joi, 31 octombrie 2019

România postdecembristă între tranziția spre democrație, vis, aspirație și convertire formală la valorile occidental-europene. Veriga lipsă: Schengen.

De la dictatura lui Ceaușescu de până spre Crăciunul anului 1989, când lovitura de stat petrecută în țară, cu Ilici ajutat de KGB să-l schimbe pe încăpățânatul de la cârma patriei și căreia istoria i-a spus revoluție, România a-nceput să se micșoreze treptat și sigur. Suntem astăzi la aproape 30 ani distanță și conform unor replici date de fiul judecat imediat după împușcarea părinților săi acuzați de înaltă trădare a poporului și puși la zid sub foc de armă într-o unitate militară din Târgoviște, Nicu Ceaușescu, cuvintele fiului pregătit în ultimii 5-6 ani să-i urmeze tatălui la conducerea țării se adeveresc ca-ntr-o cruntă ironie a soartei, blestem al destinului. Nici ce-a construit tata, voi n-o s-apucați să zugrăviți măcar, pare a fi spus  Nicu în procesul prezentat la TVR  in lunile ce-au urmat evenimentelor crâncene și sângeroase din decembrie 1989. 
Linia de partid veche și care supărase de prin 1985 și apoi 1987 URSS și noua lui conducere reprezentată de Mihail Gorbaciov, deschisă spre o nouă orientare ce avea în prim-plan restructurarea și transparența ca două idei paradigmatice după care bolșevismul moscovit avea să se pregătească de ascensiunea spre celebrii ani 2000, e-nlocuită la București cu o alta, pregătită în ultimii ani ai dictaturii ceaușiste. Bine documentat de TVR și Monica Ghiurco și invitații săi avizați, istorici români și străini, trecutul ni se relevă treptat și așa apare FSN, Ion Iliescu președinte al său și Petre Roman, profesorul universitar cu pulover pe gât de la manifestațiile din stradă din zilele precursoare ale prinderii, judecării formale a cuplului dictatorial și condamnării la moarte pentru delictul capital față de națiunea pe care o forțase să se autocenzureze pentru o prea mare perioadă de timp de dragul achitării datoriilor externe pe care țara le contractase pentru dezvoltarea industriei și infrastructurii. 
Înainte de 1990, cultul pentru mult iubitul și stimatul conducător suprem trona din spatele catedrei fiecărei clase din școlile românești, o instituție care chiar prețuia cartea, care avea valoare în prețul pus dincolo de o abordare pamfletar-manelistică a zilelor de azi când succesul social dincolo de băncile școlii este promovat ca neavând prea mare tangență cu back ground-ul educațional, promovarea valorilor făcându-se preferențial funcție de cine și pe cine vrea în funcție. Discreditar, fără dovezi, justificare care să ceară măcar formal, sau de ochii lumii, sau de oricare teamă a vocii populare a națiunii ofensate de preferința vreunui nume ajuns să decidă politic numirea cuiva nu foarte potrivit într-o funcție cu răspundere și decizie peste oameni capabili și societate în general. De asta, astăzi s-ar face răspunzătoare doar presa, despre care anii 1990 ne-au tot educat să credem că ar îndeplini, cel puțin în teorie funcția capitală de câine de pază al dreptății sociale, a patra putere în stat, pe traseul jocului politic dus după teoria democratică, unde fiecare are o opinie de emis și doar majoritatea decide trasa de urmat pentru cei mulți. Doar că, noi ca națiune am acceptat poate prea mult s-o adaptăm la cum au dorit alții s-o înțelegem implementată ca direcție după care să ne trăim liber aspirațiile într-o epoca din care ceaușismul și dictatorialul, securitatea și coerciția ar fi trebuit uitate de un mental colectiv care printr-un vid istoric prin care generațiile părinților noștri, crescute să nu aibă crezul dreptului la opinie socială, fără curajul unui simț al justiției generale înrădăcinat dincolo de individ au ajuns să creadă a fi singura opțiune posibilă a existenței care asigura liniștea familiei. Iar ieșirea în mult așteptata să ne fie mai mult adusă, ca prin propriile puteri determinându-i aflarea la capătul unor căutări vehemente libertate, ne-au adus cu capul încă nepregătit de aerul rarefiat al unor realități prea goale de un conținut pe care să-l fi și putut înțelege și accepta cu contingentul care practic a putut genera schimbarea de paradigmă politic-administrativă, sau care în prag de deceniu al nouălea al secolului al XX-lea au realizat schimbarea la față a României. Despre ce amintesc eu aici este reaua înțeleasă variantă de percepere a definiției pe care democrația o presupune: dictatura majorității. Problema nu este aici, cine și cum realizează pe eșichierul politic acea majoritate, în ce scopuri, ci cum răspunsul la întrebarea care e scopul pentru care se realizează majoritatea întrunește legimitatea majorității unei populații, din totalul numărului de votanți cu drept de vot. Și aici, românește s-au tot realizat posibilități de n luate câte k de eludare a eticii modelului după care cadrul în care turnăm tiparul social dorit pentru un traseu politic de urmat de o întreagă națiune asigură sau nu prăpășirea mult lăudată de cei propuși spre a conduce turma națiunii înainte.
Altminteri recensăminte ale populației au vădit continue ciuntiri ale națiunii romînești și pe fondul masivei exportări a forței de muncă în piața liberă a Uniunii Europene unde din ianuarie 2007 am acces, nu întrutotul, căci ne este încă refuzată etichetarea ca siguranță a punctelor de hotar ale țării, din cauza unei prea mari corupții încă insuficient extrasă din ADN românesc, așa că rămânem doar ca stat membru UE, contributor al uniunii și cu drept de atragere a fondurilor europene nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii, dar care nu are sigla Schengen intre granițele de stat. Dar, fie ca eram n indivizi numărați de recenzori, dintre care adulți cu drept de vot n-j, la vot apăreau pe liste voturi în plus, votau și morții. Anume, instituția alegerilor libere, referendumul, de astă dată, nu formal cu pistolul la tâmplă, ceafă, sau altă parte vitală a corpului, ori altă formă de intimidare sau represiune în caz diferit exprimării unei alte dorințe personale în data unor alegeri pe timpul comunismului ceaușist, nu a fost prea transparentă cât să inspire pe bune încredere, chiar dacă eforturi s-au tot făcut în acest sens, unele chiar pe bune, altele doar pretinse informări, fără prea multe succese de a penetra neîncrederea în plan social, încă activă și care sâmbure încă macină mintea sau decizia alegătorilor noștri De ce să mă duc, maică la vot, că oricum toți sunt la fel, sau nu se schimbă nimic în bine, toți fură, între ei, fac cu schimbul, se acuză de fațadă, dar în culise-și dau mâna. Și aici, cu oricâtă dreptate ar avea generale vorbe, chintesența unui populism matur, fără speranța sau cartea dreptului care să cunoască proceduri și termene, litere și paragrafe din legi, democrația ne îndeamnă să nu fim de acord, mergând pe principiul că dacă suntem pasivi deciziile opuse viziunii noastre ne vor include pentru că nu am făcut nimic ca să oprim un dezastru care poate c-ar fi fost manifest mai atenuat în forța distructivă și impact, dacă ne implicam. Și mai rămâne o necunoscută a ecuației politice dusă pe timpul unui mandat politic cât, după alegerile parlamentare, o putere guvernamentală care și-a câștigat majoritatea în parlament, și-a desemnat și învestit guvernul, decide cum va arăta orizontul acelei națiuni zi de zi, conducând destinele milioanelor de cetățeni pentru care se compun, votează și aplică legi, modificări ale celor precedente și actualizări menite a îmbunătăți, zice-se traiul și calitatea pe care serviciile pe care instituțiile statului de drept le pot oferi cetățenilor săi contributori. Pe principiul, alegându-ne ne-ați adus aici, acum vă răsplătim pe toți, doar că intenția multor partide după ce-au avut puterea a fost să-și pregătească terenul pentru noile alegeri ca să nu piardă puterea. Violența nu a lipsit din memoria acestui popor, nici după epoca ceaușescu, au fost mineriadele lui Iliescu, apoi pe timpul CDR și a mandatului lui Emil Constantinescu și premierului Radu Vasile o altă ieșire în capitală a acelorași disperați lucrători în subterane din zona defavorizată a Văii Jiului. Apoi manifestațiile anti-băsiste de imediat după reconfirmarea în funcție pentru un nou mandat din 2009, când polițiștii urlau pe străzi Ieși afară, javră ordinară, ca protest la măsurile economice de restructurare a instituțiilor publice, dar mărire cu 400% a bugetului instituțiilor serviciilor secrete și de protecție și pază a demnitarilor, represive pentru cetățeni, de curând, ce vorbesc, s-au făcut deja 4 ani de când aproape 100 oameni au murit arși de vii într-o locație obscenă, impropriu avizată să ofere tinerilor spațiul pentru distracție, Colectiv. Nici până azi un nume din cei care ce ar fi trebuit trași la răspundere nu a fost etalat de nimeni, juriști, jurnaliști in cognito, sau afiliați unor publicații, rapoarte secrete scurse prin media nu arată nici măcar formal un țap ispășitor. La polul opus, geografic vorbind, Coreea de Sud a trăit  acum ceva ani un eveniment sângeros, social, cu un impact la nivel național. Clasa politică s-a restructurat, premierul de atunci a fost schimbat de parlament la puțin timp după ce încerca revitalizarea propriei poziții politice în ochii și mentalul colectiv după implicarea personală în rezolvarea demersurilor juridice care să tragă la răspundere vinovați de tragedia cu impact național. Diferență de la cer la pământ, dar petiții online se tot fac, ba pentru educație, ba pentru stoparea jafului în ceea ce privește tăierea și exportarea ilegală a lemnului din pădurile românești în tirurile și garniturile de trenuri ce pleacă zilnic, pe l-apus de soare cu destinația Europa de Vest. Nu doar concernul austriac ajuns renumit prin popularizarea controverselor în care la nivel social a tot fost adus în atenția mass media internaționale, ci și alți beneficiari occidentali prelucrează sau vând apoi materia primă defrișată ilogic prin ponderea dispariției pădurilor pe areale însemnate ca întindere și prețioase ca patrimoniu ecologic și  Unesco ca Parcurile ecologice, arii protejate de fauna și floră, fond cinegetic care asigură un echilibru  care asigură o liniște în comuniunea om-natură-animal care a fost regula pe plaiurile strămoșești de când lumea, până mai azi, când ne papă sau atacă ursul în case, sau dealul o ia la vale cu totul, pentru că nemaifiind pădure care să absoarbă în sol beneficiile ploilor, solul se erodează și stabilitatea lui nu mai e aceeași, pericolul vieților expuse accidentărilor are o soluție venită tot din vest, ca să repare chipurile ceva: asigurările private de locuințe, venite ulterior acordării avizelor pentru construcție, cțnd zona pentru care ele s-au emis nu era așa afectată de defrișări. Aici, ca mai peste tot în societatea românească așa-zis democratică, dar nu general unanimă în manifestări echidistante ale împărțirii dreptății, ci pe cumetrii, pe relații, pe protecții, cunoștințe, ca în vechea nomenclatură de până în 89, nimeni nu a fost scos din ierarhie, acuzat, judecat, găsit vinovat de abuz în serviciu, sau altă acuzație, ca faptele cu repercusiuni ireparabile pentru patrie să nu mai fie încurajate să se repete prin lipsa eficienței insitituțiilor puse să respecte legile și cetățenii săi.  
Pe de altă parte azi ne preocupă știrile de a ora 5, după tiparul șoc, care să stârnească teamă, dezgust, dar care să te facă și să te simți mic, cât un furnic, dacă admitem masculinul de la furnică într-o logică a hazului pe care democrația lui Dă și mie își are un rost în însemnătatea deciziilor care se iau la nivel înalt. Unii fură cu zerourile multe pe contracte de băieți deștepți cu statul și o perioadă au protecția cui trebuie, iar când și dacă se schimbă regimul, după ceva timp, fie se prescrie o oarece acuzație, fie e mult atenuată în cazul când cineva vrea să cadă numele respectiv, care oricum până atunci are cu ce și cum, pârghiile pentru a evita mult de tot pierderile pentru sinele politic și propria persoană. Elena Udrea are cu ce plăti o cauțiune din salariu de bugetar într-un mandat de politician, Mazăre fuge și cere și primește o perioadă azil politic pe unde poate, apoi cum-necum e adus și arestat acasă la el, unde nu e ca la orișicine, ci cum a vrut să fie, din banul tuturor pentru cât a reprezentat interesele cetățenilor. 
Când în schimb guvernanților le e teamă de puterea cetățenilor, așa cum definea Jefferson democrația, la noi se aplică doar obstrucționarea referendumului, organizarea lui deficitară, voit, oameni neinstruiți suficient, număr de secții de votare puține, fără prospectarea aferentă a necesității reale din teren pe tărâmuri străine și toate cu girul comunistului de viță veche rebotezat ba în FSN, APR, PNL, ALDE, adică să decidă nu majoritatea intrunită la cozi la consulate și ambasade care ar fi detronat actuala structură și ar fi dat votul în parte măsurat de sondaje opus celor ce au organizat alegerile, nu mai departe de anul trecut, ci aceea pe care au putut-o controla ei, adică pierderi minime unde votul este anti (în străinătate) și recuperare prin procedee arhaizate în țară, cumpărarea locală a votanților cu pomeni electorale, exodul electoral, votul multiplu, care la suprafață nu arată decât o pripă și o corupție dezgustătoare. Iar când astea se văd și se argumentează doar Lasă că nu se poate face așa ceva, că uite jandarmii, uite președintele de secție de votare, recrutarea acelor personaje se face tot în spiritul cumpărării de protecție, adică o dedicație pentru cineva anume. Se încalcă moralitatea, legea, iar blamul social atârnă greu un mandat pentru că spectrul puterii îndeamnă deocamdată în România la apucarea hălcii, infruptarea, abuzul mai frumos spus, acoperirea prin tot felul de tertipuri legislative, sau paravane cu acest scop și crearea unui orizont de așteptare prin care electoratului să nu i se dea de ales altceva la referendum, chiar în preajma organizării sale. Întrebarea e până când și din ce să mai tot fure, că industrie nu mai e, flota a dispărut și ea, armata nu se face obligatoriu ca să putem avea o protecție ca simpli cetățeni în caz de Doamne ferește, avem doar profesioniști, care ca legionarii pleacă în misiuni și-și riscă viața pentru că dotările tehnice ale armatei deși au sigla și pavăza Nato și UE, n-au bugetul și rigoarea unor mentalități sănătos construite să dureze o decizie asumată în occident. La fel, nimeni, din 90 încoace dintre cei care au decis, pe banii noștri ai tuturor pătiți fiind, soarta multora nu a fost scos în fața drept răspunzător de eșecuri. Lumea caută răspunsuri.
Și nu e musai descurajată să mai creadă în propuneri alternative la mai tot ce s-a perindat în eșichierul politic, căci se transferă ca fotbaliștii ai noștri politicieni de carieră, fără statut și coloană de nicio viziune morală sau aderând principial la definiția ideologică a primei formațiuni politice unde se înregimentează, chiar dacă taman în preajma unor evenimente precursoare ale posibilelor modificări politice în urma unor alegeri politice, apar în mass media tot felul de materiale ce acuză, sau sunt menite doar să slăbească încrederea pe care sondajele de opinie le-ar măsura în favoarea unui candidat. Ni s-a mai spus că unele măsuri trebuie luate la Victoria pentru români la cerințele exprese ale UE, dar dacă doar se pretinde asta, nu ar fi mai bine să ne chestionăm alegătorii, zic, căci în fața lor și pe spatele lor trăim bine mersi, într-un mandat politic regește cât pentru alții într-o sută de ani pentru noi și neamurile noastre, că mai mereu așa s-a tot transmis. Ideea este, până când, noi toți ceilalți, mai admitem cumetriile, sinecurismul, abuzul ăsta obraznic în exercițiul actului politic? Sau de ce nu avem spiritul clamat de vânători, sau răzbunători, sau patriotismul dacico-magico-nu știu-cum sângeros, dacă vreți, doar când joacă și doar când câștigă Simona Halep, sau câștigă România la fotbal, handbal, k1, gimnastică, ici-colo haltere și cam atât, că nici în sport nu mai avem rezultate că nu mai avem preocupare pentru sport, nu mai avem infrastructură sportivă, baze de antrenament, nici resursa de bază, oamenii care să-l practice și îndrumătorii care să educe practicantul spre marea performanță. De ce nu avem curajul, răbufneala, logica unitară a unor greci, care să pună bâta pe guvernanți și să aducă FMI la negocieri, fie admit tranșe de achitare a datoriei în termenii eleni bine analizați după posibilitățile reale de finațare și achitare a națiunii, fie anulăm înțelegerile și la dracu cu euro și cu tot, de ce nu și noi? Pentru că, răspunsurile sunt multe și noi așa mulți cum suntem și vizionari, prea mici nu ne considerăm, ci suntem, căci timpul ne e limitat aici. Nu trăim o veșnicie, alegem să nu acceptăm politica statului român de impozitare a salariatului, aproximativ jumătate din salariu, și așa la o valoare a cotației raportată la prețurile prea ridicate pentru a-ți putea permite luxul de a achita facturile și supraviețui decent, pe servicii considerate obligatorii și totodată gratuit asigurate tuturor cetățenilor săi, dar din buzunarul cui? Ai nevoie de un tratament, faci programare, ai nevoie acum, ei nu au bani pentru luna asta ți se spune și aparent ți-a închis gura, ce faci? De unde bani de rețea privată de sănătate? 

