miercuri, 19 februarie 2014

Dincolo de cer e iubirea, dupa cum autoarea, Ioana Soos spune

Dincolo de cer e romanul debutului literar al unei tinere scriitoare pe nume Ioana Soos. Despre titlul recomandat de buna mea prietena Adriana Craciun, la randul ei un suflet care-si exprima prin scris convingerile publicate, am aflat si de curand de cum am avut si onoarea de a-l fi avut sub ochi, doar timpul mi-a fost un rival ca neodihna din ultimul timp sa nu-mi dea ragazul asa cum mi-as fi dorit sa pot lectura cartea mai rapid si recenzia ei sa fi fost gata pana acum.

Dar nu-i nimic, e bine si asa, acest lucru s-a intamplat si asta nu face decat sa ma bucure. Iata si de ce. Anastasia Parker, personajul principal al romanului ce poate fi catalogat unul amintind de stilul unui existentialism al carui parinte artistic in literatura, marele Fiodor Dostoievski i-a fost pionier si l-au urmat ulterior si un Sartre, Kafka, sau Wiliam Faulkner, nu musai in ordinea asta cronologica, intruneste calitatile unui erou. Fire speciala, cu simtire si dorinta innascuta, profunda si adanca, Anastasia paraseste casa natala cand simte ca nu mai poate vedea in lipsa mamei sale decat un motiv de inrautatire a evolutiei personale si cauta prin descoperirea necunoscutului vietii o cale de adaptare la nou, la tot ce vine ca provocare, in acord cu morala crestina care spune sa nadajduiesti, sa speri si sa crezi ca totul va fi bine, iar daca-ti mai dai si silinta preocupandu-te si tu de asta, sigur n-are cum fi altfel.
Si-n tot acest fundal al adaptarii la ceva ce interior fusese neinteles, sau neperceput astfel pentru a nu vaduvi prin perceptia asta o credinta, in perioada Craciunului, Anastasia revine acasa, unde tatal ei, un batrana acum are grija mare de gospodarie cu grija si preocuparea unui tanar proprietar de casa si curte cu animale. Surorile sale, casatorite si mame, alaturi de Raul, un prieten comun lor vin si ei, cu totii sa umple casa familiei de suflete, vioiciune si buna dispozitie in timp de sarbatori. 

Altfel decat in traditia altor crestini care vad in Craciun desfatarea cumparaturilor, ornat si din bradul umplut cu globuri, bomboane, betele si cadouri sub el, Anastasia si familia ei la care revine dupa ani si ani, cand conduce o agentie privata care se ocupa de adoptiile micutilor din casele de copii, orfelinate si centre de plasament, pune accentul pe importanta reunirii celor din familie, pentru a fi realmente frati cu totii si adunati laolalta sa povesteasa si sa pretuiasca la adevarata valoare cordiala apropiere semnificand si ziua in care salvatorul nascut in iesle ca orice copil ajunge in lume ca sa implineasca o misiune sacra. Anastasia Parker este o matusa sefa, care are propriile probleme de adaptare cu statutul de adult ce urmeaza ca parinte o fireasca evolutie, dar nu privita dinspre ea, ci in genere (episoadele in care ea si Roxana, sora ei mai mica, si Alexa, fetita acesteia fata de care Anastasia nu are o raportare tocmai de matusa, ci mai de graba de copil mai mare care-si vede autoritatea pusa in pericol de mezina in fata altora mai mari ca ei, copiii). Problema ei este a neintelegerii necesitatii ca mama ei sa fi plecat prea repede de langa familia ei, cand ea era copil, a doua nascuta a familiei.Unde plecat inseamna deces,  nu parasirea familiei din alte considerente.

