

-       -   Bunico, bunico, ce-i aia galbenă?
-       -   Cartof, nu e o aia, ci un ăla, e băiat așa ca tine!
-       -  Cum să fie băiat, că n-are ochi, nas, mâini, puță ca mine?
-       -   Dragul mamei, cartoful e băiat, tot așa cum din ibricul ăsta în care am fiert cafeaua, să ne putem trezi bine-bine de tot, cana cu inscripțiile Love for coffee sunt și ele fete. Nici ele n-au ce au fetele, dar și cafeaua și cana sunt de genul feminin, așa cum cartoful pomenit adineauri e de gen masculin, adică e băiat, cum am zis mai devreme. Diferența se face la modul cum le distingem pe aceste cuvinte. Ele sunt substantive, sau nume, și se pot număra, asta e regula simplă. Un cartofi-doi cartofi, o cană-două căni, o cafea-mai multe cafele.
-       -  Dar boabe de cafea, cum se numără?
-      -  Păi nu știu, puiul mamei, un bob, două boabe proaspete, sau o grămadă de boabe cât înseamnă o pungă de cafea, nu?
-         -  Sau o boabă, mai multe?
-        -  Nu vai, nu există boabă, numai babă, iar aia-s eu, bunica ta, mama mamei tale, de-aia te-am numit pe tine puiul mamei, Vlăduț.
-        -  Eu nu cred că ești urâtă și rea ca o babă de care se tot ferește mami să devină când se tot cremuiește și fardează, da, c-așa zice mereu, mă băiete trebuie să fiu frumoasă, să mă placă toată lumea, le serviciu, acasă, toți, așa le place femeilor, să fie apreciate și să se simtă frumoase.
-   Nici bine nu apucară cei doi să-și termine explicațiile de dat unul-alteia, că soneria casei o puse pe bunică pe picior de ducă. Se apucă chiar să răspundă din preajma aragazului pe care-l părăsi de zor, Vin acum, stați oleacă!, la care nepotul se găsi să-și zică Cu cine o vorbi, Doamne, că nu-i nimeni aici!
-       -  Ziua bună, tanti Lenuța, sper că n-am picat tocmai rău, am venit să-ți aduc ce-am pus să fac aseară pentru Sergiu și am zis să nu vin chiar cu mâna goală dacă tot m-ai invitat de ieri la cafea. Mi-am zis la așa o cafea bună, se cade să ofer și eu ceva și am adus asta.
-         -  Cum preferi cafeaua, neagră, puțin zahar, cu lapte/fără, și una și alta?
-        -   Oho, mamă-mamă, dar ce Ferrari ai maică-mea, sigur de la fata dumitale-l ai, sau de la ginere?
-         -  Espressor automat Philips, face mamă o varietate cafele!
-        -  Sigur automat e, că manual nu am mai auzit să fie acum, în era asta a tehnologiei, îmi și imaginez de-aia și râd acum o manivelă și o mână amorțită de atâta râșnit, ca o moară să piseze boabele cafelei pentru a ne oferi nouă aroma mult visată...
-         -  Ai văzut/auzit c-a picat mamă guvernul, s-a dus Veorica...
-         -  Da, lăsați-mă că eu i-am prezis căderea de anul trecut încă, mă și miram cum de-a prins-o în funcție Crăciunul trecut, apoi de-abia acum, în apropierea prezidențialelor, mi se pare cusut cu nu știu ce fel de ață, albă, neagră, sau colorată...