Articolul participă, în forma lui asumată la Superblog 2019.

Întoarcerea Acasă. Pentru Kristy. Hop și noi la el. Cu mașina noastră, ieșiți din țară, pregătiți bine de drum. Nu lung, dar neprevăzutul e bine să cauți să-l previi

În cele ce urmează, am să vă povestesc despre o mică evadare. Nu din lumea actuală, că nu suntem nici în Lost world, nici în Jurassic park, ci în pregătirea mașinii de ducă. 
Acasă la un bun prieten, cunoscut ad-hoc, acum ceva ani la muncă în străinătate. Dacă este despre povestit peripeții, sau aventuri din concedii/ vacanțe, păi hai să dăm din casă, sau mai bine din mașină, pedale, că ea, sărăcuța ne-a dus. Eram astă vară în țară, veniți cu gânduri de repaus/ odihnă, nunți, alea-alea, ce ne-am zis noi, tot e vremea faină, de ce nu dăm noi o tură cu mașina, că nu e prea departe, dar e peste hotare, e acasă la un prieten bun, îi dăm bice, sau nu? Răspunsul fu direct din priviri, fără ezitări, afirmativ 100%, garantat ca emisiunea lui Cătălin de la Tvr 1. Doar ce venisem și văzusem la bordul limuzinei noastre cu volan pe dreapta - Viki bună parte din Europa, urcasem cu ea și pe Titanicul care ne-a trecut canalul dintre insulă și continent. Bine, la cum e construită mașina și la robustețea ei și ambițiile mele am fi putut trage Franța mai aproape de Dover și să scutim niște timp fără ca să mâncăm english breakfast doar cu maximum două sferturi de felie de pâine într-o servire nici autentic franțuzească, nici englezească, ci un mix ca la noi prin harcov. Zic asta pentru că mașina avea deja cârlig de remorcare Rover 600 și testat înainte ca astronomic întreaga Europă să se fi pregătit pentru primăvară, în insulă au scuturat câțiva fulgi, a venit peste noapte înghețul și să te ții apoi cu peripeții, că englezii-s total nepregătiți pentru așa ceva. Specificațiile auto nu prevăd existența cauciucurilor pentru sezon rece, doar cel mult all season, au grija birocratică a înregistrării oricărei reparații la mașină, schimbare de cauciuc, piesă, orice, dar nu obligă legal cum e la noi, odată cu 1 decembrie să folosești ca șofer cauciucuri din compoziție tare, pentru sezonul rece. Iar ca dare de mână nici șeful cel mare din ceruri n-a fost prea îngăduitor cu abilitățile lor ca șoferi, căci masa mare de conducători auto amatori, nu vorbesc de cei profesioniști, care chiar știu cu volanul și fac kilometri nu glumă, sunt lenți și asta ajută la reducerea evenimentelor nedorite rutiere, căci manevrele de bază sunt însușite mai greu aici, chiar dacă dintre cei mai tineri care sar în volanul mașinii după ce au trecut printr-o școală auto și au trecut testele de profil e mai mare ca pe la noi, la fel ponderea bătrânilor șoferi activi e zdrobitoare față de România.  Vă spuneam c-am testat mașina și cârligul, într-o dimineață când reveneam acasă de la serviciu, un Frank dăduse cu ea-n șanț și i-am văzut cu toată ceața de afară și oboseala mea din cap avariile puse și cu toate că ei nu prea solidarizează așa în trafic, nefiind doar printre ei, nu unul dintre sau ca ei, am oprit, am legat cu șufa mea hărbulețul lui nou-nouț, care doar fugise de față mai întâi și apoi și spatele chiar în curbă, norocul lui fu că ieșirea de pe trasa normală a fost fără pagube majore, dar asta doar pentru că decorul a fost aproape. În sens opus se circula atunci destul de mult și la cum sunt ei cam încăpățânați nu m-ar fi mirat să fi vrut careva să-l pupe, pentru ca apoi să-i pretindă asigurarea pentru a și-o repara pe a lui. Sunt campioni la pâră oamenii ăștia, unii pretind când și chiar dacă nimic nu se întâmplă de-ți vine să-i bați, la propriu, nu doar să-i înjuri ori să le arăți obrazul. N-au prea mult simț, știu doar cum să pună problema și sistemul cum funcționează, recurg la tactica dacă merge-merge, apoi dacă nu, nu, de completat altceva nu știu și nici nu pot, pentru că mintea nu le-a prelucrat nimic pentru a anticipa ceva. A ținut, nici nu avea cum altfel, șufă de tir să nu tragă dintr-oțără de denivelare mașinuța, omul super mulțumit că nu s-a întâmplat nimic periculor nici cu el, nici cu altcineva, mulțumește ca reginei, iar când îi pică ochii pe șufă și zice good job, vede abțibildul de pe Viki a mea, mesaj care i-a plăcut Ioanei și a zis Lasă-l acolo, că-i fain! Ioana e jumătatea mea și fericita câștigătoare a probei cu bijuterii din SuperBlog 2019 care-mi ține companie acum când povestea se face. Mesajul care i-a plăcut ei e Kiss my ass, dovadă că recunoștința omului nu era departe de realizare, odată restabilit și îmbărbătat.  

