marți, 5 aprilie 2016

Diego şi poţi şi singur!

Atunci când s-a apucat de karate, în parte pentru că uşor hiperactiv, cam deranja pe vremuri buna organizare a lecţiei predate de profesorii săi în generală, acum, Thank God, lucrurile încep să se modifice pas-cu-pas şi la nivel de percepţie a propriului rol în cadrul educaţiei, omul de la catedra înţelege mai tolerant, mai deschis şi mai firesc, adaptându-se vremurilor noi şi astfel elev-profesor-parinti sunt colboratori în fenomenul acesta, care urneşte mai greu, sau mai uşor temperamente şi caractere care se descoperă în sine pe parcurs, iar apoi şi pentru că nevoia poate de adrenalină împărţită într-un cadru organizat, ghidat de un regulament, pus în practică de arbitri, duelându-se şi constatând pe prorpia-i piele mai apoi că nu e chiar aşa de fain să-ţi iei bătaie, oficială, că loviturile dor, oricâtă forţă cineva le-ar transmite, iar antrenamentele zilnice şi săptămânale nu fac altceva decat încearcă a păstra practicantul în starea echilibrată de zen, pregătit oricând în gardă a opune rezistenţă şi a rezolva orice fel de diferende în viaţa reală. Nu agresiv. Pentru că a-ţi căli spiritul, vocea interioară aşa cum alţi civili o numesc când fie c-au ales calea artei, sau profesii care produc un nivel de satisfacţie lunară egală cu zâmbetul păstrat pe buze chiar şi când altora le-ar fi murit orice fel de entuziasm când iubita i-ar fi golit mai mult de jumătate din suma disponibilă pe cardul de salariu doar pentru o şedinţă de shopping la început de martie, aşa cu (ca) fetele! - cum ar zice-o poate cea în cauză, înseamnă să dispui de resurse vitale capabile să nu te lase nicicând să reacţionezi impulsiv, cel puţin nu de prima dată. Când a plecat pentru prima dată la sala de sport a şcolii, după orele de curs din ziua respectivă, Felix era pe atunci într-a cincea, trecuse toamna, Moş Crăciun i-a cerut mai întâi carnetul de note înainte ca să-i asculte şi să-i citească scrisoarea, iar primăvara cu astenia ce-i prinde pe mai toţi l-a trimis în gura lupului, ca după vorba tatălui său ce-i spusese Fiule, ţi-o faci cu mâna ta, să nu-mi spui cândva că nu te-aş fi prevenit! Văzuse anunţul lipit pe uşa înaltă de lemn vopsit într-un alb ce cu timpul pălise şi dădea atunci spre un bej conturat ferm, iar clubul nou-deschis de unul dintre prietenii şi colegii de facultate ai profesorului său de educaţie fizică şi sport, practicant de performanţă al karate-ului recruta sânge proaspăt pentru revigorarea tineretului uşor deprins cu o comoditate greu de explicat generaţiilor părinţilor lor de pildă, dar revoluţia venise la pachet şi cu o uşoară liberalizare a programului tv extins pe toată durata zilei şi din a cărui grilă programul desenelor animate ocupa la ore fixe un grupaj de selecţiuni de programe ce prindeau la copii, iar el, era unul dintre ei, chiar dacă unul mare şi care dădea nas-în-nas cu provocarea fixării atenţiei distributive şi adaptarea funcţie de persoană şi stilul de predare a fiecărui om de la catedră, ce imediat după epuizarea recreaţiei şi odată cu sunetul împrăştiat precum o zarvă în mintea fiecărui elev, prelua de la antecesorul său catalogul clasei şi restul se cam ştie, căci am trecut pe acolo. În turnee în perioada adolescenţei, când începuse deja liceul şi pilozitatea facială făcuse deja de câţiva ani şi în cazul său proba trecerii spre maturitate fizică şi coacerea deplină era atent ghidată de antrenamentul ce-i conferea de acum liniştea şi inspiraţia de a ajunge foarte rar în zona dinafara confortului interior, iar impasul era prin urmare străin de persoana lui, a fost o singură dată