joi, 25 august 2016

vibratii

dimineti cu soare-n ochi
si apa-n talpi
te scot dintr-ale tale
si dau gandurilor grele
salvare nesperata.
din roua cu broboane
si griul dintre nori
aduna ziua laolalta
seva inspiratelor sudori
puse la treaba inainte
ca sa stoarca febra
micilor dispute
pe seama unor dileme
recurente la o adica
pentru c-asa-i mereu
dintotdeauna cu pajul
ce-nchide paravanul
dupa ce-au pornit la somn
cu totii

miercuri, 24 august 2016

peturi

consignatie-i vremea de-afara
cu tot cu ce-aduce ea
in materie de vremuri
pe care le vom duce
ca n-avem cum le anula
sunt mult prea multi
factorii care creeaza
realitatile care-s bune
doar de dus
sau de evitat
in masura-n care evadarea
transforma din evidenta
realitatea dura-ntr-o portita
ce-o face mai lesne
de suportat
cu toate efectele ei
ce ne vizeaza.
colivia nu mai e fortareata
ce suprima libertatea
e adapostul zilelor ostile
cand mentalitatea nefasta
preseaza pana la neutralizare
propria existenta
si identitate.

luni, 22 august 2016

obelisc

creaturi fara chip
se-ntuneca-n priviri
si-si pierd urmele
in calcaturi apasate
generand morti-n sudori
chinuri si suferinte
ce-altminteri s-ar duce
degraba-n piezisa carare
pierzaniei ce-aduce efemer
la grad de templu de ruga
pentru tot ce poate fi.
dar nu, cand nu e sa fie
basta, urgiile dor
dar nu racaie-n rana
cutitul pana mor
oasele de sectiune
trasata cu migala
de nicio urma de om
care tine-n mana
viata si soarta
unuia la fel ca el.

duminică, 21 august 2016

bleumarin

trambulina te-aduce mai sus
ca sa treci ca delfinul
dintre norii pufosi
clabucind apa marii
in coada spumoaselor unde
ce-ascund privirii de-afara
inotatorii din adancuri.
stanca-nteapa cerul
ca sagetile dacilor
inimile bravilor alesi
sa jertfeasca insufletirea
pentru binele confratilor
si comoara fara aeru-nlantuit
de lacate si chei vechi
cufere cu arginti si perle
ti s-arata iar si iar
nu doar noaptea-n vis
ci-n siajul timpului
spre sursa
calauza izbaveste
brate si picioare puse
in slujba redescoperirii

(ra)bata(re)

din gradina fara-ngradire
se-nfrupta lacom zi de zi
brate mari si larg deschise
de foamea ce-altadata
crestea linistiti copii
declin e regula de baza
planul inclinat suspina
si din rampa ruginita
n-a ramas decat abrupta
prea abrupta panta
neclintita din cotidian
cand mentalul colectiv
e-un sirag inchis
de colorate sfere
ieftine contrafaceri
ale unor imitatori
de slefuitori de valori
pretuite pentru autenticitate
si mai putin de cum se prezinta
privirii cine le poarta
radiind lumini fara umbre
pe tot chipul demnitatii
vandute naiv si ieftin
si-nteapa, da-nteapa
adanc si sangeros
pana la os cateodata
rana seaca si lesinul
e debutul mortii
ce se-anunta mai sigura
ca orice alta posibilitate

picaj


prapastia-i mare de-acum
ca-ntre cer si ce-i mai jos
de el
supapa nu-ti ingaduie inspiratia
doar ganduri bune daca ai
desi e mai greu posibil
asta
fara oxigen.
verdele nu mai tine pasul
cu inaltimile terestre
ce ascend spre infinitul
denumit de toata lumea
limita extrema
a tot si toate
cele peste care
omenirea apucat-a
sa-si mai dea cu uitatura
prin istorie si-anale
pentru a gasi solutia
dilemelor ce-nchid ideile bune
in cufarul ce lacat are
combinatia numerica perfecta
a echilibrului de zen

