marți, 31 ianuarie 2017

firide

lichidare ne-nceputa
pe alocuri cu dispret
carte-mpartasita-n fiecare scoarta
preface literele-n cer
ca o boare de acorduri
prelucrate-n sinfonii
ritmurile noptilor duioase
cocotare capete pe piepturi
canta-n soapte de copii
de pe buzele surprinse
rosii coji de sos tomat
dezlipesc coroana firii
fruntilor ce plang semet
ochilor ce se-nchina
ori de cate ori e plina
luna sus pe cer.
e-un sentiment de gol
haosul acela-n dor
de brate si de umeri
ce se lasa pe ai tai
si cand sufletul respira
greul ofului de ieri
puful din burete-absoarbe
anima din patima cu ape
curse rauri stropi navala
in cascadele de ierburi

miercuri, 25 ianuarie 2017

filia

se-apropie din scurt
si vine ferm in fata
ca sa stie si mai bine
cu cine-are de-a face
vantul n-o mai minte
ploaia-i de curtoazie
plamadeste si-nalta
semintele sperantei
ce voieste valuri
si cu spume si cu dare
urma corabiei sa tina
orizontul accesibil
pentru cand va sa fie.
sidefiu catifelat
norul cel pufos zambeste
bun augur intrezareste
de pe aripa ingerului
ce calca pe lumina
cu sarmul finei calcaturi
a pasului duios
de domnisoara.
nume destinat s-aline
cu briza umedei dimineti
cu roua fina, sangerie
improspateaza zi
cu ore si destine

marți, 24 ianuarie 2017

larve

grangurind pe zi ce trece
diminetile cu luna seaca
ce parca nu mai vrea sa treaca
si sa lase locul ei
acolo focului din soare
trilul stravechit de nepasare
kilogramelor mai multe poate
decat se cuvine seara
ca sa se depuna zeama
peste trunchiul tras prin varga
amintiri de dulce pline
lipicios si colorat
pe felia frageda de paine
din copilaria care maine
nici ca mai e
si nimeni stie mai bine
viata, ea ca precupeata
ce-are sa se-ntample
si nici nu-ti va zice
ptiu, da-te mai incolo
ori poate mai incoace
ca sa puna puntea-n vale
peste munti
si peste ape
ca sa se ridice tare
catre ceru-nvolburat
de ganglionii-nveninati
de setea luminii
ce-si face coate ascutite date
sec la coaste intunericului
care zace 
luntre-punte varf de lance
spre incontinenta gaurii
de ac
golul maxim neputintei vaste
logicii ce sta sa se usuce
in vantul care bate
afara pe prispa
pe cerdac.
minti si tu daca mai poti
dar priveste-n oglinda pielii
si crap-o cu agerimea ochilor asudati
de nelinistile vaste
tamplelor sa nu le dea pe noapte
ragazul meritat de somn
si feerie
in potopiri de zgomote alinate
soptiri calde si dulci
si lipicioase
cu brate si picioare-ncurcate
ca-n cele 7 pacate
de viata eliberand
pana si temuta moarte.

miercuri, 18 ianuarie 2017

stops

tell me why
we need to say
good bye
when the stars
tears the sky
and the eyes
teardrops
waterfalls 
wash
like dirty skin
blessed by the lake
when the head
and open eyes 
dive and looking 
for something
to cherish.
the truth beneath
the two rocks fals
is that sparkle
that throw out
secret of life
lightening little sphere
truth beneath the words 
instead of a kiss
why?

confeti

curg prin halebardele vailor
inmiresmate de spume
tot ce printre ape
se tot spala-n valuri albe
si cand olimpia castiga
buza rade fad si plin
iar cercul se-nchide lacom
in obrajii rosi si fini
pe cand da pe langa tinta
norul ochiului se varsa
si din ele pica venin
ce curand se lasa
pe spelunci rarite tare
amiezei fara culoare
sa nu-i mai ramana
nici aroma, nici savoare.
strada-i lunga serpuire
de trotuare pline de nameti
inegrite de ura laxa
semnalizata chiar si pe pereti
inchisi ca noaptea la culoare
si totusi razbate foarte
ca-i fosforescent
el, scrisul 
si tot ochiul distinge
ce s-a vrut a fi
timpul de-nvins

