vineri, 26 octombrie 2018

Traim intens si iubim autenticitatea trairii oriunde pe glob cu Extreme Travel

Viata e dar. Hazard, iubire, pasiune, concretete, respiratie, destin. Si cerc. Cu start si finish, care nu-s musai nasterea si moartea, cat poate fi vorba despre ciclicitate.
In toate cele. Ganduri, angoase, frici, decizii, asumari, actiuni si toate cele. In toate aceste atribute prin care umplu descrierea de o autenticitate traita si simtita, deci experimentata, nu imaginata isi face loc calatoria, caci si asta mai este viata noastra, o permanenta mutare, pe ambele axe, atat a timpului, cat si a locului pe care il ocupam. Calatoria e si transformare, de la Cris du chat si nota din fabrica de copii de unde aparem in viata celor mari, la scutece, apoi la uniforma si carti si ghiozdan, antrenamente de sporturi, sau cu orice altceva incercam a ne condimenta etapele formatoare ale individualitatii inspre maturitate, joburi, scoli, calificari, cursuri, in toate astea locuri si orase, tari, colege, prietene, iubiri incepute si terminate de altii uneori, pana cand pe traiectul acesta apare stabilitatea. Si ea are un nume, o viata, un caracter frumos, poarta 39 la picior si nu si-a uitat inca pantoful nicaieri, i-a scos de doua ori pe amandoi, sa mergem impreuna, mana-n mana sa ne plimbam sub clar de luna pe plaja. Doar noi doi. E Ioana, o bravada de om autentic, de un curaj, o autenticitate si o putere atlasica de a sustine orice merita interesul si implicarea sa in ideea pe care o asuma. Cu o incapatanare urnita si dusa inainte doar din fermitatea unei convingeri care se devoaleaza apoi in argumente, ea are vitejia inscrisa in frunte ca Joanne D'arc, are competitia inscrisa in Adn si cursa asta parca pornita cu oricine pleaca din capsorul ei si cum face, cum nu, ambitia si Vocea si talentul ei o duc in frunte, cursa mereu o castiga. Ca in turism de aventura, totul palpitant pana in maduva spinarii, varfurile degetelor membrelor, toate 4.

In povestea noastra, muntele, adica eu, a-ntalnit marea, adica pe ea si muntele odata ce-a vazut marea s-a cam obisnuit si cu toridele plaje si cu terasele si cu mallurile si cu alte indeletniciri tipice marilor porturi care, economic vorbind sunt puntile de trafic maritim, adica o plaja mare de marfuri colinda locurile scaldate de valuri inspumate, sarate ale marilor.