Am ales să venim cu mașina din spirit de aventură și din rațiunea potrivit căreia odată cu Brexitul anunțat pentru astăzi, așa cum se știa atunci, am zis să nu avem prea multe de luat cu noi de ar fi să trebuiască să ne întoarcem în țară, chiar dacă acceptați cu șederea postBrexit, decizia noastră ar avea ancorarea în involuția pieței economice. Multă muncă pe bani mai puțini, sau devalorizarea ratei banului actual la vremea respectivă, ar impune luarea unor decizii raționale și nu alta. Așa că am suplimentat suprafața de depozitare a valizelor cu una din aceste cutii pentru bagaje, să fim în acord cu lumea normală și civilizată, nu să experimentăm Follow me din Franța până în țară, că am fi avut prea multe amenzi de plătit dacă motivul afișării mesajului patrulei de poliție ar fi fost impropria depozitare a valizelor pe bancheta din spate, lucru ce obturează vizibilitatea șoferului în lunetă, lucru neadmis. Nu știam ce și cum va fi, nici câte zile vor presupune travers area kilometrilor, auzisem doar că s-ar putea face un detour de la ruta de bază, din cauza șoselelor și autostrăzilor care au reparații în derulare contractate, de la Franța, la Belgia și chiar Germania și Austria fiind pe traseul spre țara noastră lucrări deschise și șantiere populate de aura dorului de muncă. Am prins ruta normală, cu acces, ușor restricționat pe unele porțiuni de traseu pe benzi, dar da, informația se verifica la fața locului, fie c-am trecut un pic prin Franța, apoi Belgia, iar la granița cu Olanda intrăm și stăm două zile prin Germania, care e lungă tare, dar are și cu ce te scoate bine din ea. Urmează apoi  Dunărea din Austria, Ungaria la rând și după câteva ore vama orădeană. Odată intrați în țară, jumătate de zi pe parcurs până acasă, că distanță nu ar fi teribil de mare, dar mașini multe pentru câte drumuri avem noi. În total, traseu de o grămadă de kilometri Tot am primit invitația prietenului nostru chel și bărbos cu niște mâini de aur, vecin de la sud de Dunăre de a-l vizita acasă-acasă, nu unde-o da Dumnezeu să mai fie prins cu munca peste hotare și să dea de oameni faini ca noi, vecini din Europa de est printre străinii insulari și diferiți, sau aparte față de noi continentalii, ce ne-am zis, hai Ioană s-o facem și p-asta! Tot ne-așteaptă Kristy, a venit și el acasă, acolo unde a copilărit și de unde a plecat imediat ce familia lui a-nceput să nu mai capete pe măsură ce zilele treceau aerul de normalitate ca  în copilărie. A ales, prin urmare să plece și să uite de un sentiment de micime, ca atunci când trăia pe propria piele efectele bullyingului la școală, când era ostracizat de mentalitatea refractară, înrădăcinată în anii cât și Bulgaria, țara sa natală fusese satelit al Moscovei, ca și noi, parte a fostului bloc comunist-socialist din estîn concediu. La moartea mamei lui, la scurt timp după ce-l născuse, tatăl, încă tânăr și cu aspirații mari și pentru sine, cât pentru Kristy și fratele cu 10 ani mai mare ca el, s-a recăsătorit și până aici nimic anormal am putea-o spune, doar că mentalitatea oamenilor greu poți s-o schimbi, ce să-i faci. Așa se făcea că ajuns la școală, tânăra mamă pe care le-o adusese acasă tatăl băieților lui pentru a le fi și lor copilăria și adolescența mai ușoară cu cineva alături de ei să le gătească, să-i spele și să aibă grijă de casă era în Bulgaria anilor 90 obiectul de râcă mereu printre apropiații familiei Arganov. Cel mare, Dimitar, de care acum Kristy nu mai știa mai nimic, nici pe unde mai locuiește, nici ce și dacă lucrează, cum este, sănătos, însurat, bolnav, sau altfel, plecase devreme de acasă, la 17 ani, doar ce intrase el la școală și dus a fost și nici că l-a mai văzut careva pe acasă. Între timp, când băiatul, cu toată drama ostracizării sale sociale în cercul său restrâns al școlii primare dintr-unul din cartierele mărginașe ale Razgradului, oraș micuț în nord-estul vecinilor de la sud de Dunăre, aflat în regiunea Ludogorie, capitala administrativă a provinciei Razgrad a înțeles rolul său de liant al relației între membrii noii forme a familiei sale, și-a asumat o cruce care nu a fost nicio clipă ușor de dus. Din cauza vechilor probleme pe care tatăl le avea de imediat de cum o pierduse pe Ekaterina, soția sa și mama fiilor, a început să-și verse amarul neajunsurilor date de orizontul închis ca și acela plat și gri și negru mai mereu ca la București, în patimile alcoolului. Și pe drumul acesta de la pahar o dată, la sticlă zi de zi, ai sau nu din ce, cauți, vinzi, furi, vinzi și apoi procuri doar ca să acoperi frica dinăuntru care sapă în tine mai ceva ca picătura chinezească ce penetrează stânca. Neajunsul lui era tergiversat în rarele momente de luciditate pe care Kristy le mai prindea odată revenit acasă după programul de școală în termenii care vădeau o răbufnire împotriva divinului, o altfel de abordare față de motivul redat de trupa britanică Oasis în pragul median al anilor 90 prin hitul Wonder wall. 
Kristy nu avea experiența anilor de-acum 3 ani când l-am cunoscut noi, dar preambulul spre arta intr-ajutorării semenilor aici își făcea lor în inima lui. În directă legătură cu ce i-a mâncat pragul pubertății și până acum 5 ani când tatăl s-a dus lână mama lui, scăpând de zbuciumul interior ca efect al unui cancer la ficat depistat mult prea tardiv pentru ca șansele sale de a supraviețui să mai însemne rațiunea unei strădanii pentru amortizarea situației de acolo din hăul prăpastiei în care se afundase de ceva vreme. După ce și-a urmat cursurile liceului industrial din localitate, a cochetat cu tot felul de acțiuni menite a face din anii tinereții un preambul spre găsirea acelei idei-scop pe care marile minți au reușit să le găsească pe traiectul existenței lor și făcând din ele viziunea lor asupra vieții și-au dedicat toată energia canalizând eforturi și muncă din pasiune, fără a resimți oboseală, sau extenuare, căci atunci când prețuiești mult ceea ce faci, existența nu e decât un hobby care ajută și îmbunătățește calitatea vieții celorlalți, plecând de la a-ți oferi ție, în primul rând satisfacția, armonia și liniștea interioară, echilibrul de care ai nevoie mereu să știi unde și cum stai. A urmat o postliceală sanitară, unde a aprofundat tainele masajului și a devenit expert în recuperare locomotorie pentru toate grupele de afecțiuni, spate, mâini, picioare. Pentru că da, Kristy ne-a tot povestit, au fost cazuri de persoane ale căror picioare lipseau, fie din naștere, fie ca urmare a unor teribile accidente rutiere, și atunci foloseau determinarea propriei zvâcniri de viață pentru a-și induce o senzație de autonomie, folosindu-și în scopul deplasării mâinile, brațele. La început mai greu, dar cu perseverență s-a putut atinge și acest privacy de care ca om, terapeut și fin psiholog atunci când lucrezi cu neputința oamenilor și vrei să faci parte pas-cu-pas din elanul lor spre victorie au fost temerari care au ieșit campionii cursei cu ei înșiși. 
Ne-a plăcut la Kristy, am dorit să-l revedem pe tânărul, atins de freamătul unui tumult interior încă insuficient asumat, sau dus spre starea de calm, sau latență dătătoare de speranță că vei putea cândva să trăiești cu tot ce ți s-a întâmplat, orașul de cum am auzit de unde vine el de acasă, am pomenit de Cosmin Moți, care e tăticul lor de aici, e eroul căruia clubul de fotbal Ludogoreț i-a construit și statuie și a denumit astfel una din tribunele stadionului oficial al clubului pentru care al nostru fotbalist a făcut istorie, jucând și în deficit numeric pe teren, calificând singur echipa în tur preliminar european, apărând penalty-ul ce-a eliminat pe Steaua București din cursa pentru accederea în Liga campionilor. Orășel mic, cochet, ceva istorie, monumente, diversitate etnică, oameni care vorbesc și limba noastră, dovadă și pentru că și până la Moți, bulgarii avuseseră contact, dată fiind și proximitatea geografică de țara noastră, nu toți prea mândri de reușita lor la Barcelona ca apoi din postul de selecționer al naționalei și președinte al federației bulgare de fotbal să ne fi numit neamul Mămălișchi într-o ieșire care nu a făcut cinste sportivului de altă dată care în generația unor Hagi și Gică Popescu făceau din trupa catalană o adevărată cireașă pe tortul de fiecare săptămână care aducea cu el în weekend evoluția din Primer a division a trupei antrenate de marele Johan Kruiff.

joi, 24 octombrie 2019

Îmbracă-te bine că e frig afară de-acum!