marți, 17 ianuarie 2017

seminte

grabita ti-e sabia privirii
ascutit-asa teribil
cat sa scoata dinauntru
tot ce buzele blocheaza
sa tresar-afara bobul
care semanat devreme
urca seva-n pocie
la ceruri si pe creste
si printre frunze
florile dau iama
crapand inmiresmate
petale, stamine si culori
de viata cu zambet
si de veselie
nu ca pielea toamnei
celei moi
cand crapa-n para
coacerea in toi
cand fara de manusa
pielea se-nfioara
cerul plange rece
fulgii inima-ncalzeste
topiti pe buze calde
bune de iubit
in sarutul vesniciei
care umple sticla
cu licoarea dragostei

duminică, 15 ianuarie 2017

jump!

adie-n gerul iernii bland
purpuriul esarfei tale
ce-aminteste de atunci de cand
ingropat de viu cu muribunzi
am gasit cararea de iesire
din mormant.
cu flori si fluturi verzi
de viata si de joc
printre staminele-n floare
mi-am harazit salvarea
c-atunci cand la mal in vant
stai calm si-adulmeci marea
ce necheaza-n stanci cand bate
valul ei puternic luat de vant
si spumele de tot inaripate
fac deliciul ochiului ce-i had
de chinul apasarii gravitatii
lipsei de curaj si asumare
necesare amandoua
desprinderii de radacini
lin in zborul cerului azur
s-adulmeci treptele urcate
printre zeii din olimpuri

sincron


fragi-ti susura pe buze
cand iau pauza de hibernare
si dup-atatea dune albe
reci, inalte
se strecoara-m mine vifor
care-si cere alinare
in apele reci si repezi
care-mi tot inunda pieptul
cand printr-o scufundare
redescoperi nemurirea
care-o pastreaza
patru buze luate doua
cate doua
ce se-ating cu duiosia
setei de lumina
izvorata din preaplinul
care nu se gata
din pocalul de simtire.

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

undeva-n paradis

meteori din sfere-nalte
se pravale printre nori
clabuciti-n feerii dulci
chiar sau mai ales atunci
cand inimile cad in palme
emotionate-n frigul iernii
de causul altor maini
deschise ca sa prinda
si s-alunge-n departare
frisoanele cutremurelor care
izbucnesc precum o flama
ce anunta flacara de arde
binecuvantand in casa
aerul si dispozitia din zori
lasand fiorilor de gheata
sa inunde inima ce-asuda
ca matca raului de munte
prea spalata-n ropot iute
de spume ce se sparg mirobolant
de pietrele ce-asteapta rabdatoare
mraja spumelor de ape
sa se duca.
e poveste de trait
din zori si pana la zenit
cand din cort placuta noapte
vegheaza orizontul instelat

vineri, 13 ianuarie 2017

jojo

yeti se strecoara printr-un ac
ce-nteapa numai de uiti unde-l lasi
cand prin crapatura ata de-ncape
el marsaluieste ca pe bulevard
si te striga si n-auzi
te cheama c-un ochi mai cas
dar nu te uiti
iti face chiar si cu mana
dar tu le ai pe ale tale pline
cu de toate de facut
asa ca nu-i mai faci
si nici nu-i dai vreun semn
ca-ti pasa si-uite-asa
se duce el pe schiuri 
la vale-apuca sa se-nalte
printre ceruri nu se vede
ca-l si ninge cu cristale
topite de focul din el
inimii sale-i ofera candoare
si-o fata mereu zambitoare
pe cat de aproape-i el de soare
cand din fata-l ia si vantul
si-l tot duce-nspre padure
unde-mbratiseaza tare iute
conul rece, tepii calzi
si verzi de seva umbrei care
orisicui ofera adapost si alinare
pentru-ntarziata decolare
hotel de lux cu stele multe
intreama si fortifica pe dinauntru
tot ce pofta inimii necheaza
pentru-atunci cand are sa fie
ca din ultimii nameti uitati cu jale
peste haina rece-a mamei-gaia
sa irumpa curajosi afara
boboceii ghioceilor in floare
anuntand cu ei speranta
c-au deshis de tot si poarta
pentru verdele cel nou si proaspat
sa-nlocuiasca albul tern si rece
ce-adus cu el din ceruri
inimi rastopite-n palme reci
inundate de focul iubirii
celei care si-ncalzeste
si strecoara orice mic sau mare
printr-o gaura de ac
sa treaca si sa faca dintr-o cale
pasi batuti cu rost l-apus
cand din palii nori zambeste gaoacea
cald-a sorilor ce-nveghe stau si canta
melodia care-i pe plac
si care-aduce-n toiul vietii
nemurirea.