-        -  Ehe, cine știe, mamă, ce ni s-o mai pregăti?
-      - Tanti Lenuța, pe mine, Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească, mama m-a învățat așa: fiecare pas la timpul lui și nu mai mult de unul după altul. Cât privește posibilitatea redusă ca noi oamenii de rând să ne strofocăm să influențăm mersul lucrurilor și pentru alții decât noi înșine și să ne și iasă asta, adică să putem fi noi aleși ca demnitari și să luăm noi decizii pentru alții, e puțin spre deloc probabil. De asta zic, că mama m-a învățat să-mi văd de blidul meu, de puținul și meritul meu pentru ce am și să am o grijă doar atunci când risc ca alții să vină să-mi ia ce am câștigat prin munca personală, atunci da, declar război.
-         - Nu te-a învățat rău...
Când să mai se spună de o parte sau de alta altceva, soneria sună iar, Lenuța e pe fază și se scuză pentru a răspunde.
-        -  Sărumâna, mamă soacră, sper că nu v-a mâncat ficații ăsta micul, am venit să-l iau la antrenament.
-        -  Intră mamă, merg să-l anunț pe Vlăduț, se juca în camera lui, la mine a venit o vecină la o cafea, am invitat-o ieri pe la noi. Să-ți pun și ție o gură de cafea, că sigur nu-ți pică rău. Eu, între timp merg să-l anunț și pregătesc pe băiat. 
-       -  Mulțumesc, să-mi puneți și cu lapte puțin, am luat o dată din a nevesti-mii și și-acum îi duc dorul.
-      - Cui, mă, cafelei, sau fetei mele, la amândouă poate-ai să zici, dar cafeaua se gată mai iute că fată cum am crescut și mai am eu, numai una e, că soră n-are, numai frate.
-        - Știți, eu nu am vrut...
-       - Stai mă, liniștit, am glumit și eu, cafeaua mă binedispune doar, în plus, e cadoul de la voi, dar sunt absolut sigur că tu l-ai ales, are ceva din tine, din felul tău de a gândi și de a privi lucrurile, mai tomnatic, mai copt, mai bun, mai matur, mai cum trebuie așa.
-     -  O, vai, mulțumesc, dar șă știtți c-aveți dreptate, eu l-am ales.
-     -  Știu, mamă, doar eu am meritul s-o fi adus pe lume și crescut pe cea pe care o iubești, dar ai dreptate, da, e mai bună cu lapte și eu tot pe asta am mizat acum, neagră-i prea tare acum cu tensiunea la anii mei, da, cu sistemul de lapte LatteGo, pac iese o cafea a-ntâia! 
jj  - Azi e mult mai ușor pe net, intri vezi, comanzi și când ajunge produsul, de regulă repede, îl ai, îl pui la lucru, îl testezi și nu mai încape discuție că depășește așteptările. Pe ale mele, cel puțin, după ce gust din mâna soacră-mi!
    - Și unde ai găsit tu, Ferrari ăsta de cafea, cum a zis vecina când a intrat, că poate-i place și ei și o vrea să-și comande, ia zi-ne!
    - Păi simplu, magazin online magNET.ro
    - Mulțumim. 
-   - Hai tati, mergem, că nu vreau să-ntârziem?
    - Gata, tată, plecăm acum, La revedere!
   
