joi, 20 martie 2014

Eu citesc si tu faci la fel, da! ALL!


Sorina, un pui de om de doar 7 anisori, incepea anul scolar in septembrie. Micuta si firava, dar foarte preocupata de lectii, depasind demult liniile si bastonasele pentru ca mama ei profesoara de limba romana a avut ea grija ca ea sa stie sa vorbeasca in mod corect limba romana, sa citeasca si sa scrie inca inainte de a fi implinit cinci ani, asa ca acum doar stadiul acomodarii psiho-emotionale in relationatul de zi cu zi cu doamna, invatatoarea care-i in aceeasi cancelarie unde mama ei duce catalogul si-i invata pe ceilalti elevi mai mari, de gimnaziu cum sta treaba cu limba si literatura romana. Si cum va ziceam despre kinderul mamei, doamna profesoara Catia Ionescu avea niste emotii asa cum au toate mamele cand puiul lor ajunge la niste praguri formatoare in viata. Asa a fost si la gradi' cand a dus-o in prima zi si  le-a inmanat-o cu titlu de aveti grija de puiul meu asa cum trebuie, ca va mananc din priviri adresat, nerostit de ea celor de acolo. Pentru ca desi e isteata foc pentru ca a avut ea grija mami de asta, gangania asta mica, gargarita mamei a fost bolnavioara si de mica doctorii pediatri si nu numai nu i-au prea fost de folos cu indicatii, asa ca mami a dus-o la manastire, a incercat tratamente naturiste, pana cand colegul sau de catedra, domnul Nicu Dragomir i-a spus colegei sale mai tinere, Cati, draga, adu-o putin la mine, sa povestim, ca doi oameni intelepti ce suntem, nu tu si eu, ci ea si cu mine, da!
Stii ca nepoata mi-a rapit-o cel de sus cand alaturi de parintii ei, fiica mea si ginerele au fost loviti de tirul
intrat pe contrasens in Belgia in concediu, anul trecut! Adu-o putin sa o vad, hai si tu si hai sa vedem ce putem face sa facem gargarita ta mai bine decat este, bine?