Am mai tot discutat despre acest aspect, anume acela potrivit căruia Nimic nu mai e acum, azi, la fel cum era odată. Cineva ar putea-o spune, da, pentru că nici nu are cum, cu fiecare secundă care trece tot alte și alte idei prin contur deja, nu se opresc la stadiul larvar de coacere a ideii, ci trec deja de stadiul acela spre realizare. Totul e pus în slujba simplificării vieții, sau doar clamează asta, dar parcă undeva pe acest traiect de la faza incipientă despre cum toate cele care sunt au sau nu rolul lor, hai mai bine să vedem cum facem să le înlocuim. Nu de fiecare dată ce apare nou, e și bine gândit încât să se preteze pe dorința omului, ar fi chiar dificil de realizat această prospectare, nu individual, ci în schema generală, dar cu toate astea apar lucruri noi, repet, nu de fiecare dată mai bune ca ce exista, iar precedentul e-nlocuit. După ce-și lasă o marjă de eroare pentru amortizat, costuri și obișnuirea clientelei cu produsul, apoi firește se investește în marketare așa încât ce exista să dispară total din mentalul colectiv, așa ca și cine mai era nostalgic după vremurile de atunci, să nu mai poată spune vreau tot aia care era, pentru că nu mai e ce era, e doar ce e acum și gata! De la ciorap, la opincă, la radio, televizoare, mașini și toate celelalte, nu mai sunt azi, cu toată tehnologia lor de te îmbie că fac pe aici și pe dincolo, nu mai au calitatea de a dura, obișnuința cumpărătorului fiind inoculată de către producător în spectrul consumului. Pe principiul nu mai e arătos, sau nu mai merge cum te obișnuiseși, altul/a, după caz. Să ne referim la îmbrăcăminte, încălțăminte, tot e sezon rece, am terminat-o cu bermude și tricou/ maiouri să ni se vadă formele lucrate de formă la sală, sau pe bune la sala de mese și bucătărie unde intrăm să luăm o gură și uităm să mai plecăm de-acolo că ne atrage mirosul și curiozitatea ne îmbie să mai gustăm și altceva. Păi înainte știai o treabă, fâșul era fâș și sfânt, ținea și osului de cald și pielii de acoperământ rezistent la ploi și imiditatea tipică lunilor lui Bacovia, când frunza se uscă pe pomii verzi și pică pe asfaltul trotuarelor din orașe făcând acea poveste urbană să capete faima ei aparte lunile ce preîntâmpină sărbătorile iernii inzăpezite de troiene uitate cu zilele pe străzile unde nu se poate interveni cu antiderapante sau materiale umane pentru deszăpezire și fluidizarea traficului atât cât este, acum nu, că propunerile pieței vin să ne diversifice și să ne ardă mai mult la buzunar funcție de eticheta și brandul înscris pe umerașul produsului, fără ca să fie în ton cu un stil clasic, sobru, serios. E mai mult o mascaradă de consum, diversificare forțată, încercare falsă de a părea acoperit prin veșminte ca nu știu ce star de cinema, sau muzică, uitând de faptul că poate nici buzunarul, sau dispoziția părinților nu concură la satisfacerea gusturilor încă neșlefuite a adolescenților educați cu reviste și youtube mai mult decât ora de dirigenție. E o perioadă pornografică, a unui regres prin implozie post-roman, da ați auzit bine, romanii o resimțeau ei înșiși această dezolare la nivelul evoluției vieții acelor vremuri, odată cu mixarea obiceiurilor lor păgâne, politeiste când vine vorba despre spiritualitate, ciocnite de practicile națiunilor și popoarelor colonizate prin sabie și puse să plătească birul pe seama căruia aceștia și-au asigurat fondurile administrării teritoriilor cum s-au priceput și ei. Pornografic pentru că etalarea, dezirabilul nu mai are simțământul unei pudori, rușinea nu mai e ce era și ce se definește ca un sentiment care te face să te simți vinovat de o greșeală pe care o conștientizezi și deci îți pasă și pentru care simți nevoia să faci ceva pentru a repara imaginea de care te-ai făcut vinovat, lovindu-te rezultatul ei până acolo încât să se cheme că a fost ceva intim. 
Pornografic pentru că punem prea mult accent sau interes pe imediatul care nu contează într-o pondere esențială, pierzând timp și energie, memoria ne e astfel ocupată cu deșeuri și nu mai încape altceva, de astă dată esențial, vital, capital. Sintetic, nu mai știm să vedem finalitatea, pentru că ni s-ar fi spus că e frumos să vedem totul ca o călătorie, unde parcursul, nu destinația ar fi necesar să conteze așa încât să fim orbiți, sau atrași doar spre o anume direcție, nu mai știm să gândim, doar reproducem ca la desene animate, gestici și replici fără a le fi înțeles însemnătatea generală, sau contextualizarea la momentul când ne-au acaparat urechile. La fel e și pentru ochi, cum apare ceva mai șui, gata s-a trezit rebelul din noi, ca ăla vrem să părem a fi, să apărem altora, uitând în fapt noi pentru noi mai întâi să mai fim, sau să știm precis cine și ce suntem, că știind poate n-am decide toate așa evaziv și am avea prin urmare o măsură de precauție, un simț al responsabilității și al asumării ghidat de ceva ce ne reprezintă mai bine și cu care am ajuns dincolo de stadiul de pasiune indusă de o imagine a cuiva, cât identificare.
Așa se face însă, că iarna nu mai e ca vara, cu toate derapajele meteo, care mai păstrează uneori vremea neobișnuit de caldă pentru perioade care ar corespunde în calendare iernii, dar tragem anul următor ponoasele unei atare presupuse binecuvântări ce ne-a scutit facturile lui brumărel de prea multe lemne pe foc, când dacă precipitații nu au fost, curentul se scumpește pentru că a fost nevoie să se apeleze la stocurile din import, or, acelea intră cu niște adaosuri vamale și uite-așa mai bine pregătiți pentru iarnă vom fi dacă din timp ne-am cumpărat ghete bărbați și încălțăminte damă de același profil și servind aceluiași scop, vorba cântecului Cri, cri, s-apucăm anul nou să vedem ce-o mai aduce cu el.
Hai, mai bine de sărbători să ne pregătim, că după ce-om deveni mai pioși și mai responsabili, om avea și pentru ce sărbători împodobirea bradului! Avem și alegeri, încă nu și guvern și dacă nu se investește unul, s-ar putea nici Parlament să nu avem, așa că să sperăm că știm unde și cum suntem, ca să știm unde vrem să ajungem. Bradul tot așa se ornează de frumos, moșul vine dacă suntem cuminți, așa că hai, la teme!

Articolul participă la SuperBlog 2019.

Cu tine peste tot să-ți fie bine!

Trăim zilele unei globalizări în formele sale de acum, că fenomenul a tot existat de când lumea, pe principiul migrării omului de la bine la mai bine, dincolo de frontierele statului, pământului unde a făcut ochi și pe care a obișnuit, după ce a învățat să-l numească un timp Acasă. Și prin urmare închiderea ultimelor capitole preaderare la UE pentru România a însemnat posibilitatea din 2007 încoace de admisie a compatrioților noștri pe piața liberă la acces a muncii din confederația europeană construită strategic pe orânduiala unor principii vestice expuse încă din antichitatea vechii Elade de stagiritul Aristotel. Nu s-a stat pe gânduri și s-a plecat, masiv înspre vest, s-au ales ca destinații, undeva unde e mai bine, logic, câștigi, muncești, plătești chirie, dar ai ceva de strâns s-aduci încapoi acasă, dar între timp și regulat să poți trimite rudelor și familiei să se descurce bine. Așa au apărut cazurile de copii crescuți în familii preponderent monoparentale, de regulă tații erau cei plecați inițial la muncă pe șantierele Spaniei, Italiei, sau alte destinații alese, asta până să facă ei un pic de cheag cu actele și formele de angajare și cuibul de odihnă printre străini, ca sa vină și mama. Și așa ai noștri au început să le caute și consoartelor servicii și așa au găsit repejor în agrivultură, căpșunii din Spania și Italia erau la modă, accesul facil, clima bună, condițiile de muncă poate uneori cam inumane, dar munca era și plătită, oricum mai bine ca acasă, femeile munceau, erau cu soții acolo, toate bune și frumoase, dacă puteau să aducă și copiii era și mai bine, dar au fost cazuri când nu s-a putut, pentru că organizarea era mai complicată, perioadele de transfer cu școala nu se pupau cu timpul necesar a fi fost alocat de părinți pentru a pregăti copiii și atunci Lasă, mamă, stai să-ți faci școala acasă, că înveți mai bine, aici trebuie s-o iei de la zero, cine știe dacă-ți place, vii în vacanță la noi să ai ce scrie în compunerea de nou început de an școlar. Greu, nu imposibil, dar nu mulți au avut timpul necesar să adere la sistemul de valori al statului pe care l-au folosit cât să lucreze și să adune ceva pentru mai încolo și mai bine la ei acasă în țară. Dar, accidentalul apare și când n-ai de unde găsi o aspirină cțnd răcești, nici pe cea a săracului n-ai de unde-o lua, că a rămas în țară cu copiii, te zbați și-ți faci formele și aștepți să te vadă doctorul, de regulă nu când ai tu nevoie, ci când se poate, că rezervarea nu ține cont de tine, ci de o aritmetică factuală, aceea că primul venit, primul servit și rândul se așteaptă. Urgența are prioritate, dar nu oricum, iar să te prefaci mort doar ca să capeți atenție, e puțin probabil să-ți iasă pasența și-atunci mai bine nu riști, că cine știe. 
Dar acum, pentru cine mai e încă plecat, pentru astfel de situații când fie ai simptome de răceală și gripă, o pastilă, un remediu e de găsit online, prin Farmacia La Preț Mic. Te imunizezi mult mai bine cu un aport de vitamină A, sau B, sau C, D, dacă pe lângă aportul, redus prin gătit, alimentar, adăugăm organismului curele aferente odată cu schimbările de sezon resimțite cu precădere, dimineața și seara.  Puțini dintre cei pecați au și dorit și putut să se acomodeze cu traiul în străinătate și prin urmare și mai puțini dintre aceștia au și început să-și vadă viitorul lor acolo pentru mai mult timp decât poate că l-ar presupune contractul profesional semnat cu angajatorul. Plus că, după valul de bine de la începuturi, a urmat, să ne amintim bine cu toții valul de recesiune în toată lumea, în Europa de vest cu atât mai mult resimțit odată cu anii 2011-2013, criza economică globală facând economiile pro-vest-europene să se zbată greu și mult până să iasă la liman. Nu puțin a lipsit, știm prea bine, ca după tam-tam, nu organizat și regizat dinafara țării, sau pus la cale din exteriorul Greciei pentru a o răpune, ca Grecia să vrea și să iasă din UE din acest motiv al supraîndatorării țării. În final protestele și manifestațiile ferme, gălăgioase și violente au determinat guvernul să consulte votul popular, lucru care a adus o altă mare problemă pentru forurile mondiale economice care giraseră țara pentru investiții, unitatea între clasa politică și implicit guvernanți și grecul cu mic, cu mare, de rând, obișnuit. Lucru ce a condus la negocieri, unde fermitatea grecilor a fost luată în considerare de giranți, care au eșalonat datoriile pe mai mulți ani, doar ca țara să mai folosească moneda federativă europeană, altfel ar fi fost prea rapid, prea brusc și de nu bun augur pentru pilonii-motor ai UE, Germania, Franța, Marea Britanie la acea dată, plus birocrații decizionali din Benelux.
Acum e o reconfigurare a destinului federativ al Europei vestice, Marea Britanie se pregătește  chiar zilele acestea să iasă din uniunea pentru care spune că plătește prea multe taxe fără ca să beneficieze de facilitățile decizionale, așa cum o fac cei din Țările de Jos, dar ce vreau să vă mai spun este că farmacia online prinde bine oricui e plecat de acasă, pe meleaguri străine să muncească. Ce știi că-ți face bine, dar e imposibil de găsit pe la farmaciile statului unde lucrezi, nu ai timp de stat la cozi, așteptat la rând la spital să te vadă medicul ca prescriindu-ți rețeta să mergi apoi îndreptățit la farmacie să-ți cumperi produsele de care ai nevoie, altminteri mergi degeaba, nu vei cere o pâine, ci pastile, iar pentru astea ai nevoie de rețetă, te doare spatele, un braț, un picior, știi că face bine ceva de frecționat. Voltaren, Ibutop gel, le comanzi, le achiți tu, lași adresa cuiva de acasă și ei ți le trimit prin colet. Aștepți câteva zile, dar nu o veșnicie și-ți rezolvi problema și-atunci cum să nu fii bine?