     Articolul participă la SuperBlog 2019.


      

-

-
-



vineri, 11 octombrie 2019

Bagajul, casa ta cu fiecare zbor


Pleacă și uită-mă, uită-mă de tot poate fi auzit în mintea oricui rămâne nezburat cu avionul! Cine și-a luat deja biletul și a fost însoțit la terminalul Plecări la aeroport, n-a avut decât o singură mare grijă, anume cum și ce să introducă în valize. Că acel bagaj de cală trebuie făcut așa încât să nu depășească limita admisă de compania aeriană pentru care trebuie în data x să ajungă la destinație în scopuri personale omul nostru care nu a mai zburat încă, e deja regulă pe care alții care au mai făcut-o deja o știu și țin cont de ea. 

La fel și cu atât mai mult cu cât e prima oară când zbori, mai mult ca sigur că dacă nu e o conferință, team-building pentru job pentru o destinație internă unde durata șederii după aterizare e scurtă, vei avea nevoie pentru alte scopuri ale zborului tău (studiu, sau job în străinătate). pe lângă bagajul cel mare de cală și de un supliment de lucruri pe care să le iei cu tine și care dată fiind limitarea la standardul admis pentru valiza de la cală, le poți introduce în bagajele de mână, așa cum face mai toată lumea. Distincția apare la modul că tu poți lua cu tine doar un alt bagaj de mână cu care să te însoțești în avion, funcție de spațiul pe care compania aeriană îl deține pragmatic la cursa respectivă, el putând și funcție de cum preferi și tu așezat lângă picioare, nu pe culoar ca să-ți fie și la îndemână în caz că vei avea nevoie din când în când de ceva anume din el. Este spațiu și nu ai nimic nevoie din bagajul de mână, îl urci în compartimentul special amenajat și închis, să prevină căderea bagajelor în timpul zborului, aflat deasupra capului. Standardul general admis pentru bagajul de mână este 55x40x20 (cm), adică lungime, lățime, grosime, fără a depăși 10 kg. Asta nu înseamnă decât faptul că pentru biletul rezervat pentru data x, ai dreptul și la bagaj de cală și la bagaj de mână incluse ambele în costul rezervării biletului, ceea ce nu exclude faptul ca dacă mai ai nevoie de lucruri pe care să le iei cu tine în cazul în care șederea e mai lungă după zbor acolo unde vei merge poți, contra cost, de astă dată, alte bagaje. Politicile companiilor aeriene pot varia în funcție de spatiul pe care-l au disponibile în flota aeronavelor pe care le folosesc, dar principiul de bază se aplică general peste tot: ce depășește limita admisă (pentru bagajul de cală și bagajul de mână, care dacă e mai mare decât 10 kg, sau depășește 55x40x20 se taxează și se trimite la cală) se taxează. 

