joi, 1 noiembrie 2018

Energia se suie pe pereti. La timp. ca vine Mosul cu nuiaua daca nu!

Iar pe cand ieseam din tara lui Shakespeare, asta vara, cand nu mai era chiar vara decat astronomic, ca vremologic (a se citi meteorologic!) la final de august trecuse mai bine de-o luna de cand ploile curente si vantul dadeau gradelor tot mai putine din termometru aparenta necesitate a unui ghid cu auditare si certificare energetica in prealabil garantata tuturor, macar asa de pastrarea unei sperante pentru vremuri mai bune. Aici entuziasmul era la el acasa, cum nu mai fusese demult, caci trupa pastorita de pe banca de rezerve de Gareth Southgate mai avea un pic si reedita ceea ce istoria ar fi avut deja inca un episod din seria de masurat potenta franco-britanica.
Iar asta tinea pe zi ce trece, apa, ploaie, vant, rece si tot mai rece, bermude si maiou, un fum sau fumuri multe trase si treceau cred si prin stanci daca ar fi fost puse pe traiectul lor, oamenii comuni. Aparenta lor seninatate in ceea ce priveste testarea rezistentei la caldura ambientala care peste tot se stie ca poate constitui un puternic factor de risc asupra conditiei sanatatii personale in suficient de multe cazuri, are la baza o doza de nonsalanta cu care parintii-si trateaza odraslele si le impun cu de la sine putere aceasta deriva de la un normal vazut intr-un anume sens mai protector, pasator. Caci pasarea la ei are cateva grade bune, nu de-alea mahmuresti, de-alea de masoara pe o anume scala sa spunem in contextul de fata ca indica pana unde ar fi oarecum acceptabil si dincolo de care nu se prea cade sa mai avem ce vorbi despre.
Cu atitudinea aceea a lasa ca trebuie si ei sa lupte cu destinul, ca si noi am fost tot asa, iar mama si tata au avut de tras cu razboaiele, acum ei cu ce-ar mai fi sa se bata, cu jocurile si cu toata lumea, ca teorii si idiosincrazii peste tot e plin de ele, trupurile lor de cand sunt mici, adica prescolari sunt caliti. In pantaloni scurti si in martie cand nu este afara mai bine ca la noi, cand ploaia cu caracter preponderent aici si umezeala aferenta face sa te simti ca Bacovia care scria Lacustra si-n noiembrie cu ceata si burnita pe parbriz de o iei cu geam cu tot jos sa poti sa privesti afara dinauntrul masinii, apoi asta inseamna o tentativa de lasa-l sa fie, uneori o lectie buna in viata, dar de care nu toti stiu sa se prinda, pentru ca nu au fost prinsi sau deprinsi cu ganditul si cu acceptarea unor decizii luate pe cont propriu, lipsindu-le ceva, nu stiu, imbold, curaj, dezlantuire.
In concediu, prin tara, sarind de la 8-10 grade maximum pe ziua la o constanta ce trecea mereu de 33-35 grade, va dati seama ca nu doar trupeste, spiritualiceste, tricoteste, metabolic, ontologic am fost ca micii pe gratar. Deci, practic, da, asta poate descrie cel mai bine ce ni s-a dat sa experimentam. Termic, fara o viziune anticipand cursul pe plus pe prea repede si cam mult dintr-odata inainte, efectiv n-am avut nicio termoviziune! Ne-am incarcat bateriile cu experiente placute in interactiunile cu oamenii si locurile placute prin care trecand ne-am bucurat de gustul autenticitatii reimprospatat de revederi, desi noutatea are darul de a-ncurca putin apartenenta mai mult la aceasta din urma, cand vine vorba despre preferinte mintea retinand ultima datare inainte de restart. stiti si voi acel buton de la telefon, tableta, laptop, sau pe oriunde la noi, la unii deasupra ori sub buric de unde se reactiveaza energiile prin care mai putem duce alte si alte sarcini, dupa ce la un anumit moment dat ne e dat sa recunoastem ca e cam mult stadiul in care aflandu-ne, chiar n-am mai putea adauga la ceva ce oricum ne-ar rapune entuziasm, resurse, cerbicie si motivatia de a mai continua sa. Ceva, orice.