Articolul participă la SuperBlog 2019.

Victoriile-s un șir de pași înainte. Alegeri personale de viață

Fiecare acțiune pe care o derulăm poartă prin evidența ei de necontestat. o parte din noi desprinsă parcă pentru a învinge timpul și de a marca tuturor faptul că noi am trecut pe aici, mă rog acolo. E ca o scrijelire pe o bucată de lemn, e ca mesajul subliminal și final totodată, de după trimiterea scrisorii către Shawshank redemption, unde foștii lui amici rămăseseră încă închiși, când Brook, ce alege pentru că nu se putea acomoda cu realitatea mult prea zdruncinantă pentru el a libertații cotidiene, după ce-și petrecuse mai bine de 4 decenii dincolo de zidurile instituționalizate a clădirii menite a insufla educarea spiritului civic în tiparul bunei cuviințe, așa după cum răul făcut pentru a fi ajuns acolo, după o perioadă de penitență ar fi trebuit să reeduce subiectul pentru a putea fi readus în societate pentru a-i fi și acesteia prin el însuși de folos scrie pe grinda unde urmează să se atârne Brook, a fost pe aici. E ca o amprentă personală a trecerii prin viață, ca o ștampilă, dacă admitem rolul atât de biunivoc necesar al scrisului în viața cotidiană și a documentelor pentru orice fel de ghidaj antemergător al oricăror procese zilnice sociale, de la legi, la contracte socio-economice, toate vor fi având nevoie de semnături, parafe, ștampile, avize. 
Păstrând analogia necității ștampilelor în viața noastră de zi cu zi cu acțiunea filmului Închisoarea îngerilor cu magistrala interpretare a rolului lui Andy Dufresne  aparținându-i lui Tim Robbins, pe lângă Red, amicul și prietenul bun la toate al lui Andy, Red, interpretat așa cum doar un actor în plină maturitate artistică poate evolua dând scenei și publicului cel mai bun joc actoricesc în roluri-cheie aici facem referire la Morgan Freeman, descoperit și redat scenei internaționale după 55 ani abia, odată cu distribuirea alături de  Kevin Costner în Robin Hood, la începutul decadei a noua din secolul trecut. Urmând linia lui 7even, unde detectivul bătrân, pe care uzura cazurilor dificile l-a călit așa încât înainte de pensionare are menirea și de  a-l mentora pe mai tânărul său coleg de birou interpretat de Brad Pitt, Morgan marchează o evoluție marcantă a carierei sale prodigioase, fiind cooptat în  postura interpretării unor roluri esențiale în producții unde castingul include nume mari, premiate de US movie academy. Dacă personalitatea marcantă a experienței și maturității sale artistice i-au permis să fie detectiv anchetator (7even),  recrutor de spionaj (Wanted), Morgan Freeman mai joacă printre altele și rolul lui Nelson Mandela într-o producție în care cealaltă jumătate de scenariu de film e ocupată de evoluția socio-culturală a țării prinsă în evoluția reprezentativei statului sud-african de rugby, acolo unde cultural vorbind, albii, al căror numitor este Mat Damon în film nu mai sunt apartheid, ci devotați grupului pentru victoria întregii echipe, iar nu cum se întâmplase pe vremea tinereții marelui înaintaș al țării, când fusese închis și o bună perioadă regimului detențional nu mai știa de-i va supraviețui ori ba. Ajunge spre finalul lumii preconizat de isteria mediatică ce se ancora spre o insuficient de bine documentată sursă pe care o clamau, calendarele mayașe, 2012 să fie un bătrân scriitor de proză pentru copii, ajuns odată cu bâtrânețea suferind și necesitând scaunul cu rotile, vecinul de care o familie monoparentală, doar mama își mai crește fetele are mare nevoie. Căci și mamei îi prinde bine compania înțeleptului mascul dotat cu simț și imaginație, așa după cum și celei mai rebele dintre fiice, spiritul justițiar, ancorat într-o imaginație bogată, ghidajul experimentatului scriitor și trăitor de fapte și de stări, învățătorul de luat decizii poate fi de mare-mare folos.  The magic of belle isle așadar în 2012,  după ce arta înțelepciunii sociale e interpretată de Morgan Freeman în duetul cu Jack Nickolson din The buket list, care numai lista lui Buket, sau Buchetul listei nu este, așa cum mulți adaptori de copy-paste s-au grăbit să-l traducă pe filmul în care titlul s-ar traduce mult mai firesc în românește prin Ortul popii, sau Ultimele dorințe, căci implacabilul e deja decis de involuția bolii de care ambii protagoniști suferă în fază terminală. În rolul unui mecanic auto în pragul pensionării și depistat cu cancer în fază terminus, Morgan va fi liantul spre umanitate al incăpățânatului său coleg de salon, patron-magnat multimiliardar printre altele și de rețea privată de spitale, Edy Cole în interpretarea lui Jack Nickolson. Finalul vieții care-l ia pe neașteptate pe simplul om, îl aduce cu picioarele pe pământ pe tatăl-bunic, determinat și de iminenta apropiere a morții sale, dar și de promisiunea făcută amicului său cu care elaborase lista cu lucruri/ acțivități pe care le vor derula împreună până moartea-i va despărți, așa Edy aflându-și bucuria, fericirea și împăcarea cu sine, după reluarea legăturii cu fiica sa, întrerupte pe vremea când iubărețul tată divorțat de mama fetei, protector din fire insista să fie cel care își dă mai întâi girul în privința relațiilor în care fata, de acum tânără și independentă, dorea să se implice. Așa că tensiuni au existat când fata s-a ascuns de el și a plecat să se logodească, când partenerul a lovit-o și-a anunțat totuși tatăl și diferendul s-a hrănit pe mai departe, chiar dacă niciunul, nici altul nu a scăpat pe de-a întregul de problemă. Nevorbindu-și de atunci, dar fără timp și cu o promisiune de îndeplinit, Edy found joy in his life, așa ca întrebarea adresată de partenerul său de suferință din spital, cu care construiește lista cu lucruri musai de îndeplinit înainte morții sau pâna la finalul vieții, cu asta văzând și sărutând și cea mai frumoasă fată din lume, nepoțica, fata fetei sale din relația cu cel care o mai bătea și din a cărui cauză el și fiica nu-și mai vorbiseră. Și pentru a nu mă întinde prea mult cu poveștile, în Lucy, din 2014, în rolul unui eminent profesor universitar, reputat biolog, fizician și cercetător al cunoașterii umane, alături de sud-africana Scarlett Johansson menține prin sfaturile sale omenirea la stadiul preconizat de creație. Într-un scenariu aparent futurist, sau sf, dar cât se poate de bine ancorat în pragmatica existențială se supralicitează riscul la care lumea poate ajunge când scăpat de sub control, individul se poate apropia de Creator mărindu-și capacitatea cerebrală, artificial inteligența și accesul la unelte și procedee, de care morală nu va mai ține cont, în umbra conștiinței pentru atingerea scopurilor propuse, de aceea riscăm să cădem în râpa primejdiei capitale, ca rasă.
De ce v-am povestit despre filme și despre omul pe care eu unul îl apreciez cel mai mult, pentru că marchează o evoluție, iar aceasta este rodul unei sârguințe profesionale meritate și răsplătite de roluri distribuite în care participând așa cum el o știe și poate face bine, nu a dezamăgit, din contră caracterele interpretate având versiunea lor aparte, mai bine pusă în lumină prin filmul interpretat de Morgan Freeman, decât carte, sau recenzie de film, cronică de festival, sau orice altceva. De ce, pai pentru că devotat artei, omul dovedește că nu a încărunțit degeaba atunci când cheagul artei sale a fost pregătit pentru marea scena a Holywoodului, iar că atunci când distribuțiile i-au cerut-o, el s-a ridicat la înălțimea așteptărilor echipei de producție care l-a ales să facă parte din staring. Prin forța propriului exemplu a putut dovedi că pasiunea pentru artă, harul, charisma, talentul, înțelepciunea acumulată în artă în egală măsură cât în viață îl recomandă ambasador dincolo de scenă. Și a fost ales să promoveze în clipuri publicitare aături de Federer, Messi, sau alte nume mari ale sportului actual companii aeriene internaționale de calitate. Cu atât mai mult, metaforic el este prin el însuși o amprentă-vector al unei ascensiuni. 
Ca-n scenariul lui Lucy, amprenta e-personală, sau e-mark punând-o acum în logica personalizării oricăror tipuri de documente pe care le remitem spre n destinatari în n+1 scopuri, Colop România trebuie amintit că este importatorul celei mai noi recuzite, invenție premiată de prestigiosul concurs Red dot design. O recuzită pentru portarea personalizării amprentării și legată la un device portabil asigură motivația de care are oricine care se gândește la tine, are nevoie, când știe că văzându-ți mesajul, e ca și cum dorul de tine i-a mai trecut și atunci ascultă pentru că nu vrea să descopere pe propria piele cum sau dacă karma este sau poate fii o mare bitch!Până atunci, de ziua lui felicitarea unde ai folosit e-mark îl va pregăti și pentru finalul de an și felicitarea de Crăciun pe care o va deschide la timpul ei, sub bradul frumos ornat. Hey, jingle bells!