titular

prastia se-ntinde tare
intre polii junglei
unde sarpele inoata lesne
si pe zi dar si pe noapte
cand pericolele bat fuga
ca secundele-n ceasuri
se aude inima cum bate
asteptand ce va sa vie
tot cu sufletul pe faza
gata-gata ca sa iasa
din casuta ce i-a fost
candva si colivie
si terasa.
arunca piatra chiar departe
unde viclenia se ascunde
colo-n grotele de stanca
stau pitite la racoare
sa-si adune iarasi fortele
monstruoasele picioare
zeci cu sute de mii
de gheonoaie
ce-nspaimanta tot mereu
povestea care creste si educa
nu doar in vacantele de vara
copilaria ce salasluieste
pana ce-ntr-o zi are sa piara
in toti aceia care spera
cred si fac tot ce se poate
ca sa-nvie fermitatea
atitudinea, curajul
puse toate-n slujba vietii
ce-are sa se si ridice
la etajul ei superior
din creste, nu e munti
si nici de ceruri
dar de constiinte da
caci crezul nu-i doar
ce se spune-ntr-o poveste 

sâmbătă, 20 august 2016

lumini si umbre

forfota canalului
apa-ntuneca
si-o curba de viata
pica pe pod
noaptea lunii pe sfert
luminata pe lumea de fata
cand somnul nu vine
gandurile-s prea multe
si ploaia nu tace
ci canta-n suspine
reci si alerte
melodioase
sinfonice
ochesc prin fereastra
ce nu-i atinsa
lenea mainii-i cumpanire
suvoiu-i diguit
degetele talpilor goale
pe gresia alunecoasa
din baie respira viata
ei rece dintr-o suflare
joasa dar potrivita lor
cand ochii testeaza parul
desprins dintr-o coada
cum cade pe umeri
gadiland urechea
ce nu mai aude
imediatul
ci filmul de noapte
in care se pregateste
sa intre

si totusi, daca...


populatie agitatie
abnegatie declaratie
aberatie ostentatie
batalie pentru prim-plan
descendent obicei dintr-un narcis
de demult
unul cu plisc afumat
ursita destinatie rotunda
plata ca o mireasma
decojita de miez
crud adevar de smarald
fara oglindirea golului
de continut evazat
pereche dilematica
captiv amendament la un azi
efemer si infect
debusolant ca un razboi
ce te ia prin surprindere
si saracit de munitie
n-ai cum te tine afara
daca nu vrei sa plangi
mai apoi tot timpul
ca n-ai incercat
sa te aperi cumva
de un pericol
ce era mereu acolo
ca oul, larva, coconul
puiul, animalul
monstrul



rod pe camp


preschimba-n ciuf dalb
nelalocul ei basma stransa
pe fruntea ce lasa pe-afara
ridurile neputintelor ce-arunca
grai cutezator cu biruinta
inainte. ca pe buze
se astern duios
in focurile noptilor de-nchinaciune
sarutari voluptuoase-n cruce
purtata ani si ani de-a randul
pe golgota neputintelor
celor mai grele
tacute-n suferinta noaptea
ploilor cuprinse de patimi
nerasfirate ca crengile batrane
de furtunile patimase
in producerea de stricaciuni
cu stil si predispozitia mare
spre aventuri parada toata
a vietii-n poza colorata
gri sau mai putin viu
decat s-ar putea crede
e inspiratia vindecatoare
a alegerii cu soare cald
si zambet rosu
ca nasul tanarului pastor
pe dealurile copilariei
printre behaielile de compromis
indurate ca sa ridice penita
sagetii arcului de vanatoare
in padurea de salbaticiuni plina
de pericole cand pleaca
fix la tinta pentru eliberare.
trupa de soc e dupa usa
vizite s-asteapta sa nu contina
prea multe, dar ce se poate
este ca sa se retina
tot mai des, vadit macazul
acestor tipuri de convivialism
ce mai rod pe camp
seva lasata sa se piarda
in adancul asanat
de viata-n stropi
diluati de veninul care opinteste
gura leului la prost


