miercuri, 30 noiembrie 2016

Prietenii si creditul

n-are rost timpul sa pierdem
si efort sa irosim 
carne de mamut pe tava
anul asta nu mai prindem.
sunt alegeri cu ciolane
de prins si de tinut
cu dintii stransi si cu gheare
ascutite ca sa-ntimideze ravna
luptei suratelor din jungla
manjite toate de saliva...
privim inainte fermi
si ca sa nu cantam pe langa note
propun cu-ncredere sa-naintam
credit sa dam din tasta-n tasta
mai departe
ca bobul de fasole primavara
ce se urca pan' la cer
s-astampere cu el si foamea
si-nceputul rece-al iernii

cu un microcredit acceptat
ca-i lesne gratuit cand vrei
sa dezvolti c-un plan de viitor
si maine sa arati ca poti
si-ai cu ce pe mai tarziu
sa nu te mai agiti
cu statul la panda
dupa unul-doi mamuti.
de aceea din vorba-n vorba
de aici de pe la taste
tinem permanenta legatura
aici si colo mai aproape
toti ca unul si unu' pentru toti
chiar si la mare departare
ne respectam si rapid credit acordam
de buna seama intre si chiar si peste
hotare ca sa fie apa lina
de la munte, pan' la mare
Natural si din Craiova pe blog
pe spranceana slim & sexy 
de pe litoralul Romaniei care
saluta voios si cald, nu rece
tehnocultura ce masoara
timpul repede cum trece
chiar de-acolo de la mama lui
de unde iara-napoi in tara
si pe Vali ala chelu'
sefu' de la Bucuresti
care face treaba buna
cu a lui idee mare AVBS-ul
ce-a ajuns cu bine sa trateze
cazuri si povesti destule
ce s-au vrut si ele toate
parte din succesul
care-a mentinut masina
cu ABS-ul
pe drumul cel bun.
c-asa-i cand vrei si n-ai cum
si nici cu ce
cauti si te zbati, intrebi
si de maneci chiar si tragi
prieteni multi ca nu se stie
nici cum sau cand
vei renunta la ghionturi si coate date
si-ai sa multumesti
cum se cuvinte datului
muncii tale sprijinita-ndeaproape
cu credit si sinceritate
de specialistii ce ti-au finantat
ideea si visul dus la-ndeplinire
cat sa tin-o viata inainte
pentru toti ai tai
5 generatii dupa tine
fara vreo pisica neagra
care sa te fi oprit
din ascensiunea ta pe vrejul ala
care-atins-a si el cerul
e povestea despre tine
tu si tu si tu
de scrii, citesti 
si dai cu pixul
faci din toate-o poveste
savurata pas-cu-pas la gala.


Articolul participa la Superblog 2016.

luni, 28 noiembrie 2016

Cadouri pline de farmec pentru sarbatori!

Ca sa gusti sentimentul, mai mult decat sa-l simti, poate ca n-ar strica mai intai de toate sa-l pipai ca sa stii mai departe pe ce te bazezi. Spun asta pentru ca ori de cate ori atingi un fular, sau un prosop proaspat spalat si cu balsam, catifelarea atingerii pielii tale, a degetelor sau a obrazului de materialul textil face din incantarea interactiunii scurte o emulatie pentru intreaga zi pe care ai inceput-o cum altfel decat cu dreptul in fata. Ei, iar daca doar perspective optimiste-ti incearca viziunea asupra orelor ce oricum curg, doar de tine depinde felul in care le permiti sa-ti intersecteze forul interior. Daca dau navala cu tot felul de actiuni pe care imperios necesar ti se cer din varii directii sa le-ndeplinesti, ori drumuri lungi si dese, ce sa ne-ntelegem nu-s ca pauzele din zicerile folclorice - pauzele lungi si dese, cheia marilor succese! - oi fi avand de facut, atunci parca nu-ntrevezi vreo favorabila aliniere de planete pe fundalul tau horoscopic si de aici perspectiva ce ti se-arata inaintea ochilor nu face altceva decat sa te faca sa te simti ca-ntr-un imens castron, un bol din care nu ai prea curand cum sa iesi pentru ca ce se tot aduna in el ca urmare a neintreruptei malaxari vine mereu peste tine si-ti ia si respiratie si cuvinte si curajul sau ideile de a mai putea iesi cumva la liman de acolo. Atunci, amintirile-ti revin instantaneu la placuta atingere catifelata a unei suprafete textile si contextul reprezentificat din copilarie iti confera acea ancora de care ai nevoie ca o trapa de salvare atunci cand viata te ajunge din urma cu derularea ei haotica si esti chiar pus in situatie de a-ti salva pielea! Nu, nu doar cea de pe maini, sau de pe fata, ci la modul figurat, reprezentand la o adica si tot ce reprezinti tu dincolo de invelisul celui mai mare organ, exterior, ce-i drept al omului, nu altul decat pielea. Daca tu nu esti doar piele, ci si tot ce e sub ea, atunci simtamantul care vine cel mai dinauntru, acolo de unde ca lacas al simtirii, amintirilor, constiintei vin toate acele imbolduri ce te pot face de fiecare data sa fii consecvent deciziei pe care o iei si sa duci lucrurile incepute la bun sfarstit, nu sa le distrugi, ci sa le-ndeplinesti ca atare, meritati, tu si pielea ta un tratament special de care sa va bucurati unul de altul. Ei, toata aceasta traire, scurta ca durata in prezent, comporta o intreaga calatorie care transborda omul in formare care era atunci demult si-l regaseste pe omul de acum, unul si acelasi in fond ca date personale, doar ca anii au trecut peste el, lasand pe ici-colo ceva transformari, unele vizibile, altele doar induse. Ce-i drept piciul ce-astepta mosul in Ajun de Craciun sa-i aduca sub bradul frumos impodobit cadouri la care visa cu fiecare zi care apropia venirea marii sarbatori tot mai mult sa le si aiba e acum om mare care are la randul lui alti pici care, cum altfel daca nu respectand aceeasi traditie, simt si ei apropierea marii sarbatori crestine ca prilej nicicand mai nimerit de cadouri primite, desfacute si miracolul revelarii continutului lor, dincolo de cutia sau ambalajul ce le proteja de neegalat. Pentru ca Florin tine minte cat de important a fost pentru el pipaitul pentru a-l ajuta de mic fiind sa descopere si inteleaga devreme lumea, diminetile cand placuta atingere a prosopului curat si catifelat de balsamul pentru rufe-i face barbieritul matinal mai rapid si lipsit de rutina, sinestezia asta-i confera de fiecare data sentimentul reconfortant al sarbatorii cu absolut tot ce presupune el. Iar pentru a putea sarbatori, isi aduce prea bine el aminte, desi anii au trecut multi de-atunci, casa e casa, cand si cei ce-o populeaza-s bine, sanatosi si voiosi si masa-i atunci si mai mult decat foame si mestecat, e cadou, e poveste, e traire de mult bine si frumos trait magic atunci si greu de explicat in cuvinte. Toate astea pleaca de unde? De la piele si de la puterea pe care o are oricand in prezentul ce fuge teribil de rapid inainte amintirea, iar atunci re-trairea prin senzatie a unui eveniment placut de demult face noutatea zilei sa para nu atat de rutiniera, sau descurajanta, cand o placuta aducere aminte-ti face ochii sa scanteieze de emotii pe care stii ca le-ai experimentat atunci pentru prima oara si tot ce vine aici si acum din acel trecut te-ncarca pozitiv cat sa poti depasi onorabil orice fel de noi provocari pe care ziua ti le seamana in cale. 

Caseta mamei, locul unde ea pastra adunat tot farmecul pe care-l afisa apoi nesimulat pe toata durata zilei si acasa si la cumparaturi si la serviciu, la bucatarie, camara, beci si oriunde o puteai vedea, calmul si zambetul ce-i umplea tot chipul de-o stare ce dovedea de fiecare data seriozitate si o implicare dusa pana dincolo de orice extreme, pentru ca devotarea ei nu avea limite cand isi punea planul in actiune, nu exista nimic care s-o abata din ce-ncepea sa faca si totul avea locul sau prioritar la momentul cuvenit. De aceea ritualul ingrijirii si pastrarii pielii frumoase este cu atat mai important pentru femei, cu cat a reusi sa pacalesti nu varsta, nu pe tine ca om, ci imbatranirea si urmarile ei iti dau curajul sporit si puterea launtrica de a putea continua cu spor si cu farmec personal sa ordonezi lucrurile si activitatile in casa si familia pe care cu iubire si devotament neintinat le pastrezi asa cum se cuvine. E o declaratie de dragoste pentru familiile pe care si le-au dorit dintotdeauna si au stiut mereu si cum sa le aiba, creasca, educe, hraneasca, ingrijeasca, iubeasca, bucure cu orice gest si dar.

In prag de mos, Florin are barba alba si caciula rosie pregatite, nu ca-i dinamovist, ci ca-ntelege ca mesager al batranului cu suflet bun care imparte de pe sania trasa de reni, din sacul lui mare plin de cadouri e pregatit deja de rolul de mos. Cadouri cu farmec de Craciun pentru ai sai dragi din familie a pregatit deja, dar cel mai dificil i se pare lui ca e de pastrat cel al sotiei Dorina: caseta cadou derma crema antirid si fermitate pe care a comandat-o si pe care cand s-o puna bine camuflata de punga colorata in care a decis s-o pastreze in spatele sertarului sau cu sosete, ce sa vezi surpriza? -  o alta caseta de ingrijire, de asta data pentru barbati statea chitita in coltul opus al aceluiasi sertar. Farmecul sarbatorilor de iarna: sa oferi cadouri celor dragi!

Pesemne s-o fi gandit ca grabit si neatent de fiecare data, nu va deschide chiar de tot sertarul, ci doar pana la nivelul primei perechi de ciorapi si astfel misterul pentru cadoul de Craciun se va fi pastrat la cote inalte. Ca sa nu strice absolut deloc acest status, sotul stie cat de important e pentru sotia sa momentul cand el va descoperi surprins cadoul de Craciun pregatit de Mos pentru el si nu-si arata deloc uimire sau bucurie pe fata, pe care, pentru a da chiar impresia unei rataciri de moment in prerogativele sarcinilor de serviciu, pare celor din casa usor prins cu treburi multe si mai afectat de program prelungit, obosit si barba ce-i creste usor pe fata-i da chiar expresia unui autentic spiridus-discipol de Mos. Sotia-l iubeste tot la fel ca-ntotdeauna, chiar de-a mai uitat sa se rada si cand pleaca la serviciu, ori revine de acolo si-l pupa de bun venit catifelarea nu mai e cum era de regula, ci senzatia e de perie de sarma de la barba care creste. Dar... si sotia rade, nu doar zambeste candid pe dinauntru, caci dupa ce-a plecat sotul si a ajuns mai repede acasa de la serviciu a avut timp sa mai treaca sa mai lase ciorapi in sertarul sotului... si caseta Farmec pentru ea pregatita nu putea fi uitata cu un scop acolo decat doar de o singura persoana de care-si aduce si-si va aduce intotdeauna cu mare drag aminte: sotul ei, prietenul, iubitul si partenerul de viata ales mai demult si alaturi de care a trecut curajoasa si fericita acum prin viata, dupa ce o casa si-o familie unita in spate e edificiul pe care doi oameni-l pot cel mai bine cladi in timp. Secretul: interactiunea de zi cu zi, imbratisarea sincera si catifelata ca impungerea unui pui de pisica atunci cand aude semnalul lingurii stapanului ei batand usor carcasa metalica a cutiei de mancare pe care o adora si-n semn de rasplata-i toarce omului c-o forta si-o caldura de-i ia orice durere cu mana, atunci cand i se asaza-n poala ca s-o mangaie.