Articolul participă la Superblog 2019.

miercuri, 23 octombrie 2019

Talisman dincolo de lume

Avem cu toții, zile și zile. Meteo, o perioadă ploioasă, sau din contră, alta poate prea călduroasă, cu zile caniculare și automat una cu dificultăți chiar și la respirat ne poate afecta forul interior și nu putem fi noi cei care ne știm, puternici, adaptabili și euforici atunci când din gând în faptă și din vis în așteptare totul ne iese după pofta inimii, de parcă și planetele cu stele și sori de pe cer s-au aliniat așa cum trebuie încât să ne fie bine și vorba poporului și când ne-o fi mai rău, la fel să ne fie! Când e realitate doar partea mai rea, care ne poate scoate de pe o trasă pe care am învățat să ne menținem cu timpul, atunci căutăm evadarea din realitatea de facto și ne aducem aminte de alte stări care de-a lungul timpului ne-au adus zâmbetul pe buze și satisfacția împlinirii. Și asta nu musai brusc și/ sau forțat, ci printr-unul din talismanele purtate. Acum c-o fi chiar una dintre bijuteriile care ne reprezintă, sau ne ajută să ne accesorizăm piesele vestimentare, sau c-o fi un gând bun la una dintre persoanele noastre dragi care ne așteaptă acasă, alături de care, dincolo de iuțeala gândului, sau calitatea sa de a fi fost o bruscă evadare din rutina cotidiană contextualizată pe sarcinile de lucru de la locul de muncă asociem mult mai mult decât simpla vedere a bijuteriei în sine, căci sinestezia încarcă amintiri și ele au cu sine și gust și miros și substanțialitatea unei vieți, căci da, relațiile interumane asta presupun, să poți vorbi despre un om, chiar dacă nu este lângă tine, ca și cum ar fi, căci discursu-l poate suplini pe cel la care face referire, dacă forța cuvântului este realmente pusă în valoare. Dar oamenii nu obișnuiesc doar talismane să poarte, amintindu-le de cei dragi care contează pentru ei, ci chiar, vorba lui Carla”s dreams Până la sânge ei își înscriu în codul lor Adn persoană dragă prin mesaje motivaționale care-i păstrează lângă ei, în ei, corp comun, același timp, aceeași soartă forever. Indiferent dacă e vorba despre realități încă vii, sau cu atât mai mult dacă prietenii, sau oamenii dragi la care amuleta, talismanul, sau mesaje motivaționale fac referire au fost până la un moment dat, când accidentalul a rupt fizic legătura și dintr-o altă lume veghează asupra celui rămas aici. E și o formă de interacțiune, e continuitate, o remetamorfozare, o încercare de a readuce la viață pe cel/cea care nu mai e, când pentru omul rămas aici, cel/ cea dispărut/ă a-nsemnat ceva capital pe parcursul vieții. A se vedea aici și ce ne sugerează vizual povestea ecranizată de producții ca Inimă neînfricată, sau  ultima serie Spartacus, nisip însângerat. Ambii protagoniști ai filmelor, atât William Wallace, cât și Spartacus au ceva asupra lor care le aduce aminte și le păstrează vie amintirea soției. Pentru Wallace, chiar o substituie, căci îi fusese ucisă de armata engleză, fapt ce a declanșat în William revolta socială pe care a condus-o în direcția independenței Scoției de Anglia în numele unei libertăți cerute cu toată bravura, curajul, ființa lui până la final, când i s-a cerut de către felcerul regal care-l schingiuia supunere față de coroana britanică. Or, ne amintim bine, William își țipă cu ultimele puteri acel Freedom când măruntaiele își sunt secționate și securea mare-i desparte capul de trunchi, după ce restul arsenalului de proceduri menite a curma tenacitatea rebeliunii omului își vor fi făcut deja simțită prezența pe trupul rămas tânăr al căpeteniei revoltei populare scoțiene doar prin iubirea pentru soția sa, de care îl leagă fizic acea amuletă, floarea de scaiete pe care ea, copilă fiind, i-o oferă copilului William când invadatorii englezi îi căsăpesc familia, iar el cu lacrimi în ochi nu poate înțelege nimic din acea situație dată, ci doar simțirea umană a inocentei copile ce-l învață legea iubirii. Învelită în cârpă curată, floarea de scaiete e păstrată uscată și protejată de perisabilitatea timpului de grija omului care are o misiune de îndeplinit și care o duce până la moartea sa a îndeplinire, de a-si fi scos țara din robia britanică. La fel ca William Wallace, Spartacus, prizonierul sclav, gladiator, păstrează legătura cu soția sa, prizonieră și ea a romanilor, prin brățara handmade făcută de ea.
Ce mai au astea două personaje în comun, plus încă unul despre care am să vă povestec imediat, veți vedea, succesul. Unul dintre membrii trupei Talisman, duetul de succes al anilor 90-2000 din muzica românească, partea blond cârlionțată a trupei și-a cunoscut iubirea și viitoarea soție la unul dintre concertele unde trupa a concertat, la Timișoara, or pare-se chemarea iubirii prin vocea aparte a trupei în peisajul muzical a rezonat și titlul primei piese cu care trupa a debutat în forță, Atât de singur a putut schimba o realitate tristă cu una fericită.
Vorba ceea, Numai una, tot din Talisman.

Articolul participă la Superblog 2019.

duminică, 20 octombrie 2019

Armonia șirului lui Fibonucci în casa bunicilor făcută cu tehnologia presupusă de Azi

La întrebarea cum ar fi fost toate atunci ca acum, respectând acum-ul, ar fi fost diferit de cum a fost deja trăit. Argumente, cât cuprinde, timpul nu se poate da înapoi pe bune, doar în Superman, casa de comenzi Vindem Ieftin nu exista atunci, nu exista nici internet, calculator,  deci n-aveai cum prinde cel mai bun preț la materialele de construcții pentru casă. 
Fără tehnologie a informației, exista atunci doar imperialism involuant și descrescător în ponderea planșei de ținuturi colonizate, lucru ce avea să inaugureze era națiunilor și abia după aceea urmează după cum voi reda. Așadar, nu exista cadrul istoric, administrativ, politic, infrastructura de posibilități face imposibil un asemenea scenariu în care să includem Vindem Ieftin pe harta unui azi monoton, gri, incert al unei Românii încă divizată atunci în principate și chiar dacă unirea s-a început ulterior, tot nu are cum, detalii mai departe.
Ideologic, educațional, infrastructural era imposibil. Abia începeam să conștientizăm semiotica imnului național, să pricepem că ungureanul e frate cu vrânceanul și olteanul, să ne lingem rănile după războiul care adunase o lume întreagă la starturile măsurării armelor, după ce cu zeci de ani în urmă cursa înarmărilor națiunilor si marilor imperii (ce aveau probe de trecut, sau vor fi rămas doar amintiri în analele istoriei universale, Imperiul Țarist, cel habsburgic și cel otoman) era ca alarma unui ceas deșteptător în prefigurarea minutului trezirii matinale. Invențiile abia mijiseră, exista radioul, aveam electricitate, aveam petrol, urma să mai dezvoltăm și o rețea de kilometri buni de cale ferată, comparabili altor state mult mai dezvoltate ca noi in frăgezimea noului secol preconizat a fi fost al vitezei, deși începuse cu o primă conflagrație mondială, moarte și ură a omului față de om sub auspiciul unui timp ce s-ar fi scurs mult prea mult îngrădind libertatea altor națiuni. Gavrilo Prinkip se memorează azi la ora de istorie ca fiind numele celui care a ucis la Sarajevo pe moștenitorul tronului imperiului habsburgic, într-o bulă de timp în care măsurile coercitive în vulcanul butoiului cu zmoală care este zona balcanică n-au mai făcut niciun fel de casă cu bazibuzucii și sârbii și bosniacii și restul națiunilor supuse generații de-a rândul și care au dorit la un moment dat să-și reconfigureze restul vieții lor ca neam care-și dau singure seama propriului destin și nu mai sunt dezmoșteniți ai soartei, așa cum îi denumește în Uragan asupra Europei, Vintilă Corbul. Am participat și noi ca țară, deși încă nu eram statul-națiune modern România, eram uniți doar josul cu dreapta țării, Muntenia și Moldova, Ardealul era și ca întindere și ca rol ulterior, inima țării, încă dezbătut de ungurii și austriecii dintr-un imperiu în cădere liberă, am realizat unirea și cu Ardealul la finele anului când primul război mondial s-a finalizat și am început să trăim tot după vechile orânduiri din neam în neam transmise pe pământurile strămoșești, de astă dată, fără ca să mai simțim vreun jug, ci o decizie străină care ne conduce și de care ascultăm toți, ne-am zis de atunci, căci nu am găsit de cuviință să găsim potrivit pe unul de-ai noștri să-i numim prin vot unanim să facă asta. Rebeli, neîncrezători, sau prea ințelepți încât cunoscându-i pe toți liderii de atunci, să nu-i fi putut acorda credit niciunuia dintre ei, preferând o loterie, sau o tutelă, umbrelă a unei puteri europene dinastice mai mari fără de care am cuviințat că n-am fi trecut pârleazuri mari de au fi apărut la orizont asupră-ne, așa a fost să fie. Când nici bine n-au început să respire aerul libertății de gândire și acțiune, ai noștri buni și generațiile lor de frați, surori, părinți și rubedenii s-au văzut amenințați de cruda soartă a depășirii gazărilor, muncii silnice din perioada lagărelor de concentrare unde la început evreii, apoi și alte națiuni considerate de mâna a doua și a treia, dispensabile marii rase albe-ariene germane, polonezi, cehi, sârbi, unguri, români, țigani, cu toții oameni, nu mai frumoși, nu mai curați, nu mai infecți, răi, grași, ci simplu, la fel de oameni ca cei care au construit prin obediența tăcerii, covorul roșu pentru politica nazistă a caporalului care a fost salvat în primul război mondial de un camarad de arme britanic, că altfel poate că n-ar mai fi trăit toată lumea acest blestem al uciderii unor oameni nevinovați doar pentru că așa s-a crezut că e bine să se spună ca să învrăjbim majoritatea etnică asupra celorlalte conlocuitoare în spațiul de cultură și expresie germanic. 
După război, da, s-au petrecut trupele și femeile-au venit cu mic și cu mare să-și recapete bărbații înapoi, căci destinul le-a vitregit câțiva ani importanți de prezența lor și așa s-au putut întâmpla drame și tragedii ca-n Pădurea spânzuraților, apoi lumea a-ncercat să-și trăiască viața mai departe fără ca pogromul trăit în restriștea războiului să le marcheze destinul ulterior. Și așa s-au născut copii, părinții noștri, ai generațiilor de azi, oameni prinși într-o altă buclă de timp și de conjunctură tempo-spațială: cea de redefinire a conceptului de stat-națiune și a rolului constitutiv al legii primare de născare a statului în contextul federalizării, ca unul din pionii de bază agreați de cei care și altă dată au decis istoria. Scopul, regenerarea sângelui îmbătrânit al bătrânului continent cu potența spiritului revigorant venit de oriunde din lume. Într-o atare perspectivă a unei călătorii permanente în lume, nu musai în logica metamorfozelor antice grecești, ci într-una a propriilor Within temptation, casa visurilor e un Acasă de închiriat pe oriunde pașii te poartă prin lume până să apuci, realizând ca Smiley că Acasă e unde vrei tu să fii, nu unde trebuie să mergi ca să mai fii tu cel pe care-l cunoști bine.
Nu știu, încă n-am probat, dar spiritul analitic mă determină să cred că ce propune Casa de comenzi Vindem Ieftin pe piața materialelor de construcții e pe bune o soluție viabilă la necesitatea omului simplu, sau dezvoltator și constructor dovedit. Regula mi se pare simplă, în logica comerțului cantitatea vinde, prețul e mai scăzut pe total, ca pe bucată, de unde se elimină costuri de depozitare, manipulare, transport, care altfel s-ar fi regăsit în prețul materialelor în magazin. Intermedierea asta te ajută pe tine. Adică nu e ca la România, te iubesc cu cazurile de abuzuri în serviciul țării, în care funcționarii ne vând pe noi cu tot cu țară, resurse, flotă, armată, industrie și nu sunt nici judecați și pedepsiți, ba bine mersi umplu conturile și fug cu charterul din țară, sau trăiesc sub nasul nostru fără a fi nicicum deranjați de cine ar trebui să ne fi apărat tuturor interesele, nelăsând ca astfel de abuzuri să se întâmple. Azi, Atunci când părinții alor tăi părinți făceau casă, nu exista așa ceva, materialele erau cele care erau, lumea nu ar fi fost pregătită pentru aviditatea consumului tehnologizat de azi, ca însăși existența cotidiană împărțită chiar în aburii primei cafele care te dă jos din pat și încearcă să te pregătească pentru o agendă în care tu știi doar câteva puncte din ordinea de zi a activităților în care peste zi te vei fi lăsat prins, între suflat în ceașcă pentru a sorbi prima înghițitură de maro licoare binefăcătoare și poate și un fum-două de țigară tras cu nesaț, poftă, sau din contră, doar în virtutea inerției, într-o plictiseală inconștientă, obositoare, click-uri, scroll și butonat de zor, sau făcut cu degetul pe ecran, cum se tot aude ba de prin curți, ba de prin bucătăriile scărilor de bloc, acuzator la adresa conviețuitorilor de femei cărora treburile le umplu agenda fără pic de tăgadă. Ce fericire pe capul unora, ar spune-o Ionesco!
O chestie poate luată-n derâdere, dar folosită util, poate aduce mari beneficii, căci reduce timpul, efortul de deplasare, consturi de transport și livrarea e mintenaș cu ce-ai poftit să-ți faci casă, sau dacă ai deja una, sigur mai e loc de câte o reparație, modificare, renovare și-atunci dale de pavaj, fier-beton, porți se caută și se comandă și gata curtea și reîngrădită fain-fain și grădina ei bine delimitând trandafirii din fața porții, de rondurile cu celelalte flori ce te-nsoțesc înspre intrarea principală la tine în casă. 