Recent a fost cutremur in tara. Noi am aflat via social media. In tara e discutia cum se poate ca principalele doua institutii de stat sa nu-si programeze una informarea celeilalte cu cel mai inalt grad de prioritate, ca sa ma exprim mai simplu, cum oare naiba sa nu anunti tu prima data acolo, cand stiu deja alti utilizatori ai retelelor de socializare unde informatia detinuta initial de tine, ajunge sa fie virala si international lumea s-o ia pe aratura? Noaptea-n cap, sau functie de fusul orar, toti ai nostri de peste tot din lumea asta mare cat planeta pe care inca o populam, suna sa vada ce si cum, daca se mai misca, paturile nu s-au rupt de la atata batait, scartait, n-or fi toate noi si cutremur inseamna imaginea din 77. Nu Toma Caragiu, nu Nichita Stanescu, nu blocuri, nu case, nu spitale, nu multe. Magnitudinea aluia fu mare-mare, asta de saptamana trecuta, mai cumintel, dar de luat in seama si cel putin informarea sa fi mers struna intre cine si mai cine trebuia. Inca suntem tributarii unor prea mari asteptari de la altceva decat noi, vinovat este mereu cineva sau ceva din exteriorul nostru, uitand, sau poate ca aici e marea teama prin exprimarea refuzului de a vedea lucrurile clare ca lumina zilei fara ceata pe niciun fel de informare meteo de la radio, tv, sau net: rezultatul nemultumirilor pe care le resimtim zilnic sunt rodul neimplicarii in participarea mai activ la consolidarea unei scene politice mai cu simt, mai cunoscatoare, mai dotata cu organele de simt care trebuie, nu doar cu alea ordinare aflate sub curea. De-alea poate sa aiba norodul comun cat si cum vrea. Societatea in schimb, merita, prin diversitatea oamenilor care o populeaza si o alimenteaza cu fondurile contributiilor deduse din veniturile realizate lunar si alte atitudini reflectate printr-o mai mare coeziune sociala. Pasare. Simt. Implicare. Devotare. Timing se cheama aici, traducerea e rezonanta, acord, aliniere de timp si decizie, vointa simultana. Altfel nu am vedea cladiri in paragina fara bulina, netrecute prin filtrul auditarilor si masuratorilor ce trebuiau facute, unde oamenii mor cu zile cu frica aia in san mai mare decat gradele magnitudinale ale seismului despre care in tara la autoritati se spune ca se cunosc aspectele Haideti fratilor ca e cutremur, fiti pe faza!- abia dupa ce replicile nu se mai simt.

Intarziere, nepasare, treaba e ca seismele sunt o realitate si ca ele distrug ce se construieste sau s-a construit. Important nu e ca sa vedem apoi cine si cum a construit ca sa trebuiasca sa tragem pe cineva de maneca pentru pagube materiale si pierderi de vieti omenesti, ci sa realizam ca facute cu implicare mai mare, cu respectarea elementului siguranta si introducerea chiar a treptei superioare a acesteia Confortul intre pilonii de viziune cu care designul anterior al cladirii care dupa proiectare incepe sa se si ridice, lucrurile s-ar apropia mai mult de un firesc ce pare cam departe acum de noi. Cum sa intri in iarna fara caldura, cum? Cu haine pe tine, sau plapumi 2-3, nu ajunge! Locuinta adecvata, bine tencuita pe dinauntru si adaptata termic sa preia diferenta de caldura pe minus de afara in asa fel incat inauntru radiator, calorifer centrala sa mentina stabilitate si confort termic. Asta se rezolva cu auditare energetica, mareste valoarea ca bun imobil si spatiu de locuit menit a conferi si un echilibru din punctul termic de vedere al iernii si temperaturilor scazute si inghetului, iar certificatul energetic astfel emis e o dovada de intelepciune a posesorului, de recunoastere a atributiilor pe care le avem ca cetateni responsabili de ce exista in jurul nostru si fermi in ceea ce priveste deciziile luate in ceea ce ne priveste cu o amplitudine pozitiva si asupra mediului ce ne inconjoara, fie ca e natura propriu-zisa, fie ca e ambientalism uman. Adica sub acelasi acoperis, daca niciunul dintre apartamentele blocului de locuit nu detine certificat energetic, pretul platit de intreaga scara se supraincarca pentru ca pierderi exista si furnizorului de agent termic menit sa aduca apa calda in tubulatura si robinet, precum si-n vechile calorifere din fonta. Daca ceva procente din locuintele de pe scara au termografiere locuinta, pierderile de sistem nu mai sunt la fel de mari, iar cu aceeasi cantitate de agent termic furnizat azi poti incalzi si o parte din ziua de maine. Conditia e ca furnizarea de caldura sa nu iasa afara din casa, fie pe usa, fie pe la geamuri, fie prin peretii care nu au polistiren in fatada exterioara a blocului in dreptul locuintei si atunci ecuatia termica da cu minus proprietarului.

Hai sa vina Mosul cu Bune la toti! Pentru o lume mai buna, mai incalzita, mai dasteapta ca cum trebuie, nu ca cum nu!
Articolul participa la Superblog 2018.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

exprima-te liber!

Reimprospatarea revalorizarii

Nu stiu cat va poate parea de misto toamna cu ploaie sau fara, frunze cazute pe trotuar, miros sublim de ploaie, carburant, zacusti si mu...