miercuri, 11 martie 2020

Un jar aprinde focul și oala-l acoperă. Tu, atenție la farfurie, e fierbinte!


Dintotdeauna am fost curios să aflu dincolo de aparența imediată a lucrurilor ce se află dincolo de fațada lor cu care interacționăm cu ele, lucrurile atunci când le privim. Și, chiar mai mult decât atât, ce anume le face pe ele, tot lucrurile, să fie așa cum sunt, sau altfel spus, care sunt procedeele prin care lucrurile, așa cum le vedem privindu-le, trebuie mai întâi să treacă pentru a ajunge în final să vedem noi ceea ce vedem în ele. Am simțit mereu setea asta de cunoaștere pe care urma să mi-o tot saturez întrebând și riscând chiar să fiu o pacoste mică pentru adulții pe care în logica mea-i trăgeam de mânecă pe principiul voi ați ajuns mari, fiind mai întâi mic și necunoscător de de toate ca mine, dar depășind stadiul acesta, știți, altfel n-are nicio noimă ideea de creștere, dezvoltare, educare, nu? Dar până să fie vorba de o sete saturată, a fost un foc, iar cum orice foc se iscă și cu fum și mai ales cu jar, asta era ce mă definea pe mine, jarul, aflării micilor adevăruri care m-ar fi ajutat să-mi pun ordine în informațiile cu care urma să cresc și să trec evolutiv mai departe la alte stadii de cunoaștere mai amplă, unde, cum altfel, decât tot întrebând, firește, fiind curios, poți doar afla ce te frământă. Iar cum prima parte a vieții mi-am petrecut-o la bunici, am avut parte de camarazi de joacă și de explorare a lumii, de sfătoșenie remediată, cum s-a exprimat odată unchiul meu, fratele tatălui, iar la capitolul gătit și pregătirea meselor, bunica și uneori și bunicul mi-erau profesorii cei mai tari. Mai ceva ca savanții de la Sorbona, Oxford, Cambridge, Stanford. E, firește că e părerea mea, dar pentru că altă sursă de aflare a unor detalii probate nu aveți cum, bunii mei nemaifiind în viață deja de mai bine de 30 ani, rămâne doar să citiți mai departe ce și cum da jar-ul meu despre care v-am amintit peste cei care se mai întâmpla să-mi fie prin apropiere. Am prins taina gătitului de mic. Am fost preocupat de pe vremea când alții se jucau cu te miri ce în țărână de misterul transformării legumelor și a produselor din carne în preparate culinare delicioase. Nefiind o fire tocmai gurmandă, sau cu probleme asupra controlului cantității, când am servit ceva delicios și mi-a plăcut, am mai cerut puțin, nu musai tot pe cât a conținut respectiva porție, nu de grija balonării, sau apariției arderilor din piept, ci pentru că pofta vine și mâncând și-n plus arboram mereu interesul pentru regustarea respectivului preparat, tocmai pentru a-i fi elucidat acestuia tainele preparării, fără a fi cerut direct aceste informații legate de rețetar bucătarului. Bine, dar asta mai târziu. Inițial am făcut peri albi bunicilor cu întrebările mele care oricât de inocente la vârsta aceea de preșcolar ar putea fi ele interpretate de un adult în floarea vârstei, nu de niște oameni aflați la vârsta pensiei și relaxării exprimau o curiozitate, interesul fiind acela de explorare a lumii în detaliile cele mai bazale la vremea respectivă când vremurile fiind de așa natură încât copilăria însemna nu tabletă și jocuri, smart phone și mai știu eu ce nu foarte indicate în exces la această vârstă. Faptul că autenticitatea simplității și naturaleții interacțiunilor umane de atunci  m-au călit ancorându-mă într-o realitate de facto, mi-a dat mereu curajul care m-a crescut cu un imbold puternic păstrat interior cum că într-o zi am să pot schimba ceva și în mai bine lucrurile și activitățile din jurul meu, la timpul potrivit. Pot să vă spun și chiar că răspunsul primit la întrebarea de ce trebuie musai cartofii fierți sau prăjiți, copți, înabușiți pentru a fi și mâncați de către noi oamenii mi-a lăsat un gust care nu poate fi redus la Câh, dar nici prea departe de această remarcă nu se poate situa când îmi amintesc cum bunica a avut curajul să-mi curețe de coajă cartoful și să mi-l ofere spre degustare. 
No, s-apoi mi-a trecut pofta asta de curiozități pentru moment, încât nici morcovi rași pentru stimularea  și creșterea acuității vizuale, ori alte legume consumate crude, fără a fi suferit vreo preparare termică mă descurajau de la a mai fi eu, cel care așezat la masă ca orice om, ca un atlet pe culoarul său la startul unei curse, când aude pistolul starter, pleacă din block start în plin fuleu, să mai am aceeași poftă odată așezat la masă. Parcă acel Pe locuri, fiți gata, start! nu mi se mai părea la fel de firesc la masă fiind după experimentarea gustului aceluia de cartof crud. Dar deși culoarea și forma, structura în sine erau toate interesante, gustul m-a lăsat cu dezamăgirea păstrării aceluiași nivel crescut de interes pentru descoperirea lumii prin ramura ei ce ține de hrană și mai ales de cum transformi brutul în finit, plasele de la piață, sau coșul adus recent din grădină, de unde dis de dimineață ai fost să ajuți pe bunica să aducă ingredientele esențiale pentru mesele zilei în farfuria, sau bolul de ciorbă/ supă, tocaniță, friptură, tochitură, stufat, bulz, mai știu eu ce. 