joi, 12 ianuarie 2017

Dragoste si paine de August Strindberg, sau gustul dulce-amar al vietuirii cand te minti

Dragoste si paine, colectie de proza scurta, povestiri si nuvele in care August Strindberg pune aceeasi intrebare, De ce anume are nevoie omul in viata pentru a fi multumit si fericit? careia prin intermediul intertextualitatii (Ivan Karamazov semneaza eseul Marele inchizitor in textul romanului Fratii Karamazov al lui Fiodor Mihailovici Dostoievski) scriitorul rus ramane la dilema metaforei painii ca valoare, materie, hrana si euharistie, hrana spirituala. 
Problematica painii vs. dragoste adica intre necesitati omenesti, firesti, trupesti si spirituale pusa in paralela cu abordarea eseistica din Fratii Karamazov dostoievskiana opune viziunii optimiste, visatoare, speranta omului simplu de a fi absolvit de grijile pasuite pana-n ultima suflare din timpul vietii si va merita adevarata mantuire in viata de apoi, nu jugul sub care sub pecetea pastoririi turmei sufletelor umane biserica a abuzat de vietile supusilor ei. 

Paine si dragoste este o nuvela ce nuanteaza ironic viziunea unei nejustificate stari de optimism afisata de un militar cu leafa bine limitata de aparatul functionaresc de stat pe cand tanar inca fiind, el doreste sa se-nsoare. In vreme de restriste totusi, cand nu toti cei de varsta apropiata lui isi permit sa faca acest pas, pentru ca nu au ajuns la un stadiu multumitor de agoniseala cat sa poata asuma responsabilitatile ulterioare ce decurg din oficializarea unei relatii cu o femeie pe care o iubeste si cu care-si uneste destinul, el risca, face imprumuturi peste imprumuturi, se-ncurajeaza nu foarte sincer cu sine ca va munci si suplimentar in aparatul editorial, traduceri, editari, corecturi si cumva razbi-va tot ce viata i-o pune-n cale sa-i testeze capacitatea de acomodare la tot felul de realitati mai complexe decat credea el c-ar fi cazul ca viata sa aiba. Finalul povestii ce da numele colectiei de proza scurta, din care mai fac parte si alte povesti la fel de pilduitoare prin inspirata alegere a titlului lor (O casa de papusi, Copilul, Ciurul de pietris, Pasarea Phoenix, Capul familiei) pare sa fi-nvins entuziasmul cu care felul in care militarul sustinea ca el si iubita lui se pot iubi, pot invinge probele pe care viata le aduce traitorilor ei, testandu-le capacitatea de adaptare la situatii mereu noi. A crede ca iubirea invinge orice greutate, dar a te raporta la intretinerea iubirii dupa ce zice mereu sau ce crezi tu uneori ca zice mereu lumea si sa vrei sa pari ceva ce nu esti si n-ai fost niciodata, inseamna sa nu-ti fie-ngaduit sa vrei, pentru ca tanjirea la ceva ce nu te reprezinta, nu e reala vointa si deci ramane sa-ti fie straina. Cum iti asterni la fel si dormi, iar daca risipesti ca sa pari ca esti ceva ce nu ai cum sa fii, atunci viata bate orice inchipuire si-ti da lovitura de gratie si-ti ingenunchiaza orice umbra de verticalitate ontologica.

