miercuri, 19 octombrie 2016

La Hotel in Bucuresti, unde stai cel mai bine!

Pe cand asteptam noi caravana turului Frantei, tu-mi povesteai despre cat de frumoasa este toata aceasta parte sudica a ei, Nisa, riviera franceza, cum scalda ea Mediterana maluurile Hexagonului si cum briza, aerul cald si ploile cazute la timp iriga lanurile semanate la timp si soarele arde si coace asa cum trebuie recolte dupa recolte, iar vinul, vinul e poezie in toata aceasta vale sudica a tarii in care gatul secat de viata prinde iarasi palpaiala putintei dupa ce soarbe o gura de nectar pe care zeii l-au soptit asudatilor lucratori ai pamantului, fideli muncii si sperantei deopotriva si-n egala masura multumiti toamna cand storcand ciorchinii-n teasc, mustind a licoare datatoare de intelepciune, iar ei de-atunci au ales vita-de-vie sa agate butuc de butuc si sa-mplante-n memoria acelor locuri unde nici padurea n-a mai ramas in calea razboaielor, dar nici pamantul n-a agreat alta samanta sa-i prinda rod inauntru-i! - se prinse femeia, trezita-ntre timp si scoasa din visul in care se facea ca era alaturi de bunul ei prieten, Marcel, ca nu e poate deloc intamplator la un moment dat sa se intample asta, cata vreme ei au trait o frumoasa poveste, studiile ei au fost mereu dupa absolvire o amintire placuta, iar unul dintre motive nu era doar ca patria galilor, limba lor, studiile si fenomenul intercultural major care schimba tinerii, ci faptul ca-l intalnise pe el, pe Marcel, omul alaturi de care, ca doi foarte buni prieteni, traise si atunci si la fel si dupa acea perioada a studiilor, de care acum nu o desparteau prea mult timp, ci doar cativa ani si... totusi, desi fiecare avea viata si cariera lui, in tara lui, faptul ca se intalneau mereu in concedii si anual petreceau momente la fel de frumoase impreuna o facuse sa se intrebe serios, daca e doar intamplare, sau poate ca doar o migrena nocturna ce-i disturba odihna o faceau vulnerabila emotional. Iar pe acest considerent mizand, femeia nu gandi decat ca fabuleaza, ca nu se poate gandi la mai mult in relatia cu al ei prieten si atat, caci nu considera ca se poate gandi la ceva mai mult de la Marcel, in sensul de a se astepta la mai mult, nu s-ar cuveni, iar cum el nu a trecut acel prag, poate ca faptul ca nici ea nu a lasat vreo portita deschisa in acest sens, asa ca perceptia ei, la rece era asta: intoarce-te femeie pe partea cealalta si inveleste-te bine! Poti visa la fel de frumos si cu ochii deschisi si cu ei inchisi, ia vezi tu care parte-ti place mai mult?

Dar ce gasea ea comun in acest sens era ca si el nu ezita si parca mai nou cu mai mult devotament implicat in aceasta cauza: cand se vedeau in concediile pe care si le planificau din timp asa incat sa poata fi-mpreuna si sa calatoreasca asa cum le place de altfel amandurora, era ca in mod clar si lui ii pasa! Mai mult decat in perioada aceea a studiilor si ce era cel mai important: de ea, da! Iar faptul ca nici el acasa la el si nici ea acasa la ea nu intrase in relatie cu un partener, dovedea fara dificultate ca unul fata de altul simte ceva frumos, curat, ce se vrea si transmis, ca asa se intampla cu sentimentul asta, il ai, dar trebuie sa-l scoti afara din tine, sa-l transmiti ca sa dai semnal, liniste, devotament a ce ai dovedit pana atunci si valabil si-n sens invers, ca dormi mai bine dupa ce ti se dovedeste ce simteai ca stii dinainte, dar nu avusesesi curajul de a o recunoaste!

Oh, da si cat de frumos a fost pe coasta de Azur, excursia la Nisa si popasul din Hyeres, trecuseram de faza cand asteptam plutonul sa ajunga la Nisa, eu tinand cu Armstrong, tu cu Ulrich si Les Mandariniers, domnule ce gazda, ai fi zis ca esti acasa la mama si la tata si te simti copil si tot ce vrei si poftesti ei iti aduc pe  tava! Residence hotels, Doamne ce amintiri, de neuitat o viata-ntreaga!- se vazu Cristina chemand din trecut lucruri frumoase, legate tot de pasiuni, calatorii, plus alt detaliu si mai semnificativ, ce anima toate aceste amintiri: cel langa care le traia. 
