miercuri, 28 octombrie 2015

Asta e pentru tine!


Cafeaua, cea mai frumoasa si cea mai apetisanta femeie se adulmeca dis de dimineata din cani de catre barbatii care cuceresc femeile, cu haine ziua, fara textile noaptea, frumoase, inteligente si iubitoare in tot timpul! Ea, cafeaua, atent macinata, pregatita cu ritualul trezirii inca nefinalizat, cand inca geana de pe geana inca nu s-a dezlipit, dar aburii ce ies dau pe masura ce licoarea se apropie de punctul culminant al desavarsirii aroma care face ochii sa vada clar lumina pasilor inspre succesul repurtat la fiecare interval in activitatile de peste zi.
Care nu-s nici putine, dar nici cafelele, caci cani, in seturi, pictate sau grafiind mesaje funny se gasesc la doar un click distanta pe magazinuldecani.ro si constituie desi virtual, locul sigur de unde un cadou simbolic, util si necesar de multe ori pentru ca amintiri ale trecutului sa capete aura concretetii unui prezent altfel vazut decat felul negativ in care lucrurile s-au petrecut intre doua firi ce au totusi cate ceva in comun si care constata ca mai au destule si nu, deloc neimportante lucruri sa-si spuna. Ca atunci cand in adolescenta, entuziasmul unui el, intr-o avantata curtoazie spre mana si inima unei eve s-a lovit ca de un zid de o remarca plina de veninul unei revolte ce pastra fecioria si demnitatea unei prietenii oferite dupa analiza atenta si temeinica nu asa oricui. Boule! - din trecut,  se poate repara acum, cand intalnita eva din liceu, acum doamna, mama, sotie, la un seminar profesional, este cadorisita cu o cana de cafea servita impreuna peste ani si care cana are imaginea nevestei, sau femeii boului! Subliminal, barbatul isi recunoaste vina avantatilor hormoni ce-i dominau timpuria adolescenta si-i onoreaza femeii implinite in destinul ales ce-o bucura si fericeste, se vede asta in ochii ei, dar si prin optica lui cel de acum si impacand si capra si varza, oaia si berbecul, anii de atunci, hormonii de atunci si neintelegerile trecute cu un pact de o moralitate si un profund respect, prin acest cadou simbolic, concavitatea canii fiind simbol al andurantei, sustinerii si sprijinului pentru volumul de care dispune si cu care poate fi si util si placut umpluta, pentru ca permite asta! Si cand amintirile te ating in forul interior unde esti poate mereu si copil si adult si astfel pastrezi autenticitatea unei simtiri umane ce imbraca in haina seriozitatii, moralei, bunei educatii primite in scoala, formata si completata si pe parcurs de adaptarea social-profesionala, atunci se cuvine sa imparti o cupa, chiar de e o cana, de cafea, ceai sau orice alta licoare ce binedispune si ridica moralul si randamentul eficientei creste de la sine dupa asta cu cine ti-a adus aminte acel episod si de la care punct in destinul tau, ai avut nevoie de o serioasa analiza a ta cu tine, ulterior deliberarii pasind deschizand alta usa a traiectului tau, de bun augur si de care inca te bucuri, adunand laurii deciziei luate atunci, pentru ca o ea...
Nu cantitatea conteaza, la urma urmei esentele puternice si adevarate se pastreaza si trec bariera timpului in recipiente mici, tocmai pentru ca sa li se acorde insemnatatea de care prin utilitate chiar se bucura pana la urma si din partea si celui mai indaratnic personaj, incapabil sa inteleaga unele lucruri simple, dar complexe! Iar cand esenta ce-ti da viata recastigata inapoi printr-un gest matur venit si ca raspuns la o nechibzuinta adolescentina, mesajul de pe canile handmade vine ca sa adune laolalta, in cuget si-n simtiri purtatori de suflete ce chiar stiu si pot fi Oameni! Chiar de mai tarziu, niciodata nu e deloc prea tarziu ca sa incerci a repara o fapt printr-un gest, mesaj intelept care mai cu seama el  te defineste, decat pripa si nechibzuinta ce tradau neincredere in sine din trecut! Iar cand mesajul e decriptat si inteles acum si pentru azi, dar si pentru ieri, atunci toate-s bune inainte si viata se vede prin alti ochi, in alte culori si in dispozitii mult mai degajate si mai adecvate decat incordarea de mai demult! Sa nu multumesti unei asa ocazii de a-ti recapata linistea dupa
o abatere neinteleasa din trecut, cu o cadorisire prezentata usor stangaci, tocmai pentru a izvori acel imbold din trecut stavilit acum si imbracat in haina demnitatii care stie si poate asuma vini si culpe si a le purta cu surasul pe buze azi stiind ca iertarea pentru atunci e posibila, nu doar necesara pentru continuarea vietii? La urma urmei, N-aveau cu animalul ce reprezenta fix cum m-ai denumit tu, e doar varianta feminina, feminismul a castigat tot mai mult teren intre timp, te vad implinita ca femeie, iubita, doamna, mama, ce-ti mai poti dori altceva decat... sa revezi peste ani, cu alti ochi sper eu, Boul din tinerete! Bou pentru cum m-am comportat, nu pentru ca te-am pierdut procedand asa! Ai fost si ai ramas speciala si meritai oricum mai mult! Ma bucur mult pentru tine, Silvia! - auzi de pe buzele lui Sergiu rostit, cand tu i-ai spus-o de n ori ca episodul din trecut nu-i permite avansarea pe treptele vietii, ca om, ca barbat, ca invingator al celibatului alaturi de o eva cu care sa se potriveasca. E un prim-pas castigat, acesta al acceptarii, al depasirii interioare a greselii tineresti peste care poti trece peste ani cu aura detasarii nu doar temporale si a posibilei invocate uitari de partea adversa, ci a maturizarii si a moralei castigate in timp. Totul de la o cana! Cu cafea!
    
Articolul participa la SuperBlog 2015.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

exprima-te liber!