octogon


patalamaua-i rupta-n doua
gauroi i s-a format
acolo-n locul de unde
viata vine noua
pe-nserat s-incolor
cand menta-mbie izul
dramului de nascocire sacra
ce-i viata gram cu picatura
aplecata inspre sacerdotul
snop de paie fara coarne
ratacite undeva noaptea trecuta
cand din eprubeta firii
a-nlesnit c-o mamaliga fripta
s-apuce sa vie-n viata
despuiata toata de onoare
incolor a fost doar cortul
unde bocceluta in varful batului
purtat haotic pe spate
dintr-o parte-ntr-alta
neanuntata vreodata
miscarea ia pe nepregatire
pe-oricine-i mai neatent
asa din fire.
crini se-afunda-n radacini
prinse parca-n borduri
unde tot omul cu pas mic
sau mare de mister
sa poata deflora miasma
care-i avanta voiosia
pasitului ciudat in fata
nestiind nimic din ce se poate
macar un ciot de mot
taiat ori smuls fruntii celei late
pruncului nenascut prin viu grai
ventilatie solicitand intocmai
dupa ce marea preschimbata-n plaja
seaca aerisirea orisicui
chiar si pe aleea presarata
cu multe trunchiuri inverzite
de mirosul acerb de tei
poezia nemuririi pe alee
fara curte invenineaza
toxinele diurne
sa atace ca serpii veninosi
sa-ntepe si sa muste
inainte ca sa-nghete
viata dinainte de-a mai fi
viu chiar si fara mufa
racordarii la retea

viata de joc si jocul vietii


zbor regal spre demnitate
sensibilitate pusa la rascopt
pe piedestalul defaimarii crunte
epoca lui azi e-opusa tragic
celei care-a fost
mascota prefacerilor de tot felul
a ridicare la patrat ori chiar peste cub
sau cum zicea antologia elina
de mana a doua
trans-istoric si trans-partinic
judecata ce sta inainte
ca sa poti exprima vadirea
se numeste prejudecata
si-i de regula urmata patimas
de toti aceia care n-au
prea multe de pierdut
caci saracia nu-i balsam
prea scump de inalbire
pentru haine ce se spala
in bulbucii nauciti de soare
dintr-o ploaie calda
sau furtuna chiar
venita si-una si-alta
cand crezi ca? pai tocmai vara
colagenu-i sare de pe masa
atunci cand n-ai ceapa
s-o-nmoi la pranzul
unde ciorba de fasole
cu ciolan se cade
a fi musai insotita
de putina ceapa
alba, rosie, usturoasa
ori mai fada
gatlejului sa-i dea de lucru
pentru digestia de seara
cand stomacu-i magnat
de zi si praduitor seara
de lenjerii dulcege
contaminand si media spasirii
cu biletul cel de voie
pentru una-alta
din activitatile cuprinse
dinspre ziu-asa
dar mai pe seara
ca un joc asa
nu de copii, ci-o viata noua
e viata traita cu si prin creatie
arta viatii celei mai vi


vineri, 19 august 2016

plamani

tarmul nu mai ingradeste
si nici ca deschide
usi cu portite
pe care evadatii
sa-si duca haul
inainte
departe
spre zari fara nume
cand iarba din carte
fotosintetizeaza viitorul
pentru ca si deseul
sa fie bun la ceva
masa ca sa dea saraciei
gurilor care-avide
se-apropie razletind
sinfonia digestiva
astupand marele lac
cu portii-ntregi
cat sa faca
recviemul pe veci amanat.

tava(n)


dezmembrari de timp
sincronizare zero
pe axa graficelor ieri
apare cu fidelitate
sucerand impetuos
prea tarziu.
dezgoliri de brate
aruncari in gol
prada nu are scapare
nici cand mielul
prinde coarne
si nici stelele nu par aprinse
de mireasma apelor calmate
luna serenada face
in nocturna.
cri-cri-cri e perimat
dar nici gri
ori prea gri
nici afara nu se lasa
ploile-s rafale scurte
de nu lasa casa casa
dupa vizitele apasate
iar de frunze nu mai zicem
petiolu-i caramb temut
pentru tecile prea ascutite
dezvelind si radacini aprinse
doar de dorurile de duca