Enigma ce-o ataca asa dintr-odata pe cand doar revenita dupa programul de la birou prelungit si c-o iesire in oras cu o prietena care printre alte multe lucruri pe care le-au putut discuta ele, foste colege de scoala generala ii spuse: ce se tot repeta, cand si fara sa dormi, visezi in sensul nu musai ca poftesti la, dar speri si ai face tot ce-ar tine de tine ca sa obtii ce cu toata fiinta ta vrei, nu e nici doar vis si nici doar film de noapte zugravit in culori calde, ci proiectia unui adevar pe care ar fi bine sa-ncepi sa-l cauti si sa-i deschizi calea spre tine. Te va elibera de orice tensiune si te vei recunoaste mult mai bine si tu pe tine, drept persoana care facand asta, dar nu pentru c-ar fi ascultat sfatul unei foste colege, a facut a alegere buna! Mestecand in cugetul ei, zile si nopti la rand sinteza cuvintelor Elenei, colega ei de scoala generala, Cristina-si zise: Intai cafeaua, pe urma om mai vedea! Dar n-apuca bine sa-si gate ideea de rostit parca si cu voce tare, caci motanul inca dormea, iar dimineata de weekend incepea cu o liniste neperturnata nici de agitatie in parcarea din fata blocului si nici de vreun matinal vecin devenit peste noapte mester-calfe si zidari si care sa porneasca o tirada de stoarcere a nervilor intregului comitet colocatar, ba cu flexul, ba cu ciocanul rotopercutor care de zor sa se faca mult prea bine si deloc dorit de auzit! Dar ea vazu plicul colorat de la el si continutul promitator in frumoase povesti cum el stia si putea scrie si-si zise: Asta e, citim pisoias, citim ce mai face francezu' si p'orma luam pernute de la colt la baiat, da!

Ma cherrie Christine, asa-si incepea dimineata de sambata, tolanita pe spate, in pufoasele-i asternuturi de care se vede treaba ca-i era cam dificil sa se desparta acum dupa ce cafeaua o astepta aburind pe noptiera din imediata apropiere a patului, citind despre impresiile pe care i le trimitea vechiul ei bun prieten, Marcel, un francezgentilom, cu studii inalte si catifelat in simtirile pe care fara vreo opreliste nu ezita sa i le transmita, ei, persoana pe care o considera cea mai buna prietena pe care o putea avea el in viata asta. Si de cum ii recunoscu scrisul c-o seara mai inainte, venind seara de la serviciu pe cand astepta sa deschida usa casei, dincolo de care motanul ei torcea de zor si mieuna simtindu-i parfumul dincolo de bogatia cromatica si senzatia de copt pe care toamna o imprastia in lume, inauntru si in afara, surpriza-i fu mare cand, verificand cu un gest mecanic rutinier casuta postala din scara blocului, plicul colorat in culoarea ce varia mereu dupa tonul si trairile interioare ale destinatarului ei misterios ce-o indragea, culoarea si dimensiunea apreciabila a plicului ingrosat de cum urmele unduierii colilor de hartie umplute de stiloul cu care el ii scria ei, toate astea o facura sa simta un dor de el, de persoana lui, de tot ceea ce pentru ea, numele lui reusea si dincolo de timpul cat reuseau destul de rar pe perioada unui an sa se vada, sa-i transmita, s-o schimbe in ceva mai bun decat reusea ea singura in tara, sa devina cea mai buna varianta a persoanei si identitatii pe care o reprezenta zilnic la serviciu si-n demersurile in care era angrenata din punct de vedere social. Ca era vorba de plimbari, in weekend, sau foarte rar in timpul saptamanii cand serviciul i-o permitea o data la cine stie cate saptamani, ori cumparaturi curente de aprovizionare cu cele necesare hranei ei si junelui torcator cu blana roscovana, de achitat facturi la cozi si-n directii total opuse adresei unde domicilia si pentru care facea mari eforturi sa indure atata spirit civic greu de impacat cu logica, asta cand aplicatiile diverselor utilitati nu erau functionale si cuantumul facturilor curente nu mai erau la doar un click distanta din fata laptopului, sau direct de pe telefonul mobil, oriunde s-ar fi gasit ea, Romania, patria pe care nu doar un slogan de emisiune Tv, menit a cauta raul din cum functioneaza ca sistem societatea in care ea ca multi altii de varsta, orientarea si viziunea ei traiau, munceau si se zbateau sa imbunatateasca tot ce misca in societate, o iubesc, ecuatia traiului acesta dus departe de satul ei natal de provincie, unde nu cucurigul cocosilor din bataturile bunicilor dadea trezirea tuturor, ci flashurile salvarilor, politiei,  pompierilor, sau stirile bombardand clipa de clipa mintile lipite de ecranele