joi, 27 februarie 2014

suie si poate si paparude

canelura disipatelor precepte
dintr-a boltei semiluna cu avant
pe cer de iarba-n glie
ingropat de ancorarea mult prea
pragmatic-a dorintei de
avere-ntr-o cuantica inegalata
poate nici de catre rautate
soarbe dinauntru cu paiul
aruncat in ochii altora ca
un venin de sarpe ce asmute
simturile impotriva celui ce le
poarta printr-a nesimtirii
poarta de descantec infernal
de zori de  noapte ce concura
cu sanse mari pentru titlul cel
mai mare de la un turneu si festival
cu renume mondial. vicisitudinea
nefiintei, status ce apare
uneori pe cand deloc te-astepti
imbraca aure neuniforme si mai sui.

luna

licori pe vreme de seara-ti adorm
simturile unei trezii prelungite
inca din zori si-nspre dimineata
cu stropi de roua-n geam
la tine la camera unde
chiria o achiti cand ai din
ce si-ti mai si-aduci rar
aminte si nici lacuri in culori
prea pastelate nu-ti machiaza
prestigiul deloc cand ai nevoie
ca sa-ti mai recapeti din increderea
pierduta-n jocurile ce ti-au
provocat alegeri inutile si gresit
moral e sa faci doar din lipsa
de preocupare, alta serioasa
decat simpla devenire, brusc
devenita prioritate cu criterii
importante lipite ca necesitate
stringent-a fi aplicata pentru
ca sa fie treaba buna si nimeni
sa nu mai poata sa spuna
ca n-a fost bagat in seama.

vale

calambur ireprosabil in vederea
lumii noi pe splaiurile libertatii
castigata-n milioane de sudori
repetate cand in ape-nca ti-e lumea
mai draga si timp de sarbatori
pentru fericirile asteptate cu masti
de teatrale sfori trase pe dupa
cortinele din salile-n care ploaia
misuna ca la ea pe-acasa-n
frigul torentilor plesuvi de munte
cu peste saritor din sus la
vale ca sa respire bulele de
aer tare si rarefiat si carbonat
cand e-mbuteliat in peturi
si se vinde-n supermarketuri
atunci simti ca natura ti-a
fost pana-ntr-un punct doar
o camarada pentru trait viata
asa cum e ea, ca lumea care
ti-o trage cand ai fi crezut
c-asta nu se poate intampla
vreodata, doar pentru a te trezi
la o realitatea pe care nici macar
n-ai cerut nimanui ca s-o vezi...

miercuri, 26 februarie 2014

contemplare

simbioza noptilor sa facem tu
si eu ca doua maini ce diferite ca
infatisare adopta pentru ca asta-si
doresc o strangere salutara ce
ramane asa-n veci-pururi pentru
ca e rost de uniune si de sprijin
reciproc in totul va fi bine gasind
un crez si o speranta spre care nazuim
facand totul ca asta sa-ndeplineasca
si cu fiecare dimineata a zilelor vietii
noastre respirate-n aburii naduselilor
nocturne-n zilele geroase ale iernii
sau in apele verii ce ne inalta
in spume valuri mii si mii
toate acele zile-nopti prinse-ncontinuu
de iubire guvernand principii si
persoane ca suflete-pereche pornite
ca s-atinga-n calatoria vietii lor
impreuna implinirea pasiunii ce
ridica spirite si suflete mereu mai bune
la facere pentru ca si mugurasii copii
ce-or sa vina sa traiasca-n zambete si
pace, caci e chemare.

separatie


tehnicile noastre adecvate intr-ale
simturilor profunde ne califica
drept cuceritorii campurilor toate
cele care-s semanate cu flori
si recolte de-adunat pe cand
s-or coace ele, ori lasate de
izbeliste de-s munca si speranta
ca glia ne produce-n permanenta
seva care sa adape si nevoile
de viata pentru un popor frumos
si brav pierdut peste vremuri
printre nori cu capetele prea mari
cele slabe ce l-au tot condus
inspre decizii eronate marcand
fel de fel de scenarii pentru cei mai mari
cu sorti-n plina asteptare de
afirmare si curmate brusc de
minti limitate cu-ale lor parghii
de camuflare intentionala-n
discurs ce-a castigat suficienta
popularitate masluita care-a facut
o diferenta scurta si totala.

marți, 25 februarie 2014

spring

efemeritatea discurilor ce-anima elanuri
si parasutele care nu se mai deschid
la timp sunt doar doua aspecte particulare
ale hazardului vietii puse in joc pentru
ca sa simti cum pui o presiune pe
incercrea ta din viata de a reusi
ceva mai mult decat rutina-n care te
scalzi si colcai de mult. ea nu te mai defineste
deloc in ultima vreme pentru c-ai
asteptari mult mai mari si pentru ca muzica-i
mereu buna si front comun face cu
tine peste tot, oriunde ti-e ea, la
bine si la greu, precum o sotie
ce-ar astepta doar confirmarea
sa i-o ceara preotul ce-ndeplineste
atunci ritualul sa rosteasca asa cu
tot ce are ea mai bun si mai viu
in glasul ce-i dezmiarda frunti
asudate-n stropii facerilor impreunate
de dor si potop de sarutari-n
viata ca o iubire de poveste ce-si
consuma parjol tot timpul avut
la dispozitie. ploua si-i frig.
sete de iubire-n schimb...

alta viata

domniile voastre-s putin cam prea vesele
timpurile care de acum cand nimic
nu justifica prolog si parcurs ciudat
mai apoi cu-ntorsaturi stranii si
proaste obiceiuri aflate cam tarziu,
nasol ca sa zic asa din din tot ce releva
calomnioasa juxtapunere de relative
pronume si adverbe indecise de
voia si de mana cuiva.
organele-s moarte din fostele trupuri
de viata mustind altadata ce-acum
doar isi lasa seva-n carligele
din macelaria de la abatorul
periferic de langa spitalului mizer
in infectia zidurilor moarte inca
inainte de a fi fost ridicate de
calupi si zidari ce s-arunca-nspre soare
noaptea sa nu-si topeasca elanul
ca Icar cu aripile de ceara in
avantul purtat de zbor ale gandurilor
curate la suflet si goale de vreun
pacat rosu si plin de puroi. foc arde
apa nu-i sa stinga c-a-nghetat
si crema de pe tort e de vanilie
si de cacao.

ce te retine inauntru?


inima ce ti-a-nghetat intre timp si piciorul
care ti s-a rupt pentru c-ai alunecat si
nu ti-ai mai putut pastra echilibrul
si pentru ca pe mine cel ce te veghea
m-ai inecat in masina de spalat
cu-a ei centrifuga puternica si o mana
cu blugii-n care uitasesi portofelul
fantana fara fundul ei si-al tau
m-au dus in hau-ntunecat de
crepuscular si aplomb temporal
taumaturgic, neiertator si implacabil
meschin m-a ucis la ceas de
pasti n-am inviat ca n-am invatat cum
si moartea m-a biruit. sunt si-acum
intr-un afara necuprins chiar
daca usa de intrare-i nu departe
de mine cel care cauta o
modalitate de a accede cumva
inauntru caci e urat aici si-s
bolnav de iubirea ce m-a doborat complet
dar nu definitiv. si mai vreau pan-am sa
fluier a izbanda motivata
de-o alta sarutare furata macar
sa mai am parte, pe dup-o usa
chiar de-s afara pentru altcineva
nu pentru tine, pentru ca tu
ai decis deja.

nu muri!

mirobolanta invartire a rotii celei care
duce mai depart obiectul cel greu
de transportat altfel, dintr-un punct
intr-altul si nici iarba nu-i rea
caci o-nmiresmeaza soarele ce-i
zambeste si-i mai trimite cate-o
floare-n semn c-o iubeste si pretuieste
si vrea tare mult sa coboare si sa fie
vesnic langa viata din ea
esenta verde in care petalele
se scutura ca aripile moarte
pe mormantul neputintei toamna
cand recoltele se-aduna si
tot atunci se numara si mortii
nu doar bobocii-n prima zi de
scoala. mortile-s dure
si mai iau cu ele odata cand pleaca
in neant si manerul de la usa vietii
unde-a fost si cald si mai lumina
si dulce si chiar de doare si nu mai
e. doar asa pentru orice eventualitate
in care pasaportu-i nevizat
iar flotantilor li se mai percep
o spaga mica-n vama, un ceas
mai ticaie din cand in cand, inca.

luni, 24 februarie 2014

sa faci ca sa para, sau ca sa fie?

