vineri, 18 noiembrie 2016

Fericirea are casa ei, Olivier!

- Tagliata piemontese, doua portii, masa 7, o portie fooooaaaarteeeee picant solicita clientul!
- Merge!
- Mersi Tavi! Oricand iubita! - spuse bucatarul si prompt o prinse pe frumoasa lui colega pe cand aceasta, dorind a reveni-n sala printre clienti, intr-un moment de slabiciune interioara si nicidecum podeaua n-ar fi fost cauza alunecarii ei, se scurse brusc de pe picioare. Dupa ce-o ridica si c-o mina vadit ingrijorata in privinta starii femeii, ceru atentie sporita din partea colegilor din bucatarie pentru scurta lui pauza pe care o lua pentru a se asigura de situatia Liviei, fata care prelua comenzile din sala si facea slalom printre mese si clienti atunci cand le servea comenzile la mese si care era acum intr-o pasa nu tocmai fericita.
- Ce-i cu tine draga mea? Nu poti pica de pe picioare la anii tai!
- Nu e ceea ce pare, totul adevarat, Tavi! Faptul ca nu se vad ridurile e pentru ca exista farduri si fond de ten si ma mai simt si eu inca tanara si frumoasa, luptatoare si tenace in viata asta care uite ca de pe-o zi pe alta ne-aduce numai surprize... Si nu doar fericite, din pacate...
- Mai, tu esti suparata de vreo veste, vreo cunostinta, prieten apropiat sau vreo ruda care nu traverseaza o perioada tocmai buna?
- De-ar mai apuca-o traversa n-ar fi un capat de lume, asa este si nu doar pentru faptul ca si literal omul se duce, dar chinul sau daca el nu-l mai duce c-asa se face ca vine o data boala sau accidentul in traseul tau si te omoara, intai cu nervii, ca nu ti-e lesne s-accepti ca nu esti prea bine desi ti-ai dori-o si ai si alte prerogative ce stau in favoarea ta ca de pilda tineretea, vointa si o misiune pe care o simti razbatand prin toti porii fiintei tale c-ai avea-i si ti-o doresti dusa la-ndeplinire, apoi si de tot, de nu mai sufli si nici umbra pamantului nu mai ai cum tine caci dispari din lume pur si simplu... Numai ca nu de tot, iar aici intervine partea cea mai tragica a intregii povesti legate de lume si de moarte, dincolo de viata. Mortul, da, am inteles el dispare, dar e oare firesc, e moral, e corect, fir-ar sa fie, ca in timpul vietii relatia dintre oameni sa fie una stransa, iar la moarte doar victima soartei sa fie singura cea care nu mai are regrete?
- Pai moartea, da, asta e singura care in timpul vietii aduce victimei izbanda asupra carnii, pe de-o parte, pe de alta, asupra a tot ce e legat de simtire. Mortul nu mai simte, nici bucurie si nici durere sau regret, de orice natura ar fi el.
- Pai tocmai aici e chestia care ma doare cel mai tare, stii? Mortul, atins de flagelul asta letal e luat si dus departe de viata de ghearele-ascutite ale mortii. Dar viii, despre cel rapit de moarte, nu tu batran si traindu-si o viata de om, cu copii, nepoti de care sa se bucure pe parcursul ei, ci om tanar, in putere, cel mai bun om din cati mi-a fost dat sa vad vreodata atins brusc de-o molima ce-i curma orice vis, gand, speranta la parcursul firesc al unei vieti traite armonios cu toti si toate, ei cum sa duca mai departe toata nedreptatea asta? 
- Erati, tu si persoana despre care-mi spui, atat de apropiati incat sa te consideri tu familia lui si el a ta?
- N-are importanta simbioza asta social afisata. Mi-era si-mi va fi, atat timp cat voi mai trai eu, cel mai bun prieten. Mai bun, in orice caz decat cel pe care soarta si parintii mei mi l-au harazit drept partener de viata pana voi inchide ochii...
- Asta era... Coroborata cu pierderea neasteptata a unui bun prieten de care se vede bine treaba ca erai atasata emotional puternic, nu te-mpaci deloc cu ideea ca ai acasa un partener pe care nici ca te poti bizui mai bine ca lantul pe caine!
- Exact! De prea tanara, ai mei si ai lui au negociat transferul bunurilor comune familiilor noastre sa ramana mai departe neinstrainat odata ce oficializau legatura noastra.