Trolere ieftine și actualizate cerințelor standardizate companiilor low cost care operează pe piața românească de profil furnizează Travelkit, mereu alături de tine în contextul globalizant al mobilității care salvează aparențe și oferă formare academică și profesională dincolo de granițele statului-mamă pentru generațiile de mâine ale umanității internaționalizate și măcar de fațadă cosmopolite.
Că e low cost, sau supra cost pentru comanda ta online în vederea rezervării unui loc la bordul unui avion care zboară din/spre țara ta din orice destinație internațională, doar de norocul începătorului poate depinde, n-au de-a face karma, sau ținerea postului bisericesc, negru, gri, sau alb, sau colorat, poate doar numele companiei aeriene care realizează zborul derulat la x zile din momentul în care rezervi și până la data precisă a zborului efectiv să facă diferența. Cu cât timpul acesta este mai scurt, cu atât costul e mai ridicat, excepție făcând oferta last minute, care spre deosebire de certitudinea unei rezervări făcute chiar și la un cost mai măricel dar din timp, are dezavantajul că poate fi, poate nu, nu-ti asigură nimic, nici promisiunea că ai atunci când speri să poți zbura repede spre destinația aleasă locul în avion, nici că dacă prinzi locul ăla o faci și la un preț care să te avantajeze mai mult ca dacă ai fi cumpărat în avans biletul cu ceva timp înainte. Și ar mai fi discuția despre cosmopolitism în directă legătură, sau pe același nivel cu două practici pe care vreau să le amintesc. 
Prima e legată de organizarea tuturor celor care dincolo de tine, cel care ți-ai rezervat la timp biletul de zbor, sau l-ai găsit la super-ofertă last minute și te-ai scos dintr-o mare încurcătură pentru că atunci când ai fi vrut să-ți rezervi biletul nu aveai cu ce, sau nu-ți mergea netul, sau alte motive trebuie să-ți răsplătească banul dat pe biletul la zborul programat la ora x de, in data y. În foarte dese rânduri, calendarul orar nu se respectă, închiderea porții de îmbarcare în avion, standardizată cu jumătate de oră înaintea orei decolării anunțată atunci când ai făcut rezervarea biletului, e aproape la ordinea zilei. Nu arătăm doar cu degetul zalele acestul lanț uman de lucrători care sunt puși să facă din zborul tău ceva mai sigur, mai precis, mai cum ți-ai dori, iar nu o călătorie spre necunoscutul ce începe pe banii tăi dați dinainte cu Dacă nu mai zboară avionul, dacă nu vine din cursa anterioară la timp, dacă nu trece inspecția tehnică, dacă mi se rătăcește valiza, dacă... Un singur dacă are o scuză, din aeroportul de pe care urmează să decolezi, pilotul echipajului să anunțe faptul că starea meteo, sau alte probleme tehnice de pe aeroportul gazdă unde veți ateriza nu primiți undă verde pentru decolare, acolo fiind probleme privind securitatea aterizărilor, vizibilitatea, încadrarea corectă pe piste șamd. Până acolo, anume dacă pentru tine consumatorul de servicii aeriene, turistul, omul internaționalizat de voie-de nevoie, ai dat banii înainte pe bilet, ai venit la timp pentru check-in și restul de verificări dinaintea îmbarcării, dar programul nu se respectă, mai mult, ajungi în avion cu întârziere, nu ți se spune nimic, explicații ioc, rabzi, zbori, faci totul apoi online, orice organigramă are șefi și birouri de relații clienți unde nemulțumirile se primesc, despăgubirile mai rar, dar încercarea moarte n-are, nu? Ciudat e, în decorul ăsta, zborul amânat artificial, adică din lipsă de organizare a organizatorilor zborului, aterizarea n-are cum altfel decât să fie ulterioară datei amintite precis anterior pe boarding pass și cu toate astea aplaudacii-s la loc de necinste peste tot, chiar dacă pilotul aterizează aeronava ca și când ai cădea fără să fi vrut dintr-un copac înalt din fața blocului unde pisica rătăcea speriată de tunetele de afară și tu ai suit cam până la etajul 2 al blocului doar ca s-o convingi că îți poate toarce mai sigur în poală pe fotoliu la meci, sau film la căldurica dinăuntru ca în furtuna vârfului de pom! Păi ori suntem, ori nu mai suntem???!!!!
Că a avut timp berechet, sau nu ca să pregătească acest aspect, asta pe companie n-o interesează, că dacă n-ajungi la timp la aeroport, oricum nu mai pleci atunci când scrie pe bilet, că n-au cum face altfel, există niște reguli, niște protocoale, clienții trebuind a se conforma, sau altminteri să accepte ce nu le convine cu seninătatea cu care e imperios necesar a se înțelege faptul că e imposibil să întri târziu în aeroport, aproape de/ după ce ora de închidere a porții de îmbarcare la zborul tău a trecut deja și totuși să mai speri că vei fi acceptat să faci parte din contingentul de pasageri la bordul zborului pentru care ai făcut rezervarea așa cum scrie și pe boarding pass-ul tău din buzunar. O măsură de precauție dacă nu e luată, anume cât ar dura, plus-minus minute/ore  deplasarea de acasă/ locul de unde pleci efectiv spre aeroport în scopul plecării cu avionul din seara asta (să spunem), te poate costa urcarea la bordul aeronavei pentru care ai biletul achitat și bagajele făcute și cu tine aduse, dacă tu ajungi, așa cum spuneam, după ce ora până la care poarta de îmbarcare la zborul tău a fost deschisă. În genere, între ora până la care o poartă de îmbarcare este deschisă și ora pentru care zborul la care ai făcut rezervarea trebuie să înceapă efectiv, o jumătate de oră este luată ca marjă de eroare, precauție, timp necesar pentru organizarea zborului de către aeroport și angajații săi. Pentru că e bine de știut, mai ales pentru cine nu a zburat încă, dar urmează s-o facă, uneori chiar trebuie să prinzi avionul ăla și nu altul, căci avionul și zborul e doar un prim-pas spre destinația ta. Posibil să aterizezi întâi și de acolo să iei taxi, sau propria mașină parcată la aeroport până ajungi la destinație, acasă, la prieteni, la hotel, sau unde o fi să fie ea. 

Articolul participă la SuperBlog 2019.