Articolul participă la Superblog 2019.

sâmbătă, 19 octombrie 2019

Cald și bine la tine Acasă

Există un preț pentru toate acțiunile noastre, gânduri, idei, fapte, bunicul ne spunea odată-n copilărie. Pe măsură ce creștem vedem, simțim pe propria piele câtă înțelepciune au putut încăpea atunci în vorbele pline de duh ale unui om ce nu avea cum ști ce-nseamnă atunci calculator, internet, tehnologia informației, speakeri motivaționali, principiul formării continue dincolo de orice bariere ale vârstei construit la nivel formal pe ideea conform căreia niciodată nu e prea târziu nici să spui că e prea târziu, deci categoric adeverea pe acel Niciodată să nu spui niciodată excludea orice idee de nihilism, pe de altă parte promovând ideea conform căreia oricine și oricând poate învăța câte ceva în viață, indiferent de cât de plin de carte și/ sau învățat este deja, sau de la/ din ce împrejurare are de învățat ceva.
Antrenorul de genii, prof. dr. Florian Colceag o spune perfect elucidat asupra problemei, din vasta sa experiență a interacțiunii la nivel înalt cu elevii, ani buni de-a rândul fiind antrenorul lotului României în competițiile școlare internaționale la Matematică, cu toții o știm, ne-am bucurat și mândrit de veștile în care aurul era adus în țară de sârgul, inspirația și înțelepciunea unor copii mentorați de dumnealui, prin chiar titlul uneia din nu puținele cărți publicate - Și copilul tău poate fi un geniu. În măsura în care a gândi nu este altceva decât operarea cu ceea ce știi și aplici, dintr-un set mare de lucruri cu care interacționând, ți-au rămas în minte, tocmai pentru că nu doar le-ai memorat, sau tocit pentru a le fi reprodus imediat după aceea, înseamnă că dacă cei mai mulți oameni din zilele actuale măsoară și cântăresc, analizând doar cantitativ ce beneficii pot urmări de pe urma unor astfel de analize simplist-comparative, nu scrie undeva că ești musai geniu, dar că mare parte din calitatea pe care o ai, respectându-ți libertatea, curiozitatea și cugetul liber pot să te aducă în punctul în care chiar să gândești lucrurile înainte de a le face, nu ca alții, care mai întâi fac, greșesc de constată și alții care i-au pus să facă ce-au făcut și abia atunci când suportă făptașii consecințele, se realizează greșeala. Între robotizare, ascultare-executare și nechestionarea unei directive, ordin, rugăminte și liberul cuget și o portiță de neîncredere între ce ți se spune și ce simți și știi că te reprezintă în forul interior pe bune există o mare diferență și chiar un război pe care doar cei nu slabi de înger, ci temeinici și consecvenți în ascultarea vocii interioare îl câștigă, asigurându-și calmul și respectul de sine pe care-l vor putea acorda mai departe atitudinii lor corecte adoptând tactica aceasta, adică preambulul pentru continua lor misiune de oameni gânditori, nu marionete în mâinile și deciziile altora. Sau cum ar spune-o oamenii simpli, de la țară, Tată, nu suntem atât de bogați, încât să ne permitem toate cele care ne trebuie, irosind banii doar pe ce-i mai ieftin. E o înțelepciune și-n zicerea asta, cum că de regulă, cele ieftine, nu duc, nu țin și nu se justifică, prin urmare, folosirea banilor pentru o speranță deșarte, la adăpostul unei economii mici la început.
Orice om, simplu, țăran prin născare, sau ajuns să trăiască la sat, după ce-a hoinărit prin urbele străine de urbanism, mediu și multe alte principii ale unei bune și sănătoase cuviințe, știe că la momentul când crești și-ți ai locul tău în lume pe calea devenirii, dincolo de relaționarea socială avansată până în punctul la care omul își află perechea de suflet și partenerul pentru continuarea vieții alături de el, o casă nu mai e vis, reverie, sau simplă dorință, ci necesitate capitală. Acum casele, se știe, se pot construi de la zero, sau se pot prelua gata făcute, căci casă poți face alături de omul de lângă tine și-n alt mod decât acela în care ții mistria în mâna stângă și cărămida în cealaltă ca să ridici zidurile clădirii care vă va adăposti. Datoria asta, în schimb, privește cuplul nou intrat în rândurile celor desprinși de familiile care i-au născut și crescut pe ambii soți ca pe ceva absolut inevitabil și de la sine înțeles că mult mai firesc este ca mirii să-și țină doar ei companie, fără ca familia din care provine unul dintre ei să fie ambientul fiecărei zile pentru toți. Se înțelege faptul că se iubesc, se îndrăgesc, se acceptă, tolerează, dar zi de zi, parcă totuși e cam mult să împarți același spațiu interior vital cu toții. Și atunci, credit, că mătuși ca Adrian Năstase, sau mame ca cel de la Vrancea nu are toată lumea, se recomandă ca să dai startul și din acest punct de vedere vieții în doi cu proiectul cuibușorului de conviețuit, nu doar de făcut nebunii inițiat. 
Adică trecut din faza de iluzoriu, aș vrea, dar nu știu când și cu cine și mai ales pentru cât, în fapt, căutare, prospectare a pieței de profil, documentare, verificarea planurilor proprii, cu sumele pe care  casa în întregul ei le va presupune, o dată proiectul de casă fără etaj, sau cu etaj, asta doar de tine și de buzunarul tău depind. Proiectantul, că va fi birou de proiectare cu oameni cetificați să facă asta, sau vor fi chiar arhitecți, care mănâncă de la teren, amplasament, planuri urbanistice, zonale, studii de fezabilitate, continuând cu orice implică destinația clădirii de ridicat pe terenul tău, la fel tot alegerea ta va fi. Buzunarul, timpul, resursele, răbdarea, anotimpul, proximitatea, relațiile pot conta. Altminteri știi un fost coleg de școală, ajuns între timp notar, care la rândul lui are un amic care lucrează la un birou de proiectare clădiri, case, hale, orice. Nu stai bine nici nu timpul, nici cu agenda, tu trebuie să fi fost deja plecat de 2-3 zile nu știu unde să rezolvi ceva esențial, dar vrei musai să demarezi ceva vizibil, palpabil. În atare condiții, delegi, împuternicești rudă, amic bun, frate, tată, sau nevasta, daca pe lângă inteligență și diplomație, mai e și oricând situația o cere bărbată să se ocupe de prospectare și demarare, adică fix ce ți-e mai greu ție în situația dată, n-ai timp să cauți, nici nu ai cum și când să asumi o alegere a primului venit și apoi în caz că te nemulțumește ceva, pe lângă reproșuri autoadresate mai mult ca ruperea contractului și pierderile pe măsura avansului proiectului în sine cu firma inițială, scenariul nu-ți place, așa că femeia să decidă, sau ceilalți împuterniciți de tine, după ce le-ai trasat ca așteptări.
Eh, dar nu atunci mai bine, cu așa scenariu, te apuci tu de treabă când ai timpul, resursele, devotamentul de a fi total implicat în proiect, că doar ție ți se ridică casa și ți se face de la zero, nu altuia, începi totul când nu trebuia de ieri să fi fost în altă parte cu treabă șialegi asumat din piața de profil pe cine crezi tu că va face treabă bună? Eu zic că da. Dai un ban, dar când specialistu-i calificat el știe și ce face și pentru cât, pentru că știe că o treabă de mântuială, făcută pe bani mulți, poate fi și singura captură pe care o face. Or, în așa domeniu, nu e ca-n politica, cu tocmeli și negocieri de voturi să treacă veorica din bancă la colțul rușinii, sau chiar palatul victorios, firmele de proiectare, arhitectii nu-și permit să se abată de la un cod deontologic, o simplă morală spunând că treaba bine făcută, dar pe bune, nu ca-n deviza actualului președinte din campania prezidențială anterioară, recomandă o alta, pentru că omul, clientul mulțumit laudă și prețuiește pe ce a dat banii, pentru că-n ei și-n alegerea făcută și-a pus și speranțe mai temeinic avansate în decade petrecute cu omul iubit sub același acoperiș contractat să dureze anilor și intemperiilor de orice fel.
Oricât de grea ar părea, treaba asta https://www.aia-proiect.ro/ o face bine, o spun clienții satisfăcuți de raportul calitate-preț, respectare termen de predare a lucrării. Casa ta,  din vis la cheie. Acasă pentru tine, acolo unde Smilley se întoarce, iar dacă te întrebi după ce-o deschizi, ca Delia, Ce are ea, să știi să și răspunzi direct, nu să stai pe gânduri. Ah, să mai fi și mulțumit și fericit pe deasupra e și mai bine.