Bebe n-a aparut, nu c-ar fi fost o obligatie a vreunuia dintre noi fata de celalalt, sau fata de asteptarile galeriei care ne-mpinsese si pe mine si pe el sa agream asocierea, pe care acum o contest din toate punctele de vedere si nu stiu cum naiba sa procedez sa ies la liman si sa nu ma mai infierez atata, ca destula amagire si gust amar am mancat si cu si fara paine in zilele vietii mele alaturi de el, nu, nu mai pot... - si abia termina fraza, ca femeia lesina de asta data, noroc ca acum era si asistata si nici din picioare n-a mai cazut, sezand alaturi de Tavi in sala de pauza, unde personalul restaurantului obisnuia sa se retraga pret de cateva momente pentru a-si trage rasuflarea.
.........................................
- Livia, sunt eu, Tavi, ma auzi?
- Da, de auzit da, dar de vazut nu pot. E cumva noapte? Daca da, fii te rog bun si-aprinde lumina sa te pot si eu vedea, altminteri n-ar fi tocmai corect tu sa poti pe mine sa ma vezi si eu pe tine nu...
- Of, Doamne, ingaima scurt barbatul dar pentru ca femeia-si schimba expresia fetei si dintr-o temere afisata instinctiv la-nceput cauzata de schimbarea mediului, apoi si de lesinul care-o adusesera la spital pentru investigatii amanuntite asupra starii sale de sanatate, acum isi strangea, adunandu-si pielea fetei ca maioneza care se taie-ntr-un castron in care ai apucat sa tot amesteci cu telul compozitia care creste si se aduna si cand oboseste mana dreapta o-nclouiesti cu cealalta, dar uiti ca sensul miscarii ce trebuie facuta e un pic diferit... Cauza era, ingrijorarea pe care i-o sesiza colegului sau de munca, venit se pare cu ea la spital, in vocea cu care acesta implora parca cerul sa-i spuna ce e cu ea. Cand, dupa ce o rugase sa stea linistita pentru ca el sa iasa si sa dea un telefon, acesta anunta medicul, investigatiile derulate ulterior scosesera la iveala ceva deloc tulbure dupa opinia medicala avizata, dar nu tocmai usor de dus pentru unul ca el, un simplu coleg de munca al femeii.
O problema neurologica se cerea imperios rezolvata, altminteri viata femeii era serios pusa la incercare, in prealabil si prin simptomul atrofierii bruste a vederii. O tumora localizata la nivel cerebral, vizibila in urma tomografiei la care femeia fu imediat programata pentru investigatii amanuntite se cerea operata si nu maine, nu peste alte cateva zile, ci pe moment, asa ca tensiunea emotionala-l cuprinse brusc pe barbatul care forma rapid numerele de telefon ale rudelor apropiate ale femeii, mai putin pe cel al sotului acesteia, despre care Livia apucase in foarte scurt timp sa-i povesteasca esentialul pe cand inca erau amandoi la restaurant.
...............................................................................

- Oui Bruno Olivier, oui mon amour, Oliviers  biorestaurant, desigur!- spuse femeia ce-ncepea o noua etapa a vietii sale, departe de lanturile care o inchistau in trecut intr-un mod de viata in care nu se regasea deloc si-n care doar apropierea de moarte a facut-o sa constientizeze pericolul la care se expunea in permanenta in lipsa fermitatii luarii unei decizii in ceea ce-o privea. 
Decisiv a fost pentru ea in tot acest rastimp colegul ei Tavi, omul care a prins-o sa nu cada-n restaurant, a dus-o la spital dupa ce lesinase, a asistat-o-ndeaproape si dupa ce ideea interventiei chirurgicale la care urma sa fie supusa in aceeasi zi in care se descarcase de tensiunea in care-si traia viata a-nteles ca cel mai bine este pentru toata lumea ca ea sa-si afirme fara tagada decizia curajoasa de a iesi din tot acel lant de imprejurari care o faceau sa nu se mai regaseasca. A-naintat divortul, si cu mintea mai senina ca oricand, de parca i s-ar fi luat o piedica ce-atarna pana atunci greu pe piept, si-a vazut pe mai departe de viata, constientizand responsabilitatea pe care o ducea de asta data doar pentru sine, nu si pentru altcineva. Si daca eliberarea de o greutate a presupus ideea de a-si risca oarecum statutul social, ei bine, cu respectul de sine pastrat la cote inalte si cu o mobilizare interioara ce nu lasa loc  a permite zvonurilor sau rumorilor celorlalti sa-i afecteze starea, si-a asumat totul cu fermitate si un curaj de care niciodata mai ales de cand viata ei fusese decisa de hotararile parintilor, nu se vedea-n stare a-l fi afisat. Dar, cum toate au in inceput si-un final in viata, cel mai important lucru e parcursul, acel stadiu tranzitoriu pe care se cade cu totii sa-l putem experimenta si in modul in care ne face sa ne simtim bine, altfel n-are niciun rost, nici gust, altul decat amaraciunea platitudinii, chinului neauzit si ajutorului neprimit din partea cuiva, nici macar a destinului, cata vreme nu recunosti in forul tau interior ca ceva anume in viata ta nu merge tocmai bine si tu nu esti pregatit/a sa iei o decizie de ameliorare a propriei realitati. Si-asa lasand in spate mentalitati retrograde ale societatii, care judeca dupa scheme vechi de gandire alegerea unei femei casatorite de a se desparti de partenerul alaturi de care nu traia viata pe care si-o dorea a emigrat si-a gasit in jobul afara ocazia repunerii vietii ei pe picioare intr-un alt enunt pe care si ea mai cu seama-l definea, nu doar il traia ca pe un dat. Si daca a calatori si a vedea lumea, de a experimenta lucruri noi, de a auzi nu mereu aceleasi banalitati de care se saturase la propriu, ci bucurandu-se de interactiunea multiculturala deschisa noilor oportunitati de redefinire a propriei existente, Livia si-a putut gasi si linistea de care avea mare nevoie si umarul solid de partener care sa-i stea alaturi in planurile construirii unei vieti impreuna, alaturi de el, medicul pediatru francez care a descoperit-o la adevarata ei valoare si a admirat asta si a dorit sa poata fi-mpreuna si ea...nu s-a opus destinului.