ai face  si tu cozonaci plamaditi acasa
dar mai la-ndemana-ti este sa stai
la coada-n super- si hipermarket
sa barfesti ca sa-ti toci nervii pe
toate prostiile ca s-ajungi intr-un tarziu
la casa si s-achiti banii pentru cele
din raft. sunt prea mici, pufosi si
cu cu euri multe dar mai ieftini
si-nfasati sa nu le fie rece pe-afara
cand ii scoti sa-i duci acasa acasa
pentru ca s-aveti la masa de sarbatori.
nu contin strop de iubire uitata de tine
intentionat inauntru-le-n maiaua pregatita
inainte sa bati aluatul pe masa
din bucatarie unde te dezlantui
si-arunci hainele de pe tine
ca-ntr-o noapte de iubire desprinsa
din colectia celor o mie si una de nopti
de povesti despre iubire, ce-s nemuritoare
pentru ca la urma sa zambesti satisfacuta
ca-ti creste frumos afanatul rezultat.
chiar de nu-i chiar orgasmica reactia
totusi seamana cu dorinta si cu pasiunea
cele care dezlantuite te-au lasat leoarca
de oboseala placuta-n sufletul impartit
in rodul mainilor tale ce se vede
treaba-i bine crescut pentru ca ai antrenament.

duminică, 23 februarie 2014

O dragoste

Despre cum e sa iubesti, o(h) dragoste, asa cum ne propune in seara asta Psi sa vorbim, pot spune doar atat: ca este actiunea si starea de bine a omului in care acesta se simte cel mai bine, este inaltator, este nobil, este sfant si benefic. Dar dincolo de latura erotica a iubirii, ce se consuma temporal limitat in timp de noapte, sau dimineata, sau  dupa-amiaza, functie de cand se intampla sa fie concidenta fericita pentru cei doi care se fac unu prin acord comun, ca altfel nu mai e dragoste, ci viol, abuz si e caz penal!- actiunea prezenta in redarea frazica anterioara nu este nimic altceva decat faptul ca iubirea este o simtire, este un sentiment, este fluida si ca orice fluid curge. Prin spatiu si timp uneste minti si trupuri si inalta cei ce se iubesc si-si impart carcasele muritoare, trupurile, pe langa sentimente si sufletul lor ce devine un conglomerat de simtire sfanta si puternic incarcata energetic pozitiv. Dincolo de astea toate atribute care se vad, se simt, se intuiesc, caci sunt percepute cu organele de simt fizice sau subtile, oamenii-si mai impart potrivit unor traditii si obiceiuri ce greu mai se lasa intelese in contemporaneitate, daturi implacabile,  sau comori materiale ce sunt pastrate si adunate cu sarg de parintii lor pentru cand nunta fiilor si fiicelor acestora va fi momentul de etalare a opulentei.

Ciudat, pentru ca lantul antropologic de generatii merge pana-ntr-acolo incat ce am eu iti dau si tie si celui cu care alegi, tu sau alegem noi cei care va avem pe amandoi, sa va lasam sa va urmati calea si viata! Imixtiunea asta e ciudata pentru ca nu comporta intocmai o alegere vitala, completa a celor care iubesc desavarsit caci  la capatul cautarilor lor au gasit persoana potrivita pe conformatia lor si stil de viata, asteptari, nazuinte, pasiuni si interese profesionale si de viata apropiate si care se iubesc, dincolo de aceste aspecte si atribute care-i definesc pe fiecare dintre ei, mai intai de toate ca individualitate, ci dorinte care nu sunt direct ale lor, ale celor implicati. Or a pune capat cautarilor cand varsta, preocuparile pentru celalalt, deocamdata un concept, o idee vad definita, ce n-are nici contur macar, daramite substanta si ochi si ce mai e nas, buze, trimit subiectul uman, indiferent de genul caruia apartine sa vina in chemarea divina care strabate pieptul si inima si-o minte rasuna la unison cand chemarea ontologicei jumatati sa vina sa acopere golul interior pe care omul il resimte asa si caruia leac singur doar perechea de sex si gen opus singura-i este indeajuns! Pentru ca apoi sa faca din rodul chemarii care a razbatut in fiecare dintre ei doi, camp de cunoastere totala si de devotiune, credinta si iubire care sa indeplineasca si rolul de creatie divina al omului ca specie. Si atunci, pe la timp de-amurg, cand soarele pleaca in cautarea lunii si ea care se da dusa dupa un cerc din mijloc pentru a se juca de-a v-ati ascunselea pe inaltimile albastre ale cerului de ziua, si ale boltii-ntunecate si instelate noaptea, cei doi sa-nfaptuiasca plamada uniunii de trup, minte si suflet, in perfect acord cosmogonic cu universul unde energiile misuna ordonat dupa un plan bine gandit de o voce si un sunet imperceptibile, dar intuit macar unul dintre ele. Si in care clipe de tandrete, de impartasire ale fiecarei parti din celalalt care-i compune fiinta in deplinatatea sa ontologica, potop de mangaieri, foc ce arde si se stinge in ape la fel de calde si de lipicioase ca si trupurile lor ahtiate dupa nevoia de a fi parte importanta pentru celalalt. Si chiar daca muntele urcat in tandem se revarsa ca o prapastie abrupta in inimile fiecaruia, trairile reci si frigul ce se instaleaza ulterior reaprinde din cenusa flacara vie ce-i recuprinde pe cei doi, caci vantul spiritelor lor ingemanate aprinde aura trupurilor, mintilor si a sufletelor ce unifica al lor corp ceresc si apropie omul, muritorul, de sfintenia cosmogonica a inaltimilor din cer. Este unul din momentele cand omul se apropie iarasi de indumnezeire, de ascultarea fata de tatal dintre nori si soare, luna si stele, vanturi si ploi, ninsori si furtuni, tunete si fulgere.
Alte psiluneli in tabel la psi gasiti!

sâmbătă, 22 februarie 2014

sFinal cu farsit pe-o scandura si lunga si lata destul!

scandura doi din cele patru sau cinci
asaz-o cu grija dusumea sa-mi tina
de cald cand m-oti baga la culcare
in pamantu-n care veti dori toti sa ma-ntorc
atunci cand nimeni nu stie dar spera
ca nu va mai tine mult pana atunci
si scame de pe haine culege cu rabdarea
innascuta si crescuta la Roma-n parcare
unde voia sa devina actrita.
nici tu nu te-ai schimbat, esti aceeasi marie
fara palarie ca ti-ai dat cu vopsea
si nu vrei sa calvesti ca barbatii
care mai tin cate-o sapca uneori
pe cap. sclifosita in ideea asta
porti doar o basca lucrata de mana
cu andrelele bunicii lasate de moarte
pe pat si preluate cu limba de moarte
de tine, a ei nepoata favorita
si frivola-n relatiile interumane
inca de atunci. pe scara n-ai cum urca
din mormantul ce-i zavorat cu scuza
ca n-ai gasit un bolovan mai mare
ci cu lacatul mare din piata
luat pe garantie ca are chei multe
si de-acolo nu mai iese chiar
nimeni, indiferent daca are sau nu pile
mai sus. scorbura din pamant ma face
sa respir aerul sulfuros al materiei
descompuse din mine si sucul acesta
organic ma recompune ca existenta
dincolo de viata si moarte-ntr-o
profilaxie vaxa a ceea ce ar fi putut
sa fie la un moment dat cand
scaunul ti-a facut figuri si n-ai
lasat nimic in baie cand ai trecut
cu gandul s-abandonezi acolo
greutatea ce te-apasa pe sub burta
care-ti crestea ca n-o puneai la munca
decat atunci cand serveai pe nerasuflate
mancaruri la potop si-un val de tigari
aprinse umpleau saraca scrumiera
ce alta vina n-avea decat de a se fi gasit
atunci pe masa, langa cartile teancuri
lasate neorganizat sa le parcurgi
candva. nimic nu s-a schimbat, un scenariu
se joaca la prima mana cum a fost scris
credit dandu-i-se cerului cel mai inalt
si-a lui raza coborata pe scara de acces
a echipei de interventii in caz de urgente
petrecute chiar fara rost. scop nu exista
fara tradare de loc amintit ca intersectare
a unor puncte de vedere candva coerente
si respectate pana la o anumita optica
pe care o agreasesi cand va fi fost cazul
sa fi fost si tu scurt timp macar, felina mai cu mot.
Psiduzini in tabel la Psi gasiti. Poftiti de intrati!

vineri, 21 februarie 2014

fara nu, cere si poate primesti ceva!

cianura vizigotilor din timpuri
mai de demult decat soimii
ce ti-au fost strabuni
odata cand inchinaciunea
ti-o faceai naturii mame
candva cand la apel de
miez nocturn prea matinal
nu aburul cafelei era cel
ce te-nvedera de mine
lungi si teluri mari pe culmea
zilelor ce-apuneau si cu tine
in calitatea ta de mergator
pe cai ce tot rasareau.
si catifeaua hranei din
serbetul rozaliu cu euri
de fructe de padure-ti
adulmeca din nesimtire
alunecoasa matinala-n weekend
dorul de dulce care te poarta
prin timpuri si de oriunde-ai fi
acum te-aduce pe-acasa.

cine-i acolo, oglinda?