plasmelor led ale cetatenilor multumiti ca pot imbatrani in fotoliul lejer de acasa urmarind viata tarii lor, butonand de pe un canal pe altul... O oboseau mereu astfel de realitati cand pe spatele lumii, televiziunile urmareau sa stoarca lacrimi, sa sperie si sa ingrozeasca o natiune dintr-odata foarte deschisa variatiunii predilecte pe toate palierele ei sociale, economice dar mai ales culturale. Nu putea intelege cum e  posibil ca oameni trecuti bine prin viata, pensionati cu anticipatie, desi alura fizica le-ar fi dat oricand Aptul acela social pentru activitate si mediul profesional foarte bine le-ar fi prins, au ales sa se retraga din categoria oamenilor activi din toate punctele de vedere, doar pentru a-si putea permite sa leneveasca brusc, acasa in fotolii sau pe canapele, tocind butoanele telecomenzilor tv si-mbuibandu-si capul cu tot felul de cunostinte pe care mai apoi, adesea, desi foarte rar ca frecventa, cand o data la cateva zile ies sa arunce gunoiul menajer in ghena pe casa scarii, sau iau liftul de la etajele superioare si merg 2 minute pana la pubelele blocului, intalnesc vecinii de scara, de bloc si-apuca sa-mpartaseasca fugitiv experientele la care au luat parte zilele trecute, din fata televizorului...
Oripilata la gandul ca atunci cand motanul ii sarise-n poala, fie cafeaua, de care-ntre timp uitase pret de minute bune cat toate acestea-i trecusera prin minte, avea sa se fi racit prea tare pentru a o mai putea savura cu deliciul pe care doar o dimineata de final de saptamana in care nimic nu-ti tulbura nici trezirea, nici dispozitia imediata dupa asta, fie timpul n-o fi uitat mai deloc sa treaca si doar apelul prietenei ei o scosese iarasi din incurcatura in care meandrele existentei traite intens o ancorau prea tare parca intr-o lupta continua cu sine si cu lumea, in care, chiar descrisa negativ si temator aceasta dupa tot ce apucase mai devreme sa gandeasca despre asta. Observa ca nu trecusera ore, asa cum se speriase ea initial cand Paul, alintat cotoiasul sau, dupa actorul francez Belmondo, starul cinematografiei din  epoca romantica a ecranului pe care-l iubea nespus mama ei, sarindu-i in poala, tresari crezand initial ca visase si deci atipind o fi pierdut timp pretios, lasa usor telefonul pe noptiera dupa ce vorbind cu prietena ei, gandurile si dispozitia-i revenira la loc si amintindu-si de ce voia sa faca atunci cand lasa cafeaua fierbinte pe dulapiorul de langa pat, desfacu plicul de la dragul ei bun si vechi prieten si citind inceputul fusese parca purtata de val...
Intr-o romana acceptabil de corect folosita in scris, asta dupa ce perioada cat ea a studiat in Franta si l-a cunoscut pe el, ea i-a transmis intr-o perioada relativ  scurta cunostintele lingvistice de care avea nevoie si foarte rar s-a putut spune ca in patria lui, in care studiile o purtasera, Cristina a avut prea multe de invatat de la francez, poate poezia tipica a francezilor pentru arta culinara, sau a degustarilor de vin ce insotesc sau impletesc rafinat ritualul aportului zilnic de hrana, Marcel ii transmitea dorul ce-l razbate pana-n cele mai ascunse cotloane ale fiintei sale dupa ea, romanca ce pare-se ca-i furase deja inima boemului traitor prin lume si prin viata trecator, tot cu gandul la ea, mai mult si disctinct in intensitate era acum patosul cu care noptile in care cu greu mai apuca s-adoarma, el si-o tot amintea pe ea, dintr-un anume punct de vedere fiind ferm decis sa vrea mai mult de la frumoasa lor relatie de prietenie adevarata, nu doar simpla amicitie, sau altceva de loc comun al oricaror conveniente in care un el si o ea, se tot intampla sa admita a se plafona de dragul situatiei care avantajeaza pe moment partenerii cu anumite beneficii care nu statueaza nimic in viitor. Iar cum pe vremea cand se cunoscusera el doar ce se pregatea de absolvirea studiilor sale, bifurcate pe directia unui pragmatism vadit pe care barbatii din familia lui mersesera de cateva secole incoace, el alesese directia arhitecturii si avea o viziune complexa, spre deosebire de avocati, bancheri si o intreaga paleta de curiosi pasionati de tehnologia, la inceput empirica si apoi sofisticata tot mai mult a constructiilor de masini si masinarii care sa usureze viata si munca omului, ambitiosul Marcel avea si o latura emotionala puternic iesita in evidenta prin alegerea sa de a studia in paralel arhitectura si artele plastice.