Mami a simtit atunci cum nu un domn aproape de pensionare, coleg de catedra-i vorbea, ci tatal ei parca, pe care-l pierduse cand inainte de bacalaureat niste circumstante inca neelucidate l-au facut dus din lumea asta, de langa ea, fratii si mama ei. A fost atunci teribil pentru adolescenta ce nu se copsese inca adult, doar calmantele au putut-o face si o durere crunta-n suflet sa se motiveze interior intr-atat de mult incat la o zi dupa ingroparea parintelui sau, o oaza permanenta de liniste si intelepciune, de grija si de protectie pentru toata familia ei, dadea prima proba a examenului maturitatii, la limba si literatura romana. A tras subiectul si stupoare, Arghezi- Testament a fost felul in care abordand arta poetica argheziana ajungand sa expuna si prin trairea pe care personal a stiut s-o camufleze incat lacrimile sa nu-i siroiasca fata nemachiata si stinsa de pe chipul nedormit pentru ca pregatirile zilelor cat tatal fusese pregatit sa plece la ceruri o solicitasera la cote inalte. A urcat in fata comisiei odata cu Arghezi treptele pe branci si a dat prin comportamentul ei de atunci masura unei pregatiri alese pentru viata. Urmarea, intrata la facultatea de filologie, a cunoscut si viitorul camarad de viata in persoana lui Sebi, tanarul ce se forma ca inginer. Brusc, transpunerea in fiinta ei de atunci a zdruncinat-o in cele mai adanci parti ale sale, cale nu erau nici calcaiul si nici ceva ce e dincolo de vestimentar, ci spiritual, caci simtise acelasi tip de conectare empatica in discutia purtata la scoala cu domnul Nicu Dragomir, ca atunci cand acasa tata o sfatuia intr-o dilema, sau cand mica fiind tata o invatase de mica sa invinga teama de apa rece si de frig in partidele de pescuit, unde si trezitul matinal tare pentru mica ganganie a tatei era prezenta mereu la apel! Doamne ce vremuri! Si asa a deprins ea tactica vanatului, urmaririi si asteptarii momentului celui mai oportun pana ca pestele cu momeala aruncata sa oboseasca si sa se satura din papa, ca asa numea ea de mica tot de ce manca, fie de om, fie de animale, papa! Si la toaleta doamnelor profesoare cand mersese ulterior isi sterse mai intai lacrimile si apoi nu-i luase mult sa repare ce apele adusesera la vale pe chip si sa-si spuna hai puiu', stiu ca poti, asa cum tata-i spunea de fiecare data, pana cand si aici gandu-i fusese transmis eterului credea ea prea repede, incat auzindu-si doar mintea cum gandise fara sa exprime in fapt, pana cand n-am mai fost, iar asta a daramat-o pe moment, luandu-i ceva minute de plans efectiv in suvoaie si sonor, fara cuvinte exprimare, desi mintea cauta raspunsuri mereu la permanenta de ce, Doamne, de ce mi l-ai luat atunci? A realizat, in cateva minute in schimb, ca: a facut pe urma ce isi dorea mereu, si tata si ea, intocmai, deci nu a dezamagit! Bacul, desi-n starea oboselii sale psihice, nedormita, suparata si afectata cel mai mult din casa, fusese facut de Cati sa fie o floare la ureche, platita scump cu pierderea tatalui, dar desi mirosul imbatator si mortal de viata noua ce se arata la orizont i l-a adus pe Sebi in cale, nu mult timp dupa asta. Apoi, ca doi tineri ce se iubesc si se completeaza unul pe altul, gargarita lor nu a fost decat un alt pas venit la momentul oportun cand firescul se instalase intre ei, prelungindu-le nazuintele, sperantele si crezurile intr-o feminina intrupare a evei, viata care avea sa le dea satisfactii si griji si iubire si apreciere mai mare decat oricand a valorilor cuibului, familiei.
Dupa episodul toaletei plangarete, doamna Cati, intra in sala unde colegul ei mai in varsta-si tinea ora si o intrerupe pret de cateva secunde, saluta clasa, colegul si se apropie de masa unde omul striga catalogul deja si-i spune:
- Iti multumesc, mi-ai facut un mare bine azi. Vom veni sambata, promit! Pe la zece e bine? Dimineata, desigur!
- Da, Cati! Si eu iti multumesc, spuse omul care trecut prin viata suficient cat sa-si dea seama ca ceva produsese in fiinta colegei sale rugamintea sa, ceva bun, de leac si lui si ei prin vizita de sambata, intuia el perfect.