Articolul participa la Superblog 2016.

vineri, 25 noiembrie 2016

Lectii de viata

Inca de pe cand auzea-n adolescenta fel de fel de versiuni legendare, populare sau uneori chiar anecdotice cu privire la intemperiile sociale din vremea conflagratiilor mondiale ce au zguduit linistea de la-nceputul secolului vitezei, despre care unii mari ganditori ai sai spuneau ca are sa fie, dupa toate analizele lor fie religios, spiritual, cultural, fie nu va fi deloc, cata vreme exploatarea resurselor naturale avansase mult si pesemne faptul ca neexistand o distribuire cat de cat echilibrata la nivelul intregului glob, neajunsurile unora ar fi alimentat sentimentele belicoase, Robert nu putea decat sa se amuze despre cat poate fi de creatoare mintea omului incat sa ia-n deradere, nu cu nasul pe sus, ci a face haz de necaz, evenimentele cele mai dificile, tocmai pentru a-ncerca sa poata depasi mai usor efectele devastatoare ale ciocnirii sociale universale. Nu putea intelege cum date istorice erau traite de alti copii ca el la acea vreme, de oameni in buna regula care erau parintii acelor copii ca si el in acea perioada si care animati de fel de fel de temeri sau imbolduri ce nu au nimic cu natura firescului simtirii din om au dus acele razboaie pentru ca sa ce, asta se tot intreba el si-ncerca atunci sa-si tot faureasca fel de fel de-ntrebari in minte care sa-l tina mereu ocupat pana peste masura, pentru ca-n viitor sa poata studia si admite ca intelegand cauzele antropologice ale acelor impedimente ale bunei intelegeri dintre state de atunci, va si putea depasi sentimentul apasator al acelor orori la care din ce stia de la bunicii sai, participasera oameni cata frunza, cata iarba.
Cand si-a trasat linia prioritatilor de viitor, urmasul unor vechi oropsiti ai soartei inca de pe vremea imperiilor rus si otoman care-si disputau cu un secol-doua inaintea celui denumit al vitezei suprematia asupra statelor-natiuni pe care le asupreau de ceva vreme, provenit dintr-o veche familie de evrei sefarzi din Stanbulul otoman, Robert cauta sa-nteleaga si de ce fuhrerul nazist fusese atat de pornit impotriva spetei pe care strabunii sai o reprezentau. Din studiile sale a reusit, colaborand tot pe cale de simtaminte apartinand aceleiasi limbi si natiuni, sa deduca faptul ca boala cu incidenta neurologica ce-i afectase gandirea liderului german al vremurilor atat de tulburi de-nceput de secol al XX-lea fusese si ea la randu-i o cauza a viitorului curs pe care deciziile politico-militare luate la nivel european avea sa fie suportat de-ntreaga umanitate, fara prea mari exceptii. Si pentru ca atunci, asa cum afla de la primele ore de istorie din gimnaziu, un rol important asupra viitorului curs al lucrurilor in toata acea negura a ororilor belicoase l-a jucat figura presedintelui american de atunci, Franklin Delano Roosevelt care conducand destinele unei natiuni puternice, denumita pe atunci si jandarmul lumii a reusit sa opreasca avantul nebunesc al lui Hitler, a-ndragit imediat spiritul acesta american si feelingul de mediator al caii de mijloc ori de cate ori grupari de state au cate ceva de-mpartit si nu reusesc pe cale diplomatica si scot repede artileria grea la-naintare si dau frau liber mortii sa-nhate trupuri si suflete de oameni nevinovati cu nemiluita. Pe atunci cand, mai in gluma, mai in serios, profesorul de istorie dintr-a opta-i spusese ca pe langa lectia care apreciaza caracterul decisiv pe care implicarea Statelor unite o are in victoria impotriva nazismului, iar aici, presedintele american Roosevelt, descendentul unei vechi familii de origine saxona, provenita din Olanda si care ajunsa-n Lumea noua odata cu timidele noutati pe care batranul continent le afla de la batalioanele armate si guvernatorii politici trimisi din regatul Marii Britanii si Franta a trebuit sa munceasca si sa se zbata din greu pentru ca peste cateva generatii stra-stra-stranepotul sa devina o figura importanta a natiunii si poporului nou aparut, cat si a lumii intregi prin implicarea sa decisiva la stoparea unor efecte dezastruoase asupra tuturor, dansul mai cunoaste si fel de fel de versiuni ajunse la urechile sale pe calea oralitatii, pe un filon dinspre care nu razbat decat o intensitate marcanta asupra spiritului uman supus unei terori. Iar daca Joaca Leana cu Roosevelt ar fi fost in copilaria profesorului lui Robert o posibila dovada de recunoastere a meritelor importante ale natiunii americane si-n special laudarea rolului decisiv pe care verticalitatea spirituala a presedintelui de atunci al americanilor l-a avut pentru conturarea unei lumi mai normale in acele vremuri tulburi, marturia vie a bunicului acestuia, un fost prizonier al lagarelor de concentrare decise ca forma a epurarii etnice de catre mintea afectata de boala a lui Adolf Hitler a adus in atentia nepotului scanteia pasiunii pentru studierea trecutului omenirii, nu doar a evenimentelor si faptelor care au transformat trecutul si l-au conturat pana la a aduce in prezent o forma a lucrurilor pe care o constata cand, descoperind in persoana elevului sau Robert a simtit ca traieste si el si elevul sau povara pei care era mandru s-o duca inainte. Faptul ca acele orori ale strabunilor erau depasite c-o stare de spirit ce nadajduia la bine si odata dupa reinstalarea normalitatii dupa un mare haos, jocul si voia buna incerca sa redea zambetul oamenilor pe buze dupa ce atrocitatile la care fusesera supusi ii marcasera puternic, dar nu le invinsese de tot credinta, arata tarie de caracter si o vointa umana ce transcende imediatul. 

Ceasul fostului sau profesor, pe care adultul de la catedra-l purta cand Robert i-asculta prelegerea la clasa i-a placut dintotdeauna si discutiile amanuntite pe care le aveau mai apoi si-n cadrul cercului de istorie nu faceau decat sa aduca eticheta americana mai aproape de inima tanarului ce se pregatea cu mai mult avant de formarea sa, iar cariera de viitor exeget al temei hitlerismului din debutul veacului vitezei capata tot mai multa pregnanta cand Robert auzea ca raspuns la intrebarea ce marca are ceasul dumneavoastra, domnule profesor?- rostit un alt nume de presedinte american, Nixon la randu-i o figura internationala importanta in ceea ce priveste politica mondiala.
A stiut dintotdeauna ca nu haina face pe om mai bun, ci ca o frumusete interioara se poarta prin lume cu demnitatea unor alegeri vestimentare care fac cinste celor mai bune atribute pe care omul si le insuseste treptat in trecerea sa prin lume, dovada a bunei sale cresteri si determinarii sale interioare care-l autoeduca si-l formeaza sa caute mereu calea cea buna. Elevul profesorului de istorie, Robert are o sotie demna de prestanta lui de profesor de istorie la una dintre prestigioasele universitati nord-americane si este pe deplin recunoscator cerului pentru fericita intamplare de a-l fi avut mentor in viata, nu doar profesor de istorie in ciclul gimnazial pe omul care i-a definit gustul pentru America. Sotia lui, o fiinta bine cladita, fosta performerita a unuia dintre cele mai benefice sporturi si care este inotul, este de profesie medic si i-a ajutat demersului sotului sau de a cerceta cauzele stiintifice care au dus la deformarea calitatii de om a poate celui mai inversunat dusman al omenirii al inceputului de veac al douazecilea. Ea, ca o femeie frumoasa si stilata se simte cel mai bine in cizmele inalte din piele de calitate scandinava Ecco pe care totusi nu obisnuieste ca cele mai multe dintre eve sa le adune-n prea multe colectii care sa-i umple dressingul. 
Desi casa ei si a sotului este incapatoare, intelepciunea eficientizarii spatiului de locuit nu lasa loc lacomiei sa-i rapeasca simtul pragmatic al utilitatii cumpatate si face din fiecare decizie importanta pe care o ia zilnic si acasa-n familie, cat si in spital, unde este sufletul sectiei de oncologie care lupta permanent cu poate cea mai dificila molima a lumii actuale, sa-i pastreze optimismul indestructibil pe care zambetul de fiecare dimineata a existentei sale il hraneste si-i da tot mai multe motive sa-si sporeasca eforturile de a se lupta cu moartea pentru salvarea vietilor pacientilor sai, dintre care nu putini sunt copii nevinovati.
Raspuns la fiecare noua provocare deloc rutiniera a vietii, familia Robert si Denisa Iusceti, romanii ce-au emigrat la vremea lor in Lumea Noua de peste ocean da de fiecare data cand e intrebata cu privire la cauza succesului lor de a mentine trasa adecvata: raspunsul este-n noi, iar teama de a nu se mai repeta ceea ce-au trait strabunii nostri in vremurile trecute, ne face pe toti sa-ncercam sa fim in tot ceea ce facem tot mai buni. Iar asta nu presupune a ne lupta ca-ntr-o competitie cu timpul din sporturile cu motor pentru a trece primii linia de sosire a cursei, si nici sa ne lovim adversarii ca-n sporturile de contact, ci sa ne redescoperim acea aura de simtire pozitiva din noi, pentru tot ce ne-nconjoara, iar nu doar pentru a face tot posibilul sa ne fie doar noua insine bine!

Articolul participa la Superblog 2016.

miercuri, 23 noiembrie 2016

Ce ne place!