Graul costa si e rar si scump, iubirea da nastere iarasi vietii, ce iubesti devine familie si guri mai multe pe care trebuie ca parinte, mai ales ca tata sa poti castiga din munca depusa suficient cat sa-ti poti hrani copiii si iubita sotie. Cand nu, viata te zdrobeste pentru c-ai cutezat s-o minti c-ai putea vrea si tu ce altii vor si pot si doar ca sa fii sa vezi cum e macar, altceva decat simti ca esti, ai fost pedepsit. Iluzoriul e intangibil. Implacabilul atinge si distruge cand nu gaseste concordanta intre ce esti si ce poti, cu ceea ce vrei.
O carte despre dualismul vietii asa cum e ea, un concept, un perimetru inaccesibil tuturor, cel putin nu cu egala masura si nu in toate unghiurile sau colturile ei, o critica a unui sens al lucrurilor semanat cu forta si puterea abrupta a transformarii lumii ca decor, nu si ca destin ce ramane vie in universala cutie de valori artistice si literare ce nu are nici timp si nici criterii menite a disocia, ci doar de a repera dupa individualitatea si personalitatea sufletului creator teza unicitatii autentice din opera asumata o viata de om.

duminică, 8 ianuarie 2017

symphonic light orchestra

sunet de cicoare-n tagma serii
unde lin parfum de crinolina
imbata simt de bun augur lasat
in voia-ntamplarii s-auda
nu s-ascunda ce inima are
sau nu cu usa deschisa
ori macar putin crapata
s-adulmece aerul racoroasei dimineti
inzapezind trotuarul cu munti
de zapada viscolita
pe tot parcursul noptii
cand nici luna nu se-ntrevede
pe niciun colt de cer
fara de bolta sau de stele
clipocind din sufletul lor
nedeslusit vointa bipolara
ce-acapareaza trup si minte.
ce-ngheata-n sfera cristalelor clare
unde cine te saluta de dincolo de lume
e-aroma mortii resuscitate
cu atingerea ce scoate
si fiinta zapezilor albe
din gheara rozei otraviri
din glastra unde mici staturi
de speranta pline joaca-n roata
oda amicitiei ce sta sa piara.

sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Insula fericitilor de August Strindberg



Insula fericitilor, editie Litera, Bucuresti, 1992, traducere Nora Iuga, e o mostra de viziune artistica a spiritului vizionar al artistului dedicat scrisului, originar din Suedia mijlocului secolului al XIX-lea, August Strindberg. Pasionat de scris si consacrat in arta dramaturgica, talentatul artist cu polivalente expresive se remarca printr-o critica vadita a politicii si sistemului coercitiv de oranduire sociala, experimentat chiar in primii sai ani de viata. O parabola, oglindire a metehnelor umane in problema coexistentei ce intampina si cu si fara aducerea in discutie a autoritatii divine invocate prin cler obstacole pe fondul oranduirii sociale de o putere de penetrare a adevarurilor de cele mai multe ori dureroase ale convietuirii diferit privite din perspective si pozitii sociale cotate unele mai sus, altele mai jos din punctul de vedere al acumularilor materiale de capital. O viziune similara cu cea a lui Dostoievski din intertextualul eseu si intitulat Marele inchizitor si scris de personajul sau Ivan Karamazov, tipologia intelectualului indoctrinat de o serie de acumulari de cunostinte ce tin locul vaditelor convingeri personale izvorate firesc din sinedin ultimul sau roman, opera de mare valoare artistica universala Fratii Karamazov. Si in Insula fericitilor si in Marele inchizitor critica naturii coercitive a oranduirii sociale puse pe seama convietuirii capata contur elaborat si distinctia celor doua puncte de vedere oarecum similare consta doar in tonul cu care autorii textuali semneaza argumentiile lor. 