Iar la ora cand a ajuns si cineva tocmai se pregatea sa faca un gest necugetat cand clanta usii se deschidea, dupa care  inlemnit, aproape cu simtomele unui infarct elevul ghidus ramase aproape fara suflare, viata era cea mai importanta iarasi in calea ei. Si dincolo de imaginea de om strict si care a impus respect din prima clipa cand a ajuns in scoala starea ei de spirit a transpus-o iarasi atunci in acel timp cand ar fi dat orice ca evenimentele sa fi decurs altfel si tatal ei, Petru sa nu fi inchis definitiv ochii. Asa ca luand lucrurile foarte in serios, mai ceva ca un medic de profesie care anuntat ca cineva are probleme la domiciliu aproape ca trece prin usa cand sare din salvara inainte ca vehiculul sa fi parcat, il prinse pe elevul Dumitru, un cunoscut trepadus al clasei a opta, in brate pentru ca dincolo de hazul tacut, pe silent al clasei, pentru ca profa era acolo si nu se putea cu sonor si-l intreba incet, clar, suficient de tare pentru a fi auzita. Lipsa de aer pe care o constatase o pusese rapid in garda, privirea copilului, dincolo de comportamentul lui anterior cu care-si facuse o proasta imagine n-o afecta acum incat sa nu vada alta viata stingandu-i-se in brate, alaturi. Asa ca se vedea acum in ipostaza celui care acorda asistenta imediata, ca orice om la alt om, pentru ca asta e relevant, nu profesor, elev, ci suflet, om, pentru altul, pentru viata! Scurta verificare a pulsului nu o facuse sa fie linistita, cutia toracica neumflata mai deloc, era de rau augur, asa ca femeia scoase telefonul mobil din geanta si forma 112, ceruse rapid operatoarei care-i preluase apelul, urgenta, imi moare elevul in clasa, vreau salvare rapid, la scoala numarul 12, da, sunt profesoara Cati, lasati detaliile cu telefonul, nu e farsa, pierdem timp pretios!!!!!
La auzul acestor vorbe rostite din gura celei care mereu era calculata pana la perfectiune si vorbea doar calm, agitatia din viata ei trada neliniste. Deloc mincinoasa, pentru ca elevul chiar suferise preinfarct, dupa cum medicul de pe salvare i-o confirmase profesoarei care-l insotise mai ceva ca o mama la spital. In cinci minute de cand Cati inchisese telefonul operatoarei dupa ce rostise aproape disperat, haide-ti trimiteti urgent salvarea la scoala ca moare copilul la ora, echipajul era in clasa, semn ca ea nu-si pierduse deloc puterea de convingere, nici din limbaj, nici din felul de a o spune. Nu si-ar fi dorit sa aiba dreptate, dar era cat pe ce. Fusese cat pe-aci ca ghidusul baiat sa  ramana fara suflare, sa-i stea inima nu alta, cand zgomotul mainii Catiei pe clanta usii de la clasa din scoala numarul 12 a intersectat intentia si pasii acestuia de a fi pus in aplicare ceva. Pentru Cati. Nu bine intentionat. Deloc chiar. Din hazard, teribilism, criza de atentie, interes, crize de personalitate, nimic altceva. Parintii plecati in strainatate la munca, singur in casa cu o batrana care nu-l mai putea tine in frau, destul ca-l ingrijea. Grijulie mai mult ca mama lui, care nefiind acasa nu-i putea fi fiului acum aproape la cap, ocrotindu-l si incurajandu-l si abtinandu-si lacrimile pentru a nu-l speria si intimida, ci dandu-i prin strangerea calda in brate toata caldura ei materna si energia pozitiva din speranta si ruga pe care in gand o adresa cerului Doamne nu mi-l lua acum si pe el, nu mie, nu iar! O mai fi gresit si el, dar eu sunt gata sa-l iert, adu-l te rog inapoi, n-o ucide si pe bunica lui! Pentru ca da, femeia a fost suficient de puternica si de inspirata incat la limita oricarei trairi intense nu a anuntat-o si pe aceasta, interzicand directiunii sa sune pe fixul bunicii, dat fiind puternicul impact emotional ce-ar fi devastat-o si ar fi trimis-o pe dansa inaintea nepotului acolo unde plecase deja el inca din clasa dupa semnele vitale slabe spre inexistente pe care abia le mai afisa. Verdictul dupa intrarea la investigatii preliminare a fost unul clar, n-avem timp de asteptat dupa semnaturi, il pierdem, asa ca dvs sunteti cu el venit, sunteti majora, semnati va rog sa-ncercam sa-i salvam viata.
- Oh,da, o merita din plin!
Si femeia-si asumase asta! Nu mai sunase nimeni acasa, ci doar ea a promis ca-l va trimite pe Sebi al ei sa mearga dupa ea si s-o consoleze si sa o aduca sa fie la capul nepotului asteptand sa se faca bine si dupa ce va iesi din operatie. Cand Sebi ajunsese la spital cu mamaia elevului ghidus operat intre timp si care astepta la reanimare dupa ce operatia primise profesoara informatiile fusese un succes si n-ar mai fi tinut mult asa, data fiind rana pe care pacientul o avea de ceva vreme, momentul declansator fiind doar in aparenta o emotie puternica asa cum se credea. Iar cu asta in sinea ei putand trece pragul interior ca fusese o Cruela pentru elevi, femeia o imbratisa pe bunica si-i spuse ca Vlad al ei e bine, a fost ea la scoala care l-a adus aici, a semnat ea in locul ei, caci nu puteau astepta medicii cateva ceasuri pentru ca cineva sa fi putut ajunge la dansa pentru a-i comunica teribila veste care i-ar fi fost greu de dus oricum. Asa ca medicii au lucrat in tot acest timp