mecanismele de aparare-s inventii
prostesti si alibiuri imorale pe cata
vreme deciziile pe care le iei nu
ti-s usoare dar totusi convii asupra-le
asa ca nu-mi spune tu mie
 vreodata ca rata-mpunge sau
mielul ca latra la propriu
ca doar n-om fi-n preajma
Pastilor negustori ahtiati dupa
bani ca sa facem asa rele
si-apoi cerul s-abata asupra-ne
fel de fel lucruri care sa
echilibreze o karma inconstient
administrata prin gestiune deficitara
de sentimente repugnate fata de unii
si aplicate altora, cui de fapt poti.
nu, asta nu-i decat o contingenta ironica
si cand lasi prin tine vietuirea
in genere sa fie si prin tine
una din statistici analizate
inseamna ca scopul tau nobil
de-a face ca binele sa triumfe
si prin tine-n lume, n-a fost
decat praf si fir de nisip
al desertaciunii ce umple sufletul
si nu-i lasa inaltarea ca optiune viabila.

miercuri, 19 februarie 2014

Dincolo de cer e iubirea, dupa cum autoarea, Ioana Soos spune

Dincolo de cer e romanul debutului literar al unei tinere scriitoare pe nume Ioana Soos. Despre titlul recomandat de buna mea prietena Adriana Craciun, la randul ei un suflet care-si exprima prin scris convingerile publicate, am aflat si de curand de cum am avut si onoarea de a-l fi avut sub ochi, doar timpul mi-a fost un rival ca neodihna din ultimul timp sa nu-mi dea ragazul asa cum mi-as fi dorit sa pot lectura cartea mai rapid si recenzia ei sa fi fost gata pana acum.

Dar nu-i nimic, e bine si asa, acest lucru s-a intamplat si asta nu face decat sa ma bucure. Iata si de ce. Anastasia Parker, personajul principal al romanului ce poate fi catalogat unul amintind de stilul unui existentialism al carui parinte artistic in literatura, marele Fiodor Dostoievski i-a fost pionier si l-au urmat ulterior si un Sartre, Kafka, sau Wiliam Faulkner, nu musai in ordinea asta cronologica, intruneste calitatile unui erou. Fire speciala, cu simtire si dorinta innascuta, profunda si adanca, Anastasia paraseste casa natala cand simte ca nu mai poate vedea in lipsa mamei sale decat un motiv de inrautatire a evolutiei personale si cauta prin descoperirea necunoscutului vietii o cale de adaptare la nou, la tot ce vine ca provocare, in acord cu morala crestina care spune sa nadajduiesti, sa speri si sa crezi ca totul va fi bine, iar daca-ti mai dai si silinta preocupandu-te si tu de asta, sigur n-are cum fi altfel.
Si-n tot acest fundal al adaptarii la ceva ce interior fusese neinteles, sau neperceput astfel pentru a nu vaduvi prin perceptia asta o credinta, in perioada Craciunului, Anastasia revine acasa, unde tatal ei, un batrana acum are grija mare de gospodarie cu grija si preocuparea unui tanar proprietar de casa si curte cu animale. Surorile sale, casatorite si mame, alaturi de Raul, un prieten comun lor vin si ei, cu totii sa umple casa familiei de suflete, vioiciune si buna dispozitie in timp de sarbatori. 

Altfel decat in traditia altor crestini care vad in Craciun desfatarea cumparaturilor, ornat si din bradul umplut cu globuri, bomboane, betele si cadouri sub el, Anastasia si familia ei la care revine dupa ani si ani, cand conduce o agentie privata care se ocupa de adoptiile micutilor din casele de copii, orfelinate si centre de plasament, pune accentul pe importanta reunirii celor din familie, pentru a fi realmente frati cu totii si adunati laolalta sa povesteasa si sa pretuiasca la adevarata valoare cordiala apropiere semnificand si ziua in care salvatorul nascut in iesle ca orice copil ajunge in lume ca sa implineasca o misiune sacra. Anastasia Parker este o matusa sefa, care are propriile probleme de adaptare cu statutul de adult ce urmeaza ca parinte o fireasca evolutie, dar nu privita dinspre ea, ci in genere (episoadele in care ea si Roxana, sora ei mai mica, si Alexa, fetita acesteia fata de care Anastasia nu are o raportare tocmai de matusa, ci mai de graba de copil mai mare care-si vede autoritatea pusa in pericol de mezina in fata altora mai mari ca ei, copiii). Problema ei este a neintelegerii necesitatii ca mama ei sa fi plecat prea repede de langa familia ei, cand ea era copil, a doua nascuta a familiei.Unde plecat inseamna deces,  nu parasirea familiei din alte considerente.

Si pastrarea unei corespondente factice, dar prin netransmiterea epistolelor catre destinatie, cu mama plecata la ceruri, sa fie lui Doamne-Doamne mai de folos, desi privita totul prin ochii unui copil, el-copilul Anastasia ar fi avut  mai multa nevoie de ea aici jos pe pamant ca sa invete, sa ajute, sa poata mai multe cu dansa alaturi, e doar felul prin care mental Anastasia refuza sa creada ca mama ei a murit. Refuzul acesta de a crede asta e cumva abrupt si violent privit de sora ei mai mare, care intr-una dintre zilele de concediu cu prilejul sarbatorilor de iarna cand toti se reunira la casa natala, o dusese la cimitir ca sa vada scris pe cruce numele mamei lor si asta pentru a nu mai percepe nedreptatea asta de a fi fost copil vaduvit de lipsa unui parinte, ca pe ceva imputabil cuiva. Nici mamei ca nu a plecat si i-a parasit pe toti, ca si cand ar fi fost alegerea ei, boala a fost cea care a facut-o sa moara si sa ajunga la ceruri, fiindu-i  asa mai de folos lui Dumnezeu. Impacarea sufletului de copil din omul mare care era acum Anastasia se produce in cimitir,  la mormantul mamei sale. Cand ajunge alaturi de sora ei mai mare care o duce cu forta acolo in cimitir la capataiul mamei lor si-i dovedeste ca privind spre cer, de unde mama le saluta cu stropii invioratori de ploaie regeneranti, acolo a plecat si nicidecum n-ar salaslui sufletul ei acolo in jos unde privind ochii ei doar mormantul l-ar fi aflat.

Cerul aici este puntea de legatura intre lumile care comunica aici, pe de o parte mama Andreea Parker ce a plecat la ceruri de unde le stropeste atunci cand dupa ani surorile ajung la capataiul mormantului sau si fratii uniti ramasi acasa, alaturi de tatal lor aici pe pamant. E o punte de legatura asemenea epistolelor pe care Anastasia i le scrie adulta fiind mamei sale despre care stie ca a murit, dar refuza a crede asta, pentru a se ancora in lumea in care se arunca de timpuriu pentru a se experimenta si depasi greutatile de un punct interior vital si care e amintirea vie a celei care i-a daruit viata, calmul si educatia rabdatoare si plina de iubire si sfaturi de credinta pentru ca sa-i fie bine, intre cer si pamant. Acolo, odata cu ploaia mamei lor, cand i s-a inseninat parca chipul de a stropit din cer stropi pe fetele ei, decizia Danielei de a o face constienta de ineficienta si netrebuinta scrisorilor acelora, ce trebuiau sa plece in eter exact asa cum mama lor le-a soptit ca este bine, prin apa adica a fost acceptata si de Anastasia de a arunca tot cufarul cu scrisori scrise si citite si de Daniela pentru a se pierde in neant tot felul acela impropriu  de a o fi perceput pe mama lor Andreea, si sufletul pastrat in hartia scrisa sa fie spalat de apele curate ale raului.

Acelasi lucru, anume a inregistra cam tot ce faci la finalul zilei pe reportofon obisnuia sa faca intr-un celebru serial de atunci nord-american Felicity, o studenta frumoasa, desteapta-foc si cu o personalitate aparte ce o faceau un adevarat magnet pentru toti colegii sai. Tehnica pe care autoarea o stapaneste foarte bine in text este aceea a  epicului curgator fluent si neevaziv, cronicile prezentate temporal cu fapte si detalii privind interactionarile intre personaje tin seama de un dialog construit perfect pentru sugestia filmografica, deci se poate insera oricand in serial, sau chiar lung-metraj ce scrie Ioana, unde amintind doar de repetatele scene dintre surori in casa natala unde in dialog surprinde foarte bine termenii care fac din tehnicile sarcasmului si ironiei un scop in sine predilect de a doza cu simt de masura artistica suspansul. Apoi tehnica oglinzii in modul de receptare a relatiei dintre Anastasia si Larisa, copila de la orfelinat pe care doreste s-o adopte, similara legaturii stranse existente si pastrate si dupa trecerea in nefiinta a mamei ei intre Andreea-mama si Anastasia-fiica, e o alta graduare similara ce apropie romanul Ioanei de celebra scriere in care artizani sunt Tristan si Isolda, doi tineri care se iubesc si se  vad suflet pereche pentru celalalt, dar pentru care lumea cu oprelistile sociale ale timpurilor le-au stat pe potriva si le-a destramat visul de a fi fost impreuna si de a-si fi implinit dragostea. Daca acolo tot scrisu-i leaga, aici in cartea Ioanei similitudinea este la nivelul scriptic cand din epistole nedestinate se creeaza intertextualitatea care transgreseaza limitele narative si prezentului imediat al fluxului epic.

