joi, 5 ianuarie 2017

Alchimistul de Paulo Coelho, savureaza calatoria!

Alchimistul de Paulo Coelho este o carte a carei lectura la-nceput de an incarca pozitiv cititorul. Primita de la un om drag mie, in varianta in limba engleza a romanului (Harper Collins Publishers, Londra, 1992, in traducerea lui Alan R. Clarke din editia originala aparuta in limba portugheza, in 1988 la editura Rocco) am inceput lectura naratiunii lui Paulo Coelho, placut suprins fiind de felul in care autorul imbina doua meta-teme literare ce au razbatut din preocuparile multor antecesori scriitorului brazilian si care intr-o poveste cu un curs lin capata acel nivel de interes ce-l tine pe cititor (indiferent de varsta lui) in pragul acelei varste unice a copilariei cand dupa invatarea alfabetului dorinta oricui arde de nerabdare sa descopere lumea, prima data citind si rasfoind pagini scrise menite a hrani atat setea de imaginatie, de fascinatie fata de necunoscut, cat si a face din ritualul lecturii un comportament de nepretuit pentru cautatorii de spiritualitate si de hrana de acest tip intr-o tot mai bagatelizata tendinta de excludere a acestei viziuni asupra lumii, ramasa altfel sa se zbata intr-un plictisitor cerc vicios al necunoasterii si al intereselor primordiale, rutiniere, inferioare. Or, daca dintotdeauna scrisul, arta lui si opera in sine au facut din aceasta activitate atat din oamenii care au imbratisat-o, cat si din rezultatele acestor devotiuni in slujba literelor o lume mai frumoasa, mai buna, simtitor domesticita fata de intunecata perioada cand doar impulsivitatea si instinctualul primar duceau din definitia vietii o permanenta lupta pentru vanat si cucerit, hrana, sau posesiuni pentru a conferi o falsa traire de superioritate tradusa printr-o multumire bolnava, mijloacele de expresie care au continuat nestingherite sa se multiplice si sa se dezvolte exprimand acel ceva vazut, simtit, reperat de noi toti, doar ca nu si inteles, penetrat suficient de adanc in seva continutului cel mai pur, inefabilul a facut din arta literara o lume mai buna si chiar magica in ochii celor mai putin obisnuiti sa vrea sa descopere pozitii noi si unghiuri de vedere asupra unor chestiuni curente, comune, ramase fara o importanta anume cu cat rutiniera lor intrare in obisnuinta cu care le indeplineau fara a-si pune intrebari.