De cand suprasolicitarea misiunilor pe care le rezolvasera cei doi parteneri, Liviu se gasi-n postura de a-i recunoaste Sorinei ca e cazul ca lucrul lor, expresie prin care denumea si unul si celalalt relatia lor de prietenie, ce se dorea, mai ales dinspre ea, recunoasterea unei relatii de iubire, una speciala ca a lor, cu atat mai  mult cu cat fusesera de atatea ori la datorie si depasisera impreuna cumpene ale vietii si mortii salvandu-si unul altuia spatele, trupul, viata, cariera, relatia lor atat de dificil si complicat de definit, merita sansa unei redefiniri mai aproape de simtamintele sincere pe care ambii le au, dar intr-un cu totul alt context, nu  serviciu si mediu social poluat cu tot felul de probleme pe care organele de politie trebuie sa le rezolve, nu. Ci, undeva departe de lumea aia nebuna, cu cartiere mici si problematice, unde droguri, furturi, prostitutii, sau crime umplu de la o zi la alta calendarul unei saptamani unde vrei-nu vrei ajungi cu timpul doar in parametrii acestia sa te raportezi la sine si la viata, de nu-ti mai acorzi sansa s-o traiesti asa cum simti si vrei, ci cum poti, sau mai apuci, printre cazuri dificile la serviciu, misiuni multe si ore suplimentare si batai de cap si dosare cu probatorii si cate si mai cate.
- Imi cam ajunge!
- Hai ma, dar ce-o sa faci, doar n-ai de gand sa clachezi, sa iesi din sistem si sa te refugiezi in strainatate facand cu totul altceva, chiar daca mai civil ca aici...
- Nu, sincer, acum pe bune, sora-mea si ea a demisionat acum 3 ani, maritata, copil, sot, profesie buna si el, bani-bani, dar au vrut si ei altceva, o viata pe care sa si-o poata decide ei, sa si-o poata permita, nu doar adunand fiecare sfant dupa ce luau salariile si achitau facturile sa vada ce-si pot permite, ca prea multe iti dai seama ca nu, era rata la apartament, masina papa mult, combustibil, revizii, o piesa, un surub, o suspensie c-ai vazut ce-i in oras, da dorelul cu ciocanul sau cu sapa si ramane bulevardul fara curent, gaz si altele, apoi ca sa repare ce-a stricat ala, firma excaveaza, in urma santierului ce ocupa jumatate de drum cand se lucreaza chipurile, la urma raman ca dupa bombardament tot felul de cratere pe care nici campaniile electorale nu le mai astupa...
- Lasa tu asta, la academie ai fost si tu, la fel ca mine un vajnic slujitor al legii, ai crezut mereu in puterea binelui colectiv, ce pleaca de la premisa constiintei fiecaruia dintre noi...
- Da, dar toate au un inceput si-un capat, pe care in stadiul in care ma aflu eu acum nu ma mai vad in stare sa mai duc inainte acelasi ritm infernal de activitate. Si nu e vorba de riscuri enorme, care raportate la salariu nu renteaza deloc, nu mai e nici lumea ce era odata, fiecare sa-si vada de ale sale si doar cand si cand infractionalitatea sa iasa colo-colo, acum pare ca e-ntretinuta de valul care invaluie pe mult prea multi. Nu stiu ce sa mai cred, dar e clar ca am nevoie de o pauza...
- Ca sa-ti revii? Ma refer la felul in care vezi tu mai mult in negru lucrurile acum, asta vrei sa zici, vrei concediu sa pleci in vacanta cateva zile, o saptamana-doua, sa vezi daca la revenire poti sa revezi lucrurile intr-o culoare mai putin atat de-nchisa si de sumbra?
- Stii doar ca nu-s genul omului care pleaca si nu mai intoarce capul inapoi, sau una-doua vrea pauze de chefuit si lafait in concedii si sejururi, dar acum simt c-am atins un prag despre care mi-am spus intotdeauna ca nu-l doresc atins pan-oi iesi la pensie din cariera asta de aparator al legii.
- Bun si-atunci pe acest considerent, crezi oare ca ceva din mediul asta de activitate care ajunge parca sa te schimbe, cel putin la nivel de perceptie asa-mi dai de-nteles, e atat de periculos incat schimbandu-te pe tine, nu doar optica, aceea care un crez puternic ancorat in convingeri antrenate mereu sa caute si sa pastreze partea buna a lucrurilor in jurul sau oriunde te gasesti te-ar face in oglinda cand te privesti dimineata de dimineata imposibil de regasit si de aici tot acest calvar pe care incerci tu sa mi-l descrii? E deci acel prag atins, cand tot ce faci simti ca nu te mai reprezinta si ca intr-un final ai ajuns in proprii ochi sa nu te mai regasesti pe tine omul care erai, sau e doar teama sa nu se ajunga prea curand, nu mai zic vreodata, aici?
- Sorinuca mea, tu ma stii cel mai bine, nu doar din scoala, sau de la doua-trei cazuri la care am lucrat impreuna... Stii doar ca ce facem noi, pentru ca am ales cu mult timp chiar inainte de a face efectiv ceea ce facem, impinsi fiind aici de o chemare a noastra dinauntru, nu de faima uniformei sau de prestigiul buzunarului prea plin pe care agentii-l au la nivel social comparand sectoarele de activitate, dar nu stiu ce sa-ti zic, tocmai pentru ca intotdeauna am fost un increzator si-un optimist si care se vede pus acum in postura omului care alege sa vrea sa faca altceva doar pentru a schimba situatia in care se regaseste acum cand efectiv simte ca nu intrevede niciun fel de solutie de a scapa de toata presiunea asta, decat poate alegand altceva sa faca, iti spun clar: am nevoie de timp, de pauza, sa-mi clarific in ritmul meu alegerile si pasii pe care voi dori sa-i fac, incotro si mai ales cati, nu ma-ntreba acum ca nu stiu nici unde-ar apuca-o ei si nici cati ar fi la numar, ce stiu e doar ca e sigur langa cine vreau sa-i fac.
- Bun, daca stii e bine. Dar mie nu-mi zici?
- Credeam ca nu vei pune vreodata intrebarea asta si ca esti sigura de ce simt pentru tine, dovedindu-ti mereu credinta mea...- spuse omul care vadit apasat de aparenta impasibilitate a femeii de langa el, cazuse oarecum pe ganduri ca-ntr-un cert episod nevrotic depresiv.
- Ho ma, ca glumeam si eu ca sa vad ce fata faci, daca faci e grav si uite ce bot ai pus ca zici ca-n viata mea nu ma mai ceri vreodata sa ma marit cu tine, dar daca o fi cazul, n-am ce face si te-oi cere eu, acum na, mai am doar o iapa neagra, sau alb cu negru sa caut si sa-ncalec, candva la o mare sarbatoare, de ti-s vecinii plecati si sa n-am surpriza c-anunta vreunul politia ca troca-troca disturb pe careva. Doar tu, ce mai trebuie atunci sa nu fii la birou si pe teren, ci sa te fi obosit vreo misiune anterioara intr-atat cat sa stai acasa, sa dormi, sa te refaci, tu stii. Ei, si-atunci eu am sa vin pe iapa aia si te voi scoate din rutina c-un contract gata de a fi semnat si de tine, ca mie-mi convin conditiile asa cum le-am trasat eu...
- Deocamdata-s prea obosit ca sa ma pot gandi cum vine treaba asta de mi-ai zis-o acum, asa ca nu stiu cum as putea mai bine sa procedez: sa-mi iau liber si sa mergem la o bere, sau sa merg acasa si sa dorm?
- Eu zic sa iei atitudine si sa nu uiti sa zambesti din cand in cand si-uite-asa ea viata te va recunoaste ca pe unul dintre prietenii sai. Asa-ti va pune deoparte lucruri bune, oameni faini, reusite-n ce-ti propui si bucurii de care vei fi mai mult decat multumit! Si asta o poti face fiind mai ferm in atitudine, decizie, infatisare, fara ca sa mai pari altora doar o simpla fata, figura cand te uiti la ei, ci privirea ta va exprima asa concentrare si va impune mai mult respect, nu ca n-ar face-o si acum, dar poate ca nu la cote suficiente...
- Eu cred c-am tot facut, pana chiar si-atunci cand nu eram eu cel mai vizat sa ma implic si sa raspund pentru ce n-au actionat altii cand n-ar mai fi avut cine salva apele-nvolburate, impresie si dovada ca om bun de echipa sunt am dat ca de fiecare data tot. Nu mai e bine, sa fie lumea sanatoasa si noi de-om putea vom incerca la fel, dar in alta parte, e simplu, trebuie sa existe un timp si-un loc care sa se-aseze si sa-ti fie casa buna pentru cat apuci sa fii pe-aici, nu?
- Hai mai bine sa merg cu tine si sa-ti faci rucsacul, al meu e deja gata, daca vrei iei si cortul, daca nu sa stii ca nu ma supar...
- Asa, si?
- Cum, asa, si?
- Simplu! De ce toate astea, care-i scopul, motivatia? Vreau sa stiu si eu!
- Tare bleg mai esti! Mergem amandoi pe munte, sa ne relaxam, sa uitam de stres, de lume si agitatie si raufacatori, trebuie sa scapi de presiunea asta si eu te ajut, ce, nu vezi?
- Bine, dar stii ca eu sunt asa metodic, ajutorul tau chiar ca-mi prinde bine, daca pui si doua maini si tot atatia ochi in sprijinul meu, da, sunt de acord, mai putin una bucata gura de femeie, lucru de care chiar nu cred sa am nevoie acum cand sunt vulnerabil!
- Ho, ca nu-s soacra, dar s-o vezi pe mama! 
- Ce?
- De fapt o stii, dar doar din zilele bune. S-o vezi cand nu e totul roz, o lasi singura sa critice si-ti vezi de lucru pe-afara, chiar cand ninge, ploua sau fulgera,  crede-ma, nu ti-ai dori sa-i fii-n preajma!
- Ce-mi place cand ma protejezi! Si spui adevarul, acum intelegi de ce lucrul nostru nu s-a copt ca o nuca de cocos?
- Ca nu e gata prajitura unde abundent lasi sa cada nuca asta de cocos?
- Nu ma, ce zic eu si ce-ntelegi tu, mancacioasa de prajituri, ca parca te-nghite praitura pe tine, nu invers, zau!
- Hai ca-ncepi sa-ti revii! Paturi nu luam prea multe, un cort ne-ajunge, de cald imi tii tu!
- Aha, de-aia vrei tu sa ma scoti din depresia asta, ca sa fim si-mpreuna noi cu noi, nu noi cu ei toti, colegi si agenti si misiuni si raufacatori si nedreptati si justitie aplicata si fara morala firescului si mai mult de litera legii tinandu-se cont...
- Cand n-ai timp, de nimic, de tine, de noi, de oranduit, faci, cauti, il dilati si pleci in concediu. Uiti de lume si de griji, vacante speciale ne asteapta sa ne lingem si noi ranile si sa lecuim ce-i de lecuit. Muntele-i prietenul nostru si acolo sus si aproape de zei, noptile cu luna...
- Da, da, Emineasco, c-o asa oferta speciala si pe munte ma sui si nici ca mai cobor prea curand!
- Ia uita-te si tu oferte turistice, pai poti tu sa mai zici ceva si sa te opui, fii atent aici peisaj: liniste, verde, folclor, armonie, rai ba, rai, pricepi?
- Crenguta de aur ce esti tu! Filantroapa si experta-n turism!
- Am si-un sprijin, vezi tu aici: CND Turism vine de la Cand facem si noi turism si ni se adreseaza!
- Sigur nu are altceva-n vedere abrevierea, ca de pilda Ce ne dorim noi turistii cand plecam in sejur?
- Ba, se poate, nu m-am gandit chiar pan-acolo!
- Gata, mergem, rucsacu-i gata!
- Gata, domnule, fii o forta din nou, nu doar o alta fata din multime!
- Bai ce de morala stii! Aplici si-n cazul tau?
- Da cum nu, domnule! Uite, la mine stresul se tine departe de mine, casa si viata mea pentru ca nu-i dau sa se-apropie, eu nu actionez creionandu-mi dorinte si trasandu-mi planuri pe care sa nu le pot indeplini si-n tot ce fac, cred si las si timpul sa lucreze pentru mine si scopul meu, nu doar pun capu-n pamant si coarnele-nainte, stii ce zic! Speranta mai multa, actiune mai putina!
- Si-apoi rezultate de unde?
- Nu doar ele-s importante, ci si tu, iar atunci simti ca nu esti, iei masuri, incarci bateriile, aduni puterile si-apoi revii-n ritmul tau, nu altfel, ca nu se prea poate!
- Daca zici tu, eu doar la poza aia ma gandesc, mai avem mult?
- Suntem pe strada, nu suntem numai noi pe drum, toti vor s-ajunga undeva, la fel si noi, rabdare Zenul meu si-ajungem, play some music, you'll be fine!

Articolul participa la Superblog 2016.

luni, 21 noiembrie 2016

Wo stiu, ni stii, WuXing lemne stie!