Minunea ca epifanie este deseori invocata in textul autoarei Ioana Soos ca pretext pentru rabdarea intru credinta sau taria sperantei Anastasiei cand cu Daniela, sora mai mare sunt plouate din cer cand mama lor este acolo, iar nu in mormant ramasa, Ramona cand dupa analize leucemia da inapoi, Anastasia care merge la biserica unde afla povestea parintelui Mihai, a fiului sau, a patimei betiei si furtului si a felului in care mana lui Dumnezeu i-a lucrat inima pentru a-l trage pe razor, minunea cu Mara, cea careia nu-i mai  trebuie amputate mainile si picioarele pentru ca au degerat. Minunea cea mai mare este cea cu pastrarea Larisei de catre Anastasia, respectarea dorintei copilei de catre aceasta, care ca mamica,accepta copilei si un parinte, iar Raul, medicul dupa tot episodul amplu din concediul de la bunicul acest statut, chiar daca la inceput cei doi adulti nu convin decat asupra ideii de a fi vecini si ca tatal s-o viziteze saptamanal pe Larisa. Acceptarea pe finalul cartii a ideii, care  in fond e lait-motivul cartii, ca si ea, dificila adulta, Anastasia, se poate concentra si depasi micile neintelegeri cu sine si poate interactiona aparte, nicidecum obisnuit, in sens de oricum si in relatiile ce comporta o alta raportare la lume de pe o scara personala ce depaseste latura strict individuala, caci are ca finalitate asocierea de soarta, prin asumarea unor sentimente fata de cineva, legamant care nu se poate face decat prima si prima data, neconditionat total decat in inima ta, ulterior in a celuilalt.

Asa Raul nu accepta doar statutul de vecin, ii da intalnire, Anastasia preda fraiele firmei prin stampila simbolica, dreptul de semnatura, decizie tot absolut Dianei, secretara ei ce mana dreapta pe tot parcursul cartii devine apreciata pe final, Larisa ramane in grija Dianei, iar cererea in casatorie incepe la restaurant dar pentru ca nu-i plac cliseele si vazandu-se singura doar cu el in tot restaurantul rezervat de el doar pentru el si ea pleaca si in apropierea locului in care ea obisnuia sa manance cea mai buna piza din oras stau pe jos si mananca si povestesc si comunica si iar dialogul are ironie si sarcasm, desi o tonalitate mai putin grava. El ii argumenteaza de ce n-ar fi firesc sa nu fie ei doi alaturi, mai ales ca e Larisa care-i vrea pe amandoi langa ea, iar ea, Anastasia e oricum cea care-l atrage pe el ca fiinta prin fel de fel de atribute care o fac aparte, speciala. Iar ea cand el zice marita-te cu mine! nu are cum raspunde ca-i un ton imperativ si tonul imperativ comporta de regula o actiune imediata, de exemplu inchide usa, iesi afara, nu marita-te… asa ca asteapta inaintea unui raspuns al ei, o intrebare care sa fie cererea in casatorie!
Si raspunsul e pana la urma da, da, da pentru ca a venit dupa ea si dupa Larisa cand cea mica s-a pierdut si apoi ratacit si accidentat in padure, a stiut mai bine ca nimeni altul sa-i deschida calea spre importanta deciziei de adoptie pentru Larisa.
Anastasia descopera si maternitatea efectiva, cea mare, Larisa de 14 ani, o adolescenta rebela si fitoasa acum, il duce de mana pe fratiorul David, de 5 si mami-l purta inca in burta pe bebe care urma sa apara. Final de carte reunind o serie intreaga de motive ce se succed cu o constanta ciclica de-a lungul firului epic.

foame

si ia-ti cosul si-ncet aduna
asa frumos si tot ce pica
si umple-l cu ce toamna-n urma lasa
gandeste la ce poate ca sa iasa
cand uscaciunea da seama roadelor
ce n-au mai tinut pasul cu timpul
din lipsa apei ce n-a mai curs
din cer atunci cand ar fi trebuit.
decoreaza iar si iar un peisaj
cu ce-ti umple lent obsedanta lume-n
care te scalzi, dar nu te afunzi
chiar de niste pesti iti fac cu ochiul
inghetat din care-au curs odata
si-altadata lacrimile dezradacinarii definitive
din lumea clipocita a marinelor
vietuitoare ce-n lant trofic amplu
alcatuiesc cu fiecare tura ce-o fac
in cautare de hrana, o moarte.
apoi pe-un platou cu porc de lapte
c-un mar in gura si coada facuta arc
astepti sa-ti ajunga-n dreptul tau
si-ncepi sa-l portionezi cu stil si mare pofta.

luni, 17 februarie 2014

semne

sarpele nemuririi-n tigrul amaraciunii
misuna ca un bezmetic necurat in
namolul goliciunii tandre cu miros
de aura tenebra stralucind imbatator
cu reflexii gemene in genele cu
care semnalizezi dorintele nestapanite
pasiunii prin care doi muritori devin
zei in potopiri de aer curat
si-nflacarat transmis din trup
in trup cu ardoarea reductiei
la unul primordial care-i sursa
de-ntelepciune si pe mai departe de
atata chiar de generozitate si
de toleranta astfel incat sa poata
da exemplu personal ca si daca nu vrei
cu adevarat se poate daca-n sanul
fiintei tale tu crezi asta si cineva
are rabdare cu tine si-ncerci
pana iese. pamantu-i plat sau rotund
si urca pana la cer navalnic
saga de preamarire-ntr-o cununie
celesta-n apropiere de niste zeei care
stau si ironizeaza pionii ce se ciocnesc.

sfarsite


carambii soclurilor etimologici
in naframa coloraturii care seaca
joc de viata dintr-odata tare
si cu asta basta fac sa nu urce
sangele-n vine uneori chiar de nu
vine sa ponegrim nume sau idei
si concepte, gresim uitand de
precepte cu care si despre care
invatat-am sa ne obisnuim.
sura batatura curge-n declin
de roua-ngemanata din ochii
suferintelor caprui ai parului
odata balai si cu pleata lunga
lasata sa creasca pe spate ca o
mare de valuri spumoasa si lina
acum e bob de orez si umerii
lini, lasati e mult spus, dar lini
acopera mai bine realitatea, nu
doar sensul de atingere a vreunui
target personal. mylady se vrea bine
si cu se poate asta sa fie
mai repede asa numai urari de fericire
si cuvinte de felicitare pentru reusita
se cade sa-i comunicam.

rugi

comoara firilor predictibile-i o junta
in suferinta de cauza dupa ce scoala
limbilor straine nu functioneaza decat
daca cererea-i majora si pe frontispiciu
sunt adesea pusi pe soclul mintii
cu oameni ce le-mbraca sincer
si cu raza. pentru ei in primul rand
caci pentru lume-i aparent subiectiva
si deloc neutra treaba asta, ca usa
bisericii unei enoriase care ajunsa
in ultima perioada chiar cu asta
sa se confunde, cci la slujbe
mai mereu intarzia pana nu mai ajungea
deloc cateodata. vulpea rana cand a prins
la coada veverita-si si spusese brusc
la mne-acasa party o sa dau
ca in regat nu-i ca la urs in
tara unde-i frig si e pacat
ca-s oameni oameni buni ce-au guri, dar si grija
si de animale si se uita cu har
si cu o teama ce-i dincolo
de ei in jur ca sa stie si sa
insemne ca ei stiu si pretui
la o adica viata lumii de furnica.

duminică, 16 februarie 2014

falsidrama lui februarie



nu se va putea-ncrede vreodata-ntr-un
eu din exterior egoul prea cicatrizat
de vremea care nu i-a fost deloc
cel mai bun prieten, nici macar amic
sau cunostinta si nicio dorinta
n-ar putea realitatea ca s-o transforme
asa-ncat ea sa fie-n fapt nici de zi
de zi, cu fiecare dimineata, sau pranz
cu amiaza mare care trece ca si soarele
inspre apusul serii celei care-ar lasa
intunericul peste pomi si peste muntii
ce pier din privirea ta. tu sa-ncerci iar
s-arunci peste inima ta sarea care sa-ti
scoata sulita orbirii din mintea cu
care simti la fel de rosu ca si sentimentele
care-odata te macinau si tte faceau
sa fii o blandete de om si sa iubesti
si nici deloc sa-ti faci vreo grija
ca vaporu-n deriva are sa pluteasca
meschin cand eterna-ntrebare-i
pe buzele cui nu te-astepti si
care ti-au soptit si ti-au vorbit
si cu vocea mai tare adevaruri
care ti-au ajuns pentru atunci.
pacat e c-au fost doar vorbe
dar nu-i un pacat asa de mare
sau de capital incat sa-l pot face
de neiertat eu, caci are cine judeca
pentru ca intelepciunea si dragostea
ce-altadata angrenat-au tot acest
frumos joc al dorintei, dupa legea
atractiei si seductia ne-nveninata
de interes obscur sau de vanitate
si malitie, al impartasirii celor
mai dulci clipe de viata in mod egal
si dupa principiul reciprocitatii
iarta si intelege, chiar de doare!
toate psilunelile le gasiti aici la psi!