Articolul participă la SuperBlog 2019.

miercuri, 16 octombrie 2019

Blogger content forever

Apari  în lume cu un rost, țipi să știe toată lumea că ai venit și tu acolo, ai răsărit, iei prima notă de trecere și apoi sugi, dormi, umpli scutece, plângi, țipi, te joci și tot așa, vrei mereu să fii în prim-plan. E singura strategie pe care simplul limbaj pe care-l ai la dispoziție o folosește ca să te ancoreze în lumea pentru care ca să contezi, trebuie să semnalizezi. Și făcând-o, primești atenție, matereializată după caz, necesitate, ori disponibilitatea de timp, sau emoțională a persoanei care o acordă în diferite activități în care ți se intenționează mai binele. După această fază a ta de bebe, crești, ajungi la școală, înveți câte ceva și de la dascăli și restul de la orice fel de interacționare ce ți-a dat sentimentul de noutate fără a-ți fi sugerat o amintire a ce știi deja și uite-așa, copt, sau mai doar semi-copt societatea te numește adult la 18 ani, după liceu, indiferent dacă ți-ai pus la punct etapele pe care a trebuit fie să le arzi, sau le sari pentru a fi numit adult. Cunoști, sau nu o droaie de lucruri, știi în parte să faci diferența între ce cunoști cel mai bine și cel mai puțin și pe baza criteriului de ce preferi și ce te pasionează chiar, începi să scrii pe un blog, făcând dublul exercițiu de descoperire-învățare pe cont propriu, de partea cealaltă transmițând cât mai clară informația după ce ți-ai clarificat-o. Simți că e datoria ta să împarți și cu alții lucrurile care te pasionează mai mult decât un hobby și atunci c-un articol pe zi îți deschizi perspectivele cunoașterii altora prin ce spui și scrii pe blog/ vlog.
Acum poți scrie și de pe smart phone, mai acum câțiva ani îți lua ceva timp să te simți comod în fața calculatorului, apoi să-ți mai vină și ideile, dar cum-necum aduci tehnologia la tine acasă, cu inima și mai puțin cu unealta care te ajută să fii vizibil pe net. Indiferent despre ce ai alege să împarți cu grupul de urmăritori/ cititori, contentul propus de tine va avea piața ei de interes, indiferent dacă folosești pentru blogul sau vlogul tău ultima generație de unelte. Dacă ești o fire căreia nu-i place monotonia și rigurozitatea apropiată de ritualic a computerului, cu necesitatea ființării sezânde doar la birou și-alegi mobilitatea și inadecvarea la ritualica așezare la birou, asemănătoare somptuozității cu care un pianist șe așază la instrument înaintea performării unui recital/  concert pe scena vreunui teatru de operă unde este invitat să celebreze frumosul într-o seară/ noapte pentru care s-a plătit bilet la intrare și ceremonialul tematicii și stilul abordat de artist comportă vestimentar accesorizarea pieselor de îmbrăcăminte așa încât codul să emane respect și nu snobism, kitsch ori grandoare fără margini și stil, atunci alegi să scrii de pe laptop, bucurându-te de perspectiva pe care acesta ți-o oferă, mobilitatea, independența, necondiționarea de timp și loc, baterie, iar ideile cum îți vin mereu și te prind oriunde, avându-l cu tine, nu le pierzi, le pui pe blog și le dai mai departe.

Dacă ții vlog, sau de vrei cu timpul să tunezi unealta care te ajută să ții blogul, accesorii laptop găsești aici, o parte a Royal Computers, care la fel ca Delia ce se întreabă Ce are ea și nu am eu?, are mai de toate, de la periferice, cabluri, baterii, la scaune și alte accesorii de gaming, rucsacuri și mai intră și tu și vezi, dacă ești sau nu curios/ interesat(ă). Că e pasiune, sau doar hobby după ce a fost chiar și stil de viață, bloggingul rămâne acolo printre iubirile de-o viață, chiar dacă pe firul curgerii firești a vietii, jobul, familia și restul celorlalte coordonate asupra cărora nu te poți de fiecare  dată pronunța din postura de titular și stăpân asupra lor pentru că sunt necunoscute în ecuația viețuirii și nu-ți dau de ales și nu-i poți devota tot timpul așa cum obișnuiai mai deunăzi, sunt etape în viața omului când prioritățile se reconfigurează și timpul primește atenția cu porția din partea celui care-l trăiește. Fără tehnologie nu se mai poate azi, dar neavând puterea de decizie asupra întregului tău timp, tocmai pentru că nu-l ai la fel de liber ca-n studenție, sau mai devreme de asta, se cade temperarea s-o etalăm.

Articolul participă la SuperBlog 2019.

luni, 14 octombrie 2019

Salvând lumea cu Cristi

-    Giurgiuveanu, azi pleci în misiune, da vezi tu, asta nu mai e una mică, pe plan local, e globală, pricepi tu?
-     Adică nu pe Sovata, Giurgiu, Slobozia, d-astea, da, șefu?
-     Ai pe masă instrucțiunile, ți le-am printat, că calculatoru nu-ți merge, am chemat IT să vină să ți-l repare, așa că ieși pe teren.
-   Șefu, din ce văd aici, am tot terenu la dispoziție, din ce citesc trec așa ca vodă prin lobodă, ce tre să caut?
-   Concret ai să te lași furat de val, să te ia mirajul a ce vei vedea, auzi, simți, mânca, bea și toate un singur dar au.
- Care, șefu, dacă permiteți, că din ce aud, parc-ajung în rai, sper că nu mă lichidați așa nevinovat...
- Depinde cum te întorci, de unde te trimit, dacă îndeplinești misiunea, poți să ajungi și viu în rai, te scoatem din sistem, îți iei catrafusele, adică lozul cel mare și identitatea care-o vrei și te-ai scos, nu mai ai nicio bătaie de cap.
- Nu mă mai fierbeți, domnule, vă rog, cu tot respectul, mie să-mi spuneți în față ce aveți de spus și acum, nu pe ocolite.
- Mă Gogâie, ai că mi-ești simpatic, dă-te-n cacao baobab și ce-o mai fi pe-acolo! Ce scrie-n foile alea?
- Visul ți s-a îndeplinit. Pleci în lume... Da, cum vine asta, șefu, mă dați afară?
- Din țară mă, da, pentru un timp, ieși cu circuite culturale Christian Tour, nu din serviciu, în interes de serviciu dacă vrei, ești trimis de șef, de țară, de neam să rezolvi o problemă mare a omenirii, pe care doar tu, nu alții, nu oricine la fel ca tine o poate rezolva, ci doar tu, ai înțeles?
- Da, să trăiți!
- Mergi acasă, faci bagajele, ura și la gară, ăsta la aeroport, de la Bucuresți pleci să salvezi umanitatea. E misiune capitală, n-ai voie să ceri voie cuiva, eu, șefii ăi mari, președintele pe tine te-am ales să rezolvi ițele astea ale misiunii, prietenii, cunoscuții, familia să nu le spui prea multe, nici să nu întrebe de tine, ești detașat în străinătate, la consulat le zici celor mai intimi și i-ai închis, mucles, ciocu mic, le scrii tu dacă e ceva, lasă ca să nu fie ei curioși să mai întrebe sau să caute ceva, ai treabă tu cu ei, îi contactezi, simplu, da?
- Circuite exotice Christian Tour, văd aici că scrie în paranteză, chiar toată lumea domne, chiar așa, un tur de orizont al planetei să-mi fie mie dat acum să fac?
- Da, chiar așa, ca la inspecția de la a șaptea de la ora de geografie.
- Cum de știți asta, mă speriați!
- Dragul meu, nu te speria acum, c-altminteri așa vei rămâne de tot.
- Gata, boss, am plecat acasă sa fac bagajele, nu-mi iau doar 3 blugi cu mine și-o țigară ca-n trupa Vama veche, iau măcar un cartuș de țigări, ce naiba...înconjor planeta, nu-i ceva de ici de colo. Oi vedea eu ce-oi căuta pe-acolo, că deocamdată nu știu.
- Lasă că-ți spun eu, închide ușa, trage obloanele, să nu ne audă toți morcoveii curioși. Ai de anihilat, căutat, prins dacă trebuie chiar eliminat pe Mabus, codul unuia dintre spionii plătiți de voințele obscure ale liniștii mondiale să creeze haos în lume prin eliminarea prințesei moștenitoare a tronului Islandei, la o interacțiune internațională unde membrii G8 vor fi prezenți luna viitoare, timp în care tu ai timp să-ți pregătești agenda-n așa fel încât n-avem nicio umbră de îndoială că vei lua cele mai bune decizii în privința strategiilor de pregătire pe care le vei fi alegând. Doar tu ne-ai fost până acum cel mai bun produs al recrutării din istoria instituției pe care o conduc. Teste ți-au tot fost făcute, le-ai depășit, dracu știe cum faci, eu cred că secretul stă tot în tine, de aia n-am stat pe gânduri când am primit misiunea asta, am știut din start la cine să apelăm. 
- Vă mulțumesc, domnule director.
- Acum, du-te și salvează-ne lumea, viitorul omenirii stă pe umerii tăi!

Articolul participă la SuperBlog 2019.




Cadouri de iarnă pentru cei dragi. Accesibilitate și utilitate cu design atrăgător la preț avantajos pentru portofelul tău.

Când șeful m-a chemat la el în birou să-mi arate noua lovitură în ceea ce privește recrutarea finalizată pentru postul pentru care găsire...