Nu pe principiul daca tot proiectez cu viziuni adaptate mereu vremurilor actuale cladiri cu importante treceri in societate, n-ar fi impropriu sa si pot sugera, calificat in buna masura, ornamentarea lor. Si cand poezia acestei lumi fascinante a constructiilor ridicate ca sa insemne nu doar faptul ca generatii de oameni contingenti au trait gandind si edificand societati care stau piatra-pe-piatra milenii la rand si vorbesc despre acele perioade si acei oameni de atunci in cuvinte de lauda l-a atins si mai profund pe Marcel, in sinea lui recunostea ca motivul era ea, romanca ce studia in patria lui. De aceea nimic din atractia care l-a cuprins imediat de cum o zarise intr-o dimineata oarecare prin oras nu l-a mirat si nici dupa ce ei deveneau foarte buni prieteni, senzatia pe care o resimtise in piept, inima batandu-i mai intens fix atunci cand o vazu prima data, nimic din toate astea nu incetasera. Simtea francezul ca loc de evolutie pe scara termenilor ce le definea relatia lor de prietenie mai exista, doar ca pana ce Cristina isi termina studiile si revenise in tara de origine, el nu gasise modalitatea prin care sa-i transmita si ei zbuciumul inimii sale de fiecare data cand se gandeste la ea. Si chiar si dupe ce, revenita in Romania, femeia incepea sa-si construiasca o frumoasa cariera profesionala si concediile erau si pentru ea si pentru el bune ocazii de a se intalni si a relua acea fratie in care traisera perioada in care ea o petrecuse in patria lui, lucrurile nu evoluasera in directia dorita sau anticipata de vointa lui. Si, ca si acum, se tot gaseau momente de-a lungul unui an, cand de 3-4 ori, 5 fusese cel mai mare numar de scrisori pe care el i le trimitea si ea le citea cu mare drag,ultima, deschisa de cum lasase cana de cafea fierbinte sa ajunga la o temperatura mai putin periculoasa pentru savurat i-l aducea in priviri fix asa cum il stia din vara, de cand se vazusera in concediul ei, petrecut partial si in patria lui si dintotdeauna, caci el, in pofida trecerii catorva ani era de neschimbat. Iubirea pe care el i-o purta in suflet, inca nemarturisita ca un iubit, caci prietenia era tot ce impartisera in tot timpul de cand se stiau, nu trecusera pragul acesta sensibil pentru ca niciunul nu riscase sa faca vreun prim-pas in acest sens. Pe langa nuanta cernelei, stilul caligrafic din care emula un bun gust bine educat de un spirit liber si non-conformist in cea mai mare parte, o insailare aparent stranie de cuvinte exprima un lucru ce o atragea mult inspre el: Nimeni nu e perfect, viitorul si totul sunt imprevizibile, dar cu speranta si una si alta pot convietui dezirabil din ambele perspective, armonios adica! Perfectibile sunt toate-ntr-o viata cand ai ales un drum in care se afla deja omul la care tii cel mai mult pe lumea asta! Si, alaturandu-i-te, mergeti amandoi pe aceeasi cale asupra careia ati decis impreuna, in directia si sensul de deplasare coincident ambelor vointe! 
De la arte plastice i se trage acest lirism pe care-l trece din plamadiri estetice murale in propria existenta! - si fara sa mai ezite, lua telefonul si forma numarul lui. Apasa tasta de apel si deloc suprinsa ca-i aude vocea placuta, iar nu ragusita, plictisita ori iritata de vreun esec existential, dupa ce se dezlantuisera intr-un maraton de zeci de minute de convorbiri, pana s-o lase bateria pe ea, apuca sa-i transmita doar atat: nu mai conteaza distanta la care ne aflam unul de altul pentru ca sar in masina fix cu ce am pe mine si la jumatatea drumului sper sa dau de tine! Nu a fost nimeni in viata asta a mea care sa ma rascoleasca atat de mult incat sa inteleg ca tu, da, tu esti omul pe care-l vreau aproape de acum incolo!