Tema calatoriei, cea care poarta individul prin timp si spatiu si-l face artizanul propriei descoperiri de sine, de secret nebanuit, capata prin motivul visului, o punte intre vieti, sau lumi, sau realitati, sau dimensiuni o mana de ajutor in a transforma naratiunea ce-l are ca protagonist pe Santiago, tanarul care nu-si simte chemarea firii pentru a pastori suflete credinciosilor dupa ce ascultand vointa parintilor sai urmeaza cursurile seminarului teologic si alege sub imboldul unei tot mai nestavilite curiozitati de a cunoaste imensitatea lumii acesteia, calatorind in multe locuri straine de zona in care a vazut lumina zilei (Andaluzia- Spaniei) sa schimbe vocatia, din preot, in pastor. Nu complexitatea credintei, sau angoase cu privire la unele incertitudini pe care le resimtea profund au facut posibila aceasta reorientare, ci focul viu al tineretii, acela care plasmuieste si valideaza alegerile omului pe parcurs, facand din experientele adunate o certitudine incontestabila in privinta asumarii raspunsului atat de intim referitor la alegerea unui raspuns asumat la intrebarea, ce vrei, ce-ti place sa faci in viata? Turma de oi pe care si-o cumpara baiatul e mijlocul prin care-si vede visul pus in aplicare si tot mai aproape de a deveni candva realitate, gasind la capatul cautarilor sale si indispensabilul raspuns la frematanda dilema interioara. Cu pericolul si insecuritatea lui si a turmei pastorite mereu la orizont, baiatul se transforma pas-cu-pas intr-un din ce in ce mai fin si mai just cunoscator al legilor naturii si firii umane, pe masura ce observa pascandu-si turma, ca animalele sale sunt multumite gasind in calea lor, mancare si apa, lucru care multumeste si baciul, care se plimba mult si admira si peisajul necunoscut, locurile noi prin care ajunge, dar mai ales cunoaste oameni noi si setea lui de avant in necunoscutul vietii de dincolo de locurile natale e satisfacuta. Stiind dupa visul pe care-l are intr-o noapte cand adoarme cu capul pe cartea sa groasa ce-i tine mereu companie cand plimba turma spre locuri tot mai noi ca explorarea topografica a lumii e felul prin care va reusi sa-si indeplineasca visul, in care se facea ca langa piramidele faraonilor egipteni, in vestitul platou de la Tel Amarna, va gasi comoara ce-i va multumi pe deplin straduinta si insistentele cautari. Isi vinde turma si admite ca desi urma ca s-o revada pe fiica proprietarului magazinului unde mergea sa vanda carne si lana de oi, pe care o indragea si cu care povestise suficient de mult incat fiecare dintre ei sa vada revederea ca pe ceva dorit, inteles si asteptat cu mare nerabdare si interes, acest lucru nu va mai fi pentru moment posibil, cata vreme visul si intensitatea dorintei de a-si urma destinul in cautarea comorii respective il arde la propriu pe dinauntru. 
Semnalele pe care le primeste de la oameni pe care nu-i cunoaste si indiciile lasate parca de univers in calea pe care o alege s-o urmeze, indicatiile batranei tiganci care-i cere a zecea parte din comoara pe care urmeaza s-o descopere apucand-o-nspre Egipt si traversand din nordul Africii intreg desertul, apoi batranul rege care-i ofera cele doua pietre, una alba si cealalta neagra, ca sa poata afla raspunsul la diferitele incertitudini pe care le va intampina pe traseul sau spre indeplinirea visului, tanarul arab care-i fura toti banii si dispare in piata-n care-l intalneste pe batranul misterios ce-i ofera pietrele, apoi batranul care-l ajuta sa-si recupereze banii pierduti, primindu-l in magazinul sau de pahare de cristal unde muncind descopera entuziasmul de a fi un bun si talentat comerciant si pe deasupra invatand nu doar limba araba ci si realizand ca exista in firea umana calitatea ca inexprimabilul sa fie totusi gandit si transmis indiferent de diferentele lingvistice dintre oameni si printr-un limbaj accesibil tuturor, caci nu doar o data lumea a fost una si limbile pamantului tot la fel dintr-una descind il conduc, ghideaza si-l imping cu mereu un pas inainte spre realizarea destinului sau, care e acela de a gasi comoara, sapand dupa ea in apropierea Piramidelor celor 3 mari faraoni egipteni, Keops, Kefren si Mikerinos. Alchimistul e metafora gasirii vointei de a te gasi pe tine, identitatea personala care isi cauta menirea in lume si viata si pastrand pe toata durata naratiunii paralela asemanare cu logica si scopul omului ce-si dedica timp si nopti la rand, cautand secretul transformarii metalelor simple in aur, in asa fel incat la capatul aflarii raspunsului izbavitor pentru incertitudinea in care te arunca dintru-nceput necunoscutul, curiozitatea, nerabdarea sa existe acceptare, validare, armonie si multumire ca ce era scris sa se intample a si fost indeplinit de omul ce si-a infruntat destinul, si-a gasit menirea, a aflat calea, rostul si e multumit de toata aceasta calatorie initiatica sau metamorfica ce l-a redefinit ontologic si identitar. Exact asta au in comun pascutul oilor si cautarea inceputa si neterminata a lui Dumnezeu, calatoritul, visul comorii ce trebuie gasite sapand langa piramidele celor 3 mari faraoni egipteni dupa ea, Elixirul vietii, Piatra filosofala, Sufletului lumii si al universului, realizarea destinului, fascinatia pentru nou, increderea in sine, speranta, credinta, iubirea, asumarea riscurilor mortii ce paste la fiecare pas facut prin desertul care are legile sale necunoscute celor ce-i calca nisipul pentru prima data, nisipul, el singur misterul unei existente elucidate ce face ca toate lucrurile ce umplu decorul vietii sa fie una, pentru ca mana care le-a creat, scris e aceeasi care a facut toate lucrurile din univers, a facut posibila viata. Maktub, sau ce e scris, intr-o versiune apropiata de traducerea dialectului arabic in ceva posibil de redat in versiunea occidentala, reda o cautare a destinului prefigurata deja celui in cauza de semnele pe care inca din copilarie insasi viata i le da. Cautare incurajata de libertatea unei asumari dintr-o aparenta incertitudine exitentiala si care face traseul alambicat al cautarii o munca in echipa intre suveranul cautarii de sine si intregul univers, care, citandu-l pe autor sprijina indeaproape propria regasire, contemplarea miracolului elucidat al vietuirii din finalul cartii intarind clar faptul ca tot universul, mai din umbra, mai pe fata, conspira la indeplinirea visului tau, de a-ti descoperi destinul, menirea, de a aprecia si pretui viata cu tot ce o defineste ca atare, nu doar pentru tine, ci si pentru toti ceilalti cu care ai descoperit si invatat ca te afli in comuniune si chiar armonie.