joi, 18 august 2016

n(erv)_aval

falfaie duios pe raze
aripi desfacute larg
in perfecta armonie
pentru cuget si extaz
de suflet ce tresalta
in dizgratii fiind adus
detractarii aureolare
nu-i mai face vreun recurs
morala-i dusa pe copca
deviat de la traiect firesc
e pana si rationamentul
potrivit caruia avem respect
fata de tot ce ne-nconjoara
nici in aer nu se-accepta
daramite pe hartie
unde pana care nu stie sa minta
nici alegere sau vreun timp
e si-acum uda
cerneala sangelui ce-a ars
n-a asanat, ci dimpotriva
coace iar si iar
cuvinte greu de dus
sau de-nteles
pentru cine-a uitat
sa faca din minte
un lux pe care
nu si-l mai permite
caci de teama c-are sa vrea
neincetat sa tot intrebe
cine sa-i tot dea raspuns
atator mici si mari
dar mult prea multe
dileme-s peste tot
de ai ragaz s-auzi sau
chiar sa vezi
si-atunci nu-i oare
prea mare ipohondria
ce te-apuca
in lipsa mare
de nevoie de reper
solid.
ancore lucesc
la suprafata
marea le respinge ferm

(r)umor(i)

se prea poate sa se stie
dincolo de usa
daca bate
si pe unde
vantul pe afara
si cu el ce mai aduce
caci de-ar sti
cel sau cea
care-l suporta
dincoace de clanta
mai cu seama
s-ar mai primeni
ca sa previna
orice fel de iritatii.
nici vataful nu mai canta
cand sta la masa
fiul langa nora preafrumoasa
ce-i incanta lui priviri
si-ngrasa patimi
daca plange
lacrima cade cu plumb
din culoarea raului
ce nu seaca
luminand nopti la rand
pasi inversunati
spre izbavire

marți, 16 august 2016

avia


flusturatici si nebuni
cad primprejur
din zborul lor necontenit
fluturi sute-mii
colorati si arsi de soare
sau mustind in ape reci
revarsate din puroi
de ceruri monotone
canta recviemul surd
ragusiti de ostoirea vremii
peste visurile lor pustii.
neferiti de riscuri mari
si-au pus vietile pe tavi precare
sulemenind cu pala lor plutire
ganduri abatute din minti necoapte
adunate parca toate
una peste sau langa alta
precum banul langa alt ban
ori alta ganganie neinsemnata
lang-o alta surata similara
in dimensiune si destin.
calea laptelui amestecat duios
poarta chiar si mierea-n gand
atunci cand pe zi ce trece
ziduri se-ntrevad sarind
toti aceia care par siliti devreme
sa duca pasii lor in gropi
si-alte mocirle

luni, 8 august 2016

ciorbe

targ de ierburi
si de strachini
la tarabe adunate
de cu dimineata
roua-n batatura casei
s-alunge-n departarea seaca
moarta
far-o preocupare certa
seduce si nu iarta
chiar deloc naivitate
sau copilarie deprimata
cand e vorba de umanitate
ingropata de vie
in deplina ignoranta
mov 

vineri, 5 august 2016

dez(na)dej(un)de

e-o magie cand stele cad
de pe steag
fix pe ceru-ntunecat
ce tot albastru ramane
chiar daca blugii
s-au mai decolorat
pana si ochii aia nordici
nu mai sunt
ceea ce erau ei
odata.
albinele polenizeaza mereu
anterele nu se retrag
in decoru-n care nu-ncap
bolizii unul langa altul
ca strada nu-i aeroport
si totusi nu-i nimeni aici
ca sa puna lucrurile la punct
ordinea sa fie de la sine
priceputa si doi
sa-i succeada lui unu
cand teorema pitagoreica
nu se aplica daca nu
se-ntrevad conditiile ei
de aplicare
invalide-n lipsa intrunirii
tuturor.
jonctiune ratata
fluturi zboara langa tantari
periculosi cu trompele diluate
in vopsele meschine
sanatatea o poarta pe rujuri
aproape de buza
ultimei gropi
in care fixata sta
verticala reuniune
de nume scrise
la timpul ce-ncepe
cu a fost odata
c-acum nu mai e
cazul

joi, 4 august 2016

Jurământ de rătăcire, premisa certei regăsiri

Prietenii sunt acei oameni care te-mbrățișează când îi dezamăgești. Și mai mult le pasă de tine, mai mult îți poartă grija,
fiindcă ei și știu, și simt că acea clipă în care i-ai dezamăgit pe ei e, de fapt, una de mare vulnerabilitate a ta.