- Draga mea, stie el sau nu stie, treaba lui, WuXing stie si ne-o mai si spune la toti, asa direct sau voalat! Sunt demult in Romania, isi extind si echipa, tocmai pentru ca produsele care fac apropierea dintre culturile rasaritului extrem si buricul occidentului european mai facil, ca doar mult mai repede si bine se-ntelege om-cu om cand fiecare-i satul, nu de celalalt, ci burta nu-i mai canta serenade, da! Si-apoi cine zice ca daca unu-i dintr-un colt al lumii si celalalt la polul fix opus, ma-ntelegi, lor le-ar fi imposibil sa se-nteleaga? N-are cum, o data ca m-am gandit eu, si-a doua pentru ca sigur gasesc ei mijloacele si procedura adecvata unei bune sincronizari cand vine vorba chiar de a se exprima prin viu grai! O limba comuna, cunoscuta si de unul si de altul, niste semne ceva, expresive, chiar daca na, acum si vorbitul cu mainile date-ntr-o parte si alta mai provoaca dureri de-ncheieturi, pana la urma ce nu sacrifica omul de dragul bunei intelegeri cu alt seaman cu care altfel prin natura datului istoric n-ar avea cum s-o faca altfel?
- Ori toci acolo, ori nu, ce-ai mancat azi, soparle, furnici, urechi de lemn?
- Crezi tu c-am mancat salata de hai-ncoa', ca m-a sunat al meu din avion de cum a aterizat pe aeroport si m-am dus, aproape cu noaptea-n cap sa-l iau, noroc ca la aglomeratia care e-n oras la orice ora din zi si din noapte, pan-am ajuns si eu se mai luminase si cu ocazia asta mi-am putut afisa si-un pic de zambet pe chip sa nu  creada omul c-am sarit direct din pat de la etajul noua-n masina din parcarea situata pe carosabil. Abia n-am mai avut de asteptat dupa el, ma sunase cand intram in parcarea aeroportului ca el e deja pe unul dintre peroane, are si bagaj si verificarea documentelor de zbor dupa aterizare, tot, numai pe mine vrea sa ma stranga tare-n brate, ca mi-a dus lipsa si de-astea, stii?
- Aha, bun si-acum omul unde-i?
- Pai cum, unde, in pat, acasa, doarme, ca doar n-o sa dorm si eu langa, sub sau peste el, ca e obosit si sa faci ceva cu mine iti trebuie energie nene, nu gluma, nu sa te sui in avion si sa uiti sa mai cobori, ca odata aterizat dupa zbor lung zici c-ai fost inghetat in Ice age si te-au descoperit extraterestrii care-au venit mai nou sa vada si ei saracii ce-om mai face noi oamenii pe-aci de tot tinem umbra pamantului, acum pe bune, unii dintre noi chiar degeaba, zau asa!
- Si ai de gand sa-l lasi sa i se faca dor pana erupe, sau mai dai azi pe la el, sa-l trezesti, poate are omul vreo agenda stabilita, nu ti-a spus nimic despre asta inainte sa i se stinga lumina?
- Ma, tu ma bagi la banuieli, noroc c-am apucat acum sa comandam ceva fara carne, ca daca era sa fi avut ceva carne-ti umpleam frigiderul si te ajutam sa-l si duci pana acasa la tine la etajul 10, sa stii tu, cum ma, sa ma intrebi tu pe mine, dupa ce nu ne-am mai vazut de ha-ha, el obosit de la zbor lung, trecere de la un fus la altul, cu bateria descarcata totalmente, ca daca are agenda, ce, te duci tu sa-l bati pe umar sa-l trezesti sa n-o piarda cumva, sau de unde pana unde, ma rog asa de grijulie mi te-arati tu fata de el, a, ia s-aud?
- Tu, se vede din China ca esti ne-mancata, ne-bauta si as mai continua cu lista asta, dar sunt vegana sa stii asa ca frigiderul meu oricum e mic si nu sta plin niciodata!
- Deci sa ti-l umplu eu ca sa-ti usurez agenda, sa nu mai iesi la shoping, draga, sa fii si tu mai libera cu astea de-ale gurii si sa ai timp si de tine, ca din ce vad, daca tu nu-ti acorzi timp pentru tine, altora-n schimb le trasezi tot felul de rute si de trasee...
- Cred c-ai luat ceva pe limba aseara, c-azi dimineat-ai zis ca n-ai mai avut timp de mancat ceva, dar ori te-a piscat tare la limba de-acum ma-mprosti pe mine cu tot veninul de-ti vine la gura, uitand in mama ei de treaba c-a venit si postul sfintelor sarbatori barboase care ne-aduc cadouri sub brad, fericire-n suflet si-n priviri, e sau tu nu stii de-astea?
- Nu, tu, n-am mancat si mi-e foame de-as manca si-o trompa de elefant nu doar urechi de lemn, ci si-un copac uite-asa l-as dezveli de coaja si hat-hat l-as ingurgita ca crocodilii juma de vit-odat', na, c-acum is si nesimtita si fara maniere, dar ce sa fac tu, daca urla foamea-n mine...
- Taci tu, uite ca vine Bruce Lee asta mic, uite ce perspicace e el tu, de ocoleste toate obstacolele, ba grasutii care-ntind scaunul la masa lor de ocupa 3 mese, nu doua, 3, daca-ti mai vine sa crezi si uite ce zambet are, manca-l-ar mama pe el de mititel, rade si fereste scaune si maini intinse sa vorbeasca la telefon de zici ca-i Superman fata, asa ceva!
- Tu, e el mic, muschios de la toate furnicile si copacii aia de-i mananca, dar sa vezi seara ce mai bate el in saci, de se-aud niste sinfonii prin peretii astia subtiri din noile apartamente, de mama-mama!
- Tu rautacioaso, mai pune-ti stavila gurii aleia, ca-i pacat nu ce bagi in ea, ma rog, treaba ta e aia si la urma urmei s-a mai inventat si pasta de dinti ca sa nu lasi urme si sa fie prea evident, dar ce scoti pe-acolo se vede, se-aude-n lume si stii cum se zice ca asa cum viata bate filmul pe care ti-l faci, tot asa si gura bate ... altceva, da, de stai pe el acum pe scaun. Si uneori chiar doare lovitura aia de ti-a iesit tie pe gura, doare mai rau ca hemoroizii, na!
- Salatele la doamnele, gata la mancare, pohta buna duneafoasta!

- Multumim, Brusli! - se-aude-n cor o voce armonica de femei greu incercate pana-nspre pranz de foamea ce le-a cantat sinfonie dupa sinfonie...
- WuXing stie!
- Stieeeee, ihim, du-te ca mi-e foame si-ti pap urechile alea evazate!
- Si eu nasul tau de Pinocchio!
- Tu, taci ca n-aude cu lemnul ala!
- Dar cu care tu, ce tu nu mananci urechile de lemn, el n-aude tot cu nasul ala de lemn, crescut cat China vietii, ca de cand am dat comanda si pan-am luat prima musca am zis ca se bate tara lui cu Coreea de nord, sau i-a invadat Japonia...
- Iart-o Brusli al mic, ca e ea rea de gura, dar e de la foame mamica, nu e om cand i-e foame, e-o animala nemancata si ne- mai multe!
- Tu ia vezi ca-i tai nasul ala de mincinos sa-ti astampere foamea, ce tu esti mai mancata si mai altele, tot asa esti, ca de unde, stii ce zic?
- Vegana mi-s tu, ai uitat, ce te tot ei de lemnul omului, minte el, tu crezi c-a facut-o-nadins, pai tu n-ai vazut cata lume a venit sa mance odata, ce crezi ca-s roboti sa-i impace pe toti odata? Is si ei oameni, unii mai din fata iau mananca, apoi pleaca, intre timp vine si randul tau, pan-atunci mai stai povestesti, mai trece timpul asa te duci acas' si ce sa faci, ca n-ai ce sa faci, de la munci esti libera, eu la fel, lasa omul sa doarma, mananca incet sa-ti tina de foame si pe seara-i iei si lui o portie sa manance cand ajungi acasa si-l trezesti si apoi cu plinul facut mai vorbiti si voi, mai faceti si voi ceva, ca pe mine m-ai tot vorbit pe toate partile...
- Sa stii c-ar fi o idee buna! Furnici, rosii daca au, sa-l usture si-n gaura din partea dreapta spate de la blugi unde-si tine portofelul, ca sa fie incisiv si sa putem purta o discutie ca lumea, nu asa 2-3 cuvinte, ci o dezbatere nene, plina de argumente, mai si pro, mai si contra ia de-aici ca n-ai servici si tot asa, bine-ai venit...
- Da, adevaru-i ca le cam stii si tu, ce sa zic, le zici bine, daca n-as sti ce poate face foamea din om, as mai zice, dar asa mai bine tac...
- Pai ho, tu, gata, crap-acolo si pohta puna, cum a zis Brusli ala micu'!
- Stii ce ma pune pe mine pe ganduri?
- Ai zis-o! Aplauze lume, o pune si pe ea cineva sau ceva, inca nu stim pana nu ne zice, pe ganduri!
- Pai da tu, ca nu-i numai pus pe bigudiuri, mai e si cu pusul pe ganduri, rufe pe sarma, de-astea, ce stii tu?
- Taci ca mananc, nu pot sa tin pasul cu tine si la vorba si la mancare, n-am doua canale pe unde sa bag mancare chinezeasca  pe-o parte si sa scot vorbe pe-ailalta, stii ce zic?!
- Tu ierbivoro, mai tine niste piper, ca poate mai taci si tu si ma lasi si pe mine sa ma satur de mancat, nu de tine, ca de tine de nu mi-ar fi foame, acuma te-as lasa singura aici la masa.
- Pai poti, daca vrei!
- Stiu ce pot, tu dubita nemteasca ce-are un nume mic tare fain scris cu majuscula Vito, dar ia sa te vad pe tine cum tii cutiuta asta de carton intr-o mana, betigasele in cealalta si cum faci slalom printre scaune pan-ajungi pe banda, ca apoi te duce ea pana jos la iesire, unde daca nu-ti cade nimic pe jos, posti sa-mi faci cu mana in timp ce zambesti si eu mai fac cinste c-o tura de furnici si urechi si nasuri de Pinocchio si ce mai vrei tu de-aci, ce zici, te bagi? Sau stii si tu si taci si mananci pe silent?
- Vorbim dupa, cel mai bine-i asa! 
- Unde sa scriu?
La Superblog 2016 tu, femeie cu foamea astamparata pe jumate la masa cu bucate!

vineri, 18 noiembrie 2016

Fericirea are casa ei, Olivier!

