miercuri, 15 noiembrie 2017

Pariu cu tine si cu viata! Answear me, yes or not?


Mi-aduc si-acum aminte cum pot fi unii cateodata! Pe principiul aducerii aminte la Creanga, sau acela din bancuri, e cu dus si-ntors partea asta cu adusul aminte asociata cu un suras iscat, tin minte sa fi fost pe la-nceputurile studentiei mele, cand foarte apropiata patania asta de mi-o amintesc eu fu de un meci de fotbal. Pana aici nimic iesit din comun. Vorba lui Creanga (acelasi de dinainte!) holteii si viata de camin, un meci pe seara dupa zi de cursuri, invatat, plimbat de colo-colo prin corpurile universitatii, indeajuns de obosit cat sa ciocnim un pahar de bere si sa ne preocupam colectiv despre cum s-o putea vedea meciul. Nu mai stiu concret despre care din ele ar putea fi vorba, dar cata vreme un culoar intreg se preocupa si cauta, intr-o vreme cand nu exista nici asa mare obisnuinta de a sari toata ziua cu nasu-n smartphone, de acolo pe laptop sau tableta si seara in plasma din sufra', ca nu existau smarturi pe atunci, net era doar prin mufa, dar nu si in camine, cine avea un televizor in camin insemna ca are cu ce! No, gasiram noi pe cine avea cu ce, dar campusul nu avea cablu, doar vecinii cu proprietati private in preajma cladirilor care gazduiau studentii universitatii da. Asa ca, un negot mic de pe geam, cu nene draga, lugu-lugu, bagam noi maine lemnele pe care le-ati taiat, spalam masina, de-astea, numai lasati-ne sa legam si noi firul asta de sarma de cativa metri buni pana la dvs la antena sa vedem si noi meciu... Si, cum poate ca uneori le sta bine barbatilor sa-si masoare ce au, sau cred ei ca detin, e vorba de diferite dimensiuni, posibilitati de exprimare pe care si le vor probate cu ale altora, unii au spus ca vor bate jucatorii uneia dintre echipe, ceilalti baieti de pe palier ca victoriosi in meci vor iesi ceilalti. Nu mai stiu nici cine juca, daramite pe cine am pariat, intrand si eu in acest joc de intuit care va fi scorul final, ideea e ca m-am tinut de cuvant. Culmea e ca nu mi-a iesit prognoza si desi la varsta la care tinerii tin la propria infatisare, mie nu mi-a prea pasat prea mult de ce cred altii daca incaltarile nu sunt din aceeasi pereche si desi era inca iarna afara am incaltat dimineata doua ghete de barbati diferite.
Una neagra si mai bocanc asa, aducea a ceva uzual pentru militarii garnizoanelor de vanatori de munte si cealalta mai soft asa, neagra, mai de walking tour prin oras, casual, office si de ce mai vreti voi, ca na, iarna parca la noi nu te-ntreaba unde te duci si cu cine te-ntalnesti, ca e rece si crivatul sufla al naibii de rau, rece e destul cat sa te-mbraci gros ca la pol.
Iar cand troienele-s destule, ca deh, cine sa le deszapezeasca pe stradute, daca tuturor le e rece, si cei de la salubritate angajati acolo, ai caror patroni primesc contractele de la primarii sa se ocupe de acest lucru fac si ei ce pot, doar oameni suntem. Si cu asta m-am cam scos, ca n-am prea vazut pe nimeni sa se strambe prea mult dupa ce trecea de mine pe strada, ca fiecare era preocupat mai mult de cum sa-si tina mai bine si mai mult echilibrul, nicidecum sa aiba vreunul o problema cu un student nonconformist care se tine de promisiune si cand pierde un pariu, chiar daca mai trebuie sa mearga si la interviu, el tot il respecta pentru ca stie ca onoarea si cuvantul dat se tin cu strasnicie! Ce sa va mai zic, ca pe sub paltonul altfel impecabil si fularul ce-aducea de departe a Florin Piersic statea si una dintre piesele vestimentare dragi mie si care chiar si atunci cand tineretul nu era doar emo, sau oricum nu chiar atat de diversificat in alegerea pieselor vestimentare reprezentative pentru tipul de personalitate a individului purtator ca mai azi, unul din acele sacouri barbatesti pe care le-am iubit dintotdeauna. Inca-mi mai venea, desi la facultate nu mai eram un simplu absolvent de generala care-n ultima saptamana cronologica a anului scolar isi ia colegii de promotie si canta Gaudeamus igitur prin cancelarie si ia la rand fiece clasa si niciun pici din clasele primare nu scapa de orice deviza buna si morala-ti trece prin cap s-o lasi la finele caietelor sale, dar sesiunile nu-s acele perioade in care desi frig afara tu sa stai ca ursul sa hibernezi, adica sa mananci bine si mult si asa sa faci fata frigului de-afara ceva mai lesne, nu, mai stai si-nveti pana noaptea tarziu, alteori legi ca un sirag de pietre rare ce-l porti la gat, sau il citesti in poezii despre limba noastra mai multe nopti la rand petrecute asa, studiind, deh bursele de studiu se pastreaza cu sarg, nu cu pierdut nopti multe in discoteci si cluburi...