I-a placut si-i mai place la munte, Craiul e un colt de rai, nu doar ca in Miorita fundamentala in gimnaziu, ci chiar pe bune, reprezinta un fond cinegetic aparte, patrimoniu cultural UNESCO, nu doar implica autoritatea national-statala, ca mai are scaparile ei, un aviz-doua date cum-necum si din parc natural, rezervatie ecologica dispare masa lemnoasa, iar Alex Dima si Paula Herlo semnalizeaza asta din materialele lor de ancheta jurnalistica pentru un brand care sustine stindardul moralitatii si corectitudinii sus pentru Pro tv - Romania, te iubesc! De-ar fi s-o surprind pana la culme, asa incat, in acord cu enuntul acestei teme din cadrul SuperBlog 2018, unde ce scriu acum participa, reactia sa fie lipsa de aer, motivata de o brusca entuziasmare fara limita, fapt ce n-am sa-l fac, pentru ca la noi primeaza safety first, iar ideea de a surprinde nu ne place niciunuia, are si farmecul crescut la cote mari orice promisiune, anunt, cum ca si toti acei pasi premergatori implinirii, pentru ca intelegem fiecare ca se duc eforturi sustinute nu pentru a respecta un cuvant dat si conteaza mai bine cum esti vazut apoi, ci pentru ca stii ca e parte din tine si acel cuvant prin care ai promis ceva si nu oricui, ci jumatatii tale care te completeaza si fericeste cu fiecare respiratie, stranut, stransoare a mainii prin care marcheaza ca are mereu dreptate. Am cunoscut amandoi o persoana speciala in perioada in care am studiat in cadrul unui proiect de cercetare international gazduit de Madrid, o doamna profesor, nativa a locurilor de unde au venit toate acele valuri de temeri legate de un potential final al lumii, identificat aproape obsesiv cu anul 2012. Elsa, crescuta la altitudine ridicata, Elsa care crestea in podisurile inalte si rarefiate, ozonificate ale Peru-ului, pascand caprele ca o Irinuca a lui Ion Creanga al nostru, ne povestea in scurtele, dar desele pauze pe care le luam in cadrul muncii sustinute pe care am depus-o pe bune ca o echipa, desi multilingvismul, multiculturalismul s-a dovedit si-n multe alte cazuri ca poate functiona ca o fosa, dezagregand unitate de grup pe care cu stradanii si organizare exemplare, cine decide sa contureze motivat de ceva, sa obtina un rezultat intr-un anume scop, aduna oameni cu ceva experienta si compatibili pe cat se poate a se adapta unor sarcini de lucru din care necunoscutul face parte in primul rand ca parte ce tine de un fond firesc al lucrurilor pentru ca pamantul de sub picioare si limba de baza nu ti-e graiul de zi cu zi, despre greutatile vietii spatiului andin, iar toate acestea veneau pe fondul sesiunilor de comunicari in care marele Miguel de Cervantes Saavedra, nascut nu departe de metropola in care se decid inca importantele decizii pentru intregul spatiu frontalier spaniol, caci comunidad de Madrid incorporeaza si Alcala de Henares, toponimul unde marele parinte al romanului universal modern vedea pentru prima data lumina zilei la 29 septembrie 1547. Ea insasi casatorita cu un urmas al aceluiasi sange Cervantesian, fascinata de opera scriitorului cand venea la Madrid sa urmeze filologia in deceniul 7 al secolului vitezei si Bosque Saavedra, o enciclopedie ambulanta, la modul ca pe cate stie, tot pe atat de mult adora sa colinde dintr-un loc intr-altul, indiferent de destinatie. Prieteni o droaie, cosmopoliti ambii si din convingere, cat si ca avantaj profesional, au doi copii care le calca pe urme, fata foloseste multilinvismul pentru a-si facilita sarcinile profesionale sa produca o cantitate impresionanta si multumitoare pentru sefii de la birou in ceea ce priveste numarul de clienti multumiti, pastrati in portofoliul de interes al firmei, plus cei nou-adusi si care au zis Oau, mai vrem la voi! Ioana mea si Elsa s-au cunoscut cand in turul celor mai pitoresti, bine conservate in timp la capitolul istorie, arhitectura, infatisare medievala, sate vechi spaniole din comunidad de Madrid, am pornit-o dimineata si am ajuns inapoi pe-ntuneric, la capatul unei zile magnifice!
In trairi, experiente culturale, geografice, turistice, povesti, bancuri, ciocniri, felicitat aniversati din grupul de colegi de excursie. Cand doream sa vorbesc musai cu Elsa, coordonatoarea de proiect, puiu' era mult mai bine sa fie de fata ca sa adapteze intr-o cursiva spaniola care pare de la mama ei de acasa, pentru ca din spaniola mea de inceput si care se continua de la buze inspre incheietura palmei si cobora pana inspre umeri, uneori dadea si-ntr-o engleza la care Elsa-i facea cu ochiul lui Bosque si-uite-asa avansam perfect si-n povestile noastre turistice cu ce aveam de spus ca sa nu diminuez nimic din ce intentionam si care punea deoparte si pentru ceilalti haz si curiozitati satisfacute, cat faptul ca ne permiteam aceasta destindere binevenita, o foloseam si ca pe unealta temporala pentru proiectul nostru, caci toti colegii de proiect erau si-n autocar in excursie si pe ulite si pe trepte spre ruinele ramase in picioare si prezervate frumos si de timp, dar si de respectul care exista acolo pentru legea care e si gandita inainte sa fie aplicata si sa aiba si un efect constructiv la nivel social.