miercuri, 9 octombrie 2019

Tata+Mama+Denisa+Honda=Happy

Când a revenit acasă din misiune, Hari n-a avut în minte decât un singur lucru: ziua de naștere a puiului său, Denisa, pe care doar o pupase pe frunte pe net 3 ani la rând când nu a putut lipsi de unde plecase cu datoria servirii patriei. După prima sa misiune internațională și-a lăsat prima mașină pentru unul din modelele Honda, fusese din copilărie fanul lui Sena și tragedia acestuia l-a marcat atunci, așa încât spiritul Civic l-a uns atunci când a parcat-o în fața blocului înaintea aniversării fetiței sale. Atunci când cazna celor 3 ani se plămădea în mințile șefilor săi, iar el se pregătea să îndure timpul pregătind mesajul cât mai frumos și mai explicit pentru amândouă fetele sale, căci și pe cea pe care o cucerise cu felul său drept de a fi, dublat de alura sa care parcă l-ar fi dat de gol în privința faptului de ce fel de om ar fi, știa c-o supără faptul că-n momentele-cheie ale familiei el nu poate fi acolo cu ele gândea precum contele de Montecristo God will have me justice și asta-l și ajuta pe de o parte, pe de o alta însă plângea-n sine fiece zi cu o săptămână înaintea evenimentului său capital din viață. Dar, ordinul se ascultă și se urmează, ierarhia e ierarhie, iar armata înseamnă și asta, a nu putea fi mereu acasă cu ai tăi, o știau bine și unul și celălalt încă dinainte de a se fi cunoscut, au asumat asta și cu toate astea, ca părinți este mai greu să nu fi acolo când așa s-ar cuveni. 
  
Acum, la 7 ani ai Denisei, a doua oară când o vede aniversată, nepunând la socoteală ziua când a ținut-o la piept plângand și apoi văzând reacția puiului de om despre care magia ochilor ei zambitori mai ceva ca obrajorii ăia plini de roz-sidefiu și de haz firesc îl magnetizau și râzând în tandem cu fata lui, uita de toți și de toate, scumpa lui surâzătoare se pregătește să devină elevă. E vara-n care, deși a fredonat ceva timp și fiind mai mică Lasa-mă, papa la mare, nu pe litoral vrea cea mică, ci pe-afară toată ziua ei și cu mama și cu tata, să simtă că timpul poate sta si-n loc, să se poată și ea bucura mai bine și mai mult, că-n restul zilelor nefiind așa, în echipă completă, nu are același farmec, și-atunci Așa să fie! Din ce-și mai aduce ea aminte din viața de bebe, Vrum-vrum și cheia-n contact și centura pusă și Uite mami, verde, hai, sau stai că roșu, mami, asta de pe când a mai tot plimbat-o mama, iar radio-ul lăsat ușor cât să n-adoarmă pe nimeni și s-o scutească pe mama de vorbit cât poate fata să-ntrebe doar așa din curiozitate și s-o poată face atentă în trafic o păstra mereu zâmbitoare pe mamă, adormindu-i când și cțnd curiozitatea celei mici și usurându-i misiunea mamei de a supraveghea puiul, chiar și în treburile dincolo de casă, unde n-avea cum s-o scape o secundă din ochi. Toate astea pentru că maternitatea e pentru devotament exclusiv bebelului, dar când tata nu e acolo, nici ieșiri cu fetele, nici yoga, gym, sau altceva nu prea poți să-ncumeți să accepți, că e greu. Și totuși, când vrei, sau chiar trebuie să ieși... simplu, iei și fata cu tine! Până când face ea 4 ani și el apare noaptea de dinaintea lui 4 ani și-ți fură toate meritele pentru organizarea unei mini-petreceri pentru ziua ei, dar în egală măsură îți dă voie și-ți arată cum, cât și pe unde să respiri și tu aerul ăla vital, împărtășit. Și nu face decât ceva simplu, dar care se dovedește fenomenal, superlativ pentru fericire! Nu există, nicio problemă, vorbești tu cu șefii ălora de fac dicționare să introducă și asta pentru desemnarea unei stări de atât de bine încât parcă nici completitudine nu îl acoperă pe de-a întregul. 