Jurământ de rătăcire (Ana Barton, Herg Bennet, București, 2016) carte ce și-a primit botezul precum vasul trimis în misiune pe mare printr-o lansare la om într-o frumoasă zi de mijloc de aprilie, sâmbăta Floriilor mai exact adunând iubitori de carte și de frumos într-un loc în care devoțiunea pentru artă și creatorii ei face să fie mereu bineprimiți - Librăria Humanitas de la Cișmigiu fiind gazda potrivită a evenimentului artistic cu încărcătură emoțională aparte, este o carte nu doar interesantă și care se citește cu toate radarele la vedere atunci când terminând o pagină, interesul, curiozitatea și buna cooperare dintre aceste două manifestări ale voinței tale de cititor potrivesc timpul răsfoirii pentru continuarea lecturii fără pauză necesitată de orice factor disturbant pentru actul intimității lecturii. Cât timp o citești, povestea pe care o spune ea te-a prins dintru-nceput și te abandonează deloc golit de tine sau mai sărac în vreun fel plenar sau incompatibil cu ființarea după lectura romanului, ci mai recunoscător autoarei și inspirației sale tematice de a fi atingând o coardă sensibilă azi a întregii umanități, aceea de a privi omenirea ca o obligație, în care tacitul recurs la participarea fără exprimarea concretă a unui punct de vedere vădit opus celui care validează mimetica aruncare cu capul înainte fără a dori altceva decât a măsura nu o eficiență obținută metodic în cadrul unui joc în care cunoști regulile, dorești să fii prins în și deci Fie și ca cel mai bun să câștige!

Când prea demult deja se tot obișnuiește argumentarea unui atare mod de a se trăi printr-un insuficient de explicativ, Așa se face pentru că și el, ea, ei fac la fel, iar raportată la o situație similară din trecut nu se consemnează o stare de firesc, continuitate între atunci și acum pentru că între timp lucrurile se schimbă, oamenii poate că nu mai sunt aceiași pe care credeam că-i știm la un moment dat, sau învățămintele cu care am crescut cu toții ne schimbă cu timpul și ființa, nu doar modul de percepție și raportare la un lucru sau o situație aparte, dar poate chiar și convingeri mai adânci, așa stând lucrile prin urmare, romanul cu titlu ce stârnește și mai mult o curiozitate de lector pregătit să ia contact cu textul înainte de a cataloga, caracteriza, ori a se raporta critic la opera aici de față mobilizează înainte, în timpul și după actul lecturii sale. Ceea ce e remarcabil, nu doar pentru că tematic cartea atinge sensibilități profund firești și tipice omului, atemporal privit el ca specie și posibilități de exprimare și face din umorul reconfortant de pe toată întinderea narațiunii, cartea să se apropie mult de tiparul Amintirilor din  copilărie de Ion Creangă, dar și prin aceea că într-un generalizat Azi despre care se tot vorbește și se analizează situații în perspectiva uneori negativistă a unui regres al evoluției spiritualității umane pe fondul opus al unei tot mai determinate evoluții tehnologizate care pare a fi distrus sensul, ori poate doar simțul drămuirii, sau al raportării mai omenești, firești, raționale la tot ce-nseamnă viață și lume, conviețuire. Cartea aceasta, deși poate părea ușor descurajant înainte de a începe s-o citești când crezi c-ai prins firul semic al titlului, asta face, readuce prin firul ei epic omenia, omenescul firesc, simțământul într-o lume care există și azi ca mai mereu de când există viața în om. Om care poate iar să devină, dorindu-și din nou să vadă măcar cum era posibil altădată să fie Om și să purceadă doar la cea mai sinceră călătorie a vieții lui, trăind-o și fiind 100% acolo mereu pentru a decide, a alege, a simți și asuma pentru a putea ști ce e bucuria reușitei și a înțelege mai întâi cauzele producerii unor rezultate nedorite, pentru a durea efectele mai puțin și cauzele ce au dus la ele de identificat mereu pentru a nu mai fi reproduse în viitor în situații similare de acțiune. Și când tehnologia face azi din om un rebel sau pașnic roboțel care se limitează la a simți doar când pragul nevoilor strict trupești apasă butoanele de alarmă, nu și altfel, Jurâmântul pe care anunțatei rătăciri (în titlu) autoarea-l face la început, te transportă pe tine cititorul într-o lume din care lumea a cam încetat să mai intre, nemaiștiind acum prea multe nici despre cum a fost mai demult acolo, darămite să-și pună întrebări despre cum ar fi dacă o revenire, fie și temporară, de probă, să-i spunem, ar fi posibilă, care ar fi senzația încercată și dacă ea, cea din urmă ar atârna suficient de mult în a lăsa talerul spre răspunsul asumat de emitent. Sinestezia e forma orchestrării armonioase a simțurilor care prin ochii unei copilării care evoluează nu musai linear, cât ciclic, pentru că firul narativ alternează timpul când acțiunile redate în poveste se întâmplă, iar în acest sens captivant rămâne mereu înainte tot ce încă nu ai aflat, iar a mirosi, pipăi, gusta sunt la fel de importante ca și celelalte două rămase simțuri cărora contemporaneitatea poate prea tehnologizată le-a oferit poate prea gratuit o întâietate în tot ce determină alegeri, opțiuni, decizii când vine vorba despre esențialul viețuirii. Realitatea pe care o receptăm e bine să ne-o formăm nu doar auzind și văzând ca să credem, căci la fel de bine și mult prea ușor ce vezi sau auzi poate fi reprodus în ideea formării unei percepții atare, nerespectând realitatea factică, derularea tempo-spațială a evenimentelor, ci doar recurgând la manevrarea unor posibilități de exprimare, unelte și tehnici.