- Tagliata piemontese, doua portii, masa 7, o portie fooooaaaarteeeee picant solicita clientul!
- Merge!
- Mersi Tavi! Oricand iubita! - spuse bucatarul si prompt o prinse pe frumoasa lui colega pe cand aceasta, dorind a reveni-n sala printre clienti, intr-un moment de slabiciune interioara si nicidecum podeaua n-ar fi fost cauza alunecarii ei, se scurse brusc de pe picioare. Dupa ce-o ridica si c-o mina vadit ingrijorata in privinta starii femeii, ceru atentie sporita din partea colegilor din bucatarie pentru scurta lui pauza pe care o lua pentru a se asigura de situatia Liviei, fata care prelua comenzile din sala si facea slalom printre mese si clienti atunci cand le servea comenzile la mese si care era acum intr-o pasa nu tocmai fericita.
- Ce-i cu tine draga mea? Nu poti pica de pe picioare la anii tai!
- Nu e ceea ce pare, totul adevarat, Tavi! Faptul ca nu se vad ridurile e pentru ca exista farduri si fond de ten si ma mai simt si eu inca tanara si frumoasa, luptatoare si tenace in viata asta care uite ca de pe-o zi pe alta ne-aduce numai surprize... Si nu doar fericite, din pacate...
- Mai, tu esti suparata de vreo veste, vreo cunostinta, prieten apropiat sau vreo ruda care nu traverseaza o perioada tocmai buna?
- De-ar mai apuca-o traversa n-ar fi un capat de lume, asa este si nu doar pentru faptul ca si literal omul se duce, dar chinul sau daca el nu-l mai duce c-asa se face ca vine o data boala sau accidentul in traseul tau si te omoara, intai cu nervii, ca nu ti-e lesne s-accepti ca nu esti prea bine desi ti-ai dori-o si ai si alte prerogative ce stau in favoarea ta ca de pilda tineretea, vointa si o misiune pe care o simti razbatand prin toti porii fiintei tale c-ai avea-i si ti-o doresti dusa la-ndeplinire, apoi si de tot, de nu mai sufli si nici umbra pamantului nu mai ai cum tine caci dispari din lume pur si simplu... Numai ca nu de tot, iar aici intervine partea cea mai tragica a intregii povesti legate de lume si de moarte, dincolo de viata. Mortul, da, am inteles el dispare, dar e oare firesc, e moral, e corect, fir-ar sa fie, ca in timpul vietii relatia dintre oameni sa fie una stransa, iar la moarte doar victima soartei sa fie singura cea care nu mai are regrete?
- Pai moartea, da, asta e singura care in timpul vietii aduce victimei izbanda asupra carnii, pe de-o parte, pe de alta, asupra a tot ce e legat de simtire. Mortul nu mai simte, nici bucurie si nici durere sau regret, de orice natura ar fi el.
- Pai tocmai aici e chestia care ma doare cel mai tare, stii? Mortul, atins de flagelul asta letal e luat si dus departe de viata de ghearele-ascutite ale mortii. Dar viii, despre cel rapit de moarte, nu tu batran si traindu-si o viata de om, cu copii, nepoti de care sa se bucure pe parcursul ei, ci om tanar, in putere, cel mai bun om din cati mi-a fost dat sa vad vreodata atins brusc de-o molima ce-i curma orice vis, gand, speranta la parcursul firesc al unei vieti traite armonios cu toti si toate, ei cum sa duca mai departe toata nedreptatea asta? 
- Erati, tu si persoana despre care-mi spui, atat de apropiati incat sa te consideri tu familia lui si el a ta?
- N-are importanta simbioza asta social afisata. Mi-era si-mi va fi, atat timp cat voi mai trai eu, cel mai bun prieten. Mai bun, in orice caz decat cel pe care soarta si parintii mei mi l-au harazit drept partener de viata pana voi inchide ochii...
- Asta era... Coroborata cu pierderea neasteptata a unui bun prieten de care se vede bine treaba ca erai atasata emotional puternic, nu te-mpaci deloc cu ideea ca ai acasa un partener pe care nici ca te poti bizui mai bine ca lantul pe caine!
- Exact! De prea tanara, ai mei si ai lui au negociat transferul bunurilor comune familiilor noastre sa ramana mai departe neinstrainat odata ce oficializau legatura noastra.
Bebe n-a aparut, nu c-ar fi fost o obligatie a vreunuia dintre noi fata de celalalt, sau fata de asteptarile galeriei care ne-mpinsese si pe mine si pe el sa agream asocierea, pe care acum o contest din toate punctele de vedere si nu stiu cum naiba sa procedez sa ies la liman si sa nu ma mai infierez atata, ca destula amagire si gust amar am mancat si cu si fara paine in zilele vietii mele alaturi de el, nu, nu mai pot... - si abia termina fraza, ca femeia lesina de asta data, noroc ca acum era si asistata si nici din picioare n-a mai cazut, sezand alaturi de Tavi in sala de pauza, unde personalul restaurantului obisnuia sa se retraga pret de cateva momente pentru a-si trage rasuflarea.
.........................................
- Livia, sunt eu, Tavi, ma auzi?
- Da, de auzit da, dar de vazut nu pot. E cumva noapte? Daca da, fii te rog bun si-aprinde lumina sa te pot si eu vedea, altminteri n-ar fi tocmai corect tu sa poti pe mine sa ma vezi si eu pe tine nu...
- Of, Doamne, ingaima scurt barbatul dar pentru ca femeia-si schimba expresia fetei si dintr-o temere afisata instinctiv la-nceput cauzata de schimbarea mediului, apoi si de lesinul care-o adusesera la spital pentru investigatii amanuntite asupra starii sale de sanatate, acum isi strangea, adunandu-si pielea fetei ca maioneza care se taie-ntr-un castron in care ai apucat sa tot amesteci cu telul compozitia care creste si se aduna si cand oboseste mana dreapta o-nclouiesti cu cealalta, dar uiti ca sensul miscarii ce trebuie facuta e un pic diferit... Cauza era, ingrijorarea pe care i-o sesiza colegului sau de munca, venit se pare cu ea la spital, in vocea cu care acesta implora parca cerul sa-i spuna ce e cu ea. Cand, dupa ce o rugase sa stea linistita pentru ca el sa iasa si sa dea un telefon, acesta anunta medicul, investigatiile derulate ulterior scosesera la iveala ceva deloc tulbure dupa opinia medicala avizata, dar nu tocmai usor de dus pentru unul ca el, un simplu coleg de munca al femeii.
O problema neurologica se cerea imperios rezolvata, altminteri viata femeii era serios pusa la incercare, in prealabil si prin simptomul atrofierii bruste a vederii. O tumora localizata la nivel cerebral, vizibila in urma tomografiei la care femeia fu imediat programata pentru investigatii amanuntite se cerea operata si nu maine, nu peste alte cateva zile, ci pe moment, asa ca tensiunea emotionala-l cuprinse brusc pe barbatul care forma rapid numerele de telefon ale rudelor apropiate ale femeii, mai putin pe cel al sotului acesteia, despre care Livia apucase in foarte scurt timp sa-i povesteasca esentialul pe cand inca erau amandoi la restaurant.
...............................................................................

- Oui Bruno Olivier, oui mon amour, Oliviers  biorestaurant, desigur!- spuse femeia ce-ncepea o noua etapa a vietii sale, departe de lanturile care o inchistau in trecut intr-un mod de viata in care nu se regasea deloc si-n care doar apropierea de moarte a facut-o sa constientizeze pericolul la care se expunea in permanenta in lipsa fermitatii luarii unei decizii in ceea ce-o privea. 
Decisiv a fost pentru ea in tot acest rastimp colegul ei Tavi, omul care a prins-o sa nu cada-n restaurant, a dus-o la spital dupa ce lesinase, a asistat-o-ndeaproape si dupa ce ideea interventiei chirurgicale la care urma sa fie supusa in aceeasi zi in care se descarcase de tensiunea in care-si traia viata a-nteles ca cel mai bine este pentru toata lumea ca ea sa-si afirme fara tagada decizia curajoasa de a iesi din tot acel lant de imprejurari care o faceau sa nu se mai regaseasca. A-naintat divortul, si cu mintea mai senina ca oricand, de parca i s-ar fi luat o piedica ce-atarna pana atunci greu pe piept, si-a vazut pe mai departe de viata, constientizand responsabilitatea pe care o ducea de asta data doar pentru sine, nu si pentru altcineva. Si daca eliberarea de o greutate a presupus ideea de a-si risca oarecum statutul social, ei bine, cu respectul de sine pastrat la cote inalte si cu o mobilizare interioara ce nu lasa loc  a permite zvonurilor sau rumorilor celorlalti sa-i afecteze starea, si-a asumat totul cu fermitate si un curaj de care niciodata mai ales de cand viata ei fusese decisa de hotararile parintilor, nu se vedea-n stare a-l fi afisat. Dar, cum toate au in inceput si-un final in viata, cel mai important lucru e parcursul, acel stadiu tranzitoriu pe care se cade cu totii sa-l putem experimenta si in modul in care ne face sa ne simtim bine, altfel n-are niciun rost, nici gust, altul decat amaraciunea platitudinii, chinului neauzit si ajutorului neprimit din partea cuiva, nici macar a destinului, cata vreme nu recunosti in forul tau interior ca ceva anume in viata ta nu merge tocmai bine si tu nu esti pregatit/a sa iei o decizie de ameliorare a propriei realitati. Si-asa lasand in spate mentalitati retrograde ale societatii, care judeca dupa scheme vechi de gandire alegerea unei femei casatorite de a se desparti de partenerul alaturi de care nu traia viata pe care si-o dorea a emigrat si-a gasit in jobul afara ocazia repunerii vietii ei pe picioare intr-un alt enunt pe care si ea mai cu seama-l definea, nu doar il traia ca pe un dat. Si daca a calatori si a vedea lumea, de a experimenta lucruri noi, de a auzi nu mereu aceleasi banalitati de care se saturase la propriu, ci bucurandu-se de interactiunea multiculturala deschisa noilor oportunitati de redefinire a propriei existente, Livia si-a putut gasi si linistea de care avea mare nevoie si umarul solid de partener care sa-i stea alaturi in planurile construirii unei vieti impreuna, alaturi de el, medicul pediatru francez care a descoperit-o la adevarata ei valoare si a admirat asta si a dorit sa poata fi-mpreuna si ea...nu s-a opus destinului.
Olivier Bruno, medicul ce-si facea rapid cumparaturile curente intr-o zi oarecare si care parea a se fastaci in privinta unui produs la raft isi intersecta privirea cu a ei in acelasi timp in care girofarurile din strada dadeau zilei incarcatura trepidanta a riscurilor pe care intr-o viata orice tip de accidente le produc si nimic nu mai e la fel ca pana atunci, mai ales cand parca profitand de asta un tanar cu fata acoperita intrase in magazin si ameninta casierul cu un pistol dorind sustragerea incasarilor, chiar cand Olivier multumind din priviri ajutorului primit la raft din partea femeii pe care o vedea atunci pentru prima oara se-ndrepta rapid spre iesire, grabindu-se a-si relua activitatea in spitalul din apropiere. Tensionat si instabil emotional, agresorul indrepta atunci arma spre medic, iar acesta enervat pe situatia ciudata in sine care-i periclita si viata si-i intarzia reluarea jobului, miza pe factorul surpriza la care rauvoitorul n-avea cum se astepta. Arunca atunci inspre el cosul cu produsele achizitionate din magazin, nu ca sagetile la darts, ci cu bolta si cu o miscare rapida si bine calculata astfel incat sa-i obtureze infractorului campul vizual, oricum diminuat de purtarea mastii pe fata. Asta-i dadu medicului ocazia sa-l doboare pe adversar, ca un placaj eficient al apararii intr-un meci de rugby, apoi sa-l  imobilizeze, sa-l demaste si din priviri rugand pe frumoasa femeie pe care o vazuse foarte curand printre rafturi sa sune la politie. Chiar daca, dupa aceasta, n-a mai avut cum castiga timp si automat intarzierea sa la spital n-a mai putut fi oprita de felul in care toate procedurile cerute de lege si-au urmat cursul, cel mai mare castig al medicului curajos a fost atunci timpul petrecut la sectia de politie unde si acolo birocratia e-n floare, iar declaratiile scrise, sustinute, probate si rasverificate au epuizat pana la golire tot acel sentiment de necesitate de a fi acolo in spital. Pe de o parte contribuind la un bine social si la salvarea unei situatii ce-i punea initial in pericol si viata si putinta de a mai reveni in spital dupa cumparaturi, medicul a avut si posibilitatea de a o fi cunoscut pe femeia careia dupa capitolul politie, scris declaratii, sustinute de martori, asteptari si confirmarea expresa a posibilitatii de a parasi incinta cladirii unde nu ti-e prea clar daca vei mai dori vreodata sa faci un bine si sa opresti un raufacator din actiune ca-ti mananca nervii si ziua intr-un mod cu totul diferit de cel pe care ti l-ai trasat. Asa ca, dupa ce si-a anuntat colegii din spital sa inteleaga situatia in care-i era imposibil din cauza rigorilor legii de a parasi cladirea politiei in timp pentru a reveni la spital si au descurcat-o acestia cumva, Olivier si-a cerut mai intai scuze pentru situatia creata in parte de avantul cu care nedorind musai a brava, a dat peste cap si programul sau personal dar si al ei, ca semn de revansa fata de situatia creata indirect de vointa lui, a invitat-o la cina, ca tot se facuse-ntre timp seara si felul in care turnura lucrurilor ii luase si pe unul si pe celalalt prin suprindere, dadea foamei dreptul liber si neingradit de nimic la autonomie. Date fiind emotiile prin care trebuira sa treaca, femeia nu se opuse, desi nici ei accidentul respectiv nu-i suradea cata vreme programul personal era dat peste cap si accepta incantata invitatia.
Si de aici inainte, s-au mai tot intalnit si s-au cunoscut tot mai bine si au decis sa-si acorde sansa pe care destinul le-o harazise amandurora. Asta se-ntampla acum 3 ani, azi el e deja de un an aici si totul merge bine asa cum este, chiar daca nici el, provenind dintr-o cultura si civilizatie care nu face din obiectul oficializarii sociale sau religioase a unei relatii asumarea unei responsabilitati pe care n-o resimte decat in fata lui si a partenerei sale, nicidecum in fata lumii si nici ea, cea care a trait o parte a existentei sale fiind legata de maini si de picioare intr-un mariaj in care nu doar ca era mereu singura in doi, dar ajunsese chiar sa nu se mai recunoasca pe sine atunci cand amana fara acel strop de curaj care sa-i fi brazdat fiinta, luarea unei decizii care ar fi eliberat-o de  chingile acelei existente ratate, nu a gasit cu cale sa resimta din exterior vreo presiune care sa faca lucrurile ce se petrec intre ei doi oficiale de dragul actelor facute, semnate si a pozelor facute-n lume ce dau impresia unei lumi care diseaca, vorbeste, critica si face ce stie sau nu stie ea bine deloc ce face atunci cand invadeaza spatiul intimitatii unui cuplu care are dreptul sau la spatiu privat, care nu se discuta si nu se etaleaza asa cu una-cu doua in public, ca nu e firesc.
Dar si pentru ca nu doreste sa grabeasca lucrurile, stiind prin ce a trecut fiinta pe care o admira si-o iubeste din acel moment cand s-au intersectat prin voia destinului in acel magazin unde s-a consumat si episodul cu acel atacator si pentru ca timpul de cand sunt deja impreuna are o sumedenie de momente in care proba timpului petrecut la bine si la greu le-a dovedit amandurora ca increderea, respectul si afectiunea cu care s-au raportat unul la celalalt pot face ca familia pe care ei deja o reprezinta sa merite sansa unei recunoasteri de asta data in fata soartei si nu a lumii, pentru ca lumea e un concept ambiguu intr-o ecuatie a mobilitatii presupusa de orientarea globalizanta a lucrurilor si afacerilor importante ale lumii, chestiuni care guverneaza viata omului in genere. Si chiar daca, avand sentimentul ca a probat o data in viata ei poza miresei fericite viata a palmuit-o oferindu-i un trai in care nu s-a regasit, dat fiind divortul prin care a fost nevoita sa treaca pentru a se elibera din acea relatie nefericita, acum stie pe deplin ca atunci cand el va dori sa faca acel pas si-i va cere mana, nu va mai fi deloc acelasi lucru. Nici vreo temere similara a incorsetarii ce a presupus-o casnicia ei de dinainte cand ar imbraca din nou rochia la nunta ei, o data pentru ca datele-s schimbate, varsta nu mai e aceeasi si daca atunci timiditatea si tineretea i-au fost asimilate gresit ca naivitate, astazi omul pe care-l are aproape nu este deloc vreun necunoscut, iar timpul petrecut impreuna a fost suficient incat sa-i poata dovedi increderea ce i-o poarta neingradit.