Asa ca Pastrana si Chinchon tin sus si acum stindardul, odata cu povestea legendara a iubaretei printese de Eboli si alta data pentru ca lucrurile acolo poarta un semnificativ inteles pe care oamenii sunt invatati sa-l pretuiasca, respecte si sa-l prezerve ca sa-l mai aiba pentru ca sa poata antrena obiceiuri traditionale pentru tineretul prea devreme expus asediului tehnologic care-l depersonalizeaza inainte de a-i fi copt asumarea in orice fel de decizie in ceea ce-i priveste individualitatea, care pana la urma nu trebuie doar tolerata si lasata sa fie pentru ca plateste taxe, ci trebuie cumva incurajata sa se subinscrie pe acele fagasuri identitare incat ceea ce-i convine si place sa poata stapani cel mai bine posibil, asa incat social vorbind, sa se poata conta pe ea, pe individualitate.

Partea care a fost dedicata unei punti peste mari si oceane si tari si munti, ca sa lege conferintele tematice Cervantesiene de coloratura modernista a scrisului andin de expresie hispanica in cadrul proiectului la care am participat atunci mi-a placut sincer mult mai mult decat daca e sa privim lucrurile usor pe repede-inainte oda inaltata aceleiasi mari si insemnate personalitati care din lupta sa imaginata cu morile de vant in fapt, descria si anticipa un livresc universal al duelului bine aspectat incotro vezi cu ochii, largind si diversificand prin asta si tematica ce tine capul de afis prin calatorie. Calatorie ca initiere, in drum, explorare de orizont, cunoastere, expeditie, cucerire, in propria individualitate printr-o privire introspectiva, sau plonjarea inauntru ca la Nichita al nostru cazut la cutremurul din '77 si tinut viu prin vers si pasi de domnisoara. Romanul pe care Elsa-l iubeste dintotdeauna este acela al unui autor prozaic de literatura brazilian cu o biografie interesanta, care i-a putut oferi bogatul bagaj de cunostinte multivaleitare capabile prin ele insele sa-l ajute in munca scrierilor ulterioare. Mi planta de naranja lima, tradus in spaniola dupa titlul original O meu pe de laranja lima, adaptat in romana ca Lastarul meu de portocal al lui Jose Mauro de Vasconcelos, autor brazilian de literatura dupa ce a avut o copilarie dificila intr-o familie mixta braziliano-maura, in care saracia si lipsurile inca din primii ani de viata l-au calit sa vrea sa adapteze rapid curentului formarii individuale. Asa a plecat rapid de acasa, a lucrat pe ici-colo, a ajuns circar de ocazie, muncitor in port, boxer si cand lucrurile i s-au mai asezat si in cap si in viata, cu experienta adunata in amintiri si trairi, le-a trecut pe foaie, animand caractere si povesti. Cum am spus-o si-n alt articol anterior participant la aceeasi competitie si el, la o proba enuntata de alt sponsor din domeniul operatorilor de turism romani, facand referire la faptul ca titlul romanului nu e intrutotul perfect tradus ca Lastarul meu de portocal, cat ceva putin mai mult metaforic Talpa mea ruginita, tara Elsei este destinatia inspre care as comanda  excursii personalizate, circuit in America de sud. Pe harta intereselor turistice si culturale, istorice si antropologic vorbind, nu doar incercand plastic sa discernem dincolo de magicul gandirii unor timpuri cand nu existau multe dintre uneltele care astazi ne fac si viata mai simpla si ne ajuta sa intelegem si stilul de viata si preocuparile altor stramosi culturali universali ai omenirii, incasii, piramidele, magicul loc pe care-l reprezinta Machu Pichu, impresionanta altitudine la care drumurile pana la scarile care te coboara sa vezi si sa pozezi mai de-aproape toata geometria si simetria unor antici ghidati de politeism pana-ntr-acolo incat magia si magnetismul trairilor puternice, straine de evlavie, dar nu si de autenticitate si seriozitate, temere fundamentala e asimilata unui repros autoconstientizat pentru o decadere anterioara in fata careia nu ai putut rezista, sau adopta un zid al eclectismului si care in fata tentatiei sa fii semnalizat clar si fara urma de altceva ca Nu, inseamna clar Nu! 