cazul când la o mică petrecere dată de întreg lotul clubului cu care participase la finala campionatului naţional, antrenorii se ocupaseră de bilete şi de accesul lotului într-o zonă cu potenţial redus de apariţie a vreunui conflict, inevitabilul s-a produs. Se făcea că una dintre colegele sale de lot fusese abordată periculos de un grup de tineri agresivi şi temepramentali, cu buzunarul nu prea subţire şi care-şi permitea săptămâmă de săptămână să cunoască fel de fel de noi feţe. De gen opus, se înţelege. Şi pentru că Laura-i plăcea şi lui şi până atunci nu o văzuse ca pe o posibilă alegere, când dădea târcoale haita de lupi, hop şi el. Fata se putea oricând descurca, mult mai simplu şi mai diplomat, avea mereu cuvintele pregătite de a da prin replica ce nu lăsa nimic de completat, iar dacă nu se putea pe cale decentă şi ea avea un arsenal fizic cu care ar fi ieşit oricând basma curată din orice fel de situaţie, era dublă campioană mondială la kata individual. Din cauză că indivizii aveau un coeficient de inteligenţă mult redus faţă de ce aşteptări avea ea în materie de braţul masculin aliat planurilor ei, căci nu era tipul de fata care să experimenteze fel şi tip de psihologie masculină până la a se opri la o alegere într-un târziu când îşi testase deja răbdarea pierzându-şi speranţa ca un suflet pereche are cândva să-i completeze firea şi planurile ei vor fi şi ale lui, nu pentru că aşa trebuie, ci pentru că simţământul nu-l antrenezi, ci-l ai ori ba, nu s-a coborât la nivelul lor şi din priviri i-a cerut sprijinul pentru un dans. Acela a fost motivul pentru care, rănit în vanitate, liderul acelui grup a scos cuţitul şi atunci a-nceput măcelul pentru grupul pus pe harţă şi pentru alţi destui camarazi, căci oamenii fiind de-ai locurilor aveau şi ceva popularitate şi solidaritatea întru durere parcă ţine cu orice preţ să ceară mereu sacrificii peste sacrificii,
recitalul pentru el, pentru Felix. Rar se întâmplă pentru un sportiv, când în arenă, vreun duel, oponentul, sau faima şi trecutul aceluia glorios să intimideze aşa cum de pildă, fără echipamentul sportiv, în incidente scăpate de controlul raţiunii, unde nu mai există reguli şi legi, viaţa să-ţi aducă apă rece pe şira spinării. E temerea de pericolul de a fi accidentat grav, de a fi chiar ucis şi adrenalina creşte, iar randamentul animat de dorinţa devenită imperioasă de a ieşi teafăr din încercuire e de necombătut. Şi descleştarea palmei închise în pumn care trece nu doar în antrenamente prin fel de fel de stimuli meniţi a-i face din creşterea forţei, a vigorii, plus rapiditate, viteză de reacţie ca nisip, foc, gheaţă, lemn, cărămidă e atunci sabia cu care tai totul în jur până ce nu mai rămâne în picioare niciun rival şi orice pericol la care ai fost expus e anihilat complet. Antrenorii n-au mai apucat a-i spune decât că e ideal ca pentru performanţa sportivă ulterioară evenimentului, acest episod biografic să-l poată uita de tot, în ritmul său, iar odihna să-i fie apoi aliat în pregătirea viitoarelor concursuri, unde nu poate merge fără a fi 100% pregătit din toate punctele de vedere. Pentru că intuiţia, anticipaţia, luciditatea fac parte din arsenalul exersat şi întreţinut prin aşa ceva, din bunul cel mai de preţ, comoara fiecărui sportiv. Cu atât mai mult cu cât dai şi primeşti, iniţiezi şi dai semnale, trebuie să ai şi cum, adică să fii pregătit pentru reacţie-contrareacţie la acţiunea ta. Sporturile de contact, acolo unde o partidă se poate termina oricând şi oricum, nedepinzând alegerea câştigătorului de membrii unui juriu dacă fizic eşti inapt de a continua meciul  impun asta.