Asa ca la biorestaurantul Oliviers din cadrul Residence Hotels Arc de Triomphe Bucuresti cand cuplul romano-francez a intrat sa pranzeasca, el avea deja cutiuta cubica in buzunarul de la piept si dupa ce au comandat a urmat si momentul de magie cand el i-a cerut doamnei sufletului sau mana pentru a se prezenta la timpul potrivit ca un cuplu fericit in fata tuturor. Nunta planificata apoi pentru vara viitoare in acelasi loc unde se-ntamplase si cererea-n casatorie, cum altfel daca nu acolo unde Celebram cu bucurie fiecare eveniment fericit al vietii tale?
De fiecare data, gand la gand cu bucurie, aproape de fiecare clipa fericita din viata ta! Residence hotels, Oliviers pentru omul cu instinct puternic de pradator care-si apara fericirea, ca un adevarat lup care nu mai e acum singuratic cand a cucerit prin curajul si farmecul personal femeia alaturi de care doreste sa imbatraneasca frumos, in armonie cu tot setul de valori pe care si profesia care lupta crancen cu moartea pentru fiecare viata salvata a pacientilor sai i-l pune-n valoare.

Articolul participa la Superblog 2016. 

miercuri, 16 noiembrie 2016

Raspunsuri la fix!

- Zano, ce faci, ne vedem pe seara la un ceai?
- Stai un pic ca nu pot vorbi acum, a intrat profa la curs, sunt in amfiteatru la cursuri, da. Lasa ca-ti scriu mesaj dupa asta, e oricum o zi plina cu scoala...
- Numai bine atunci, un ceai fierbinte, o ciocolata calda, vin cald cu scortisoara, ei, ce zici?
- Am zis deja, vedem pe urma. Pa.
Si dupa ce Mirelei care era in pauza de masa la birou, raspunsul usor in raspar al prietenei sale-i mai dilua putin entuziasmul, aceasta-si suna iubitul, care era deasemenea la program, in speranta ca va nimeri ceva mai mult entuziasm in privinta planurilor pe care ea se pare ca le facea si altora pentru seara.
- Ce faci iubire?
- Uite la munci, am aflat ca n-o sa pot termina programul la 4 cum e firesc, mai trebuie onorat un transport si seful se bazeaza pe mine, asa ca daca gat pana in 6 cu asta, pe la 7 sigur ajung acasa...
- Of, dar ce-aveti frate, toti sunteti azi parca luati de val, ba munci, ba scoli, agendele vi le fac prea mult altii, pe cand voi pusi in fata faptului implinit n-aveti cum va exonera de responsabilitati suplimentare, lasa, inteleg, e ok sa fii acolo cand e nevoie de tine, dar daca asta nu se traduce in niciun fel de bonus, doar mersi si-atat azi-maine, parca zau ca nu renteaza.
- Lasa mami, ca n-or fi toate zilele la fel, ia zi ce voiai tu sa-mi zici de fapt, ca din ce inteleg planificai o iesire in oras mai mare asa, dar din pacate nu se prea pupa orarele celor pe care te bazai prea mult parca dinainte, fara sa cunosti detaliile...
- Am sunat-o pe Ioana sa vad si ea de poate pentru seara sa iesim in 4, undeva in oras, e o zi plina si la mine, vad ca si la voi chiar mai plina si era o evadare faina dincolo de sarcini si atributii ale fisei postului intr-un mediu numai noi cu noi, departe de sarcinile astea, fir-ar ele ca ne ocupa atata timp si of...
- Pai si ea ce-a zis, poate, sau lasati pe alta data?
- Era la cursuri acum, ma anunta dupa ce iese de acolo, dar zicea ca nu e foarte sigura ca are si ea ziua plina de cursuri pe care, la cum o stim amandoi pe zana asta, musai va dori sa mearga...
- A, ok, pai ce sa zic, asteapta sa vezi ce zice fata, daca nu poate, lasam pe alta zi, ca doar n-or fi intrat ele-n sac, nu?
- Corect! Doar ca aveam un chef nebun sa patinez, iar ea a si practicat sportul asta si e o benefica destindere pentru trup si minte, mai ales dupa zi plina de cursuri la ea, munci in cazul nostru. Serban nu e omul ala care sa nu doareasca sa ne intalnim seara dup-o zi plina de activitate, asa ca, nu stiu, sper ca el s-o poata convinge ca ea nu parea prea incantata de ce-i propusesem...
- Auzi, lasa ca vorbesc eu cu el si-i explic ce si cum si-l rog pe el sa preia stafeta mai apoi ca sa-si sune mandra si pe la 8 asa sa ne putem vedea sa mergem si la patinoar, daca tot tii tu asa de mult sa patinezi, ce nu fac eu pentru tine?
- Acum pe bune, ardem si calorii, febra musculara n-avem cum face ca n-avem stretching de sporturi de contact, ci doar socializam fain pe seara si ne mai destindem si noi.
- Hai ca te las, il sun pe om sa vedem si-ti promit ca te anunt imediat ce vorbesc cu el, despre ce si cum in cazul lui, bine?
- Sigur! Munci usoare iubire si ne auzim!
...........................................................
- Am vorbit cu Serban, a zis ca e ok, merge el sa o ia pe zana si la 8, cel tarziu 8, vor fi acolo, la patinoar!
- Da, ce fain! Descurcaretul meu a facut-o si pe-asta! Da, ca uite vad ca mi-a scris si zana acum, cica-mi face mie pe plac, dar eu stiu ca ea-i topita dupa gheata si patine, ce se mai tot atata pe ea! Ai grija cu sofatul pe unde zici ca trebuie sa ajungi si nu te grabi, te rog, pe drum!
- Da, pui, rezolvam, hai ca uite am rugat sa pot pleca mai repede ca sa onorez treaba asta suplimentara si atunci nu va fi problema  ca n-o s-ajung la timp, incarca baietii transportul si eu merg si-l las, apoi ma-ntorc acasa si de-acolo mergem sa patinam. Nu zic bine?
- Cum nu, ce m-as face eu fara tine, stii ce?
- Nu, n-am idee acum!
- O intrebare permanenta m-as face, asta sa stii, as sta asa incovrigata ca semnul ala de punctuatie si as astepta raspunsul tau tot timpul pentru ca stiu ca tu n-ai cum da gres vreodata si asta ma incanta tot timpul, stii?
- Stiu ca ma iubesti mult, dar sa-mi faci o asa declaratie de dragoste subtila, am sa tin minte tot drumul si-am sa zburd pe sosea, caci gandul la tine-mi face grija risipita!
- Ooooops, vine seful! Te iubesc, pui, drum bun si te-astept acasa cu patinele-n picioare!
- Bine! Eu inchiriez acolo...
...............................
Venim cu mare drag la patinoar! Abia astept sa treaca si urmatorul curs, ca la ultimul ne-au anuntat ca nu poate ajunge profa, asa ca da, va fi o seara pe cinste! Te pup, munci usoare! - asta citea Mirela de la Ioana, cand iubitul ei o anunta ca va putea ajunge la timp pentru intrevederea pe seara cu prietenii lor, la patinoar si gandindu-se doar la ce va imbraca la intalnire, isi facuse in minte niste planuri. Vremea rece de afara-i dadu apoi la primul contact cu exteriorul dupa orele petrecute la birou, la cald si bine, o culoare aprinsa-n obraji, semn ca traieste intens fiecare clipa. Pentru c-ajunse acasa si-avea timpul necesar pentru a se si razgandi o data, de doua ori, in caz ca prima alegere asupra vestimentatiei sale n-ar multumi-o pe deplin, dadu drumul muzicii sa cante pe fundal si dusul fierbinte o astepta ca o meritata rasplata pentru implicarea ei devotata binelui colectiv de azi. Imbraca o tinuta obisnuita, isi prinse parul intr-un coc strans, asorta culorii rujului si perechea de cercei si amintindu-si de promisiunea facuta iubitului ei isi zise doar atat: O sa ma crezi nebuna, dar daca tot am pomenit de ele, ce-ar fi sa vad eu pe unde or mai fi,  ca si-asa timp mai am destul! - si se apuca de cautat perechea ei de patine primita cadou de la parintii ei, pe cand era inca-n scoala generala, nu c-ar fi tinut sa faca nota discordanta la intalnire, dar era curioasa de-i mai vin bine. Si pe cand piesele se succedau aparent monoton, caci nu era nimeni in casa care sa le acorde o prea mare atentie, sau eventual sa le fredoneze unora macar refrenul, Mirela fu cuprinsa de alta repriza de rosu-n obraji, dar nu de la prea cald in casa, caci centrala mentinea constant ambientul, ci de la faptul ca oricate aplecari, rascoliri prin rafturi si dulapuri, pe sub si pe dupa pat, comoda, canapea, sub canapea si restul  mobilierului, constata nesatisfacuta deloc de ipostaza in care se vedea invinsa in cautarile ei, ca n-are solutie alta decat sa accepte calma evidenta care o dezavantaja: patinele nu-s de gasit pentru moment. Asa ca pentru a nu-si strica buna dispozitie cu care pregatise intalnirea pentru seara alaturi de prietenii sai de nadejde, isi zise doar atat: dau eu de voi, baby, dar nu acum! Si-asa mi-am gasit esarfa mea verde faina, asa ca tot eu am castigat, na!
................................................................
- Hai noroc si sa mai tot gasim in program ocazii cu care sa ne dezmortim seara!
- Hai, hai, hai!
- Imi place esarfa ta, verdele ala m-a cucerit!
- Si mie, cerceii tau, sunt bestiali! Dar si puloverul, fain-fain, negru, iti vine ca turnat!
- Mersi, e cadou de la iubi' al meu si am zis ca tot e seara si frig si afara, nici la patinoar n-o fi prea caldut, desi eu cand concuram la copii si junioare stii ce costumatie aveam, nu, o rochita, sau fustita de vai mama lor si colantei cateodata cand gaseam culoarea piciorului sa mai tina la oase. Nu era niciun sport prea popular, ca sa zici ca publicul umple tribunele si mai degaja o caldura suplimentara, cat sa nu dardai in alea 3-4 minute cat evolutia propriu-zisa era si analizata de arbitri sub cele doua aspecte tehnic si artistic.
Acum ca nu e patinaj sportiv, fluxul de oameni de pe gheata variaza, dar ideea prinde contur tot mai bine si trimite lunecatul armonios pe gheata in ton cu o traire launtrica romantica si fericita inspre intalniri de bun augur cu prietenii, mai ales in sezonul rece si-n luna cadourilor!
- Imi place de tine, mi-ati bucurat seara cu prezenta voastra posibila aici, venita parca la pachet cu o mare veste pe care ma grabesc sa v-o aduc la cunostinta! - si dorind parca a da si un indiciu pentru ca prietenii lor sa se prinda si sa faca din felicitarile imediate o si mai mare bucurie trairii intense a Mirelei, aceasta-si  purta vadit palma dreapta intr-o miscare de dus-intors cu care camufla evidenta pe care o dorea exprimata, cand ba-si ridica telefonul de pe masa, ba-l verifica putin si-l lasa inapoi pe masa, ridicandu-si cu aceeasi mana paharul din care-si umezea buzele si iarasi lasa paharul pe masa, ducand mana pe care purta frumoasa bijuterie prin fata privitorilor ei pe care-i revedea cu mare drag!
Prima care se prinse, fu, logic, Ioana, cea care facu brusc ochii mari si cu palma ramasa libera, stanga, caci in dreapta tinea paharul de vin cu scortisoara, isi prinse si-si domoli sonorul care i-ar fi tradat imediat uimirea de moment, fara a face totusi din bucuria cu care-si exprima trairea fata de noutatea traita de prietena ei si un prilej de insatisfactie personala. Apucase doar sa emita un Uau!, apoi cu palma dusa-nspre gura-si suprima bucuria nestavilita ce-o-ncerca fata de pasul facut de prietena ei, spuse doar:
- Ma bucur mult pentru tine, mandro si iarta-mi toanele de azi, dac-au parut asa un pic a nu agrea propunerea venita de la tine, care uita-te si tu ce bine face ca ne vedem! Sa fie-ntr-un ceas bun si la nunta sa m-asteptati sa-mi dau licenta, da?
- Promitem! Shall we dance, my dear?
- Of course, we do! Let's dance, princess!
Si pe cand doi cate doi, in perechi, tinerii-si lasau pasii de dans in voia muzicii ce razbatea-n incapatoarea incinta a patinoarului, My heart will go on se potrivea de minune cu emotia trairii intensei bucurii pe care inelul de logodna oferit de iubitul ei i-o aducea-ntr-o zi obisnuita si plina de activitati, Mirelei, prietena studentei Ioana, o patinatoare pe gheata cu istoric sportiv competitional pentru care muzica si lunecatul pe gheata erau marile desfatari ale sufletului ei. Cu o privire care nu trada faptul ca desi se bucura nespus pentru prietena ei norocoasa, ei nu-i pregatise destinul ceva similar, iubitul ei intelesese si fara cuvinte, ca lipsa actiunii poate denatura viitorului trasa pe care el ar urma-o firesc si ca raportat la contextul relatiei sale cu Ioana, fara urma de presentiment negativ, isi zise siesi: La anul, la anul! - iar teatrul jocului mainilor lui pe dansul piesei Celinei ce razbatea si-i facuse pe tot mai multi sa intre pe gheata si sa-si dea frau liber sentimentelor lor fata de fiintele iubite, spunea povestea lui si a ei, lasandu-i inca de pe acum suficiente argumente ca asteptarea n-are sa fie prea grea, cand certitudinea o intuieste si-o presimte, intrebarea cu privire la cand nu mai arde la fel de tare incat sa raneasca, ci bucura sufletul ca atunci cand ai o mare dilema existentiala si de undeva dinlauntrul tau afli calea de urmat: traieste si spera mai mult, voieste si fa mai putin!
Final fericit cu anticipatie servit la timpul potrivit umple intrebarea de raspuns si garderoba o-nnoieste cu piese pregatite-a fi alese, pe marimi, culori si alte multe altele categorii disponibile in magazin! Check it out! La un clic distanta! 