Inspirat si de felul in care Mel Gibson a inteles sa dea frau liber exprimarii autenticitatii prin sentimente si trairi periculoase redate fix asa violent si eliberator, ritualic in Apokalipto, realitatea imaginata dupa ce inainte de a fi aparut Apokalipto lui Mel Gibson, cartile istoricilor faceau referiri dintre cele mai aspre la obiceiurile care sacrificial practicate, cu tineri de ambele sexe, se credea ca ofera imbunarea zeilor care guvernau in credintele acelor timpuri primordiale, cand grecii ar fi zis-o cand frica era mai mare ca puterea de ratiune pentru geo-spatialitatea si celelalte preocupari primare ale oamenilor acelor zile.
In aceleasi spatii andine, inaltimile la care pana la varfurile lantului muntos ce traverseaza de la un punct la celalalt intreaga America de sud, platourile inalte, regiunile chiliene ale sarii si drumul pe care asemenea unor serpasi ai Himalayei acestia il fac coborand cu saci grei plini cu sare  adunata cu tarnacopul la baza peretilor stancosi, apoi polul sec al Globului pamantesc, desertul Atacama in partea vestica a Chile, o ciudatenie fenomenologica si realitate cruda in acelasi timp, cativa stropi de apa dati statisticilor de meteorologi si de masuratori constant observate de-a lungul vremii la 10 ani, ariditate in buna seama, sau cum ar fi zis-o Creanga al nostru, Spanul, omul rau si viclean. Ura si invidia!, daca e sa-l citez pe frate-miu, care cand vrea sa detensioneze o stare de fapt intr-un grup pus sa faca una sau alta dintre sarcinile trasate de interes, pasiune, datorie, in impas fiind, are replica asta ironica pe un ton actoricesc mai ceva ca Bobita pe scena de stand up. Nu as putea sa ma gandesc la nimeni altii, decat la concitadinii mei, oamenii de suflet care iubind muntele in primul rand si apoi sentimentul placut pe care-l ai in toata deplinatatea fiintei tale dupa o calatorie, expeditie pe care ti-o propusesesi, era de anvergura si implica mai multe pe langa timp si bani, sanatate si un operator serios de turism de aventura si atunci ei si-au zis Lasa ca venim noi pe piata si si-au zis de atunci Extreme Travel. Pentru cei pasionati de travel, de aventuri, de expeditii, de frumos, de autentic. De peste 10 ani pe piata romaneasca de profil, te ajuta sa-ti indeplinesti visurile!
                                      
Este vorba despre incrancenare, despre greutate, despre invingere de bariere in tot acest aplomb cu care civilizatiile precolumbiene au luptat pentru pastrarea identitatii lor nealterate pe pamanturile unde conquistadorii spanioli au venit si au impus alte reguli, golind pamantul de resurse si importandu-l la curtea regilor de peste mari. E ce o caracterizeaza pe ea, pe femeia alaturi de care fiecare zi e o noua provocare pe care abia astept s-o ofertez in masura in care nu lasam nici timpul de la sine sa treaca deliberat fara a-l umple cu ceva semnificativ. Iar a fi pret de cateva zile cat tine turul, circuitul este un obiectiv in sine pentru viitor caruia fireste ca-i vom da curs asa cum v-am si spus deja de la inceput. Ne vom taia unul altuia respiratiile cu imbratisari la cote geografice inalte pentru ca aerul bine ozonificat impiedica celulele pulmonare ale indivizilor obisnuiti cu clima mai calda si nu cu muntele sa faca fata nu doar temperaturii mai scazute, ci presiunii prea puternice pe care aerul o are la inaltimile acelea, Elsa mi-a spus, printre altele, ca de pici, copiilor li se recomanda acomodarea unei ratii zilnice de frunze de coca, ce inainte de a te gandi ca ar fi ilegal, sau periculos pentru inducerea unor erori la capitolul orientare a senorialitatii viitorilor indivizi, ajuta la gestionarea respiratiei si la inaltimi mari, unde, repet raritatea oxigenului din aerul prea ozonificat il fac inutil intregii proceduri in sine, caci respiratia nu e doar adulmecare de miros si oxigen, e transport in plamani si de acolo in sange pentru functionarea intregului mecanism viu care esti ca om.