raspunsuri

magazine de stocare a materiilor
prelucrate apoi in vaporii sudorii
care nu inspira decat acid uric
si glontul din pistol nu pleaca
pana nu apesi ce trebuie si
cum trebuie ce e de spus
atunci cand simti cand c-o cale de
intors nu mai exista din turnura
pe care-a luat-o faptura vietii
dintr-a lor fiintare impreuna
si totusi sperante de mari planuri.
culisarea celor ce-ar fi fost de
preferat ca sa fie rabatabile dupa
trecereae prin nefasta pasa a sortilor
ce stau sa piara dintr-a jocurilor
rezultate ziua-n amiaza mare
sau seara tarziu inainte de culcare
imersiunea unor ganduri ideale
sa transborde mai departe de
fundalul marii si-al oceanului
celui mai mare dintre pesti
dintr-a lumii crapatura falica
din care sarpele renaste.

derivezi si integrezi limita

delicioasa bombonica faramitata-n
dintii cariati de-atata apa dura
bauta-n timpul economicei ocupatii
mondiale de catre tacita acceptare
a lipsei de rezistenta ca solutie
de contracarare a liberalismului
democratic intr-o societate unde
conceptul filosofic al liberei piete
face ravagii-n populatia lumii.
indirect si inechitabil respandita
atat numeric cat si demografic
pe suprafata locuibila. marile si ele-s
terne cand in urma ploilor acide
specii multe-au disparut cu zile
intre norii namoliti ai suferintelor
rupestre unde florile din glastrele
de altadata misunau de cioburi
pe podelele unde piatra mozaicata
dadea tuturora accentul retro
pastelui de aseara cu feluri de
mancare, muzici, bauturi si delicii
dulci si siropoase-n mini-jupuri si cu
tocuri pe etape. caricaturala lumea
sarcastic-a iubirii unei neintelegeri.

straluceste-n noapte luna


in ritmul batailor inimii ce-mi
bate-n piept, neregulat aud cum
scartaie neunsa bataia atomica
ce din sistolul atriului stang spre
ventricolul din partea opusa
ca roata unei biciclete lovita de-o
masina. si facuta franjuri, asa
si ea abia daca mai bate
cum trebuie si-si mai indeplineste
formal functia de-a mentine-n
echilibru viata cui o calareste
trup ce se tara de pe o zi
pe alta si lipsita de sens
parca era tranzitia asta catre un
mister ce se lasa inca neprins
de mana avida de o deslusire
revelatorie pentru sufletul caruia
i-ajunsese atata exonerare de
raspundere si alegere si vina
ca multe alte trialuri la mijlocul
unei formari ce exced rabdarea
scoasa din tatanii unei firi
din care cand sari nu mai esti intr-ale
tale, cele mai curente obisnuinte
ce le deforma totusi. rabdator din
cale-afara e un secret spus cu voce tare
rod al unei dorinte antrenate ca sa poata
si ambitia perseverentei coerente
sincere cu sinele pe care nu-l minte.
doar atat.

go!

jubileu la masa verde a gratiei
din domeniu face ca sa simta
hectarul de areal pierdut de
tara cnd marea invadat-a
casele si cu tot cu animale
viata a-nceput sa puna virgula
in intreaga comuniune. si desi
e peste poate, se-ntelege cat cuprinde
balonul umflat cu pompa aerodinamicii
moderne sare si pana la urma
nu atinge cosul, dar gol el
lasa in burtile sufletelor pline
de aerul superioritatii gratuite
in fond dezgust si imoralitate
desantata pe mirificele sale
cu acorduri clasice muzicale
si osande-n ton de cioplit de
piatra rara cu care se fac
si decorari de exterior si
monumente funerare. acum c-o fi
la domiciliu sau in deplasare
n-are importanta, cata vreme-i
primordial drumul, unde si
alaturi de cine-l faci
pentru cat timp.

spring

fara niciun fel de taina sau
mister, doua maini s-au intalnit
si-n scurt timp imbratisate
ele drumul nu si-au mai dat
pentru ca sentimentu-i profund
el uneste si identifica
pe doi cu unul primordial, caci
omu-i acel strop de divin
care-mparte cu-a sa jumatate
toata fiinta lui din plin
o generozitate care preumple
fiintele de elevatia suprema
in iubirea ce ridica
frunti si descreteste riduri
si impasuri face sa fie uitate
lesne, atunci cand gandul emerge
de la cel iubit catre iubita
cere-l poart-acolo adanc in inima
e de ajuns...

sarutul infrangerii biruite






canta pentru veselie si o fericire ce-i
chemata ca sa fie de o consistenta
nu formala pentru o viata intr-o
parabola contrafacuta a imanentei
ireconciliabil parodiata de contingenta
care-nfrange vii vointe ale lucirii
slefuita-n sarg si sudori nepretuite
in patos netemperat pentru a chema
din vid esenta-n prag de definit
uman. si de-nteles poate c-ar fi
doar de ajuns sa spui c-afirmi
cu toata-ncrederea ca biruinta
n-are cum veni decat cazand
si ridicandu-te ranit ca sa fii
ambitios si de neoprit cu toate
stavilele asternute-n cale de orice
secunda scursa ca un torent ce se
porneste deodata la vale inecand
praf si pietre si copaci in volbura
unei suferinte-necate sec fara
mierea setei de ploaie cand
pamantu-ti arde buza la sarutul ei.

falsitate

brainstorming elevator cu saruri
de durata de spinarea prostilor ce-ndura
multe si cand nu mai pot se lasa
doar pe-o parte ca sa nu zic rana
ca de ravna ce sa mai fie vorba
cand pe nimeni nu intereseaza
ce-i la poarta Romei, gaste sau
pisici sa miaune  miorlaind
statui cu pipi iesind prin
puii ce cu ostentatie preamaresc
efortul omului de-a fi cunoscut
anatomia si de-a o fi revelat
sublim prin arta cioplirii pietrei
din Bologna alpina si grasa si
pana-n Florenta cea finuta
ca sa iasa arhitectura urbanistica
la ea acasa sa se simta
chiar si-n cea mai mizera
batatura unde colcaie boala
si infectia, molima si preconceptia
ce-s mai curand mai grave
boli decat orice epidemie de
cuvinte. brusc inelul ce leaga
false juraminte foc iau pe
degetele celor ce iubesc pe gura.

ulcer

bipolaritatea unor personalitati obscene
altfel in obscurantismul lor imbatator
de-atat mizerie morala-n care
isi duc taras-grapis existenta fara vlaga
in dizarmonia cuibului decrepidat
de pre mult par de animale cu patru
picioare care nu vorbesc, ci marraie
si scot de la o zi la alta de
prin ungherele casei la iveala
ba una, ba alta , ce-ai fi
vrut a se lasa a crede c-ar
fi amintit intr-acolo-ncat
fosilizate s-ar fi luat drept
alte lucruri. ce-i drept nimic
neimportant in aparenta superficiala
cu care te raportezi la tot
ca importanta lor utilitate
atunci cand tie-ti scapa. evident
de par pare si e trasa ideea
c-am uitat de asta ca sa-ti
zic, pentru ca niciodata asta n-o
sa se intample, anume prostule
cu mine are sa-ti mearga asa cum
poate c-ai crede-o, pana la final!