Sacouri barbatesti si costume aveam, pentru c-aveam fosti colegi de liceu sau altii de armata care incepusera vizitele pe la biserici si ofiterii starii civile prin tara si vorba Mirabelei Dauer, roata morii se-nvarteste, tac-tac-tac! Atunci l-am luat pe cel mai grosut, casual, gri, sa tina si de cald, sa si dea bine la interviul unde am catadicsit sa dau curs sa ma prezint la ora 12, in fereastra pranzului din ziua ultimei saptamani de cursuri de dinaintea examinarilor de iarna. Ce sa va mai spun C-a fost un real succes alegerea mea de a da curs pariului de cu o seara inainte, ba nu, chiar asta va spun, pe bune! Domnisoara care m-a intampinat a fost placut impresionata de aerul crezului meu care facea din consecventa unul din cuvintele-cheie pe care firma unde ea reprezenta departamentul Hr le avea. De a doua zi dimineata aveam sa-mi complic si placut si util de buna seama existenta, asa dupa cum o medievala printesa iberica, aflam de la un bun prieten care s-a intors dintr-un tur de excursii prin locurile pitoresti si incarcate de istorie, legende, povesti de amor, validat de inchistatele mentalitati sociale sau nu, spunea despre fiii pe care societatea acelor vremuri nu-i recunostea ca fiind succesori de drept ai numelui si intregului sir de privilegii de care se pot bucura copiii unei persoane cu titlu, sau rang superior, aveam si job, aveam si de invatat inca destul pentru a-mi pastra bunele rezultate care-mi mentineau rata veniturilor cu care sa-mi pot achita scumpa viata de om tanar. Aceste frumoase pacate ale tineretii, asa dupa cum vita nobila denumea referindu-se la printisorii dinafara mariajului cu insasi printul, sa spunem ca nu ajunsesera pana-ntr-acolo incat student bursier si cu job, colegii sa ma huiduie pe culoarele caminului Huo, avarule, nu-ti mai ajunge?, asa dupa cum biata femeie a evului mediu era tinta vocilor care o puneau la zid, asa dupa cum istorisirea amicului meu graieste. Problema e una de demnitate: Ce faci cand crezi ca nu stii sa iei cea mai buna decizie in preajma unui moment din viata ta cand chiar trebuie sa iei cea mai buna solutie pentru tine?

Tot timpul cauta in tine solutia si tine minte, important e ca atunci cand cauti raspunsul/answear-ul, intrebarea pe care trebuie s-o pui caut-o pan-o formulezi precis, caci doar answear-ul ii va deschide usa si asa vei scapa de grija si te vei simti invingator! Alegeti intelept!

Articolul participa la Superblog 2017.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

exprima-te liber!

Misterul manuscrisului

  Misterul manuscrisului , romanul autorilor nord-americani Ian Caldwell si Dustin Thomason , aparut in traducerea din limba engleza sub se...