Fuge Honda Civic și mi ți-l aduce repede acasa pe cel iubit, darămite acum Honda Civic Type R, cu 320 cai-putere, sistem de control-monitorizare a frânării, suport la parcare și detectare a micilor variațiuni ce pot interveni în trafic din cauza problemelor de trafic și/sau oboselii, factor ce preîntâmpină mai ales eventualitatea coliziunilor frontale. Mașină cu design sportiv, ideal în afara localităților, toarce la rece în freamătul junglei urbane până se descătușează la drum întins și mai liber, unde bate tot ce prinde până la linia de sosire/ A ta, bineînțeles, că doar n-or fi acum curse pe drumuri publice, sunt ilegale așa ad-hoc, altfel stând lucrurile când vine vorba despre probele de raliuri din lumea moto-sport. Așa au reușit s-o ducă la timp pe Deni la deschiderea școlii! Cu emoții, turări de motor, șicane nesportive, neortodoxe, imorale și ilicite, dar finally Totul e bine, când se termină cu bine! Fata ajunsă la timp, florile păstrate de mamă pe timpul călătoriei casa-școală, învățătoarea happy c-a primit atâtea flori, la capăt de zi, Mulțumescu-ți Ție,Doamne c-am ales mașina asta și-am rămas fidel brandului nipon! Intră și tu in incinta dealurului tău Honda România și vezi ce Honda Civic de vânzare ți se potrivește! Poate alb, poate negru, gri, sau orice altă culoare, mergi, verifică, întreabă, achită și bucură-te de experiența vieții tale la volan, chiar și pe drumurile din România, da, ălea puține și prost întreținute, nereparate la timp, plus acelea promise și nefăcute, începute și abandonate, cele pentru care s-a tăiat doar panglica la televizor și apoi s-a pus lacătul pentru varii motive. Vorba ceea, timpul trece, pe drum ești tu și mașina care mai rămâneți. Și întregi și teferi, chiar și după ce-ați depășit recordul de viteză pe circuitul german de casă, Nurburgring, asistat fiind de copilotul Sena, îngerul ce-a venit sa vegheze comenzile și abordările acelor de păr, după ce pe 1 mai 1994 în Grand prix-ul statului San Marino îngerul său n-a fost aproape și s-a făcut chiar el înger, chiar de-atunci. Căci orice cursă casă-școală dimineața, școală-job mai apoi, job-școală-casă la prânz, casă-job și-n final job-casa e ditamai aventura de zi cu zi. Că e mama, sau chiar și tata șofer, no problem, Type R face diferența, asigurând stil, confort și siguranță, oriunde ai avea drum. Cum ar fi de exemplu, o cursă contra cronometru până la cinema din Mall, când toate datele problemei dau șansele tale probabile imposibilitatea ca voi să fiți la timp prezenți în sala înainte de începerea filmului premieră. Șoferul știe la ce se-nhamă, la fel copilotul, care acum e mami, nu fostul pilot de f1 Sena, transformat în înger între timp, numai tu, aia mică știi că vrei să vezi filmul premieră. Ca să-ți satisfaci curiozitatea, să ai ce povesti apoi la școală în timpul recreațiilor cu colegii de clasă și mai ales și mai ales să nu care cumva să te arăți nesatisfăcută de așteptările pe care le aveai atunci când trailerul filmului ți-a suscitat interesul maxim și așa monotonia finalului de weekend s-a risipit când i-ai anunțat că vrei la film cu ei doi, musai. 

Ce-are tata, are și mama, în materie de mașină, da, că altfel, structural, biologic se diferențiază ei destul, a lui e neagră, a ei albă și a ales-o după ce și-a făcut programare online pentru drive test la dealerul cel mai apropiat de casă. Honda Civic de vânzare și cei din show room s-au arătat ca-n filme de amabili și ospitalieri când cheia pentru testarea mașinii a făcut-o pe mama să jubileze de fericire, zambind într-un fel aparte ca o Jeniffer Aniston într-o replică din serialul comic Prietenii, Yeessss!!!!!
Ocazie cu care, tata o anunță pe mama, că ajunge cu el acolo, noi aici, toti 3 aici, zice el, Nu mai plec nicăieri, am trecut la munca de birou de comisariat, nu mai detașări, program normal, aici, noi, forever! Și acasă mai faceți niște floricele și mai vedeți alt film înainte de odihna pentru altă săptămână de activitate, pentru că aceasta s-a încheiat happy!

Articolul participă la SuperBlog 2019.

La întrebarea cum ar fi fost toate atunci ca acum, respectând acum-ul, ar fi fost diferit de cum a fost deja trăit. Argumente, cât cuprin...