sâmbătă, 15 februarie 2014

ciumperci din presalt in cursalt

calimara de cerneala ducea lipsa
ca sa umple foaia in toi de noapte
cu ale tale ganduri rupte dintr-un rai
nesigur aflat la atata departare.
si cand somnul nu-ti dadea cale de ales
si nici macar preasfanta ascultare
simbolid ai ajustat toata maladia
de la radacina rupand raul cu chiureta
din tufisura unde pozitia infama luat-ai
ca s-astepti sa se scurga viata din tine
ca o eliterna din cescuta de cafea
in care cateodata semnervos se arata
pe fundul ceramicei pictata frumos
si delicat de bungustul chinezesc
prea ieftin pentru valoarea ta.timport
sa iei tigari mai ieftine si la duzina
caci din nesiguranta cu care dimineata
asteptat-ai fetele or sa vrea sa se afume
si nisipet pe prag in usa de la baie
matele or sa racaie de-ti curma suferinta
creierului presalt de nervi ciudatini
si macarieni ti-ar fi soptit candva
cu gura larg deschisa fugi fa de-acia
si te plimba, fa un cursalt intr-o masina
si achita nota cu decolteul si cu buzele
c-asa afisurat si-ntre picioare cum te-ai
lasat pe vine atunci in tufisura din padure
de mergeam noi la ciuperci si-aflat-am doar
ursi si niste serpi de ne-am speriat ca dracu'
amandoua de-am abandonat si cautatul
carnii verzi de prin aeratul forestier, cursalt in haul
plin de vile in loc de pomi si arbori
care sa mai tina vaile si dealurile populate
cu aerisire pentru bebelusi si alti copii
oameni mici si mari, batranei si babutele
ce acel nisipet din sticla cu otrav-a Alinutei
de la tine de pe strada  pe care l-a varsat ca proasta
in batatura, nestiind ca-i magic efectul sau.
perna-ti fu ravasita de pisica ce se batea
cu fulgii din plicu-n care-o imbracasesi
ca erau doi de dadeau sa iasa si mata dracu'
da cu laba si cu gheara pana face spume
la mustatile mari c-ale lui tiriac
si acolitilor afaceristi macarieni destrabalati
ca de-alde toti acei ciudatini la chip si-nfatisare
de revelat si la birou si-n buda de la gara
ca unde dai soro cu sapa sau cu gura
cu ce te-oi fi pricepand mai bine-n becluza amara
asculta-ma bine tu pe mine ca nu-i o mare diferenta
daca scrii la pisi, ori te joci cu ea, sau dai cu mopu'
sau la lopata, caci painea e greu de castigat
ca sa poti spune c-o meriti, mai intai asuzi!
Toate cate sunt pziduzinile-s la psi-n tabel, zau!

vineri, 14 februarie 2014

words unspoken

metempsihoza pisicii care se-arunca
din pom sa cada pe burta
doar pentru a-si omori pisicutii
pe care nu vrea sa-i mai aiba
te-a cuprins si pe tine-n atatea
si atatea dati incat nimeni nu mai
poate spune pe bune ca te stie, sau ca
ar sti ce e cu tine. nu, tu nici
macar cum stii, asta e clar deja
dar de aici si pana-ntr-acolo
ca sa nu vrei sa recunosti ca ai
niste probleme pe care trebuie
sa-ncerci din timp sa le rezolvi
de-ar mai putea fi solutionata
ca altfel risti enorm sa nu mai
ai ce-i face si vorba aceea
n-ai pune pe tine ca nu vrei sa fii
tu oaia creata, chiaar daca-n
sinea ta, in boala asta vrei
sa captezi oricum atentia si
chiar indiferent de ce-ar zice
unii si altele dupa ce-ar vedea
ce esti, ce le pari. tot la fel ai sta
iar ei si-ar face si cruce.

este sau nu?

patriotism invederat cu aripi
de manifest in fata credintei
zilei care uite c-a venit desi ai
fi zis ca n-o apuci candva
cum si pe jos gresie si podea
din lemn masiv ori prefabricat
lemnos ce nu-i nimic altceva
decat deseu presat, rumegus
ce devine uite altceva intr-o
era a nimicniciei care nu se
mai arunca ci se transforma
si se foloseste pentru ca i se cauta
utilitate si-n gura de sarpe.
si-i glia cea pe care parca nici
iarba nu mai creste cu clorofila
in ea, verde adica, ci tot altfel
perceputa, de parc-am avea
multi dintre noi defecte vizuale
ce ne-ar oprima si mina cu care
extindem mai apoi vinele
pe altii pentru ce ne-ar nemultumi
cu siguranta problema ce exista e
la nivel mult mai amplu...

luni, 10 februarie 2014

Vita De Vie - Basu' Si Cu Toba Mare - Official Video





si mai tare

basul si cu toba mare rasuna-n vazduh
si departe-n zari inalte si marunte
dafinul aduci cu-ambrozia zeiasca
in mancarea ce-o prepari
ca sa fie casa casa si acasa
toata viata, zi de zi si
zi si noapte permanent
e bine langa tine cand facem
sau nu facem tot ce-i mai bine
ca sa poata tine si perdeaua
la fereastra eu ma cocot pe
scaun inalt iar tu ma tii
de el ca nu care cumva sa pic.
e un vifor calm afara printre
fulgii goi de iarna care-i bate
in ochi cui e mai deloc pregatit
sa-i faca sa fie catastrofa
cand de fapt e natura-nghetata
si basm cu poveste si cadouri
ce s-au dus acum intr-o lume
mai buna care mai revine si la anul
ca de obicei asa se-ntampla
pentru ca e un imbold ce-actioneaza
mimetic dar nu face deloc bine
cand vezi mai peste tot cum
totu-i mai bun cu sau fara scop
si pare incert si meschin, prefacut.

du-ma calutule acolo

calare da, cal are si se suie
sus pe saua lui pe care-o pune
pe spinarea salbaticei porniri
de a nu fi dependent de nimeni
si nicicand c-atunci pe malul
marii-nvapaiate cu nefaste
valuri-nspumate inundand sudori
si vise-ntr-un abisal albastru de
seara-ntunecat, n-a fost cazul
pentru c-a sperat ca iapa-mama
sa-i fi fost candva onesta povatuitoare
prin gand si personal exemplu
intr-o vietuire ce l-a constrans
si obturat cand avea el chiar
atunci doruri multe si sperante de
realizare a lor. printesa alergand
pe spinarea alerta vuind cerul
copacilor cu frunze ce-i cad in
urma panetelor fluturand in
goana a ceva cam nebuna dupa
ceva inca si mai vag definit spumegand
in minte ganduri si vise-n dorinte
spumoase, multe ca numar si aprinse-n intensitate.

alte intrebari daca mai sunt!

si de-ar fi fost ca timpul sa se sparga
in frameuri si parti si particele
mii si milioane ca cioburile oglinzii
care cazuta pe podeaua de gresie
a baii-n care intrasesi sa te speli
seara dupa activitatea de peste zi
lasat-a-n urma acelasi tip de
parti si particele care toate si cele
ce se vad, dar mai ales alelalte
cele care nu descriu aceeasi filosofie
anticipativa de viata, una care-i
si basm si stiinta, nazuinta si
speranta chiar pentru o vreme
si suflet sfasiat de chin si de
durere mai apoi. nu de fiecare data
si/sau nu nu-n fiecare caz aparte,
nu oricui i se intampla sa i se tot
opuna la greu zeci de milioane
de obstacole cand vrea sa
poata realiza ceva, nu care sa atinga
in sensul ostentativ si periculos agresiv
al atentarii asupra binelui altuia, nici-n
bine, nici-n rau. dar poate pentru ca tocmai
pentru asta, cine este la butoanele de sus
cheama numai pe cine doreste
fara a intreba daca respectivul vrea
sau poate sa fie chemat
intr-o asa mediere de dincolo de lumi
prin care nimeni sa nu se simta-n vreun fel
expus vreunei judecati apriorice deplasate
in care pretul libertatii anterioare judecatii
sa fie platit cu varful bine indesat
al sacului de ce umple de dezgust
intr-o incertitudine deliranta.

cand esti mic ai scuze, altfel nu

asa senora, danseeaza si joaca
asa cum poti si cum nu prea stii
ca de-ai fi cunoscut cum sa-ti
unduiesti trupul in miscari provocatoare
decente totusi, in acordul fin al muzicii
pe care mai toata lumea o cam
simte la fel, bine, jovial
nu in sensul de adormire a simturilor
si-n principal cel al echilibrului
sau masurii si implicit o derapare
a functiei echilibrului ortostatic
ajutat in parte si de cateva pahare
date pe gat prea repede si-ntr-un timp
mult prea scurt ca sa nu se resimta
in genunchii ce s-ar lasa bine
intinsi pe sofaua din camera
cea mare unde noaptea te-ai mai
juca s-altadata cu altcineva.
nu joc de glezne si nici macar
maraton, dar asa un tonus pentru
ale ale picioare, poate ca nu-i
deloc de neglijat, mai ales cand
disponibilitatea irumpe la suprafata
c-o inconstienta crasa ca mucii-n fasole
sau ca batu-n balta cand esti mic...

egocentrism exacerbat

abandoneaza din fasa gandul
meschin, cel care-ti oprima ideile
cele mai bune sa le permita
sa iasa din tine pentru a te inalta
si a face sa fii si mai bine
in raportarea la altii, pe care
si-n mijlocul carora esti si
tu un pion central in ce-nseamna
viata ta. ii idolatrizezi cand nu
te deranjeaza nimic si captiva
preluand doar asupra-ti mare parte
din atentie. viziune n-ai, idei
nici atat, copile nebun accepta
sfatul si consilierea cui trebuie
s-o primesti ca sa te repui
la loc pe sine caci altfel
deraiezi ca trenurile romanesti
cand vara vine, calea se dilata
si ferul se-ncinge si scoate
de pe trasa cea ideala utilajul
ce nu stie deloc de glume
si tot campu-l ara si-l lasa
fara de paine si viata.
 