Pe măsură ce am crescut, întrebările s-au mai rărit, înțelesesem deja că pe lângă să ai în ce sau cu ce mânca, trebuie în primul rând să știi să faci mâncare, un talent mai degrabă de a transforma dotarea materiei prime în produs finit cu gust, aromă, rafinament, căci se poate ca ingredientele să nu te ajute de fiecare dată din considerente obiective, nu le-ai putut procura de undeva de unde te aprovizionai în mod curent, sursa cu pricina a fost închisă pe știu eu ce motiv, n-ai știut, dar ai scos masa unde cineva știind că are invitați, te-a ofertat să vii să prepari și ai salvat seara oamenilor din măiestria ta. Nu din felul cum ai tocat legumele, nu cu ce brand al cuțitului tău general te afișezi de obicei, ci din toată experiența ta de viață, culinară, generală, de om, ființă vie, care trăiește, experimentează, împarte informația și pentru popularizare, dar și pentru învățare continuă și păstrarea unei școli înalte a tradiției valorilor ce se doresc păstrate peste ani și pentru cei mai tineri care vin din urmă, nu de cele mai multe ori cu preocupări de care se arată a fi interesați în primul rând cum am fost noi, să spunem, ci mai simpliste, or, a-ti prepara hrana e o datorie pe care viziunea mea despre lume și lucruri o cere, ca lucru obligatoriu și de bază oricărui adult. Nu contează că e bărbat, ori femeie, după cum nu contează nici că e deputat, senator, sau dă cu măturoiul pe stradă și așteaptă leafa mult și bine, nu, ai ca om datoria să poți fi în stare să-ți porți de grijă singur, cel puțin pregătindu-ți mâncarea cea de toate zilele, că nu e orișicare produs comestibil mereu doar cumpărat de-a gata din comerț, mai trebuie și preparat. Iar cum bucătăria nu e doar un loc, o încăpere, o cameră specială cu investiții mereu de modernizare a spațiului și destinației pe care o ocupă în cadrul unei locuințe, ci și o pasiune de și pentru o viață, deci se poate redenumi și bucătărit, că sună și chiar e mai frumos și plăcut urechii ca prea deplasatul bucătăreală, tot se apropie Paștile și tradiția culinară aferentă poporului nostru atunci înseamnă set de oale și alte vase culinare puse laolaltă cu ustensile de bucătărie adecvate serios la treabă, tăvi de cozonaci rumenind în cuptoare după ce au obosit bine condiția fizică pusă an de an tot mai greu la încercare pentru gospodinele ce se apropie, sunt, sau chiar au depășit vârsta bunilor mei la vremea când eu îi băteam la cap și e cazul să ne readucem aminte cum e să fii pios și recunoscător cerului pentru încă o nouă primăvară care a regăsit la masa unde se adună toți cei ai casei sănătoși și an de an mai mulți, iar mesele unite sunt pline cu bunătăți cum era și pe vremea când bunicii erau vioara întâi și tu doar o mică speranță a muzicii bucătăritului. Timpul a trecut, tu cunoști asta, dar sentimentul îl trăiești și experimentezi la adevărata lui valoare doar gândindu-te la bunii tăi și la cum s-au schimbat lucrurile, tu ești vioara, alții musafirii și restul e firesc, comunitate, bucurie și îmbrățișări nevăzute și de care ți-a fost dor de la Crăciunul trecut, dacă nu chiar mai demult.  Pentru toate celelalte, sărbătoarea și prilejul pregătirilor pentru festivitățile cuvenite înlănțuie sentimente, brațe, buze și căldura vine nu doar asudând când scoți cozonacii rumeniți din cuptor, sau când uiți sarmalele la foc mic pe soba din bucătăria de vară și treci să le mai urmărești evoluția pe tabela de marcaj, scuturând puțin oala în care le lași să se facă mai apoi, după ce s-au reașezat puțin și de la dansul lor înăuntru, sarmalele știi deja că s-au repoziționat și că unele poate și-au deschis foaia, precum ghioceii ochii de cum se face martie, sau alte flori petalele colorate multiform în restul timpului, dar nu deranjează asta, pentru că se pătrund mai rapid și fiind gata mai iute, se degustă primele. Ai și tu o scuză, dar nu spui la nimeni, bine?
Hai, noroc și la mai mare, să trăim voioși și sănătoși și să ne regăsim la fel de optimiști și la anul, să reînviem spiritul regăsirii autenticului în obiceiul adunării generațiilor la masa de Paști.
Doamne-ajută, tuturor!

Articolul participă la Spring SuperBlog 2020.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

exprima-te liber!

Hai la mare

Când Daniel Iordăchioaie cocheta cu notorietatea adusă de prim-planul divertismentului muzical românesc de final de ani 80 ai secolului t...