Si pastrarea unei corespondente factice, dar prin netransmiterea epistolelor catre destinatie, cu mama plecata la ceruri, sa fie lui Doamne-Doamne mai de folos, desi privita totul prin ochii unui copil, el-copilul Anastasia ar fi avut  mai multa nevoie de ea aici jos pe pamant ca sa invete, sa ajute, sa poata mai multe cu dansa alaturi, e doar felul prin care mental Anastasia refuza sa creada ca mama ei a murit. Refuzul acesta de a crede asta e cumva abrupt si violent privit de sora ei mai mare, care intr-una dintre zilele de concediu cu prilejul sarbatorilor de iarna cand toti se reunira la casa natala, o dusese la cimitir ca sa vada scris pe cruce numele mamei lor si asta pentru a nu mai percepe nedreptatea asta de a fi fost copil vaduvit de lipsa unui parinte, ca pe ceva imputabil cuiva. Nici mamei ca nu a plecat si i-a parasit pe toti, ca si cand ar fi fost alegerea ei, boala a fost cea care a facut-o sa moara si sa ajunga la ceruri, fiindu-i  asa mai de folos lui Dumnezeu. Impacarea sufletului de copil din omul mare care era acum Anastasia se produce in cimitir,  la mormantul mamei sale. Cand ajunge alaturi de sora ei mai mare care o duce cu forta acolo in cimitir la capataiul mamei lor si-i dovedeste ca privind spre cer, de unde mama le saluta cu stropii invioratori de ploaie regeneranti, acolo a plecat si nicidecum n-ar salaslui sufletul ei acolo in jos unde privind ochii ei doar mormantul l-ar fi aflat.

Cerul aici este puntea de legatura intre lumile care comunica aici, pe de o parte mama Andreea Parker ce a plecat la ceruri de unde le stropeste atunci cand dupa ani surorile ajung la capataiul mormantului sau si fratii uniti ramasi acasa, alaturi de tatal lor aici pe pamant. E o punte de legatura asemenea epistolelor pe care Anastasia i le scrie adulta fiind mamei sale despre care stie ca a murit, dar refuza a crede asta, pentru a se ancora in lumea in care se arunca de timpuriu pentru a se experimenta si depasi greutatile de un punct interior vital si care e amintirea vie a celei care i-a daruit viata, calmul si educatia rabdatoare si plina de iubire si sfaturi de credinta pentru ca sa-i fie bine, intre cer si pamant. Acolo, odata cu ploaia mamei lor, cand i s-a inseninat parca chipul de a stropit din cer stropi pe fetele ei, decizia Danielei de a o face constienta de ineficienta si netrebuinta scrisorilor acelora, ce trebuiau sa plece in eter exact asa cum mama lor le-a soptit ca este bine, prin apa adica a fost acceptata si de Anastasia de a arunca tot cufarul cu scrisori scrise si citite si de Daniela pentru a se pierde in neant tot felul acela impropriu  de a o fi perceput pe mama lor Andreea, si sufletul pastrat in hartia scrisa sa fie spalat de apele curate ale raului.

Acelasi lucru, anume a inregistra cam tot ce faci la finalul zilei pe reportofon obisnuia sa faca intr-un celebru serial de atunci nord-american Felicity, o studenta frumoasa, desteapta-foc si cu o personalitate aparte ce o faceau un adevarat magnet pentru toti colegii sai. Tehnica pe care autoarea o stapaneste foarte bine in text este aceea a  epicului curgator fluent si neevaziv, cronicile prezentate temporal cu fapte si detalii privind interactionarile intre personaje tin seama de un dialog construit perfect pentru sugestia filmografica, deci se poate insera oricand in serial, sau chiar lung-metraj ce scrie Ioana, unde amintind doar de repetatele scene dintre surori in casa natala unde in dialog surprinde foarte bine termenii care fac din tehnicile sarcasmului si ironiei un scop in sine predilect de a doza cu simt de masura artistica suspansul. Apoi tehnica oglinzii in modul de receptare a relatiei dintre Anastasia si Larisa, copila de la orfelinat pe care doreste s-o adopte, similara legaturii stranse existente si pastrate si dupa trecerea in nefiinta a mamei ei intre Andreea-mama si Anastasia-fiica, e o alta graduare similara ce apropie romanul Ioanei de celebra scriere in care artizani sunt Tristan si Isolda, doi tineri care se iubesc si se  vad suflet pereche pentru celalalt, dar pentru care lumea cu oprelistile sociale ale timpurilor le-au stat pe potriva si le-a destramat visul de a fi fost impreuna si de a-si fi implinit dragostea. Daca acolo tot scrisu-i leaga, aici in cartea Ioanei similitudinea este la nivelul scriptic cand din epistole nedestinate se creeaza intertextualitatea care transgreseaza limitele narative si prezentului imediat al fluxului epic.