si cand a fost totul ok, l-a trimis pe Sebi s-o aduca pe bunica pentru a sti si ea de ce nu vine Vlad acasa. Si pentru ca nu putea, ca n-avea cum, era bine, se odihnea, era la spital, urma sa-si revina, avea nevoie de ea intreaga, sanatoasa si increzatoare, toleranta si ingaduitoare pentru ca era suferind si se recupera. Ei erau acum acolo si ea, Cati si Sebi si Nicu Dragomir si directiunea si o  parte din colegii de clasa ai lui Vlad. Toti erau redusi la tacere de puterea femeii care infruntase moartea si o invinsese, pentru prima oara in viata ei, lucru pe care nu-l stia niciunul dintre ei toti la fel ca ea! Si pentru asta ii purtau o adanca apreciere si consideratie pentru mobilizarea de mama a lui Vlad, asa cum haideti ca-mi moare copilul in clasa a sunat! Toti pastrau o vie tacere in semn de intelegere pentru faptul ca Vlad avea acum nevoie, in starea in care se gasea el acum de inconstienta indusa de anestezic de liniste si de speranta, de incredere ca va birui lupta cu moartea! Iar gestul pornise de la Florin, colegul de banca al lui Vlad, cel care-l momise cu un n-ai curaj! pe Vlad sa se apropie atunci rautacios de usa, cand Cati tocmai se apropia sa intre in clasa! Si cum orice lucru negat e o dubla-tripla incurajare, de dovedire a posibilitatii de afirmare a ceva, dorinta lui Florin a fost transpusa de Vlad  in fapta aparent necugetata, desi nefinalizata decat cu o crunta sperietura pentru toti! Asa ca Florin i-a mobilizat si de la scoala au plecat pe jos toti in urmarirea salvarii care cu Cati la capul lui Vlad plecase vijelios inspre spital.
Isi ceruse iertarea care-l sa-l absolve de naivitatea cu care isi trimisese colegul aproape de moarte, constientizata tardiv, dar nimic nu-l putea absolvi mai bine ca informatia ca linistea si ruga in sine-l vor aduce spre seara pe colegul lor printre cei vii. Asa ca momentele asteptarii au fost cele mai grele, iar sarbatorirea vestii venita de la echipa de medici cardiologi care-l salvasera operandu-l de anomalia depistata la primele investigatii a fost ca in clasa, pe mut, pentru ca semnul vadit al profei fusese comanda suprema si inteleasa tacit si viu de asta data, fara cuvinte!
Dovedind simtire si maturitate, copiii au fost apoi cei care pe rand, au intrat sa-l salute si atat pe Vlad si sa-i arate sustinerea lor, fara a-l coplesi prin asta si obosindu-l psihic, pentru ca sedativul, coroborat cu interventia in sine nu erau ingredinetele propice pentru trairi emotionale puternice. Si seara-i fu Catiei presarata cu aceste zambete de speranta si de sustinere umana la varsta frageda, simtind si ea ca lumea nu e doar mereu cu susul in jos si ca acel jos e ce imprima gandurilor si actiunilor ulterioare influenta definitorie. Exemplu de simtire si de umanitate, de acord tacit si de sprijin sufletesc, iata cum  isi umplea neasteptat vietuirea Cati de autentic. Era rodul implicarii ei al simtirii pe care o reusise sadi in orele predate si in felul in care se raportase la ei toti, castigandu-le in felul sau respectul pentru care le era in ciuda sperieturii groaznice recunoscatoare ca sunt alaturi de cel suferind, colegul lor.
Sambata la zece, Nicu Dragomir deschise usa casei sale si dupa ce invita domnitele inauntru, le pofti la o gura de ceai fierbinte cu lamaie asa cum doar el stie sa faca!
- Suna interesant si imbietor! ii scapa gargaritei de Sorina nu in soapta, semn ca incepea sa se acomodeze cu interactiunile cu oamenii mari!
Alt prilej mai bun pentru povestit nici ca se putea ivi, decat intr-o dimineata prelungita-nspre pranzul unei zile de final de saptamana, in linistea si calmitatea conferite de aceasta perioada in care familistii au timp de cei dragi si ceilalti le duc dorul si nu numai...
Si dupa ce mami fusese atat de captivata de pasarica omului, cea care se zbatea emitand in ambient niste sunete ce aduceau cu niste onomatopee pe care si omul le mai scoate uneori cand e-n lipsa de inspiratie, prilejul oportun pentru batranul experimentat in lucrul cu copiii, spuse celei mai mici:
- Sorina, ce vezi pe geam?
Copila nu raspunse rapid si urban cum obisnuiesc copiii de seama ei: Eu vad pe geam blocul de vizavi, ala inalt colorat!
Ci spuse: Vad cum pasarile inca n-au plecat in tarile calde, ci mai zabovesc pe la noi ceva vreme, pentru ca le place!
- De ce crezi asta?
- Pai pentru ca nu doar ce vede ochiul si se intampla in fapt, ci pentru ca acolo mai e ceva!
- Unde?
- Acolo, in sufletul lumii! In cer, in lume, in sunetul acela care cheama si pasarile inspre cald, pe mami inspre papagal, pe mine catre dumneavoastra si tot asa!