Articolul participa la Superblog 2016!

luni, 14 noiembrie 2016

Prim contact altfel

    De cand citise-n De veghe-n lanul cu secara in lanul de porumb al bunicilor, Jean era pasionat de enigme. Misterul ce plana asupra oricarui pas, actiuni, imprejurare cotidiana, mai cu seama atunci cand el era direct implicat il faceau sa caute mereu sa descurce itele acestea, sa priceapa tot si sa ajute la restabilirea unei ordini in jurul lui. De la benzile desenate, cu ajutorul carora invatase nu doar sa citeasca, dar si sa inteleaga mult mai bine si mai repede cum functioneaza lumea, omenirea, care-i sunt acesteia scopurile, inca de la 3-4 ani, atunci cand alti copii fie nu pot pronunta corect cuvinte, litere, sau nu vorbesc deloc, el isi alesese tabara in care va ramane toata viata lui. Intelesese ca lumea e-mpartita in bine si rau, ca oamenii si celelalte vietati aleg functie de imprejurari sa fie buni sau rai, foarte rar ambele categorii pentru ca s-ar fi anulat una pe cealalta si negarea negarii nu ar fi reprezentat afirmarea unei caracteristici, ci asa cum omul isi da jos hainele cand se-mbaiaza inainte de culcare, omul bun care actioneaza rau ar fi-nsemnat ca omul ca specie sa se dezgoleasca de principii si de valori, iar viziunea asta pentru ochii lui de copil ar fi fost cu adevarat un cosmar. Timpul l-a facut insa adaptabil si la aceasta descoperire de ale carei posibilitati se temea. A-nteles ca lumea nu e un rau care curge-ncontinuu de sus in jos, ci ca indivizii care compun omenirea, impartiti pe de o parte in doua tabere: buni si rai pot sa se transforme in anumite conditii, situatii de viata in lacuri reci si intunecoase, in mari-nvolburate sau oceane spumoase si agitate care aduc cu ele uragane si taifunuri. In parte ca nimic nu e static, constant si pe vecie asa cum pare, sau cum crezi ca-l stii, omul, ca si natura ce-si schimba de-a lungul anotimpurilor infatisarea se mai schimba si el. Copilul trece prin tot felul de transformari pana devine adult, iar in tot acest proces formator odihna are si ea un rol determinant. Caci ce poate altceva mai mult decat visul de noapte sa modeleze viitorul unui copil, decat poate situatiile concrete de viata in care drumul sau il duce, nu? Asa ca, celor cu viziuni pesimiste, care intr-un film SF  vad catastrofa umanitatii, el le raspunde asa: fratilor, oamenii nu-s singuri in univers si suntem cu totii datori sa ne aflam calea prin lume alaturi de vecinii de companie, cei care nu-s doar aici printre noi, ci si-n afara noastra. Suntem datori a ni-i apropia, a cauta sa-i descoperim si intelege pentru ca impreuna pasnic sa mergem inainte! La propunerea mai multor fani ai revistei de benzi desenate la care lucreaza, care i-au cerut sa rescrie in viziunea lui toate acele turnante pesimiste privind vizitarea Pamantului de catre alti traitori din univers, a raspuns initial asa: Fratilor, n-avem de ce ne teme! Nu suntem singuri in univers!

    Jean contesta in aceeasi linie cu a thrillerului SF Arrival temerea omului in fata noutatii, opunandu-i un curaj nu gratuit afisat, ci o alegere asumata prin faptul ca daca gandesti bine, liber, deschis si pasnic, n-ai ce rau chema, cata vreme rau semeni, rau gasesti! Adevarul conform caruia nu suntem singuri in univers presupune in viziunea lui Jean ca oricand umanitatii sa-i fie dat sa experimenteze scenarii de genul celui din Arrival, cu singura mentiune diferita de cea a filmului cu Amy Adams si Forest Whitaker care apare pe marile ecrane din cinema in 11 noiembrie 2016, omul si umanitatea nu au de ce se teme gratuit.

    In fata necunoscutului nu ai de ce a te teme, daca nu vrei ca sa devii ostaticul ei, mai mult decat cel al vizitatorilor care au venit sa vada altceva la tine, cine esti, ce faci, cum o mai duci, sa afle ce puteti face impreuna ca sa rezolvati ceva care v-ar afecta in egala masura si pe unii si pe ceilalti. Nu lingvistic ne abordam vizitatorii. Nu profesorii, nu cercetatorii, nu expertii militari, sau cosmonautii-s cei mai indicati sa poata fi puntea de legatura intre om si extraterestrii veniti aici, ci mai cu seama copiii, cei care nu-si pierd inocenta in fata invaziei de informatie cu care educatia-i ataca in scolaritate pregatindu-i ca pe niste robotei sa raspunda comenzilor pe care altii le dau, furandu-le practic dreptul la propria viata. Asta nu e educatie libera, inseamna economie de piata, afaceri, unii intreprind si investesc bani, ordona si asteapta rezultate, iar angajatii asculta si presteaza. La ei sigur nu e asa! Copiii, sau adultii care nu si-au pierdut calitatea asta de a putea empatiza, cei cu inima deschisa trebuie sa fie reprezentantii omenirii intr-o atare intalnire de calibru cu vizitatorii din spatiu. Ei pot simti, pot intui si intelege ce simt si ce vor ceilalti, pentru ca antropologic vorbind, varsta inocentei, dincolo de cea a infantei nasteri, e modul cel mai apropiat si benefic de a interactiona intre culturi si civilizatii. Inima nu e cea care sa aiba nevoie de voce sau de cuvinte, de o anumita limba pentru a-si face simtite de partea cealalta intentiile proprii, iar ritmul batailor ei e numitorul comun oricarei forme de viata, indiferent de setul de diferente care ar trebui sa adapteze organismul la conditiile de mediu, care n-ar fi aceleasi.
    Benji e copilul care va interactiona cu vizitatorii din univers. Inima deschisa curajos si apoi zambetul convingator sunt cheile bunei interactiuni care va duce prin joc, copia perfecta a realitatii cotidiene in conceptia juvenila apropierea celor doua civilizatii. Omenirea va reinvata ce-nseamna spiritualitatea si actuala oligarhie a materialismului in societatea umana va disparea, lasand locul celei lipsite de grija acumularilor palpabile de capital, oglinda rasturnata a unor griji interioare pentru ziua de maine, care va fi eliminata din constiinta. Intelegerea si asumarea conditiei de parte activa intr-un plan spiritual universal va linisti specia umana din razboiul cu sine si cu ceilalti conlocuitori spatiali. Viziune diferita filmului Prinul contact, adus in Romania de Intercomfilm.

    Articolul participa la Superblog 2016.

vineri, 11 noiembrie 2016

Mananca sanatos si da Binele mai departe!