Olivier Bruno, medicul ce-si facea rapid cumparaturile curente intr-o zi oarecare si care parea a se fastaci in privinta unui produs la raft isi intersecta privirea cu a ei in acelasi timp in care girofarurile din strada dadeau zilei incarcatura trepidanta a riscurilor pe care intr-o viata orice tip de accidente le produc si nimic nu mai e la fel ca pana atunci, mai ales cand parca profitand de asta un tanar cu fata acoperita intrase in magazin si ameninta casierul cu un pistol dorind sustragerea incasarilor, chiar cand Olivier multumind din priviri ajutorului primit la raft din partea femeii pe care o vedea atunci pentru prima oara se-ndrepta rapid spre iesire, grabindu-se a-si relua activitatea in spitalul din apropiere. Tensionat si instabil emotional, agresorul indrepta atunci arma spre medic, iar acesta enervat pe situatia ciudata in sine care-i periclita si viata si-i intarzia reluarea jobului, miza pe factorul surpriza la care rauvoitorul n-avea cum se astepta. Arunca atunci inspre el cosul cu produsele achizitionate din magazin, nu ca sagetile la darts, ci cu bolta si cu o miscare rapida si bine calculata astfel incat sa-i obtureze infractorului campul vizual, oricum diminuat de purtarea mastii pe fata. Asta-i dadu medicului ocazia sa-l doboare pe adversar, ca un placaj eficient al apararii intr-un meci de rugby, apoi sa-l  imobilizeze, sa-l demaste si din priviri rugand pe frumoasa femeie pe care o vazuse foarte curand printre rafturi sa sune la politie. Chiar daca, dupa aceasta, n-a mai avut cum castiga timp si automat intarzierea sa la spital n-a mai putut fi oprita de felul in care toate procedurile cerute de lege si-au urmat cursul, cel mai mare castig al medicului curajos a fost atunci timpul petrecut la sectia de politie unde si acolo birocratia e-n floare, iar declaratiile scrise, sustinute, probate si rasverificate au epuizat pana la golire tot acel sentiment de necesitate de a fi acolo in spital. Pe de o parte contribuind la un bine social si la salvarea unei situatii ce-i punea initial in pericol si viata si putinta de a mai reveni in spital dupa cumparaturi, medicul a avut si posibilitatea de a o fi cunoscut pe femeia careia dupa capitolul politie, scris declaratii, sustinute de martori, asteptari si confirmarea expresa a posibilitatii de a parasi incinta cladirii unde nu ti-e prea clar daca vei mai dori vreodata sa faci un bine si sa opresti un raufacator din actiune ca-ti mananca nervii si ziua intr-un mod cu totul diferit de cel pe care ti l-ai trasat. Asa ca, dupa ce si-a anuntat colegii din spital sa inteleaga situatia in care-i era imposibil din cauza rigorilor legii de a parasi cladirea politiei in timp pentru a reveni la spital si au descurcat-o acestia cumva, Olivier si-a cerut mai intai scuze pentru situatia creata in parte de avantul cu care nedorind musai a brava, a dat peste cap si programul sau personal dar si al ei, ca semn de revansa fata de situatia creata indirect de vointa lui, a invitat-o la cina, ca tot se facuse-ntre timp seara si felul in care turnura lucrurilor ii luase si pe unul si pe celalalt prin suprindere, dadea foamei dreptul liber si neingradit de nimic la autonomie. Date fiind emotiile prin care trebuira sa treaca, femeia nu se opuse, desi nici ei accidentul respectiv nu-i suradea cata vreme programul personal era dat peste cap si accepta incantata invitatia.