Perplex ramas, ca-ntr-un tablou vazut peste ani si ani de generatii viitoare ale sale, o poza ce instantaneiza o traire, o satisfactie de care el singur nu se vedea capabil in fata reusitei muncii mamei copilei in cazul micutei. Cand spusese ca e o isteata acum se convingea singur! Copila deborda de creativitate, imaginatia-i era cel mai bun aliat, iar in el castigase un bun prieten, asa cum convenise gangania mica, atunci cand o intrebase si ea raspunse, ca e incantata de faptul ca oamenii mari ii cer prietenia. E o stare de bine pe care o descrie ca fiind magnifica, mai completase si pentru care multumeste increderii ce i se acorda!
- Am sa vreau sa vii si maine pe la mine, ce zici, vei putea veni?
- Cred ca da, dar tu ce zici, poti veni la noi la cina?
- Pai daca ma inviti, cu placere!
- I-auzi mami, Nicu vine la noi deseara la cina!
Zambind pentru ca fetita ei e atat de comunicativa si de bine inteleasa de mai experimentatul ei coleg, o multumire  vie din privirea ei ce nu mai vadea lacrimi, pentru ca emotiile-i fusesera la maximum de posibil traite saptamana asta cand depasise moartea in atatea randuri. Si se parea ca si sperantele in ceea ce-o privea pe gargarita ei Sorina prindeau tot mai mult contur. Fetita ei castigase simpatia si toata dragostea unui bunic vaduvit de iubirea nepotelei sale si o retraia acum prin ea, cea care avea atat de multe de castigat de pe urma interactiunii cu dansul. Caci era mentorul si colegul cel mai bun pe care-l putea avea mama ei la scoala de cand a ajund acolo. Era un om care citea si scria, avea publicate carti de poezii si povesti dedicate copiilor. Fiica lui il inspirase, apoi animalutele de casa, papagalul Soso catelul Kiki il facusera omul iubit si care a putut oferi din generozitatea spiritualitatii sale si publicului. Lectura i-a fost preocupare de cand fusese cat macul, altceva mai bun n-avea de facut, mergea cu vacile vara pe pasune si cartea de aventuri era mereu cu el. Ea l-a facut sa creada, mai mult si mai mult intr-o lumea care-si contura prin fiecare nou an scolar tot mai bine chemarile sale pentru ea. De a fi acolo, implicat si devotat intrutotul pentru a reda la randu-si el din reusita muncii sale inchinate sufletului, intelepciunea si charisma care sa ajute generatiile tinere sa poata crede la fel in lucrurile de care sunt convinse. Si sa le urmeze coerente si perseverand in actiune si crez.
Catia-l mangaia pe cioc pe Soso, iar Sorina-l luase-n brate pe bunicul pe care nu-l cunoscuse, dar il recastigase dupa ce viata i-l luase fara s-o fi intrebat, iar batranul era mai fericit ca niciodata, caci avea alaturi doua femei care-l iubeau nespus. Prima era intruchiparea fiicei sale, Catia, iar Sorina a nepotelei Hana, care sfarsise cu parintii intre fiarele strivite de tirul acela atunci...
- Mami, hai acasa, eu de mana cu Nicu, tu cu Soso in brate, mergem?
Gazda priveste deloc nedumerita si aproba tacit, dilematica privire a mamei ce-si vedea gargarita mai aerisita la minte ca niciodata, irumpand de veselie si de o stare de bine inexplicabila.
- Sigur, draga mea, dar luam si colivia, nu vream ca Pixi a ta sa-i dea emotii, da?
- Of course, mam!
    

- Ca tot ai pomenit de Pixi a ta, gargarito, uite ce-ti zic eu tie si lui mami: fetelor editura ALL cuprinde o larga paleta de feluri de carti, de domenii, de cunostinte, acolo am si eu povestile mele tiparite, s-aduc o carte sa citim inainte de cina, ai vrea kido?
- Ihim, desigur, mie-mi place sa citesc de cand aveam 4 ani, sau 5, nu mai stiu sigur! Dar ce vreau sa ma fac cand voi fi mare stiu sigur!
- Si mie nu-mi spui?
- Ba da, cititoare!
Articolul participa la Spring super blog 2014.

2 comentarii:

  1. Si eu vreau sa ma fac cititoare. Mi-a placut tare mult articolul tau!

    RăspundețiȘtergere
  2. ma bucur pentru dorinta ta! weekend fain deasemenea! :)

    RăspundețiȘtergere

exprima-te liber!

#@ Cartoane Adunam Sa Luam Telefon Smart

- Ba, voi stiti ce nu stiu eu? - Ce? - Bine, in privinta multor alte lucruri nu sunt cu certitudine sigur ca pot pune mana pe inima can...