E o carte citita si traita nu doar cu ochii mintii in acelasi timp cand parcurgi textul si in care simti aceeasi intensitate a trairii, deziluzie a pierderii, teama de esec total, teama de moarte, iubirea care apare iarasi la orizont si ocupa un sector central in comuniune cu marea calatorie exploratoare a universului interior, un magnet si un pol de atractie mereu a gandurilor optimiste si a sperantelor ca nimic din ce e periculos nu poate ajunge sa descurajeze intr-atat incat viata s-o lasi fara sens cautat si aflat, pentru ca destinul si calea ce duce la el trebuie mai intai urmate si abia apoi viata traita langa femeia iubita care-ti impartaseste sentimentele si stie, ca nimeni alta mai bine, cum e in calitatea unica de femeie a desertului sa-ti astepti mereu barbatul iubit din cautarea sensului vietii sale pe calea pe care a pornit si pe care trebuie sa mearga pana la capat pentru a putea ulterior sa pretuiasca toate celelalte aspecte ale vietii si femeia lui draga langa care va trai. O carte care captiveaza si povatuieste, intareste convingeri chiar atunci cand crezi ca nu ai nici macar una si ca speranta nu e doar un simplu cuvant neincarcat de semnificatie atunci cand o alegere o asumi stiind si ca la capatul celalalt alt necunoscutului inspre care te indrepti cu capul inainte ca berbecul in turma pe care o pasteai inainte e omul care te intelege, sprijina, incurajeaza sa mergi mereu mai departe, iubindu-te neconditionat. O poveste despre incercari si curiozitati, alegeri ce trebuie facute la timpul cand incertitudinile macina o continuare de drum, o iscusita definitie a sperantei, cunoasterii, iubirii, legea firii intregului univers ce face ca stelele sa lumineze noaptea potecile incalcite ale oricarui drumeag, asa dupa cum soarele-ncalzeste ziua si face florile sa-si etaleze frumoasa revigorare a petalelor colorate pentru ca deliciul ochiului si a nasului invadat de parfumul vietii ce abunda de seva prospetimii sa constituie adevarata pretuire a vietii pe care un om implinit in destinul cautarilor sale o face cu credinta, speranta si iubirea a tot ce-i e dat sa traiasca. In ton cu scurta urare-caracterizare a cartii venita de la omul drag ce mi-a inmanat-o, am gustat din plin farmecul acestei calatorii, care, la inceput de nou an imi da asa un tonus revitalizant pentru mai departele existentei ce se va arata de acum inainte si pe care sper ca voi fi-nvatat tainele deslusirii semnelor ce-l prefigureaza asteptandu-mi deciziile. Cititi si va bucurati de o poveste cu talc care va va-mplini ceva mai mult decat poate ca sunteti unii dintre voi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

exprima-te liber!