Si de aici inainte, s-au mai tot intalnit si s-au cunoscut tot mai bine si au decis sa-si acorde sansa pe care destinul le-o harazise amandurora. Asta se-ntampla acum 3 ani, azi el e deja de un an aici si totul merge bine asa cum este, chiar daca nici el, provenind dintr-o cultura si civilizatie care nu face din obiectul oficializarii sociale sau religioase a unei relatii asumarea unei responsabilitati pe care n-o resimte decat in fata lui si a partenerei sale, nicidecum in fata lumii si nici ea, cea care a trait o parte a existentei sale fiind legata de maini si de picioare intr-un mariaj in care nu doar ca era mereu singura in doi, dar ajunsese chiar sa nu se mai recunoasca pe sine atunci cand amana fara acel strop de curaj care sa-i fi brazdat fiinta, luarea unei decizii care ar fi eliberat-o de  chingile acelei existente ratate, nu a gasit cu cale sa resimta din exterior vreo presiune care sa faca lucrurile ce se petrec intre ei doi oficiale de dragul actelor facute, semnate si a pozelor facute-n lume ce dau impresia unei lumi care diseaca, vorbeste, critica si face ce stie sau nu stie ea bine deloc ce face atunci cand invadeaza spatiul intimitatii unui cuplu care are dreptul sau la spatiu privat, care nu se discuta si nu se etaleaza asa cu una-cu doua in public, ca nu e firesc.
Dar si pentru ca nu doreste sa grabeasca lucrurile, stiind prin ce a trecut fiinta pe care o admira si-o iubeste din acel moment cand s-au intersectat prin voia destinului in acel magazin unde s-a consumat si episodul cu acel atacator si pentru ca timpul de cand sunt deja impreuna are o sumedenie de momente in care proba timpului petrecut la bine si la greu le-a dovedit amandurora ca increderea, respectul si afectiunea cu care s-au raportat unul la celalalt pot face ca familia pe care ei deja o reprezinta sa merite sansa unei recunoasteri de asta data in fata soartei si nu a lumii, pentru ca lumea e un concept ambiguu intr-o ecuatie a mobilitatii presupusa de orientarea globalizanta a lucrurilor si afacerilor importante ale lumii, chestiuni care guverneaza viata omului in genere. Si chiar daca, avand sentimentul ca a probat o data in viata ei poza miresei fericite viata a palmuit-o oferindu-i un trai in care nu s-a regasit, dat fiind divortul prin care a fost nevoita sa treaca pentru a se elibera din acea relatie nefericita, acum stie pe deplin ca atunci cand el va dori sa faca acel pas si-i va cere mana, nu va mai fi deloc acelasi lucru. Nici vreo temere similara a incorsetarii ce a presupus-o casnicia ei de dinainte cand ar imbraca din nou rochia la nunta ei, o data pentru ca datele-s schimbate, varsta nu mai e aceeasi si daca atunci timiditatea si tineretea i-au fost asimilate gresit ca naivitate, astazi omul pe care-l are aproape nu este deloc vreun necunoscut, iar timpul petrecut impreuna a fost suficient incat sa-i poata dovedi increderea ce i-o poarta neingradit.

Asa ca la biorestaurantul Oliviers din cadrul Residence Hotels Arc de Triomphe Bucuresti cand cuplul romano-francez a intrat sa pranzeasca, el avea deja cutiuta cubica in buzunarul de la piept si dupa ce au comandat a urmat si momentul de magie cand el i-a cerut doamnei sufletului sau mana pentru a se prezenta la timpul potrivit ca un cuplu fericit in fata tuturor. Nunta planificata apoi pentru vara viitoare in acelasi loc unde se-ntamplase si cererea-n casatorie, cum altfel daca nu acolo unde Celebram cu bucurie fiecare eveniment fericit al vietii tale?
De fiecare data, gand la gand cu bucurie, aproape de fiecare clipa fericita din viata ta! Residence hotels, Oliviers pentru omul cu instinct puternic de pradator care-si apara fericirea, ca un adevarat lup care nu mai e acum singuratic cand a cucerit prin curajul si farmecul personal femeia alaturi de care doreste sa imbatraneasca frumos, in armonie cu tot setul de valori pe care si profesia care lupta crancen cu moartea pentru fiecare viata salvata a pacientilor sai i-l pune-n valoare.

Articolul participa la Superblog 2016. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

exprima-te liber!