Bunul său prieten, Sergiu şi maestrul său l-au oprit cu greu pe greul ce şi după ce rupsese câteva mese în jurul său împrăştiindu-şi adversarii ce veneau parcă pe capete să-şi servească porţia de lovituri, doar Felix, ajunge, c-ai comis-o destul! l-a mai dat înapoi, înainte ca securitatea localului să intre pe ringul de dans să asculte mărturia antrenorilor lotului şi să adune pagubele, sunând la salvare şi retezând în toiul serii foamea juvenilă de petrecut. Chiote şi urale porneau spre karatist când s-a anunţat închiderea serii, date fiind urmările. După explicaţiile date la secţia de poliţie, tânărul avea să afle că tinerii puşi pe rele atunci făceau parte din legături periculoase, iar caracatiţa se întindea  până unde nici cu gandul nu gândeşti. Poliţia era obişnuită cu ei mai mult acuzaţi de fel de fel de scandaluri în urma cărora alţii nu mai puteau sta în picioare, nicidecum ei, caii cei mai breji. Cu mana ta ţi-ai făcut-o, băiete, se auzea din gura unuia dintre părinţii celor recalcitranţi, iar istoria o trăia fix în aceleaşi cuvinte, câţiva ani mai târziu de când luase decizia de a practica acest sport. A înţeles ce a vrut să spună tatăl său,  anume că tipul acesta de pregătire te expune într-o societate haotic uneori percepută de elementele negative, tot mai multe din păcate, unei vieţi trăite periculos. Ei n-au credinţă, n-au Dumnezeu, n-au lege, n-au reguli, Dă-i şi poc, omoară-l pe oricare le stă în faţă şi nu le permite atingerea scopurilor de cele mai multe ori meschine, defăimând, rănind, hărţuind în jur. În această curbă periculoasă în care se regăsea el atunci din perspectivă sportivă, neputându-şi prea bine recăpăta concentrarea pentru că liniştea nu mai era în el, odihna nici atât aşa cum ar fi trebuit să fie, pentru ca antrenamentele să fie constructive, performanţa să fie astfel o consecinţă logică a coerenţei celor trei componente, a decis să oprească ascensiunea sportivă de performanţă, păstrând antrenamentele şi obişnuinţa lor ca pe o metodă aparte de socializare într-un mediu ales, nepervertit de maliţiozitate. A urmat studenţia, relaţionarea serioasă, comportând etapele prin care doi oameni care se plac, respectă, ajută reciproc pentru că se iubesc pornesc împreună pe acelaşi drum, logodna făcându-i studentului Felix viaţa plină de o complexitate de trăiri intense asimilate prin acest punct de vedere cu emoţiile deznodămintelor unor concursuri sportive pentru care el se pregătise susţinut şi la un nivel crescut de efort. În camera lui sau a ei de cămin, el şi acea Laura pentru a cărei onoare intervenise atunci în incidentul menţionat anterior nu-şi găseau ce-i al lor, mereu, aşa cum de pildă e cazul când eşti la început de drum cu şi pentru cineva. Ba că intimitatea le era brutal incălcată de vreun chef, bal, disco unde colegii lui de cameră erau plecaţi şi fără a mai apuca să bată la uşă, lăsând cui e înăuntru timpul necesar de a răspunde în vreo formă la intenţia de pătrunde în cameră, fie colegele ei erau pe nepusă masă înapoi în cameră tocmai când promiseseră că vor fi plecate, fie la iubiţii lor, fie acasa la părinţi, fie în oraş, fie cine-ştie-unde. Aşa că s-au mutat împreună când el era în ultimul an şi avea nevoie de multă concentrare pentru scrierea licenţei, plus tonus pentru jobul pe care-l primise ca urmare a