Pe cand tonul ferm si vehement al caracterului Ivan Karamazov din opera lui Dostoievski denota clar pierderea unei credinte, asimilabila fie unei slabe dar palpabile la un moment dat sperante ce anima intreaga existenta a personajului intr-o lume cu obisnuinte si activitati cu caracter repetitiv, neinteles sau cel putin nechestionat anterior pentru ca odata inteles principiul si scopul lor omul in sine sa urmeze asumat si nu constrans de argumentul lui asa se face pentru ca toti fac asa si care la un moment dat se stinge definitiv in ideea ca lumea aceasta merge intr-o directie morala buna, iar dincolo de binele comun, social intrevazut de disciplinarea prin practicarea seturilor de reguli si restrictii la capatul vietii individul poate merita mantuirea vietii de apoi, caci in aceasta, biserica de-a lungul perioadei negre a Inchizitiei a practicat genocidul validat de minciuni cu care in loc de pastorit suflete oamenilor, unsii clericali si-au manjit mainile lipsite de constiinta de sangele martirilor nevinovati, fapt ce-i hraneste spiritul critic al lui Ivan pana acolo incat spre deosebire de fratele sau cel mai mic, Aliosa, un calugar iubitor de credinta pravoslavnica, el se simte haituit, atat de lipsa increderii in faptul ca Dumnezeu nu poate exista si pentru el cata vreme a putut accepta ca cei care lucreaza in numele Sau sa ucida ca sa educe, sau sa sperie pentru a disciplina, sau a manipula vointe incerte, August Strindberg prezinta nuvela aici de fata intr-o maniera in care ironia bine inserata intr-o argumentatie specifica da textului valoarea artistica ce l-a consacrat pe suedez in prima linie a scrisului literar universal atemporal. Combatand aceleasi abateri de la o moralitate fireasca omeniei umanitatii supuse legii convietuirii printr-un registru ironic ce aduce-n prim-plan comicul de situatie prin felul in care-si denumeste unele personaje, sau comparatiile parabolei Atlantica-Atlantida, Insula fericitilor devine din unghiuri diverse de privire una in care la fel de bine definitia toponimica poate dezminti prima ipoteza asupra realitatii. 

Asa ca privitul in oglinda pentru reflectia asupra realitatii, iata o munca dusa la slefuirea celei mai bune calitati recunoscute artistic universal. Merituosul virtuos, dramaturgul suedez Strindberg exceleaza prin arta lui fotografic-picturala vizionara in felul in care prin tusuri fine reda lumea timpurilor sale cu tot aplombul unui Hybris numai bun de amintit si criticat pentru a fi indreptat ulterior. Si asta, poate chiar deloc intamplator, cata vreme interesele si talentele polivalente in materie de arta i-au purtat spiritul si spre alte ramuri artistice ca de pilda pictura, fotografia tocmai pentru ca memoria vizuala sa hraneasca si mai creativ imaginatia atunci cand compozitia artistica textuala intra pe taramul codului alfabetic. Mereu viu, antrenant textul suedezului, oglinda inca vie a lumii timpurilor ce l-au urmat pe scriitorul disparut acum mai bine de 100 ani, nu si din infinita memorie ancestrala a canonului valorilor literare universale unde are locul sau bine meritat printre mintile luminate.

vineri, 6 ianuarie 2017

inima nedezlipita

sar peste hartoape grele
animozitatile curente
dau acel model de cardasie
bun doar pentru ca sa ierte
inima ce se-ncheaga-n jaruri
valvataile topind ghetarii
stancilor de care nu se mai izbesc
corabiile care-si afla astfel calea
valurilor ce inunda malurile
unde mana ratacind nisipuri
afla sticla-n care scris ramane
juramantul de credinta
ce-a salvat din gheara mortii
nestiuta boal-a firii.
corzi ciupind din amorteala diminetii
degetelor fine 
duc mai sus de-ntelegere
statusul privat candva de fericire
cortul joaca-n ceruri oglindirea
stelelor albastre-n chipuri tandre
buzelor ce ard cu nerabdare
s-atinga taietura fina
a cristalului din care
cu dorinta care arde tare
apei vii si dulci si reci
si calde-ntr-o deplinatate
inimii sa-i dea iarasi
curaj si putere
ca sa bata

joi, 5 ianuarie 2017

seose

licantropii stau de veghe
peste-a apelor nocturna
vie serenada plin-a lor
cu luna-n sange pleaca
nedormitul clinci al viei
ridicate-n zidurile daramate
ce se chinuie sa iasa
tefere dintre morminte.
crucile iarasi taie
din carne pana-n suflet
si nicicum n-ai unde te piti
din calea ascutitelor taisuri
puse-n slujba vajnicelor juraminte
dale-n calea fericirilor promise
in excursia cu jalbe flori
de prin parcuri aducand fiori
mainilor care-mpreuna
cauta cu pasi timizi o cale
de intersectare-n legea firii
care nu tine seama
de prea multe cuvinte
asa cum o face cand e vorba
in schimb de inimile care bat
din trupuri diferite
pentru ceilalti distantati
peste hotarele vatrei sfinte

Alchimistul de Paulo Coelho, savureaza calatoria!