Minunea ca epifanie este deseori invocata in textul autoarei Ioana Soos ca pretext pentru rabdarea intru credinta sau taria sperantei Anastasiei cand cu Daniela, sora mai mare sunt plouate din cer cand mama lor este acolo, iar nu in mormant ramasa, Ramona cand dupa analize leucemia da inapoi, Anastasia care merge la biserica unde afla povestea parintelui Mihai, a fiului sau, a patimei betiei si furtului si a felului in care mana lui Dumnezeu i-a lucrat inima pentru a-l trage pe razor, minunea cu Mara, cea careia nu-i mai  trebuie amputate mainile si picioarele pentru ca au degerat. Minunea cea mai mare este cea cu pastrarea Larisei de catre Anastasia, respectarea dorintei copilei de catre aceasta, care ca mamica,accepta copilei si un parinte, iar Raul, medicul dupa tot episodul amplu din concediul de la bunicul acest statut, chiar daca la inceput cei doi adulti nu convin decat asupra ideii de a fi vecini si ca tatal s-o viziteze saptamanal pe Larisa. Acceptarea pe finalul cartii a ideii, care  in fond e lait-motivul cartii, ca si ea, dificila adulta, Anastasia, se poate concentra si depasi micile neintelegeri cu sine si poate interactiona aparte, nicidecum obisnuit, in sens de oricum si in relatiile ce comporta o alta raportare la lume de pe o scara personala ce depaseste latura strict individuala, caci are ca finalitate asocierea de soarta, prin asumarea unor sentimente fata de cineva, legamant care nu se poate face decat prima si prima data, neconditionat total decat in inima ta, ulterior in a celuilalt.

Asa Raul nu accepta doar statutul de vecin, ii da intalnire, Anastasia preda fraiele firmei prin stampila simbolica, dreptul de semnatura, decizie tot absolut Dianei, secretara ei ce mana dreapta pe tot parcursul cartii devine apreciata pe final, Larisa ramane in grija Dianei, iar cererea in casatorie incepe la restaurant dar pentru ca nu-i plac cliseele si vazandu-se singura doar cu el in tot restaurantul rezervat de el doar pentru el si ea pleaca si in apropierea locului in care ea obisnuia sa manance cea mai buna piza din oras stau pe jos si mananca si povestesc si comunica si iar dialogul are ironie si sarcasm, desi o tonalitate mai putin grava. El ii argumenteaza de ce n-ar fi firesc sa nu fie ei doi alaturi, mai ales ca e Larisa care-i vrea pe amandoi langa ea, iar ea, Anastasia e oricum cea care-l atrage pe el ca fiinta prin fel de fel de atribute care o fac aparte, speciala. Iar ea cand el zice marita-te cu mine! nu are cum raspunde ca-i un ton imperativ si tonul imperativ comporta de regula o actiune imediata, de exemplu inchide usa, iesi afara, nu marita-te… asa ca asteapta inaintea unui raspuns al ei, o intrebare care sa fie cererea in casatorie!
Si raspunsul e pana la urma da, da, da pentru ca a venit dupa ea si dupa Larisa cand cea mica s-a pierdut si apoi ratacit si accidentat in padure, a stiut mai bine ca nimeni altul sa-i deschida calea spre importanta deciziei de adoptie pentru Larisa.
Anastasia descopera si maternitatea efectiva, cea mare, Larisa de 14 ani, o adolescenta rebela si fitoasa acum, il duce de mana pe fratiorul David, de 5 si mami-l purta inca in burta pe bebe care urma sa apara. Final de carte reunind o serie intreaga de motive ce se succed cu o constanta ciclica de-a lungul firului epic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

exprima-te liber!

#@ Cartoane Adunam Sa Luam Telefon Smart

- Ba, voi stiti ce nu stiu eu? - Ce? - Bine, in privinta multor alte lucruri nu sunt cu certitudine sigur ca pot pune mana pe inima can...