duminică, 9 februarie 2014

crutoane si creioane

crutoane si creioane nu pixuri
si nici mamaligi cu care crecut-ai
de mic inca din fasa, muscand mina
si umplandu-ti buza de carbune
ca sa-ti tina mereu de cald
chiar de luat foc inca nu invatasesi
decat postum. in scoala vietii
nu se-nvata hartia cum s-o umpli
cu texte inmiresmate care fiorii
sa-i dea tuturor acelora pe care
le vei fi facand poate candva
sa moara pentru tine si dupa
persoana ta in lipsa ei
prin viata lor, proximitatea
cearsafurilor moi si-a dantelei
siropoase reveland si goi si nuri
de nelasat asa sa stea in gol
atarnati dintru inceput acolo
si accesibili de pe perna
pe care o-mparteai in doua
in mod inechitabil ajuta
impartirii doar cu rest
intr-o matematica ce dadea gres
de fiecare data cand solutia
la ecuatia de gradul secund
n-o aflaserati cu becul stins.
si din graul macinat ce-a sucombat
si sudori si vieti in alinari fierbinti
de pietre de moara frecata intr-un
du-te-vino execrabil de atenuant
al semnificatiei macinatului
pentru ridicarea falnicelor doruri
la statutul ideal de simbolica
hranire pentru zeii care mor
cu zile de pe pieile care-i acopera
degeaba pe miseii cu prea mare vina
ce se-ascund perversii pe dupa ei
cei mai slabi de inger dintre toti
cariocarii sudului capitalist
la mare cautare printre orisicine.
psiluneli diverse-n tabel la psi gasiti.

custi

extraordinara revenire din fundul
curtilor interioare, dinspre care
ferestrele cele mai mici si-o mare
ce se-ntrevedea doar in mintea
imaginand vise destule pentru ca
ograda astupa vederii strazii
toata comoara saraca de nimic
neobisnuit plina pana-n gat
lumii celei mai meschine
dintre lucrurile care se oglindesc
in nemurirea unui suflet captiv
intr-ale mintii trupesti dorinte
haotic aparute in programul
virusat de falsele prioritati
ce-ndeparteaza cauza esentei
care ar fi putut dezarma
complicari ce altfel stau doua
si darama castele de nisip
ridicate-n nopti si zile putine
dar suficiente pentru o eternitate
dorita si apta pentru tot si toate
sa resimta dor si-o jale dupa. daca...

sâmbătă, 8 februarie 2014

The Sunset Limited, sau care parte a vietii o alegi? Raspunde!


Un film in aparenta ciudat pentru a fi asimilat cinematograficului si nu dramaturgiei, cata vreme scena e statica, decorul acelasi pe toata durata interpretarii. Interpretare in care doar doua caractere, un afroamerican interpretat de Samuel L. Jackson, un fost detinut si un simplu negru din Bronxul new yorkez care a descoperit revelatia divina si cuvantul lui Dumnezeu a prins deodata radacini cu sens si-n mintea lui si un profesor universitar de profil umanist de o vasta cultura si care este ajuns in pragul agonizantei stari depresive in care viata si continuarea ducerii sale mai departe prin timp atinge o opreliste rationala, lipsa de sens, suferinta si durerea interioara fiind cea care-l impinge in dimineata zilei in care seara-i prinde pe cei doi, un alb si un negru in casa din Bronx a celui de-al doilea discutand despre viata si importanta prioritatii alegerii ducerii sale mai departe in vederea mantuirii, salvarea suprema de toate durerile presupure de intrupare si animarea sufleteasca.
Rand pe rand, austera garsoniera a lui Jackson e locul in care se dezbat ideile si argumentele sunt toate rand pe rand demontate rational, nu de fiecare data si calm de catre profesorul alb, interpretat de Tommy Lee Jones, cel salvat din calea acceleratului de catre negroteiul preocupat mai mult ca detinatorul impasibil al vietii pe care o dorea pierduta si irosita rapid si cat mai nesimtit pentru durerea care biologic s-ar fi asternut altfel la o alta alegere suicidala.
Dimineata se arata si rasaritul declama finalul filmului pe care va invit sa-l descoperiti si sa observati frumoasa
arta a punerii in scena a dialogului argumentat si contraargumentat ireprosabil, existentialist, uman, empatic. Asta ca sa stii dupa aceea, cum alegi sa te raportezi la o teza. Prin urmare, vizionare placuta!

vineri, 7 februarie 2014

bucatarim?



inabusit ca un bute plin de ce a fost
bun pe timp de toamna-iarna
si primavara este scos din beci
si framantarile de peste hibernare
care au facut ca-n tine sa fi lucrat
nu cel bun, nici cel haios,
dar cel mai probabil cel rau sa fi fost
acela care te-a determinat sa te schimbi
in comportament si-n atitudine
cu oul oul fezandat la-naintare
pozand intr-un antricot bun
doar de feliat julien si aruncat
in tigaia care geme deja
de ceapa marunt tocata si de verdeata
si piperul, boiaua si ierburile
celelalte care aromate toate
dau mancarii sufletesti criterii
de luat in calcul atunci cand
raportezi in gandirea ta
servirea mesei cu intalnirea
cu o persoana cunoscuta pe care
n-ai mai vazut-o demult.
si ca-ntr-un pos tu faci un pic
de pis pentru a carameliza
si zaharul pe care-l tragi la foc mic si-l
amesteci rapid in ibricul de cafea
cu lingurita cea mai inalta pe care
o ai prin bucatarie si uite-asa
faci dintr-o maia si aluatul de pizza
de parca ai fi vrut sa iasa turnedo
cand iti aduci aminte ca-n torpedo
uitat-ai pistolul pentru ca-n dulap
ai semne c-ai fi scanat urme
de alteritati care put
si-n traiul la comun nimic
nu merge prea bine, e ca-ntr-un bait
tot acest tacam de menaj a trois, qutre
sau cati or fi, sau or fi fost si-naintea
ta prin patul, pe biroul, masa de bucatarie
cu femeia langa care un viitor
ai crezut c-ai sa poti sadi
pentru o familie ce-n scurt timp
s-ar fi inmultit intocmai cum creatorul
lumii povatuieste si-ndeamna
sa nu ne cramponam in viata
ca nu-i vorba de o trampa
ci un comportament de vampa
ce ascunde pe sub strasurile
desu-urile toate dac-o fi purtand
in ultima vreme, glasate si clasate
ca-ntr-un sacrificiu feminin
pentru o uretra si-o vezica
din care-ncep curand sa pice
picaturile colectate de glomerulii
sangerii si galbiori, ce face ochii
marisori de usturimea evacuarii
vietilor ce se omoara cu cutitul
si se admite intr-o aparenta deliranta
normalitatea halatelor albe
care taie chitanta si spala apoi mana,
desi se zice, nu ucide...
toate psiduzinile in tabel la psi.

joi, 6 februarie 2014

fiori de fulgi

si cand te compromiti notoriu
poate c-ar fi bine ca si parintii
 tai sa afle sa afle sangele lor risipitor
ce mai face atunci cand schimba
relatiile ca pe sosete si cate
vieti ar fi putut sa aiba
familia pe care tatal tau
a-ntemeiat-o. o zic doar asa
sa veem cat si pana cand
dansii ar mai fi dispusi sa
investeasca intr-o haotica sarabanda
de mistere de care nici macar
nu se stie pentru ca-i repezeste
la nebunie cu un agonizant
pa, sunt bine. si cine stie
cum are sa-ti fie daca tu si
cand obosesti spui neadevarul
ca nu-i asa, pentru ca-ti place
sa le zici in ton zeflemitor
poate asa cum te-au tratat la vremea
lor si pe tine altii.
diferenta e aceea ca ei au muncit
poate ca sa fii si apoi sa ai
si sa nu te multumesti deloc cu asta
aratand tuturora mina ta in raport
cu viata care nici macar nu importa
prea mult, de-aia ai si rapit-o
multora.

potop

insolita preocupare enervant de
meticuloasa-ncerca sa dea semne
altora de calmitatea cu care te-nvredniceai
dar nu incapatanat sa faci fata
tuturor acelor situatii de moment
din fiece clipa a vietii tale cu
absolut intreaga diversitate multistratficata
pe care o poate comporta
aceasta. mai departe de atat
sa stii sa poti face diferenta
intre prosti si prostire e o
alta mare calitate pe care nu
chiar toti si nici prea multi
in viata asta o pot si face
iar cand te trezesti dintr-o
letargica sau liturgica perspectiva
anxioasa, nimeni nu-ti mai pare
sau apare la fel, doar pentru ca ai
am pierdut legatura cu puntea
de la mar, iar insula-i
despartita de o vasta intindere
de ape. multe...