pregătirii sale de student, nicidecum a trecutului său sportiv. Domeniul ales, ingineria, nu era unul accesibil oricui, dar lui, omul care între timp după acel nefericit incident ieşise din acel cerc de concentrare maximă pe care trebuia să-l atingă pentru randamentul sportiv, stressul şi bătaia de cap cu tehnologia, oamenii, colegii de birou, maiştrii şi directorii de producţie, personalul din subordine, utilajele, şedinţele zilnice şi săptămânale, targeturile, itemii şi alte cuvinte-cheie nu-l aduceau în pragul depăşirii stării de confort, în care se menţinea cu atât mai mult cu cât relaţia mergea bine, nunta era fixată un an mai târziu de la absolvirea lui, iar planurile împreună includeau de-acum Prima casă, a noastră, nu a mea, nu a ta, a noastră, salva irositul banilor pe chirie, locuitul la comun unde poţi fii în 25-50% fi la tine acasă în aceeaşi măsură în care tot aşa pot şi ceilalţi colegi de cameră, creditul bancar era o provocare nouă ce solicita anduranţă, dar ei aveau călirea asta în sport petrecută, aşa că nu-şi făceau prea multe griji. S-au bucurat cel mai mult că au cuibul lor, unde pot face şi croşetat un ochi pe faţă, unul pe dos dacă e cazul, îşi pot permite şi nebunii, ca să fie în ton mai mult cu expresia des-întâlnită, dar esenţial pentru ei era de-acum că ieşeau din comunul lor şi al altora. Nevoia cuplului tânăr, bine sudat, în permanent avânt de speranţă şi visuri multidirecţionate de a avea spaţiul său, de a evita aşa cum spuneam sistarea robinetului de iubit când ţi-e lumea mai dragă şi inima cu buze cu tot în călduri trebuie inundată pentru că Dorel sau Lenuţa uită să bată la uşă şi pac o comit pe-aia ce-ar sări-n sus ca arşi dacă ei ar fi fost actorii principali deranjaţi în miezul problemei şi-a găsit astfel drum liber spre libertatea mult dorită în a-şi defini autonomia administrativă.
Chestia e că după ce-a stat puţin strâmb gândind-o pe-a bună, mai ales că în dezbatere era găsirea celei mai bune soluţii în ce-l priveşte, Felix a decis prima lor casa nu un apartament construit pe repede-nainte de tunari din domeniul imobiliarelor, care folosesc materiale care fundează constaţi după ce te muţi locuinţe pe care un vânt mai năprasnic le mută cu tot cu parcare din loc. În plus, costurile, deşi uşor mai crescute poate decât în cazul unor proiecte de case, unde depui avansul alegi scara, poziţia şi etajul camerelor tale, dar nu ştii cu cine vei mai fi vecin şi nici din ce anume ţi se ridică blocul în care tu ocupi o cutie de chibrituri doar, sunt amortizate mai uşor în timp prin optimista perspectivă pe care şi lui ca inginer şi ei ca economist le-o dau carierele profesionale. Ce s-a construit înainte de revoluţie, s-o mai fi şi lăsat pe-o parte acolo unde natura a fost mai dură, dar ce-a pus să se ridice dictatorul comparativ cu felul în care se construieşte acum e de preferat. Asigură mai multă siguranţă clădirii în sine, pereţii amortizează sonor orice poveste de dragoste care nu trezeşte forţat în  miez de noapte jumatate de scară când povestea se spune acolo în dormitorul conjugal unde luminile stinse inovează viaţa. Ca unul care ar încurca consoana M cu F şi la o o umană întrevedere cu respectivul vecin, omul ar răspunde că de-aia trânteşte, darâmă, iar o femeie tot timpul parcă se vaită în casa lui, pentru că, vezi Doamne