Alchimistul de Paulo Coelho este o carte a carei lectura la-nceput de an incarca pozitiv cititorul. Primita de la un om drag mie, in varianta in limba engleza a romanului (Harper Collins Publishers, Londra, 1992, in traducerea lui Alan R. Clarke din editia originala aparuta in limba portugheza, in 1988 la editura Rocco) am inceput lectura naratiunii lui Paulo Coelho, placut suprins fiind de felul in care autorul imbina doua meta-teme literare ce au razbatut din preocuparile multor antecesori scriitorului brazilian si care intr-o poveste cu un curs lin capata acel nivel de interes ce-l tine pe cititor (indiferent de varsta lui) in pragul acelei varste unice a copilariei cand dupa invatarea alfabetului dorinta oricui arde de nerabdare sa descopere lumea, prima data citind si rasfoind pagini scrise menite a hrani atat setea de imaginatie, de fascinatie fata de necunoscut, cat si a face din ritualul lecturii un comportament de nepretuit pentru cautatorii de spiritualitate si de hrana de acest tip intr-o tot mai bagatelizata tendinta de excludere a acestei viziuni asupra lumii, ramasa altfel sa se zbata intr-un plictisitor cerc vicios al necunoasterii si al intereselor primordiale, rutiniere, inferioare. Or, daca dintotdeauna scrisul, arta lui si opera in sine au facut din aceasta activitate atat din oamenii care au imbratisat-o, cat si din rezultatele acestor devotiuni in slujba literelor o lume mai frumoasa, mai buna, simtitor domesticita fata de intunecata perioada cand doar impulsivitatea si instinctualul primar duceau din definitia vietii o permanenta lupta pentru vanat si cucerit, hrana, sau posesiuni pentru a conferi o falsa traire de superioritate tradusa printr-o multumire bolnava, mijloacele de expresie care au continuat nestingherite sa se multiplice si sa se dezvolte exprimand acel ceva vazut, simtit, reperat de noi toti, doar ca nu si inteles, penetrat suficient de adanc in seva continutului cel mai pur, inefabilul a facut din arta literara o lume mai buna si chiar magica in ochii celor mai putin obisnuiti sa vrea sa descopere pozitii noi si unghiuri de vedere asupra unor chestiuni curente, comune, ramase fara o importanta anume cu cat rutiniera lor intrare in obisnuinta cu care le indeplineau fara a-si pune intrebari.