Acasa avem excursii in muntii Romaniei, frumosi sunt toti, asa cum ni-i mai pastram gratie unui sentiment viu care anima oameni ca cei care sunt luati de o nesansa a destinului de langa noi asa cum a fost si Robert Cadar si cum inca sunt si altii care duc stindardul miscarii, al maratoanelor, al iubirii drumetiilor, escaladelor, naturii in sine si pastrarii acesteia vii in virtutea nei logici nu pasionale obsesiv, ci pentru un viitor aerisit pentru lumea care va continua si dupa ce noi vom ramane doar amintiri pentru altii si nu si realitati palpabile. 

Avem delta Dunarii si o Dobrogea care e fascinanta prin istorie, geografie, grai, multiculturalitate, apanajul unui sincretism care dainuie de sute de ani si care a cimentat traditii si generatii de oameni care au iesit si scos bine-bine capul in lume din lumea lotcilor. Pe Ivan il stim cu totii, are plete, dalbe mai acum, e ambasador al miscarii sportive, adica acea parte a sportului care transcende tehnica si perfectionarea in sala de sport, apropiind exercitiul si performanta dovedita de sarcinile exemplului colectiv menit a influenta si scoate din impas generatii de copii, pe de o parte afectati de neglijenta actului parintesc de educare, caci peste 3 milioane de romani, adulti, conform statisticii clipului oficial al piesei care a reprezentat Romania la Eurovision acum 3 ani deja, De la capat- Voltaj, sunt plecati in strainatate sa munceasca pentru a avea de unde le trimite si lor papa si alte trebuinte, pe de alta crescuti de bunici, unchi, matusi si alte rubedenii si scapati oarecum de fraul de prima mana al originilor, au doar tablete si sunt obezi, nu-s preocupati de miscare, ci doar de jocuri impulsiv urmate violent ca jocurile pe care le continua neintrerupt si-n care atentia le e mai accentuata ca a unui snipper intr-un thriller american. Sau fratii Cutov, ambii nume de referinta ale pugilismului romanesc.
Sau Ioana mea cu familia noastra dinspre partea ei, acolo unde ne adunam an de an sa tinem aproape, pentru ca asta e cel mai important dintre toate. Pentru ca pentru noi Acasa e unde e Iubire si oamenii dragi din familie, unde te simti mereu bine si unde te conectezi la priza prin care-ti curg in sange trairi de liniste si un bine caruia nu-i cauti nicio alta explicatie, pentru ca esti Acasa. Nu locul, ci trairea, sentimentul prezentificat si autenticizat.
Iar pentru astea toate la un loc,  Ioana mea stiu ca va fi in ton cu expresia mi s-a luat respiratia de la cat de bucuroasa am fost, sunt si voi fi. Asta inseamna extreme adventures, cursa cu bataie lunga, fara monotonie, ci asezonata ritmic cu ce ne place.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

exprima-te liber!

Reimprospatarea revalorizarii

Nu stiu cat va poate parea de misto toamna cu ploaie sau fara, frunze cazute pe trotuar, miros sublim de ploaie, carburant, zacusti si mu...