Istoria actuala a familiei Negrut incepe in preajma revolutiei din decembrie '89, cand Ionut, mezinul familiei Costel si Angela Negrut isi pierde familia in luna in care il astepta si el ca toti copiii acelor vremuri, pe mos Gerila. Mosul, gloantele, nesiguranta fiecarei clipe din acele zile de incordare cand tara si-a strigat libertatea i-au rapit parintii si cei doi frati mai mari, ucisi cu totii in represaliile de pe strazi ordonate de armata, de securisti, sau de cine or mai fi fost, ca nici acum nu se stie exact ce s-a intamplat, cine e vinovat pentru sangele varsat, pentru drama unei natiuni si tragediile unor copii ramasi orfani. Inca prescolar pe atunci, freamatul glasului colectiv al oamenilor nemultumiti de toate cele de atunci din tara ce si-au strigat libertatea in strada unde cu piepturile goale au stat in calea tancurilor si a pustilor ordonate din birourile comuniste in incercarea de a opri rascoala poporului impotriva dictaturii ceausiste i-a speriat pe bunicii lui, cei care nu l-au mai lasat la gradinita in haosul ce cuprinsese deja toata tara. Si-au plans amar si-nghetat copiii, parintii si fratii mai mari ai lui Ionut, iar gerul acelor zile cumplite cand gloantele suierau pe la urechi, prin capete, brate si picioare, caci se tragea de peste tot in orice directie unde manifestantii cereau marea schimbare la fata a tarii nu i-a mai gasit vii, uniti de nevoie in lupta pentru o speranta de viitor a celui mic, decat pe ei trei, ascunsi zi si noapte in cotloanele casei, ca sa supravietuiasca furiei represaliilor organizate impotriva demonstrantilor anticomunisti. Ca-n vremea celor doua razboaie cand cei doi batrani traisera la fel experienta traumatizanta a furiei indreptate de oameni impotriva altor oameni, Ionut traia si el cumplita soarta pe care toata tara o traia odata cu el. Si daca atunci pe bunicii lui Ionut, copii la randul lor in acele vremuri, razboiu-i adusese laolalta prin ascunzatori de unde nu si-au mai putut vedea vii rudele, au devenit dupa aceea de nedespartit pe drumul lor in viata, Ionut a trait aceleasi emotii ale apropierii de moarte alaturi de nepoata vecinilor lui, Bianca Bica. Cu doi ani mai mica decat el, fetita n-a mai prins pionieratul in scoala primara, unde odata cu Ionut ajuns intr-a treia, a-nceput si ea sa mearga sa invete prin '95. Nici societatea n-a mai fost la fel, anii '90 au adus odata cu caderea dictaturii din iarna lui '89 o schimbare la fata a tot ce inseamna tara. Oamenii, nu, ei n-au mai ramas la fel si nici aceiasi, o data c-au ramas mai putini vii dupa caderea regimului comunist, ucisi in luptele de strada si totodata ca pentru supravietuitorii acelor zile de cosmar, pierderea celor dragi, cei mai multi tineri si-n floarea varstei chiar, noua fata a tarii-i facea sa fie mai deschisi si mai increzatori in posibilitatile lor de dezvoltare, caci sangele celor pierduti in acele zile striga de undeva de sus acest drept. De la comunism cu foame, frig si frica la tranzitia spre democratie, oamenilor le-a fost mai usor sa accepte pierderile suferite de lupta pentru eliberarea natiunii de sub dictatura comunista, crescandu-si copiii si nepotii salvati atunci printre gloante cu o grija mai putin in suflet privind siguranta si viitorul lor. Era liniste, era mai putina teama, foame, frig si frica incetasera sa mai sperie si lumea incepea tot mai mult sa spere, sa viseze, sa munceasca pentru a-si fauri un destin, altul decat cel de om al muncii din epoca rosie. Inainte ca batranetea sa-i adune pe bunicii lui Ionut si sa-i urce la ceruri langa parintii lui, el si Bianca erau mari de-acum si uniti de toate acele grele momente de atunci de cand li se rapisera grotesc pentru copilaria lor familiile, se  logodisera de cum el terminase liceul. A fost cea mai fericita situatie in care viata i-a purtat pe bunicii lui Ionut, dupa ce copilaria si intreg restul si rostul vietii le fusesera date peste cap de antagonismele omenesti in care le-a fost dat sa traiasca. A fost poate un moment de cumpana pana la care au tot indurat si asteptat ca viata sa-si urmeze un curs firesc si dupa implinirea lui parca si-au dat voie sa simta tot greul de pe urma al batranetii, cand neputinte si dureri cheama pe poarta iesirii din viata omul care si-a-mplinit menirea pe pamant. Intai pe-ai lui, apoi pe-ai ei, bunii cei chinuiti mereu de soarta s-au stins intr-un final pe care lozincile si cantecele de pe vremea plagii rosii il anticipau cu greu. Noi in anul 2000 acela de pe vremuri era trait, atins, ca prag temporal si depasit, intrat cu dreptul pe destinul lor de ambii tineri, aflati la inceput de drum in viata. S-a angajat primul pentru a putea duce greul gospodariei inainte si a o sprijini pe Bianca in cariera de viitor medic, asa dupa cum ea de cand era mica si-a dorit dintotdeauna cu mana ei sa poata alina, ajuta, vindeca. Si-ntre timp a facut si el facultatea, ea a terminat rezidentiatul, au si doi copii frumosi, primul merge deja la scoala, fetita e la gradinita si au si totul este bine si frumos ca-n prima zi! Locuinta bunicilor ei a devenit intre timp pensiunea de care se ocupa amandoi, iar casa bunicilor lui e sediul cabinetului de consiliere juridica privata unde munceste. Sergiu si Simona, cei doi copii cresc pe zi ce trece tot mai mari, mai frumosi si mai cuminti, caci are mama grija de alimentatia intregii familii. Ea stie cat de necesara pentru sanatatea organismului este hrana pregatita acasa si acum ca tot e sefa pensiunii, are grija si de sanatatea turistilor care vin sa se relaxeze in casa lor. 

Iar de cand au ales produsele Sano Vita si specificul dejunului pe care-l ofera clientilor lor e unul care face din sanatate o prioritate. Imbinand specificul bucatariei romanesti traditionale cu produse care aduc in atentia publicului regandirea modului de a te-nfrupta zilnic din roadele muncii campului, sau ale tuturor ramurilor alimentare, brutarii si bucatarii care gatesc si prepara meniuri diversificate. Cu cap si mai ales cu minte, e deviza celor doi soti care au pus iata pe picioare, o viata impreuna, doua cariere frumoase, afaceri profitabile de care se ocupa constiincios si cu mare drag zi de zi. La masa, cand in special dimineata si seara se regasesc cu totii, c-asa-i in familie, pranzul nefiind de cele mai multe ori rezonabil date fiind orarul scolar al celor mici, cat si cele doua activitati profesionale ale parintilor, cu totii gusta satios din roadele preparatelor sanatoase. Cu un program destul de incarcat la birou si zbatandu-se si cu cazuri pe care este nevoit prin natura profesiei liberale pe care a imbratisat-o sa le reprezinte in instanta si care nu sunt de fiecare data in acelasi loc, sau si mai defavorabil nu sunt acasa, deplasarile in interes de serviciu, drumurile multe si grele pe care le strabate-i compromit din perspectiva unei diete alimentare pastrate cu strasnicie sansa de a putea mentine un regim alimentar sanatos bazat in cea mai mare parte pe produse naturale, unde aportul de proteine organice sa fie echilibrat si adecvat ritmului sustinut al profesiei pe care o desfasoara cu mult sarg. De aceea, e nevoit si prin natura consultarilor medicale pe care seara acasa le primeste in mod gratuit de la sotia sa, dar si de la nutritionisti si prieteni specialisti in campul acesta al nutritiei si sportului practicat in mod curent pe cont propriu, sa recunoasca importanta pe care o au in alimentatia sa si a intregii sale familii produsele de baza Sano Vita. O data pentru ca sanatatea e un aspect primordial al vietii unui om si cand omul e in plina formare e ideal ca parintii sa-i poata asigura copilului conditiile necesare pentru o crestere curata si armonioasa, fara impedimente de genul celor care si lui si ei regimul comunist care le-a marcat si lui Ionut si Biancai prima parte a existentei prin cei 3 de f. Cu o traditie ce depaseste azi pragul celor 20 ani amintiti de vizionarul politolog Silviu Brucan despre care spunea el c-ar fi necesari pentru ca tara noastra sa se poata adapta la noile conditii pe care aderarea la valorile democratiei le presupune odata dictatura comunista abolita, Sano Vita a fost de la inceputurile sale firma care a readus in tara noastra produsele de soia, regandind si punand intr-o cu totul alta lumina, mai apropiata de valorile nutritive ale alimentului in sine tot ce se gandea depreciativ la nivel popular atunci despre soia. 
Vezi Doamne salamul comunist plin cu soia n-ar fi facut decat ca romanii sa se amageasca pe vremurile in care si nautul sau alt surogat dadeau ideii de cafea aroma si menirea pe care trebuie sa le aiba o cafea buna. Daca atunci se tanjea dupa asta, mai mult decat sa se poata spune ca se si bea efectiv o cafea buna dimineata inainte de serviciu, sau inainte de a merge cu plasa in mana sa stai s-astepti in frig cu speranta c-are sa vina si masina de aprovizionare a alimentarii si-ai sa prinzi si tu ceva mancare dand din coate si nedorind a  lovi prea multi candidati la aceleasi produse care, bune-rele se gaseau cu greutate, desi erau produse alimentare de consum curent, acum produsele se gasesc, in partea stanga-sus pe site de unde se pot prelua comenzi, dar si direct in raftul magazinelor si super- si hypermarketurilor din toata tara prin reteaua Sano Vita, care din 1995 pune o deosebita importanta in munca sa care vizeaza starea buna de sanatate a romanilor

Cereale din grau si miere si musli celor doi S, Sergiu si Simona, soia si alte produse cu gust aromat, bogate in continutul organic de fibre si proteine necesare unui aport caloric echilibrat si adecvat unui ritm de activitate obisnuit, nu intens, nu sedentar, toate asigura un zambet sincer la final de zi pe buzele celor patru membri ai familiei care mananca, respira, invata, munceste si mai face cu siguranta si  alte activitati propice vietii lor sanatoase pe care nu ezita s-o afiseze de fiecare data cand, mai ales in weekendurile vacantei de vara a copiilor, ei sunt sufletul pensiunii unde-si asteapta turistii in cautare de liniste si confort. 

Mai un zambet de pici nazbatios, mai o gluma bucatarului-sef, motivat apoi sa pregateasca masa cum stie el cel mai bine s-o faca, un deliciu pentru clienti si la finele zilei impresii, poze si recenzii cu recomandari de bun augur pentru oamenii care anima afacerea cu pensiunea sotilor Negrut, toate in sluba unui prag inalt al calitatii sanatatii pe care serviciile pensiunii le urmaresc. Cand ai trup sanatos in minte sanatoasa esti invingatorul tuturor provocarilor tale de peste zi, cand esti tanar, ai familie, copii, job si afaceri de manageriat, produsele pe care le utilizezi in scopul oferirii celor mai bune sevicii pe care esti in stare sa le oferi clientilor tai sunt cele care fac diferenta dintre simplu, comun, curent si de calitate, sanatos si bun cu adevarat! Sano vita sa fie la toata lumea, nu doar pentru noi! spun sotii Negrut de fiecare data si stiu si de ce, vorbind in cunostinta de cauza!

Articolul participa la Superblog 2016.

Cafea si-o pilda vitala

- Ce nume ai da tu nesimtirii, vreau sa stiu si parerea ta, da? - Neobrazare... eu stiu, poate ca i s-ar mai putea adauga si alte sinon...