marți, 26 iulie 2016

campaduchia


si cand printr-o noua poarta
uiti ca treci cand timpu-i scurt
si nu ramane mai nimic de facut
ca sa-l dilati
si-asa poate c-ai sa chemi
si amintirile ce fara voie
uneori
se duc intr-un abis
de unde nici macar o lacrima stoarsa
nu le-ar mai putea
intoarce din drumul pierzaniei
si nici concretetea la scara redusa
sa faca din palpabil
realitatea pe care cel mai greu ti-ar fi
sa-ncerci sa te abtii
sa nu pui si tu macar un pic
mana.
priveste-atunci adanc
in josul pamantului hainelor tale
rupe-n parti egale sau nu
asta nu mai e prea important
cata vreme poti tine la distanta
de tine
viermele durerii necicatrizate
adus cu sine
de crunta neglijenta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

exprima-te liber!