curgand prin viata ramuri

placida-nveninarea ta, cea cu
care inceput-ai deodata ca o vipera
sa fii si precum scorpia
acum pe la spate tu sa-nfigi
ca o sulit-aruncata de vrajmasi
pe campul de lupta unde
tatuajul din inima al chipului
sotiei tale-ti era singura alinare
si arma a iubirii care putea
intelege felul in care tu
acolo si ea-n cuib era ca
s-aiba grija de puisorii
care mai gangureau asteptandu-te
pe tine, vulturul care din
inaltimi cu prada veneai
si cu rabdarea furioasa
o-mprastia fragmentata
pentru ca puii s-o poata-nghiti
si mai mari ei crescand sa-ti
aline gandul pe care-l ai
acum c-al nimanui ai ajuns
ca sa fii dupa ce toti
te lasa si poate si uita
si tu mori incet
 de multe ori...

move

in deplinatatea exercitiului ne-simtirii-n progres
cum spun anglofilii oricarei actiuni
in plina desfasurare char atunci cand se
face discutie despre ea, tu te apleci cu
gandul si cu mintea, dar si cu trupul
si cu sufletul asa incat trinitate pe care
o reprezinti sa curme tot raul de la radacina
incercand imposibilul deja, acela
de a fi ajutat sa recuperezi decalajul
pierzaniei din marele necaz
dar fara ca sa fi si lasat, clachezi,
n-ai nici cum de altfel face ca sa n-o
iei razna. pentru ca negarea ce nu-i nici
macar prima dintre faze, cand ea
devine permanenta, face o casa deosebit
de buna cu incapatanarea, logica absurda
ce te face dificila si compromisa
in orice contextualizare deraiaza
coerenta unei imagini pe care
doar te-ai strufocat s-o strici
mereu, nu de fiecare data inconstienta
si deci naiv sau de-nteles.
urat si pacatos ti-e felul in
care iei lucrurile-n abscons.

ratacire

caci in consecutia zilelor ce urmau
noptilor meschin revelate-n forme
aparent atragatoare si un continut
pe care-l crezi-n stare cu ochii
oriti de niste evidente ce scapa
pentru moment opticii reale doar
sa sustina mina iubirii prin care
ca un personaj naiv coplesit de
indatoriri nu-l vezi comitand
abominabil pacat prin actiunea
de a fi, esti impasibil la niste
reactii neconforme, nu intocmai cele
ce-ar cam trebui in mod firesc sa fie
si dup-o perioada-n care sufletul
ti-e gol si-n trup ai un vid
de nepatruns cu toata apa-n care
te-ai inecat cand in abisurile
gropilor incerte-ai inotat nesigur
culmea e ca te-ai trezit desi
ai mai murit o data omule
c-o singura viata perisata de
de toate pan-acum si mai inainte.
nimeni nu-ti va spune nimic de ajutor
doar cineva, pe care-l auzi deja.

protectii

senzatia de prospetime-n micimea
prafurilor trase-n nasurile carne
pe speluncile-n doruri ciute de voal
cu arome pe umerii lati
ce se coboara lesne si-nsesizabil
spre zenitul pigmeilor africani
cand din negura vointelor aburite
ce se lasa-n laptele mamelelor
de cateluse si puisori fara de ochi
inca-n functiune adecvata rostului
pe care-n cap purtarea lor o
are-n fiecare zi si mai ales noapte
a lumii care-n jumatatea expresiva
atinge-n razele ei usor absconse
de pe etichetele ce grafiaza caractere
meschine pe hartia cea urata
baldachine lipita-n sticlele
mesajelor ce-n frontspiciile artei
celei mai stiintifice fundate
intrebat-a-n jur: unde-mi sunt?
sau, cine mi-s? de ce? unde?
sau cum? raspunsuri cautate
cu fiecare respiratie usi deschide
cu cheia mainii potrivite
la timpul ei...

luni, 3 februarie 2014

esti atat de frumoasa...(dar ce pacat ca doar atat)

frageda lor pruncie de fu absorbita
cu recoltele din planul de bataie
pentru viitorul ce-o sa vina cu multiple
zile pline pentru tine iubito, frumoasa mea
si cu dimineti cu soare portocaliu si rosu-n cheag
Doamne, cat de frumoasa poti fi si pe cerul
sidefiu al sperantelor oculte-n rosul bicatenar
inlantuit intr-o epura afanata a marii vinelor
ce-ti umplu de viata orice gand si idee rapida
care merge si emerge pan' la sursa si-napoi
pe fagasul ploilor care iriga semanaturi
pentru cracii care-nalta la cer
ingeri de lumina buna care pier
nevinovati cand mame iubite des
decid sa nu le permita accesul pe poarta
fara bilet la intrarea-n lumea mare.
cu preapline senzatii de satietate
de-o digestie umpluta de o stare
ingemanata de-a pestilor inotatoare
prin curentii apelor ce duc mai jos
spre adancimi care despart suprafete
de medii vii si diferite pentru pori.
psiluneli mai multe si diverse la psi in tabel.

duminică, 2 februarie 2014

infruptare

pepenii-s mai buni cand dulci si reci
potriviti ca marime te joci cu ei
pana nu mai sunt si spre deosebire
de cei galbeni mai mici si mai
obraznici pentru taria lor si care te
inmoaie si cand murati ii inmoi
in jurul fripturii lang-o gura de vin
care-ti astampara pe loc setea
de cultura intr-o poveste ampla
spusa cu-asa un sarm aparte
la masa langa toti cei tie dragi
apoi pe langa asta merele, rosii
galbene, verzi, portocalii sau altfel
colorate, pe cat is mai mari sau mai mici
sunt si dulci si acrisoare, functie de cat
is de coapte si cele mai fragede si inca
verzi cu acreala lor iti fac
sa-ti lase gura apa inainte sa
le vezi numai gandindu-te asa
si o para-doua dupa, dupa atatea
alte fructe-mbelsugand o masa plina de
savoare-ntre bucatele alese.

sâmbătă, 1 februarie 2014

peisaj macabru

soare-n raze luminat de noaptea
stadionului plin in tribune
de miraj sportiv de gura-casca
peste tot pe unde-i un balon
umflat si douazeci de insi ce-alearga
dupa el pe soare, frig
si ploaie si zapada, musai
cineva sa fie langa ei sa-i
ajute sa fie mai rai, chiar
de asta depaseste limita bunului simt
si a sportivitatii si se-ajunge
chiar la violente-n dese randuri.
randunici pe stresini si pe
case se aduna ca sa se decida
cand ar fi mai bine ca sa plece
inspre soarele cel cald de tari
unde brizele tin racoarea
aerului si mai suportabil el devine
ca un tort de ciocolata care-i
dulce de solo nu-l poti degusta
fara o limonada buna langa.

sanie

saniuta fugi la vale pe urme
care n-au fost calcate nici cu
pasul si nici cu patina de
nimeni altcineva. capeti tot
mai tare avantul, cel care te
duce-n punctul din care tu
scapare nu mai ai alta decat
de sub control si-n parapet
doar in cel mai bun caz ajungi
fara peripetii si accidente
soldate cu victime si
raniti dintre cele mai grave.
tu esti voiosia si-aduci si
lasi la pragul casei inzapezite
bucuria si-ntreg farmecul iernii
cea care cadouri si fericire
de cand se stie omul mic
si pana cand el se face mai mare
aduci in suflete si-n inimi-ncat
crezare fara seaman alta
nimeni n-are ca tine.
sa mai fii asa, te rog!

evidenta

cocotata pe tocuri ca un tanc pe
senila inceput-am ca sa rad deodata
pentru ca te-ai ras dar nu suficient
si aratai dizgratios si cu un bot
ce-ti iesea in evidenta precum un tipar
prea evident si o lipsa totala de simt
estetic te crampona sa ramai undeva in spatele
planului central din sura unde toata atentia era
captivata de o stea ce se transformase intr-o
stana de sare pentru ca bucataria restraurantului
se pare ducea lipsa de asta si magicianul invitat
la congres le dadu pe loc solutia cu singura
dilema existentiala. un san nu mai era de-acum
mangaiat de buzele celui mic pentru ca sarea
invadase organismul si viata i se luase in schimb
si niciun sort din toate cele cate ar fi fost 
acolo n-ar fi fost in stare ca sa poata
s-o reinvie pe cea care a fost iubirea.
ea nu se invata si nici cum s-o chemi
la scoala, ea e importanta atunci cand
in viata intalnesti persoana potrivita
si cu care ajungi sa-mparti mai multe
aspecte importante si vitale ale sale.
atunci prietenia e durabila si creste
de la o zi la alta, frumos si sanatos,
altfel nu.
multe duzini la psi in tabel.