omul se mai şi mută, nu poate mereu trăi cu monotonia, înţelegi!?? Utilităţile în schimb, ca viitor proprietar ţi le adaptezi cărei mode-i eşti fidel, liber fiind să alegi să modifici ce omul care a locuit acolo a lăsat. Mobilă,  pereţi, parchet, gresie, faianţă, ce vrea muşchiul tău dai afară, jos de pe pereţi, pui, aplici, modifici cum îţi place. După cum îţi place să-ţi amenajezi acum casa nu mai e ca şi cum ai auzi că ţi-o faci cu mâna ta în căminul studenţesc, că atunci frântura asta de dialog dac-apuc-a fi doar decontextualizată, se-nţelege cu totul altceva şi să mai dregi busuiocul cu obrajii-nroşiţi parcă-i mai greu când eşti prins cu fapta-n mână, ca să zic aşa. Aici şi acum e vorba despre îndemânarea, inovaţia şi designul pe care un inginer cu imaginaţie şi pasiune pentru redecorare şi reamenajare interioară, a propriei locuinţe o are fixată prioritate de grad zero. Nu se-apucă el ca toti Doreii de pe scară, sau de pe la alte blocuri  vecine să dărâme cu pick hamerul pereţii de rezistenţă ai blocului, doar pentru a-şi mări suprafaţa holului, micşorând-o pe aceea a bucătăriei, căreia i-a sustras uşa, iar arcada rezultată în locul tocului unde vechea uşă încurca apele pe lângă aragaz şi frigider şi mini-barul aferent de după aplicarea proiectului de modernizare, dar face şi el un DIY aşa cum şi cât îi permite programul foarte încărcat pe care-l are. Studii, scris proiectul final, job cu multi-tasking plus convieţuit, cumpărături, menaj, iubit, proiectat casa în noua ei înfăţişare la care trebuie şi pus osul la treabă, nu doar comandat din uzină totul şi băieţii din secţie merg acasă la şeful şi pontează dublu, cum se mai obişnuia. În tot acest infern pentru unii mai puţin dotaţi cu viziunea pe care el o are, Diego este unul dintre aliaţii cei mai de nădejde. Aici el a găsit o echipă fidelă gospodăritului şi refaţetării locuinţei proprii după buzunarul şi imaginaţia fiecăruia,faianţe, gresii, gazon, mochetă, perdele, parchet Diego
pe toate le găseşti aici. 

De alegi să devii client fidel, cardul de fidelitate Diego 
îţi oferă discounturi la produsele şi serviciile din magazin, bonusuri şi promoţii, oferte avantajoase ce vin spre tine ca un montaigne-russe, când eşti sus şi respiri pentru scurt timp uşurat, fascinat de priveliştea din jur observată de la mare înălţime, când să mai apuci să te bucuri de fascinaţie, deja eşti în cădere liberă şi ţipi, urli, te-ncordezi de parc-ai avea senzaţia de căzut în gol, aşa şi cu bricolajele, pasiunea pentru redecorat şi Do It Yourself job

Se creează o interacţiune fericită şi profitabilă de ambele tabere ale consensului: pe de o parte tu constitui pentru magazin clientul de care ei trebuie să ţină cont, de mofturi, de dispoziţii, de alegeri, pe de altă parte ei vin şi nu te-mbie musai, dar îţi prelucrează în subconştient dorinţa permanentă de a avea, de a avea noutăţi, de a fi în trend, pe val, neocolindu-ţi în niciun chip imaginea propriei definiţii a felului în care cuibul tău doreşti să arate şi chiar să fie! 
Articolul participă la Spring SuperBlog 2016.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

exprima-te liber!

#@ Cartoane Adunam Sa Luam Telefon Smart

- Ba, voi stiti ce nu stiu eu? - Ce? - Bine, in privinta multor alte lucruri nu sunt cu certitudine sigur ca pot pune mana pe inima can...