Tema calatoriei, cea care poarta individul prin timp si spatiu si-l face artizanul propriei descoperiri de sine, de secret nebanuit, capata prin motivul visului, o punte intre vieti, sau lumi, sau realitati, sau dimensiuni o mana de ajutor in a transforma naratiunea ce-l are ca protagonist pe Santiago, tanarul care nu-si simte chemarea firii pentru a pastori suflete credinciosilor dupa ce ascultand vointa parintilor sai urmeaza cursurile seminarului teologic si alege sub imboldul unei tot mai nestavilite curiozitati de a cunoaste imensitatea lumii acesteia, calatorind in multe locuri straine de zona in care a vazut lumina zilei (Andaluzia- Spaniei) sa schimbe vocatia, din preot, in pastor. Nu complexitatea credintei, sau angoase cu privire la unele incertitudini pe care le resimtea profund au facut posibila aceasta reorientare, ci focul viu al tineretii, acela care plasmuieste si valideaza alegerile omului pe parcurs, facand din experientele adunate o certitudine incontestabila in privinta asumarii raspunsului atat de intim referitor la alegerea unui raspuns asumat la intrebarea, ce vrei, ce-ti place sa faci in viata? Turma de oi pe care si-o cumpara baiatul e mijlocul prin care-si vede visul pus in aplicare si tot mai aproape de a deveni candva realitate, gasind la capatul cautarilor sale si indispensabilul raspuns la frematanda dilema interioara. Cu pericolul si insecuritatea lui si a turmei pastorite mereu la orizont, baiatul se transforma pas-cu-pas intr-un din ce in ce mai fin si mai just cunoscator al legilor naturii si firii umane, pe masura ce observa pascandu-si turma, ca animalele sale sunt multumite gasind in calea lor, mancare si apa, lucru care multumeste si baciul, care se plimba mult si admira si peisajul necunoscut, locurile noi prin care ajunge, dar mai ales cunoaste oameni noi si setea lui de avant in necunoscutul vietii de dincolo de locurile natale e satisfacuta. Stiind dupa visul pe care-l are intr-o noapte cand adoarme cu capul pe cartea sa groasa ce-i tine mereu companie cand plimba turma spre locuri tot mai noi ca explorarea topografica a lumii e felul prin care va reusi sa-si indeplineasca visul, in care se facea ca langa piramidele faraonilor egipteni, in vestitul platou de la Tel Amarna, va gasi comoara ce-i va multumi pe deplin straduinta si insistentele cautari. Isi vinde turma si admite ca desi urma ca s-o revada pe fiica proprietarului magazinului unde mergea sa vanda carne si lana de oi, pe care o indragea si cu care povestise suficient de mult incat fiecare dintre ei sa vada revederea ca pe ceva dorit, inteles si asteptat cu mare nerabdare si interes, acest lucru nu va mai fi pentru moment posibil, cata vreme visul si intensitatea dorintei de a-si urma destinul in cautarea comorii respective il arde la propriu pe dinauntru. 
Semnalele pe care le primeste de la oameni pe care nu-i cunoaste si indiciile lasate parca de univers in calea pe care o alege s-o urmeze, indicatiile batranei tiganci care-i cere a zecea parte din comoara pe care urmeaza s-o descopere apucand-o-nspre Egipt si traversand din nordul Africii intreg desertul, apoi batranul rege care-i ofera cele doua pietre, una alba si cealalta neagra, ca sa poata afla raspunsul la diferitele incertitudini pe care le va intampina pe traseul sau spre indeplinirea visului, tanarul arab care-i fura toti banii si dispare in piata-n care-l intalneste pe batranul misterios ce-i ofera pietrele, apoi batranul care-l ajuta sa-si recupereze banii pierduti, primindu-l in magazinul sau de pahare de cristal unde muncind descopera entuziasmul de a fi un bun si talentat comerciant si pe deasupra invatand nu doar limba araba ci si realizand ca exista in firea umana calitatea ca inexprimabilul sa fie totusi gandit si transmis indiferent de diferentele lingvistice dintre oameni si printr-un limbaj accesibil tuturor, caci nu doar o data lumea a fost una si limbile pamantului tot la fel dintr-una descind il conduc, ghideaza si-l imping cu mereu un pas inainte spre realizarea destinului sau, care e acela de a gasi comoara, sapand dupa ea in apropierea Piramidelor celor 3 mari faraoni egipteni, Keops, Kefren si Mikerinos. Alchimistul e metafora gasirii vointei de a te gasi pe tine, identitatea personala care isi cauta menirea in lume si viata si pastrand pe toata durata naratiunii paralela asemanare cu logica si scopul omului ce-si dedica timp si nopti la rand, cautand secretul transformarii metalelor simple in aur, in asa fel incat la capatul aflarii raspunsului izbavitor pentru incertitudinea in care te arunca dintru-nceput necunoscutul, curiozitatea, nerabdarea sa existe acceptare, validare, armonie si multumire ca ce era scris sa se intample a si fost indeplinit de omul ce si-a infruntat destinul, si-a gasit menirea, a aflat calea, rostul si e multumit de toata aceasta calatorie initiatica sau metamorfica ce l-a redefinit ontologic si identitar. Exact asta au in comun pascutul oilor si cautarea inceputa si neterminata a lui Dumnezeu, calatoritul, visul comorii ce trebuie gasite sapand langa piramidele celor 3 mari faraoni egipteni dupa ea, Elixirul vietii, Piatra filosofala, Sufletului lumii si al universului, realizarea destinului, fascinatia pentru nou, increderea in sine, speranta, credinta, iubirea, asumarea riscurilor mortii ce paste la fiecare pas facut prin desertul care are legile sale necunoscute celor ce-i calca nisipul pentru prima data, nisipul, el singur misterul unei existente elucidate ce face ca toate lucrurile ce umplu decorul vietii sa fie una, pentru ca mana care le-a creat, scris e aceeasi care a facut toate lucrurile din univers, a facut posibila viata. Maktub, sau ce e scris, intr-o versiune apropiata de traducerea dialectului arabic in ceva posibil de redat in versiunea occidentala, reda o cautare a destinului prefigurata deja celui in cauza de semnele pe care inca din copilarie insasi viata i le da. Cautare incurajata de libertatea unei asumari dintr-o aparenta incertitudine exitentiala si care face traseul alambicat al cautarii o munca in echipa intre suveranul cautarii de sine si intregul univers, care, citandu-l pe autor sprijina indeaproape propria regasire, contemplarea miracolului elucidat al vietuirii din finalul cartii intarind clar faptul ca tot universul, mai din umbra, mai pe fata, conspira la indeplinirea visului tau, de a-ti descoperi destinul, menirea, de a aprecia si pretui viata cu tot ce o defineste ca atare, nu doar pentru tine, ci si pentru toti ceilalti cu care ai descoperit si invatat ca te afli in comuniune si chiar armonie.