Pe cand inca n-apuca sa rosteasca toata aceasta adevarata declaratie de dragoste, un scurt si foarte incet sunet se auzi pe fundalul acelei vii determinari cu care dinauntru inspre afara ea se auzi rostind cuvintele prin care-l cucerea ea pe el, desi el intentionase a fi facut el primul pas in acest sens. Iar cand dupa ce le rosti si facu o scurta pauza de 2-3 secunde de adulmecat o gura de aer vitala pentru tot ce insemnase consum energetic si emotional in toata aceasta avantare eroica a ei si in aceasta asteptare constata ca raspunsul lui, oricare ar fi fost, de uimire, de multumire intr-un final ca l-ar fi absolvit de el de acea initiativa amanata desi voit a fi fost aplicata mai acum nevenind nicicum intelesese brusc, logic si putin cam imoral cruntul adevar: vorbea singura... Telefonul i se descarcase, bateria o lasase, la fel cum de altfel nici lui telefonul in aceleasi aspecte functionale e posibil sa nu fi stat prea bine. Atunci, desi alta ca ea s-ar fi descurajat si lacrimile ar fi napadit-o instantaneu pentru ca frustrarea ca acest pretios mesaj sa nu fi putut fi dus la destinatie de o tehnologie atat de mult trambitata si adusa ca substitut pentru o multime de obisnuinte si activitati curente pe care omul zilelor de azi i le-a sacrificat, ea gasi un monstruos curaj de care nici in cele mai roz vise ale sale cand ar fi avut parte de o calitate superioara a odihnei nocturne nu ar fi gasit in vreun fel. Puse incarcatorul in priza si dintr-o miscare ca din Matrix desprinsa cupla si telefonul in mufa, numara in gand pana la 44, apoi inc-o data pana la diferenta pana la 100 si redeschizand aparatul, urma rapid pasii, gasindu-l pe el la celalalt capat al firului, la fel de suav si delicat in vocea cu care o cucerise mai devreme de o facuse in stare sa-l cucereasca si ea pe el. Pana s-apuce ea sa intrebe pana unde tehnologia le-a inlesnit convorbirea, el prelua initiativa simtind usoare forme de ezitare in vocea ei, al carei timbru sovaia usor in muzica cu care rostea cuvintele in mod curent, ca o chitara ca incepe usor sa ia notele mai putin cele dorite de cel care-i ciupeste cum trebuie corzile, pentru ca ele incep sa se detensioneze si e recomandabil un scurt acordaj pentru un performance de calitate.

- Ma cherrie, sunt pe drum si vin la tine! Vin sa te pup si te iau apoi pe-afara, e weekend, mi-am luat o pauza de la munci pentru ca am ceva mult mai important de facut si cred ca acum, toamna e momentul cel mai prielnic pentru asta! Mai stii atunci cand am asteptat plutonul rutierilor din Le tour si apoi Residence hotels ne-a facut sa ne simtim ca cei mai fericiti copii acasa la familia lor, adulti noi fiind? No, Christine, ei au venit si-n Romania, iar cum eu iubesc micul Paris pentru ca te adaposteste, acum mai am un motiv: tu esti raspunsul la multe dintre intrebarile de care m-am tot lovit in ultima vreme si daca te scot din monotonia unei relaxari obisnuite acasa dup-o saptamana de munca, nu cred sa ma refuzi, mai ales c-am si cazare in Bucuresti unde avem cadru idilic, centru vechi, pitoresc, culori de toamna, plimbari extraordinare si apoi seara Spa si jacuzzi ca sa-nchida seara cum ne place, nu-i asa ca-mi faci pe plac si vii cu mine la Hotel Arc de Triomphe?
- Oui, madame professeur, ha-ha-ha!
.......................................
- Et, donc, ma cherrie, tu stii ca atunci cand un barbat presupune ca ce crede el ca stiu altii despre el nu se pupa intocmai cu realitatea, atunci el zice soartei in fata: fa tu ce vrei, eu voi face la fel, dar voi fi mai profund!
- Ei, cum asa
- Cum asa ce?  
- Profund! 
- Pai uite-asa? Voulez-vous... si-ntoarse palma dreapta spre buzunarul sacoului de unde scoase o cutiuta, in timp ce cu cealalta, tinandu-i femeii mana, fara a rosi sau a avea senzatia de nod in gat: sa fim noi doi impreuna... pentru restul vietii, pornind calatoria asta chiar acum?

Articolul participa la Superblog 2016.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

exprima-te liber!