O carte care vorbește despre viață și despre moarte, despre alegeri asumate, despre copilărie ca despre vârsta de aur când înainte de formarea organelor de simț pentru maturizare, copilul mai purta semne de angelic în structura sa nepervertită prea mult, curiozitate satisfăcută prin testare și convingeri formate și corect pe baza experienței concrete, tactile, senzoriale, olfactive și nu doar audio-vizuale. Sinestezie, culoare, pictură, fotografie, artă în multidiversitatea formelor de expresie e ce oferă pe testate, nu doar propune romanul Anei Barton, Jurământ de rătăcire, o operă de artă recomandabilă cu precădere celor încă neatinși de flagelul maturității pentru a descoperi o cale de a încerca suprviețuirea sentimentului de autenticitate, chiar și dacă el nu s-a întrevăzut prea bine în drumul pașilor oricui, ceva din structura interioară, chiar nedefinit, îl poate recunoaște și chema ca să fie. Iar călătoria metamorfică pe care cartea aici de față o propune cititorilor asigură o panoramă de unde nu doar că te simți privilegiat că te regăsești situat, dar constați că n-ai ales rău absolut deloc, iar când decizia chiar ți-a aparținut, realmente înseamnă ceva pentru tine, pentru că ți-ai dat voie să simți, să fii acolo, sa decizi și să urmezi consecințe, fără a te retrage, a ignora, sau a te îndepărta de vreo realitate despre care ai putea să crezi că nu-ți place. Jurământul Anei Barton din carte, asumat și de tine ca cititor e un act intim care te reconfigurează cumva pe dinăuntru și te face irezistibil să mai dai înapoi regăsindu-te mai bine ca oricând înainte și acceptând că răspunsul găsit merită validat pentru a continua pașii pe același drum cu privirea demnă înainte. Și asta pentru că (citez din textul original):


Prietenii sunt acei oameni care te-mbrățișează când îi dezamăgești. Și mai mult le pasă de tine, mai mult îți poartă grija, fiindcă ei și știu, și simt că acea clipă în care i-ai dezamăgit pe ei e, de fapt, una de mare vulnerabilitate a ta.






marți, 2 august 2016

rama

furnicaru-i secat de viata
cand se crapa de ziua
roua-i bruma colorata
ce-si asteapta gheata
ca sa-nchida pictura
in pagina vie
de viata.
palpaie printre frunze
atunci cand cad din coroane
si-ncalzesc ca plapuma trupul
ce-adoarme la cap de zi
rece-al trotuarelor mizere
scuipate-n treacat de fiere
siropul otravit dat pe-afara
supapa ce-amana tragedia
si ploaia ce boteaza
cununa de pe crucea asumata
greu de dus totdeauna
mai departe chiar decat sine
pe treptele alunecarii
mai certe ca zorii asteptati
dupa veghea de noapte
sulita ascutita

Cafea si-o pilda vitala

- Ce nume ai da tu nesimtirii, vreau sa stiu si parerea ta, da? - Neobrazare... eu stiu, poate ca i s-ar mai putea adauga si alte sinon...