E o carte citita si traita nu doar cu ochii mintii in acelasi timp cand parcurgi textul si in care simti aceeasi intensitate a trairii, deziluzie a pierderii, teama de esec total, teama de moarte, iubirea care apare iarasi la orizont si ocupa un sector central in comuniune cu marea calatorie exploratoare a universului interior, un magnet si un pol de atractie mereu a gandurilor optimiste si a sperantelor ca nimic din ce e periculos nu poate ajunge sa descurajeze intr-atat incat viata s-o lasi fara sens cautat si aflat, pentru ca destinul si calea ce duce la el trebuie mai intai urmate si abia apoi viata traita langa femeia iubita care-ti impartaseste sentimentele si stie, ca nimeni alta mai bine, cum e in calitatea unica de femeie a desertului sa-ti astepti mereu barbatul iubit din cautarea sensului vietii sale pe calea pe care a pornit si pe care trebuie sa mearga pana la capat pentru a putea ulterior sa pretuiasca toate celelalte aspecte ale vietii si femeia lui draga langa care va trai. O carte care captiveaza si povatuieste, intareste convingeri chiar atunci cand crezi ca nu ai nici macar una si ca speranta nu e doar un simplu cuvant neincarcat de semnificatie atunci cand o alegere o asumi stiind si ca la capatul celalalt alt necunoscutului inspre care te indrepti cu capul inainte ca berbecul in turma pe care o pasteai inainte e omul care te intelege, sprijina, incurajeaza sa mergi mereu mai departe, iubindu-te neconditionat. O poveste despre incercari si curiozitati, alegeri ce trebuie facute la timpul cand incertitudinile macina o continuare de drum, o iscusita definitie a sperantei, cunoasterii, iubirii, legea firii intregului univers ce face ca stelele sa lumineze noaptea potecile incalcite ale oricarui drumeag, asa dupa cum soarele-ncalzeste ziua si face florile sa-si etaleze frumoasa revigorare a petalelor colorate pentru ca deliciul ochiului si a nasului invadat de parfumul vietii ce abunda de seva prospetimii sa constituie adevarata pretuire a vietii pe care un om implinit in destinul cautarilor sale o face cu credinta, speranta si iubirea a tot ce-i e dat sa traiasca. In ton cu scurta urare-caracterizare a cartii venita de la omul drag ce mi-a inmanat-o, am gustat din plin farmecul acestei calatorii, care, la inceput de nou an imi da asa un tonus revitalizant pentru mai departele existentei ce se va arata de acum inainte si pe care sper ca voi fi-nvatat tainele deslusirii semnelor ce-l prefigureaza asteptandu-mi deciziile. Cititi si va bucurati de o poveste cu talc care va va-mplini ceva mai mult decat poate ca sunteti unii dintre voi!

Cafea si-o pilda vitala

- Ce nume ai da tu nesimtirii, vreau sa stiu si parerea ta, da? - Neobrazare... eu stiu, poate ca i s-ar mai putea adauga si alte sinon...